La maison en petits cubes

Adica Oscar pentru Best Short Film, Animated, 2009. In acest scurt-metraj veti vedea… dar nu, nu vreau sa vi-l povestesc. Dar vedeti-l. E trist si misto si poate si vesel, iar personajul principal e o babaciune, ca si noi. Doar ca o babaciune barbata. Tot aici un caption din situl regizorului, Kunio Kato. Din care sit nu veti intelege insa nimic, pentru ca e 95% in japoneza. Dar cam asa e desenat anime-ul.

house

Colecţia de cărţi babane: Bibliografia generală

Anul 1970. Bucureşti. La editura Eminescu apare cea mai babană carte scrisă vreodată în limba noastră: Bibliografia generală, de Mircea Horia Simionescu. Care carte este o bibliografie fictivă şi, evident, generală. Adică, dacă nu s-a înţeles destul de clar, o bibliografie de cărţi fictive, inventate de MHS; Simionescu ne dă autorul, titlul, şi o (nu întotodeauna) scurtă descriere a conţinutului. Un exemplu sună aşa:

HANS FREGATA: „Determinarea gradului de abstracţionism la sugari” – Rezultatele cercetării laboratorului de abstracţionism al Universităţii din Hamburg. Inconvenientul procedeului propus în tratat: subiecţii cercetaţi nu supravieţuiesc. („Orienta”, Hamburg-Leipzig 1956.)

Alt exemplu:

WOLFGANG APUD: „Suprema infidelitate”. Roman – Un om foarte aşezat, Robert Y., lipseşte de la un timp destul de des de acasă. Se ştie că s-a îndrăgostit de o frumoasă actriţă. Colegii îi fac mustrări. Neputându-se înţelege pe sine când constată că-şi iubeşte deopotrivă nevasta şi amanta, slăbeşte, se îmbolnăveşte. Diagnostic: schizofrenie. Totul continuă să se desfăşoare fără drame. În familie flacăra iubirii arde albastru, alături de amantă – flacără vie, roşie. De la un timp soţia, preocupată de sculptură, îşi neglijează gospodăria. Robert află tot mai frecvent praf pe mobilă. Face alergii, care-l demoralizează şi-i agravează maladia dinainte. Într-o dimineaţă fuge de-acasă. Soţia e convinsă că a fugit la amantă, se duce la ea şi-i face o scenă îngrozitoare. Robert trimite însă o scrisoare dintr-un orăşel îndepărtat, unde s-a angajat şofer. Este hotărât să se întoarcă numai atunci când, după ce va fi străbătut drumurile ţării dintr-un capăt la altul, se va fi obişnuit cu praful. (Editura „Félix Mendelssohn – Bartholdy”, Hamburg 1954).

Şi iarăşi altul:

SANDU NEAJLOV: „Transatlanticul Tănăsescu” – „Poţi face gaură în cer, dar nu în transatlanticul Tănăsescu” (Gabriel Popovici-Bolintin)

Şi încă unul, că nu mă pot opri:

NICOLAE RAŢĂ: „Jupuirea de viu în relaţiile dintre Puterea otomană şi satul Tărtăşeşti (jud. Covurlui)” – Bazat pe documente aflate recent în Arhiva Albă din Constantinopol, Nicolae Raţă dovedeşte că în răstimpul a cincizeci de ani de legături trainice multilaterale dintre Poarta Otomană şi satul Tărtăşeşti, metoda jupuirii de viu a fost folosită cu succes, sistematic şi pe scară largă. Se cercetează avantajele, aspectele sociale, baza relaţiilor dintre puteri. Se specifică, printre altele, că în perioadele de slăbire a suveranităţii otomane, metoda era folosită cu aceeaşi îndemânare, singură sau ca adjuvant, de indivizi izolaţi. Se arată, în sfârşit, că mulţi oameni din Tărtăşeşti arătau, după jupuirea de viu, limpezi şi cristalini, lăsând impresia că sunt ca şi cum n-ar fi. (Editura „Socec”, Bucureşti 1938.)

Şi un ultim exemplu:

GEORGE BACOVIA: „Plumb” – Apărută în Biblioteca pentru metalurgişti, cartea lui Bacovia atrage atenţia asupra acestui element pe nedrept dispreţuit. Se trece în revistă larga utilitate a metalului, din care se pot face margini de linii ferate, clavire, chioşcuri pentru fanfare militare, aparate cinematografice, decoruri teatrale şi chiar sicrie. Informaţii interesante despre intoxicaţia cu plumb la muncitori (simptome şi procese). Scrisă concis, însoţind faptele cu formule ce nu depăşesc niciodată jumătate de pagină, cartea se citeşte cu uşurinţă de specialişti, ca şi de cei cărora le plac chimia, fizica şi spectroscopia metalurgică. (Editura „Lakustris”, St. Gall 1958.)

Anul 2009. Hotărându-mă să împart cu restul lumii impresiile mele despre această carte, îi dau un search pe google. Şi o găsesc, babelor, o găsesc, în splendida ei întregime, pe Liternet.ro.

Acum, Liternet are obiceiul să ofere vizitatorilor siteului posibilitatea de a vota o carte, de a îi acorda puncte, între 1 (foarte proastă) şi 5 (foarte bună). Media la această oră este de 2,5, şi 27,4% din cititori i-au dat doar un punct.
Revoltător? Puţin zis. Dezgustător mai curând. O a mia dovadă că suntem un popor imbecil şi de prost gust. Pentru că dacă cineva şi-ar fi dat vreodată osteneala să-l traducă pe Simionescu într-o limbă adevărată, acum am avea şi noi un Nobel pentru literatură, cu care ne-am putea mândri de parcă noi ca popor am avea vreun merit la câştigul lui.

Citiţi cartea, babelor, citiţi-o cât mai aveţi timp. Mai e şi gratis pe deasupra! Şi dacă vă place, căutaţi adresa lui Simionescu în cartea de telefon a Bucureştiului (mi se pare că stă pe Polonă) şi duceţi-i un buchet de flori.
Dacă nu vă place, eu nu mai înţeleg nimic.

P.S.: Antologic: HERMANN GOTT: „Exemplul soldatului care nu s-a căcat niciodată”

Virgule

Babelor,

Zice Gândul:

„Un militar român a murit, joi, în Afganistan”

Profundele mele regrete, dar nu despre moartea soldatului vreau să vorbesc, ci despre titlul articolului (preluat de pe Mediafax).

Pentru că nu înţeleg ceva: de ce are propoziţia nevoie de două virgule? Cu ce sună mai bine decât „un militar român a murit joi în Afghanistan”?

Vreau să ştiu. Ajutaţi-mă. Oricum, ăsta este un exemplu din multe (vezi şi: „Marele actor român, Adrian Pintea, a murit miercuri la Bucureşti”).

Să râdem împreună cu Rhetta Marx!

Babelor,

Vă mai amintiţi voi oare perioada aceea de glorie a televiziunii române din anii 70, care a lăsat posterităţii superbele sketch-uri cu Toma Caragiu, Amza Pellea şi mulţi alţii pe care nu-i mai amintesc pentru că nu de ei este vorba? Da?

Bun. Să vedem ce se întâmpla în aceeaşi perioadă în Marea Britanie. Motor!

Mai vreţi? Mai am (subtitrat în cehă, ca să înţelegeţi mai uşor):

Şi unul pentru Ana:

Hitler in my heart…

Si daca tot suntem la capitolul WW II, iata si o melodie care mi-a placut de cum am auzit-o.  Adica tot de azi-dimineata.

Cred ca s-ar potrivi pe coloana sonora de la Inglorious, dar nu sunt sigura, pentru ca n-am vazut filmul.

Hai, fiti tolerante, daca puteti.

(Canta Antony Hegarty de la Antony and the Johnsons.)

Pe Anthony l-am mai gasit in combinatii bizare, cum ar fi asta:

Distractie placuta. Eu cu siguranta ma simt excelent azi!!!!

You Inglorious Basterds!

Iata ce am primit EU prin posta azi-dimineata.

N-avea nicio scrisoare atasata.  Dar nici n-are nevoie.

Pădurea de coioase

În pădurea de coioase

Paserile cântă cântece frumoase

Sunând din fluiere și mii de zurgălăi

Bătând toba pe la scorburi și cântând la cei dulăi.

Și să vă mai spun ceva

În pădurea de coioase totul e așa frumos,

Că îți vine să alergi departe,

Să te spânzuri de stejarul zgrunțuros.

Asta este, ce să-i faci

Viezuri și cu pitpalaci,

Toți cu pula mare-n mână

Se ascund printre copaci.

Ca să-ți facă rău, asta e sigur

Altfel n-ar avea priviri atât de rele,

Ca să-ți facă alea-alea

Altfel n-ar fi goi până la piele.

Îmi pare rău să spun astfel de lucruri

Despre păduri și animale-n general

Da-n pădurea de coioase situația-i așa nasoală,

Că va fi chemat Baluba, urs de rit penticostal.

Asta este cu pădurea, cea mai mare din povești

Dacă totuși vreți să mergeți,

Ocoliți-o prin Pizdești.