Din lumea muzicii.

Babelor,

A murit Michael Jackson. Cum nu contează, folosesc prilejul pentru a vă oferi un cântec de la Sonic Youth, numit Disconnection Notice.

Discordia

Mai copii,

Ne-am jucat ce ne-am jucat dar trebuie sa va spun ca eu si sor-mea (care a disparut de-acasa) am dat peste o mare problema.

Pentru care problema va cerem sfatul voua, vizitatorilor nostri fideli. Pentru ca de la cine sa vina ajutorul daca nu de la voi.

Cum sta treaba:

Abia astazi am aflat ca noi avem in bloc doi vecini despre care nici nu stiam ca exista. Si cu toate astea ei erau acolo demult, de cine stie cat timp, nebagati in seama de nimeni in afara de administrator.

Unul din ei, se pare, este iranian. Celalalt un asiatic destul de vechi si decrepit, lumea zice c-ar fi coreean sau ceva.

Pan-aici toate bune. Dar ce te faci ca de cand am aflat de existenta lor, se pare ca vecinii astia ai nostri si-au luat lumea in cap. Mai exact, se poarta destul de urat, in special cu femeile lor, lucru care mie una-mi displace profund. Dar asta nu e tot. Pe langa asta mai fac si alte chestii, toate foarte urate. Zilele trecute s-au dat la sor-mea cu o arma despre care urlau ca e radioactiva. Oribil, cine-ar face asa ceva, spuneti si voi? Numa niste cretini, dupa parerea mea. Eu am vrut sa-i iau gatul instantaneu, dar administratorul a zis ca nu, ca sa ne mai gandim, ca poate nu e corect. Moment in care sor-mea abia m-a tinut sa nu-i iau gatul insusi administratorului. Cum adica nu e corect? Cum adica s-o radioactiveze pe sor-mea si sa nu fie corect sa-l joc in picioare pe imbecil?

In fine. Mai nasol e ca pe zi ce trece, indivizii astia fac tot mai mult scandal. Deja nu ne mai auzim om cu om pe scara blocului, in apartamente, din cauza lor. Si cel mai rau e ca nimeni nu face nimic. Astia doi urla cu spume la gura, isi terorizeaza familiile si care va sa zica nimeni nu face nimic. Ba tot ei fac mai mult scandal si azi dimineata, de exemplu, au amenintat ca darama blocul peste noi. Asa, fara nici un motiv.

Ce sa facem, oameni buni? Voi ce ne-ati sfatui sa facem? Lumea din bloc zice ca nu poti sa te duci asa, peste ei.

Nu poti, nu poti, dar daca nu ne ducem noi astia sunt in stare sa vina ei peste noi. Si-atunci?

Voi aveti vecini din astia in blocul vostru?

Dati-ne va rugam un sfat, ca mai e un pic si explodeaza situatia.

Eseu despre felatie

Babelor si mai putin babelor,

Avand in vedere titlul de mai sus si directetea lui de topor bine ascutit, as vrea sa fac din capul locului o precizare. Si anume: acesta nu este un material pentru cautatorii de tag-uri imbecile, cum ar fi „futai in tir”, sau… „porno cu babe sub camion”, sau… you name it. Pizda misto cu puli multe intr-un cur mare”, sa zicem. Deci, inca o data, randurile care urmeaza mai jos nu sunt pentru voi, asa ca usss, valea de-aici, cah, pa-pa, adio.

Evident, materialul care urmeaza, e pentru voi, ceilalti, cei care accesati lucrurile, ideile, obiectele si cine mai stie ce, poate si cumparaturile din Carrefour, la multe, cat mai multe grade de intelegere.

Dar sa purced. Si in acelasi timp luati va rog toata chestia asta ca pe o poveste, desi nu e.

Zilele trecute eram in masina impreuna cu cateva persoane, ne intorceam de undeva. Drumul se desfasura molocom, evident, sub ochii nostri, timp in care cd-playerul spunea ceva tot molcom – desigur, in urechile noastre. Nimic nu anunta sa intrerupa aceasta monotonie rutiera, clipa in care soferita, o persoana tanara, a gasit de cuviinta sa ma intrebe ceva. Si anume:

– Veta, tu crezi ca felatia e maximum de placere sexuala pentru barbati?

Bine, intrebarea n-a sunat chiar asa, a fost usor mai abrupta, dar sensul asta era. Recunosc ca pe moment am ramas blocata, chiar daca, iar recunosc, pe undeva, cumva, ma treceau fiori de placere. Mai mult ca sigur erau acele puloaie cu care m-am jucat si eu candva cu drag, si a caror amintire pare acum din alta viata. Pe de alta parte mai trebuie sa recunosc ceva si cu asta gata. Anume mandria ca intrebarea mi s-a adresat mie si nu altcuiva. Mai mult ca sigur varsta mea inaintata trecea ca o garantie pentru experienta. Cat despre faptul ca sunt doar o baba, am dedus ca in ochii celorlaltor persoane trecea ca o garantie in plus si ma scotea din categoria de confidenta. Pur si simplu puteam fi la fel de bine un barbat caruia i se punea intrebarea aia. Sau o bucata de lemn vorbitoare.

In fine. Indiferent de gandurile astea, n-am stiut ce sa raspund pe moment. M-am gandit apoi sa va cer ajutorul voua, cititorilor nostri fideli, dar n-aveam nici un calculator la mine, asa ca am renuntat. Drept care m-am uitat pe geam, am vazut o vaca si am scornit urmatorul raspuns:

– Gratiela draga (asa o cheama pe soferita), imi pare rau, dar nu pot sa-ti dau un raspuns exact. Stiu, am aproape 100 de ani, dar chiar si dupa zecile de barbati pe care i-am cunoscut n-am tras inca nici o concluzie. Desi… dac-ar fi sa fac o medie, n-as putea zice ca nu.

Halal raspuns ce-am dat si eu. Am vazut pe fata tipei ca era destul de nemultumita, dar mai mult n-am putut s-o ajut. Degeaba i-am explicat ca am impartit stiintific felatia in doua categorii – din dragoste (felatio in integrum) si din obligatie (felatio in absurdum). Si ca, evident, aceste doua categorii se aplica la ambele sexe. Degeaba. La intrebare tot n-am raspuns concludent.

Drept care m-am hotarat sa va intreb pe voi, dragi cititoare si cititori ai blogului nostru: dumneavoastra ce credeti despre intrebarea in cauza? Puteti arunca un pic de lumina asupra acestei necunoscute?

Inainte sa inchei, as vrea sa va spun ca dupa aceasta discutie m-am uitat fara sa vreau la ceasul de bord.

Vitezometrul indica 69 km la ora.

Din viaţa surorilor Marx

Babelor,

Azi dimineaţă stăteam pe veceu şi mă uitam pe geam. Aşa îmi place mie, să stau pe veceu şi să mă uit pe geam, şi deci tocmai asta făceam, când aud o bătaie în uşă. Era soră-mea, cine altcineva să fie, care tocmai se trezise din beţie. „Ce vrei?”, zic. „Vreau la veceu”, răspunde. „Păi pe veceu stau eu”, îi explic. „Nu-i nimic”, zice ea, „pot să fac şi la celălalt, că vreau doar să mă piş”.
Aici m-a încuiat, pentru că în veceul nostru există, cum este şi normal, un singur veceu.
„Care celălalt?”, o întreb deci.
„Ăla mai mic”, zice ea.
„Care domne?”, mă răstesc eu la ea, că devenisem furioasă, ce dracu’ vorbea nebuna?
„Ăla mic, Rhetto, ăla din stânga”, zice Veta.
Mă uit eu la stânga mea şi înlemnesc.
„Ăla nu-i veceu”, zic.
„Cum să nu fie”, zice Veta, „mă cac în el de optzeci de ani, te-ai ramolit!”
„Veto”, spun, „ăla este un bideu”.
„E un veceu”, zice ea. „Lasă-mă să intru, mă trece pişarea”.

Bun. Şi acum vă daţi şi voi seama cu cine trăiesc eu. De nouăzeci de ani.

Un ultim test

Doi e cifră de mort, mi se spune, deci adaug un al treilea test, ca să n-o mierlească careva şi să dea vina pe mine dup-aia.

Nu ştiu cât este de simplu; nici prea-prea, nici foarte foarte. Textul este următorul:

„Oh my God, it’s a mirage…”

Piesa o ştiţi cu toţii în mod sigur. Regulamentul precizează că nu aveţi voie să căutaţi textul pe net sau în orice altă parte decât memoria voastră.

Succes!

(Premiile vor fi anunţate la sfârşitul emisiunii)

Ajutor

Babelor,

Dacă tot sunteţi atât de deştepte şi în plus aveţi mai toate blog pe wordpress, daţi-mi şi mie o mână de ajutor. Am următoarea problemă: sunt abonată la propriul meu feed, ceea ce este absolut normal şi logic, pentru că uneori uit că tocmai am scris ceva, şi feed-ul mă ajută să îmi amintesc. Doar că feed-ul ăsta îmi zice doar ce scriem eu şi Veta, nu şi ce (şi când) ne răspunde lumea. Întrebarea mea este, prin urmare, dacă pot face cumva să apară şi comment-urile în feed.
Bineînţeles că vă întreb asta pentru a vă putea oferi servicii mai rapide şi de înaltă calitate.

Alt mic test

Acelaşi principiu: fără să vă uitaţi în google, spuneţi-mi din ce cântec sunt următoarele cuvinte:

„What’s different about her?
I don’t really know”

Se lasă cu premii, ca de-obicei. Astăzi avem mierle.

E pe timp: aveţi patru ore.

LATER:

S-a lăsat cu scandal, normal.
Foarte bine.
Ăsta-i cântecul:

Un mic test

Babelor,

A venit vremea să vă supun unui mic test. Nu pot încă să vă spun nimic despre scopul său, o voi face poate la momentul potrivit, dacă acesta se va ivi vreodată.

Răspundeţi, deci, dacă puteţi, la următoarea întrebare, fără să vă uitaţi în google:

Din ce cântec sunt următoarele versuri, cine îl interpretează şi despre ce este de fapt vorba?

„Perché perché
La domenica mi lasci sempre sola”

Hai, să vă văd. Aveţi patru ore la dispoziţie.

CEVA MAI TÂRZIU:

Să vezi şi să nu crezi, mi s-a răspuns mai repede decât mă aşteptam, ceea ce este minunat. Este vorba despre următorul cântec (nu m-am îndurat să pun clipul original, pentru că fata face playback, lucru cu care nu sunt de acord, şi oricum aici sunt două goluri mişto):

Mulţumiri şi nemulţumiri

Aseară, în jurul orei 22:04, cineva a aterizat pe blogul nostru căutând următoarea combinaţie de cuvinte:

Scripet pentru oase

Îi mulţumim persoanei în cauză pentru vizită. Şi o rugăm foarte, foarte mult să ne spună despre ce este vorba în căutarea asta, adică ce vrea să găsească de fapt? Ce este un scripet pentru oase? La noi în casă a izbucnit o mică ceartă, eu fiind de părere că este vorba despre un aparat medical, iar Veta insistând că un scripet pentru oase este obiectul de care voi avea eu nevoie când mă va fi aruncat, în sfârşit, de la balcon. Drag vizitator necunoscut, ajută-ne să elucidăm misterul!

Recomandarea gastronomica

Dragele babii,

acum ca Rhetta e plecata, pot din nou sa-mi fac de cap. Din acest motiv, acum si aici e momentul sa va dezvalui una din retetele ei preferate. Pe care a numit-o – recunosc, fara pic de imaginatie – budinca a la marx.

Se iau asa: 100 gr faina de porumb, se adauga 17 gr sare. Se amesteca bine, pe fundal se aude ceva Bowie (cel putin asa scrie in notitele ei). Se iau sase rosii, se taie felii, se presara peste amestecul rezultat. Se omogenizeaza totul cu o lingura mare de lemn pana cand rosiile ajung sa formeze o pasta. Se taie una felie paine, se mananca separat pentru buna continuare a operatiunii. Mai departe vine maioneza, din care turnam 200 ml pana cand totul devine vascos. Dupa care tot Rhetta specifica, citez: „Cu cat mai vascos, cu atat mai gustos”. Oau Rhetta, asta da slogan, bravo, frumos. Citesc in continuare: dupa maioneza urmeaza broccoli, taiat la fel de marunt ca si rosiile. Dupa inca 2 minute de amestec, chestia rezultata trebuie sa fie de culoare gri-verzuie. In tot timpul asta ne asiguram ca piciorul stang e descult, „miscam usor degetele de la picioare pentru o buna coordonare”. Mama, numa in poezii vorbeste nebuna. Dupa care, atentie, urmeaza grosul. Iarasi, nu fac decat sa citesc ce scrie: se ia talpa unui pantof, se taie in 8 bucati egale, le asezam in cratita ca si cum ar fi blaturi de tort. Asezonam frumos cu cateva cuburi de zahar, cimbru si marar, dupa care vine partea ultima si cea mai delicata a operatiunii – adugarea vatei de sticla impreuna cu un strat subtire de caramida. Se lasa zece minute la cuptor, dupa care se serveste cald impreuna cu un pahar de sampanie in fata televizorului deschis la meciul Arsenal – Manchester United.

Dumnezeule, Rhetta, ce e-n mintea ta?