Oamenilor,
Azi am avut o zi proastă. Una din zilele alea care sunt rele fără să se întâmple nimic rău la modul major, ci mici mizerii. În care te simţi ca o meduză eşuată pe plajă. Arunci o privire în jur – plaja nici măcar nu-i de soi. Plină de sticle de plastic, de mucuri de ţigară şi de alge putrezite. Mda. Nu puteai să eşuezi şi tu pe o plajă cu muntele în coastă, plină de tipi ca lumea şi de gin tonic la discreţie. Sau, şi mai bine, cu o sticlă de Carménère de Santa Helena, muzică şi o bibliotecă, plus tipii ca lumea. Nu. Cum stai ca o gelatină (asta şi fiind de fapt), te uiţi în stânga, vecinul tău de nisip e un crab imbecil. În dreapta, o scoică destul de plicticoasă. Minunat.
Fără vreun motiv anume, ştii de când te ridici din pat că azi n-o să-ţi iasă nimic bine. O să observi că nu mai ai cafea, că s-a spart geamul de la baie şi nu e apă caldă. Înjuri. “Îmi iau o cafea afară”. Începi să te îmbraci – nici una din hainele pe care pui mâna azi nu merge cu nimic, deşi de obicei eşti gata în zece minute şi ştii sigur că ai cel puţin patru combinaţii posibile pentru bluza asta. Paradoxal pentru cei cinci centimetri pe care îi are părul tău, azi ai o bad hair day. Tehnic nu e posibil, şi totuşi. Nu ţi-a mai tremurat dermatograful în mână de la 15 ani, când ai învăţat să desenezi linii sigure şi uniforme cu preţul unei săptămâni în care ai arătat de parcă ai fi fost planşă la ora de desen a grupei mici de la grădiniţă. Azi, după zece minute şi patru discuri demachiante, renunţi. Noroc că nu-ţi trebuie dexteritate pentru mascara.
Ai uitat să pui telefonul mobil la încărcat aseară, mai are juma’ de liniuţă la baterie. Dincolo de amiază nu te ţine decât dacă renunţi să mai asculţi muzică la el. Ei, poate nu te sună nimeni. Sub nici o formă n-o să te privezi de singura apărare împotriva sumei de sunete a oraşului. Închizi ochii şi pui mâna pe o geantă, pentru că ştii că dacă încerci să decizi altfel, azi ar însemna să-ţi muţi lucrurile din una în alta cel puţin douăzeci de minute. Faci efortul să nu te mai uiţi în oglindă înainte să pleci, fiindcă ştii că nu mai ieşi pe uşă dacă o faci.
În hol. Sandale? Pantofi? Sport? La dracu’, apuci cea mai apropiată pereche de tenişi. Ţi se rupe şiretul în mână. O secundă te gândeşti la trekkeri, dar e cald azi. Nu-i nimic, şi aşa sandale voiai de la început. O să-ţi îngheţe picioarele deseară. Soarta. Şi aşa te-ai plâns toată vara că e prea cald pentru omenire. Legea compensaţiei. Întotdeauna, dar întotdeauna, pui cheile la locul lor, în cui, imediat ce intri pe uşă. Nu-s. Ia şi caută prin buzunarele tuturor hainelor pe care le-ai purtat ieri. Le găseşti. În bucătărie. (Reconstitui în minte seara precedentă – aha, ai intrat cu cumpărăturile direct în bucătărie şi ai pus cheile pe scaun). Faci inventarul: haine sunt (îţi spui de cinci ori, cu voce tare, că nu contează cum arată, cui nu-i place să nu se uite şi să zică universul merci că nu ai ieşit în halatul de baie), geantă este, chei sunt (după juma’ de oră de înjurături), ochelari sunt (de vreme ce ai reuşit să găseşti cheile), telefon încă mai este. Trebuia să fi plecat acum un sfert de oră. Încă o înjurătură. Ţi-a expirat abonamentul la metrou. Mersul pe jos e sănătos.
Azi, nimeni nu răspunde la telefon de la primul apel. Ţi se întorc telefoanele după ce chestia asta nu mai foloseşte la nimic. Ajungi la toate ghişeele fie în pauza de masă, fie la cinci minute după ce s-au închis (cu o oră mai devreme, că li s-au stricat computerele. Da, ştiu şi eu că e vineri. Dar!) Dacă totuşi găseşti deschis, ai de-a face cu lămâi deghizate în funcţionari. Toată ziua te uiţi în ochii oamenilor numai ca să le transmiţi avertismentul că e mai sănătos să nu aibă de-a face cu tine. Ca niciodată, te simţi şi urâtă, şi grasă, şi proastă în aceeaşi zi. Azi vin toate facturile şi toate veştile rele. Aşa că seara, ajunsă acasă cu o baretă de la sandale ruptă în groapa în care era să-ţi rupi şi gâtul, nu-ţi pui o mască de alge verzi (pentru că eşti sigură că în secunda următoare sună la uşă vecinul ăla drăguţ de la patru. Da, tot ăla cu care te-ai întâlnit când coborai în pijamale să deschizi uşa de la intrarea în bloc celei mai bune prietene, pentru că interfonul nu mai merge) şi te întrebi: oare mai au şi alţii aşa zile de râsu’ curului?
Petronia
9 comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Babeto, un bărbat recunoaşte o zi ca asta dis de dimineaţă, de la primul jet de urină. Sau poate nu ştii ce înseamnă să strănuţi în timp ce faci pipi, chior de somn, în timp ce te străduieşti să ocheşti veceul ăla blestemat…
Petronia, nu vreau să te sperii, dar te-ai întrebat cum ar fi dacă tot restul vieţii tale va fi aşa? Adică de unde ştii că este o “bad day” şi nu “the beginning of a horrible life”?
Ştefan, ai putea evita asemenea dezastre stând pe veceu când te pişi. Te-ai gândit vreodată la asta? Nu cred. Vezi?
Şi orgoliul masculin? În canalizare, pe apa sâmbetei… De aia s-a ridicat maimuţa în două picioare, să se pişe de sus pe tot şi toate.
Dar la ce bun dacă se pişă pe propriile-i picioare? De-aia s-a inventat veceul, ca să scape maimuţa de necazuri din astea. Da’ maimuţa tot maimuţă rămâne, normal.
@ Stefan: Nu stiu ce descrii tu aici, dar stiu:
1. Ce inseamna sa incerci sa ochesti veceul cu dosul, in aceleasi conditii de chiorenie. Trebuie sa recunosti ca e mult, mult mai dureros daca nu reusesti asta.
2. Ce inseamna sa gasesti pe colacul veceului urmele unui asemenea tir matinal. Am si eu, ca orice fiinta ganditoare de gen feminin, dilema: de ce dracu’ numai cand incerc eu se ridica nenorocirea aia de colac?
@ Rhetta: Babo, norocul meu ca citesc sadica ta intrebare menita nu sa ma sperie, ci sa ma panicheze sora cu moartea, dimineata. Daca o citeam ieri, ma faceam planor de la etajul opt, ca frigiderul e gol si nu aveam cu ce sa-mi inec depresia. Apropos, te-ai gandit sa te faci negociator din ala care convinge sinucigasii sa nu sara? Ai fi renumita mondial.
Da, Petronia, nu numai ca m-am gandit, dar am si dat un test la politie. Un tip cu o foaie imi punea intrebari, dupa care nota ceva acolo. La a opta intrebare s-a ridicat de pe scaun fara sa zica nimic, si-a golit ceasca de cafea si a sarit pe geam fara sa se mai oboseasca sa-l deschida. Cum nu s-a mai intors, am dedus ca am picat.
aseara am inceput sa ma cert cu pisica. mi-a sarit in spate si s-a prins cu ghearele in gatul meu, apoi a sarit pe masa si in sfarsit a sarit pe masa si a mancat din strachina in care pregateam carnea pentru spaghete. am batut-o cu papucu la fund, chiar in timp ce ciolfaia prada, si am injurat-o de mama. mi-e rusine de mine, ca tin animalul in captivitate pentru propria mea bucurie si il mai si injur. cand nu e idiot e foarte tandru. dar banuiesc ca asa ajunge, in cateva saptamani, orice relatie. unde e sclipiciul de la inceput?!?!?!
@ Rhetta: Nu din faptul ca nu s-a mai intors trebuia sa deduci ca ai picat testul, ci din reactia ta: tipul a sarit pe geam. Of, Rhetta, ASTA ERA testul! Si tu ce-ai facut? L-ai aplaudat. Stii ca au pus la politie un panou cu “Asa nu!” dedicat exclusiv tie in camera de testari pentru negociatori? Macar poti spune sigur ca ai facut impresie.
@ livia: Daca tii fiara in casa, asteapta-te sa-ti sara la gat. Si mai des de acum inainte, ca stie gustul de carne si sange. Si nu ma refer neaparat la relatia cu pisica. Of.
[...] am avut iar o zi din astea. Mi s-au rupt nu mai puţin de patru chestii la palton, din care doi nasturi, de parc-aş fi [...]