Eagle vs Shark

Veto,

N-am văzut serialul ăla pe care mi l-ai recomandat, The Flight of the Conchords, că abia l-am comandat omului care îmi aduce seriale. Dar am văzut altceva.

Să vezi ce tărăşenie: am făcut rost acum vreo două săptămâni de un film numit Eagle vs Shark. Şi am uitat de el. Mă ştii, uit mult, uit mult.

Ei, şi astăseară mă uitam eu ce mai avem prin casă, ce n-am văzut, şi dau tocmai de filmul ăsta. Eagle vs Shark. Uitasem (normal) ce e cu el. Îl pornesc. Hopa, e neozeelandez, sau nou-zeelandez, nu ştiu exact cum se spune. Mă uit eu la film, care începe cu o animaţie acolo, şi trec câteva minute şi simt că văd ceva bun. O comedie independent, dacă e să specific un gen. Măi Veto, şi am început să râd. Pentru că era atât de bun. Am râs, Veto, pe cinste. Am râs când era de râs, că uneori nu era de râs şi atunci nu râdeam. Când nu era de râs, filmul era la fel de bun ca atunci când era de râs.

Despre ce este vorba, pe scurt: o fată nerd se îndrăgosteşte de un băiat nerd. Ştii ce e un nerd? E aşa, ca un idiot, cu preocupări cum ar fi jocurile video. Ei, şi băiatul are un duşman, un băiat care l-a chinuit pe vremuri la şcoală. Şi se duc amândoi, fata şi băiatul, în satul natal al băiatului, ca să îl omoare pe duşman.

Veto, uită-te şi tu la film, chit că e în neozeelandeză şi nu este tocmai uşor de înţeles. Dar merită chinul.

Şi acum stau şi mă întreb de ce până şi Neozeelandezii sunt în stare să facă filme bune, şi noi nu.

Veto, habar n-am. Poate că sunt mai deştepţi. Adică sigur sunt.

Plăteşti tu curentul pe luna asta? Că nu e decât vreo şase milioane.

Marele adevăr

În nici un film românesc nu am văzut o femeie futabilă. Adică pe care un bărbat oarecare să vrea s-o fută. Nici tu n-ai văzut. Nici el. Nici ea. Nimeni n-a văzut.

Şi din cauza asta filmul românesc nu există.

Poate că pare absurd ce spun, dar să ne gândim.
Tocmai m-am uitat la jumătate din How To Lose Friends and Alienate People. O prostioară. Dar ce gagici… Şi nu vorbesc de Kirsten Dunst, ci de altă tipă, nu ştiu cine e, nici nu contează. Doar că văzând filmul ăsta m-am gandit la The Devil Wears Prada, deci la Anne Hathaway. Bună, proastă, iarăşi nu contează. Dar futabilă, vorba unui cunoscut. Mă gândesc mai departe: The Departed, Vera Farmiga. Sopranos, Annabella Sciorra şi Drea de Matteo. Mai departe, zic ce-mi vine în cap: Madeleine Stowe. Jessica Alba. Patricia Arquette. Whatever. Whoever.

Şi România cu ce vine? Maria Dinulescu? E interesantă, dar atât. Laura Vasiliu? Arată ok, dar premisa lui 432 este că din ea o să iasă ceva mort. Câh. Nu. Anamaria Marinca e urâtă. Mireasa din Nunta Mută e urâtă (şi Curva, apropo). Fata din Restul e Tăcere e urâtă. Fetele din Legături Bolnăvicioase, la fel. Dacă alea ar fi arătat bine, filmul poate că ar fi avut succes. Dar aşa…
Ne laudăm noi, românii, că avem cele mai mişto gagici, dar se pare că nici una nu a făcut actorie. Şi din cauza asta facem filme cu femei urâte, neatrăgătoare, lipsite de sex-appeal. Sigur, fetele poate că au talent (eh, pe cine mint, majoritatea nu prea au), caracter (hm, hm…), “ceva special”. Bullshit. E vorba de sex. Sigur că poţi face filme mari şi fără aşa ceva, vezi The Godfather sau The Assassination of Jesse James. Dar când nu faci un film mare (şi majoritatea filmelor nu sunt mari, iar filmele româneşti nici atât), atunci bagă măcar o tipă mişto, ce naiba! Dacă tot nu este vorba despre nimic, măcar o femeie care arată a ceva te face să vezi filmul până la sfârşit: îi astepti aparitia, speri să o dezbrace cineva… Oamenii ăştia (regizorii de filme din România) nu îşi dau seama de importanţa femeii ca obiect decorativ. Ei ştiu cu ţăranii, cu comuniştii, cu arta, chestii de-astea.

Dar Fut nu stiu.

Mare greşeală. Mare păcat.

Gândeşte-te şi tu, Veta: în cea mai tare scenă de sex dintr-un film românesc (California Dreamin’), regizorul se simte obligat să amplifice actul sexual printr-un artificiu ieftin: căderea curentului (Maria Dinulescu fiind atât de încărcată de sexualitate… Da, sigur, ce să spun…).

Înţelegi?

PS: Am uitat să precizez: bărbaţii din filmele româneşti sunt şi ei urâţi. Mult mai urâţi decât femeile.

Nunta mută este un film prost

Citesc undeva că Horaţiu Mălăele a spus, referindu-se la filmul său Nunta Mută, următoarele: “cine spune ca filmul asta e unul prost, e un om prost”.

Mă simt nevoită să afirm contrariul: Cine spune că filmul ăsta este un film prost, este un om deştept. Cine spune că filmul ăsta este un film bun, este un prost.

Din păcate, nu am nici cea mai mică îndoială. Acest film nu este numai prost, ci foarte prost. Deosebit de prost. Începând cu scenariul, care este prost, şi terminând cu actorii, care joacă prost. Singurul lucru bun este imaginea, dar la ce folos, când toate celelalte componente sunt foarte, foarte, foarte, foarte, foarte proaste?

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 305 other followers