Oamenilor,
Luni, special pentru că trebuia să ajung în două locuri aflate la mare distanţă unul de altul în două momente aflate la (dimpotrivă) prea mică distanţă unul de altul, traficul a fost şi mai al naibii decât obişnuieşte. Ceea ce, în sine, e o performanţă. Una pe care aş fi preferat să n-o experimentez, la fel cum aş fi preferat să nu aterizez niciodată, tocmai eu din toţi săritorii de pe magazia bunicii, în urzici. Poate numai mi s-a părut mie, din cauză că mă grăbeam. Aveţi voie să ziceţi asta dacă săriţi şi voi de la cinci metri într-un pâlc de urzici, că poate doar mi s-a părut că e nasol şi de fapt e cea mai mătăsoasă atingere din lume. Vă invit cu drag să încercaţi şi aştept feedback.
Până una-alta, din moment ce am parcurs două staţii în patruzeci de minute (pe jos se fac zece – şi io am pasul mic, că-s scundă), să presupunem că luni după-amiază toţii dracii au fost în misiune pe liniile RATB. Da, sunt o babă RATB-istă. Într-un autobuz destul de aerisit, în care aveam şi loc pe scaun, la geam (semn că măcar trei draci au lipsit totuşi de la împărţirea sarcinilor), am petrecut o oră jumate. Când eşti prins într-un mijloc de transport în comun atât timp şi ai avut nefericita inspiraţie să-ţi iei la tine o carte din care mai aveai de citit doar cincizeci şi şapte de pagini, nu prea-ţi mai rămâne de făcut mare lucru decât să te uiţi pe fereastră. Să te uiţi cum stai, să te uiţi la alţii care stau ca şi tine.
Cei mai mulţi vorbesc la telefon. Unii cu el la ureche, alţii în handsfree, iar unii pe care nu-i înţeleg ţin cu mâna telefonul pornit pe speaker. De ce să faci asta dacă tot ai o mână ocupată, deci permis tot nu e? Dacă e pe speaker, nu se aude oricum? Trebuie să-l ţii la gură ca pe walkie-talkie? În fine. Cred că oamenii poartă nouă zecimi din conversaţii fiind în maşină. Probabil pentru că şi nouă zecimi din timpul liber zilnic tot pe acolo şi-l petrec.
Din aceeaşi categorie de motive, mulţi îşi mută casa în maşină: mâncare, ambalaje goale, pături, şerveţele umede pe lunetă, jucăriile preferate ale copilului, pantofi de rezervă, zgarda câinelui, cărţi, ziare şi reviste, gel de duş şi ghivece cu flori. Lumea nu se duce dimineaţa de acasă la serviciu şi invers seara, ci se mută.
Mulţi au sticle cu apă în suporturi. Zic în gând “Bravo. Cine zice că nu bem destulă apă? Uitaţi-vă la români!” N-am văzut pe nimeni chiar să bea din ele, dar n-or fi acolo numai ca bibelo’.
Îngrijorător de mulţi ronţăie seminţe. E drept că de multe ori, mai ales în intersecţii, traficul are multe şanse să devină circ, deci oamenii nu fac decât să gândească în perspectivă. La fel de îngrijorător de mulţi cască şi nu mai puţin de patru chiar au pernuţe pe lunetă. Oamenii iau riscul adormirii la volan în serios şi se asigură – doar nu vrei să te doară gâtul de la dormit strâmb pe bord. Unele se machiază – în paisprezece minute, o domnişoară şi-a făcut din nou machiajul, de la zero: demachiat cu şerveţele, cremă, fond de ten, dermatograf, fard, mascara, ruj. Tot tacâmul. Anticipam accidente paradoxale (pentru că toată lumea stătea pe loc) când o să înceapă să-şi schimbe şi hainele. Ghinion, tocmai atunci s-a mişcat coada de maşini. Toată lumea a băgat binoclul şi aparatul foto înapoi în torpedou sau geantă şi s-a concentrat pe cucerirea a încă un metru de asfalt.
După jumătate de oră şi cinci sute de metri, observ o maşină în care cineva citeşte. Şoferul. Bună treabă, zic, dar poate nu în trafic? Oi fi eu demodată, dar cred că şofatul dă rezultate mai bune dacă te uiţi pe unde conduci.
Ca observaţie finală – că după asta am trecut de Piaţa Leu, ultimul punct de control al Ţării Melcilor Leneşi, şi s-a desfundat canalul – orice intersecţie blocată iremediabil conţine minim un poliţist care dirijează circulaţia. Care nu este. Pentru că toată lumea stă. Iar ca observaţie personală: n-am stofă de pasager pe motocicletă, deci îmi rămâne doar să-mi iau una şi s-o conduc eu. La maşini e taman invers.
A, mai am un singur dor – o întrebare adresată celor care circulă cu mijloacele de transport în comun în Bucureşti. Nu, nu care e înjurătura voastră preferată şi nici care singurul mod cert de a face autobuzul / troleibuzul / tramvaiul să apară. Asta ştiu: să-ţi aprinzi o ţigară. Altceva: ce linii RATB intersectează, din experienţa voastră, cele mai multe checkpoints to hell?
Surorile Marx 