Rhetta Marx mai zice un adevăr.

Babelor,

Mă gândeam eu aşa, cum mă gândesc uneori, la toate lucrurile de pe lumea asta deodată. Şi mi-am dat seama de o greşeală de gândire, babelor, o greşeală babană, care nu poate fi întâlnită decât la noi, femeile.

Poate că ştiţi că datorită uriaşelor progrese înregistrate în medicină în ultimii ani, femeile sunt în stare să facă un copil fără să se culce cu vreun bărbat (deşi ce rost ar avea? Care-i farmecul? Prefer opusul, adică să mă culc cu un bărbat fără să fac copil după). Procedeul este cam următorul: se ia un bărbat, i se dau o revistă cu femei goale şi un borcan, bărbatul pleacă puţin şi se întoarce cu borcanul plin cu spermă. Se ia sperma, se face nu ştiu ce şmecherie cu ea şi se bagă într-un fel sau altul într-o femeie. Femeia pleacă şi peste nouă luni dă naştere unui nou om. Cam asta-i toată treaba.

Dar femeile din zilele noastre nu vor orice fel de spermă. Aşadar, se duc la o bancă de spermă, care este de fapt un fel de bibliotecă: pe nişte rafturi sunt aranjate borcane cu spermă, începând de la sperma de muncitor, care costă cinci dolari litrul sau sperma de taximetrist, care are cam acelaşi preţ, şi terminând cu sperma de doctor, avocat, arhitect, artist (la vreo 2000 de dolari litrul) sau chiar spermă de laureat al premiului Nobel (vreo 7000 de dolari, preţurile le ghicesc doar, s-ar putea să nu fie absolut exacte). Ei, şi majoritatea femeilor iau sperma cea mai scumpă, sperând că doar-doar odrasla lor va primi şi ea un Nobel sau un Oscar sau ceva de genul ăsta.

Mie toată treaba mi se pare complet absurdă. Adică ştie toată lumea că singurul lucru care contează la un bărbat este lungimea pulii. Că are cine ştie ce medalii atârnate la gât nu interesează pe nimeni. Poţi să fi luat şi trei Nobeluri, că tot degeaba le-ai luat dacă ai o pulă de cinci centimetri. N-ar fi preferabil, deci, ca pe borcanele din banca de spermă să scrie doar lungimea organului donatorului? N-ar fi corect? Că dacă ar fi să am vreodată un băiat, ceea ce pare din ce în ce mai puţin probabil, aş fi mai liniştită ştiind că are cu ce – şi implicit şi pe cine – să fută decât dacă ar rezolva tot felul de ecuaţii la el în cameră, singur, cu gândul la lucruri pe care nu le va avea niciodată.

Părerea mea, babelor. Care desigur nu prea are sens când este vorba de copii-fete, da’ asta e, nu le pot ştii nici eu pe toate.

7 comentarii

  1. am lesinat

  2. Vai, tu, 1morning, nu ma speria! Sper ca n-ai lesinat pentru ca tocmai te-ai intors de la piata cu o punga cu sperma vreunui membru al Academiei Franceze, pe care ai platit o avere!

  3. numai ce m-am trezit din lesin si am lesinat a doua oara :)))))))))) de ras evident.. cred ca trebuie sa pun bani la ciorap ptr ce mi-ar placea mie cu adevarat..eu as vrea … sperma de fotbalist de la Barca!!

  4. Cam scump ce vrei tu, 1morning, dar intamplarea face sa mai am vreo cinci mililitri din sperma lui Aliaksandr Hleb. Problema e ca zilele astea baiatul se va transfera la Stuttgart, din cate se zvoneste, deci ar trebui sa ti-o dau cat mai degraba. Pe de alta parte, s-ar putea ca Barca doar sa-l imprumute la Stuttgart, si atunci el ar ramane intr-un fel jucatorul lui Barca, asa ca de fapt pot sa ti-o dau si mai incolo. Ba chiar te-as sfatui sa accepti, pentru ca daca pleaca la Stuttgart, pretul o sa scada destul de mult. Cum vrei tu.

  5. da da, suna bine, mai ales ca mereu mi-am dorit sa am un baiat gay! cred ca daca punem si noi la cale un transfer s-ar putea sa-mi indeplinesc visul ptr ca uite ce spune wikipedia despre el „His natural and preferred position is attacking midfielder or ‘in the hole’ behind the strikers” Maybe he’s the one.

    In alta ordine de idei, ar trebui sa te gandesti (daca n-ai facut-o deja) la oportunitatea de a deschide o banca de sperma autohtona ptr ca disparitia clinicii de ovule trebuie exploatata numaidecat. Pe cine ti-ar placea sa cooptezi? si ce donator ar aduce cel mai mult profit…

  6. nice blog :D. Am o dilema, oare Patapievici cu mutra lui de sorecut alert o ascunde mandrete de pula? Tre sa iei si mutra la oferta in cazul asta

  7. Caty, cred ca da. Prea pare multumit de sine, si nu vad sa aiba vreun alt motiv.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s