Idéal de beauté féminine, chapitre premier

MOTTO : Si cu gând sa-si ia mireasa, ca un fir de papadie, numai bun de rupt in diiiiinti…

Vechi amici din Bizant, babelor, junelor, ma frate,

Azi-vara. Rapidul Bucuresti – Constanta (viteza fudroaianta, 15 Km/h, litoral-here-I-come-dar-când-o-vrea-muschii-CheFeRe-ului). Vipie valaha, crunta: 40 la soare, 55 în tren, humor autohton în vagon, cu naduf si sudoare de uvrier : Baaa, trage ba trenu pa dreapta ca mergem sa luom autostopu ! Ba nea conductoare, ai uitat frâna da manâ, baaa ? Nene, mai încet ba, ca e tulburente (sic !) ! Bre, ai pana pa dreapta fata, ba ! Si alte multe si suculente luari de pozitie.

Masini trecând pe lânga tren ca F-16-uri pe lânga o escadrila de mierle (uite si-un Suburban, sa fi fost deja… ?). Vorba lui Jim: cars hiss by my window….

Enfin… Alaturi, la fereastra, un cuplu minion, la trentaine : un neaos gânditor neolitic stând pe bancheta cu tâmplele cuprinse în palme, aruncând priviri cu inimoare si subântelesuri planturoasei sale consoarte, tolanita lasciv în fata.

Très mignon, îmi ziceam, închipuindu-mi-l pe domn fericit la bratul luxuriantei dame, masiva, voluntara, generoasa si frumoasa. Si eventual devreme acasa, (mais cela se discute). Uite ce tandra întruchipare a mitului « subtirelului, tras prin inel », inamorat de steatopige, fertile si mamoase Venere, al flacaului strabatând cu alti petitori drumul de costisa de la Hamangia la Willendorf in cautarea opulentei, fecundei si reconfortantei Venus-jumatati, chezasie a unei descendente numeroase, ferice sa hapaie cu nesat, atârnata la sfârcuri, intregi Cai Lactee pe minut din sâni care nu stiu ce e aia criza laptelui. Sa nu crape însasi Hera de invidie ?

           –  Nu va suparati, e liber ? Asteptati pe cineva ?

Ne ridicam privirile. O demuazela, o silfida limfatica spre straveziu, anatomie très à la mode parisienne si la mare cautare, faptura filiforma la care singura gaura la curea era fix dupa catarama (var. pafta), fin’ca talia facea doar înconjurul coloanei vertebtale. Subtirica, trasa prin… margica (n-am gasit alta rima), încheieturi mai fine ca ale unui pur-sânge arab, bratari cu diametru de inel. Altfel, un dragut vizaj venetian, mais quelle maigreur !!!

            – Siiiigur, raspunde tânarul, e liber, poftiti, vai, chiar va rog ! Pusi, da-te draga mai încolo, sa ia loc domnisoara, hai mai repede. Dati-mi va rog mie bagajul, ca vi-l pun io sus.

Inutil sa va spun ca în cele sase ore si treiscinci cât a mai durat voaiajul inimioarele, testosteronul, feromonul, ocheadele galese, crâmpeiele de conversatie (si dumneavoastra tot la Eforie Sud ? Nu va e sete, va ofer un suc ?) erau destinate toate demoazelei. Stupoare, indignare, dezgust, sacrilegiu ! Infidelul, ignobilul, satirul ! Deja alt « idéal de beauté » ? Quelle muflerie !

Pe urma l-am compatimit oarecum, gândindu-ma la sminteala si slabiciunea mintii barbatesti si cum neghiobiile modei si ale gusturilor zilei (ah ! voilà qui est au goût du jour !) au jucat ping-pong cu dezirurile masculine. Gânditorul fusese îmbiat cu solduri si revarsari mamelonare reconfortante, dar anticii elini si apoi romanii urmau sa-i sublimeze simturile cu desavârsitele proportii ale corpului atletic. Evul mediu urma sa-i schimbe iarasi normele frumusetii (ISO va leatu quattrocento – cinquecento) îmbiindu-l cu nimfeta cu sâni mititei, talie de viespe si pântece rotunjor. Pe firul vremilor, barocul si renasterea îl vor arunca in bratele rubicondelor gratii rubensiene, numai pâna ce burjoaica veacului al nouaspelea îi va fi luat la rându-i mintile, cu talia ei ingusta, cu pulpe impunatoare. Fragila, iubitoare si in acelasi timp excelenta procreatoare… Nu-l va fi amagit mult, pentru ca la-nceputul veacului in care ne vom fi nascut si noi, va fi cucerit de zvelta androgina, sportiva, aerisita si oleaca baietoasa ce va fi marcat les années folles. Pâna ce ne va fi azvârlit Giacometti in adoratia creaturilor lui longiline, care azi bat – sibilinic dar ezitant – pas de defilare pe podiumurile colectiilor de moda, înotând în rochii cât degetul de manusa… De-aci si pâna la anorexicele creaturi contemporane nu e decât un pas (a giant step for mankind, dar îndarat), în ciuda zvâcnirii efemere a voluptuoaselor creaturi felliniene, fie-le pelicula si cinemateca usoara…

For the times, they are a’changin’…

(à suivre…)

Transmit un mesaj.

Babelor,

M-am dus azi dimineaţă să pun câteva infinituri de benzină în Suburban. Intru în benzinărie să plătesc, cumpăr un Toblerone, nişte ţigări, o ceafă de porc şi o sticlă de cola, mă întorc la maşină cu astea, le arunc pe bancheta din spate, mă aşez pe scaunul meu, şi lângă mine apare brusc Dumnezeu. Aşa cum îl ştim din icoane şi filme: un bărbat mai curând bătrân, barbă albă, ochi serioşi, doar că purta un costum destul de scump şi nişte pantofi frumoşi (Clarks, mi-a zis) în loc de cearşaful în care este înfăşurat de obicei şi sandalele poleite cu aur.
– Salut, zic.
– Bună să-ţi fie inima, Rhetta, zice El, şi m-am gândit că asta e bine, că mi-a binecuvântat inima, deşi n-am mai avut de ani de zile un preinfarct.
– Aşa să fie, zic. Cu ce ocazie pe-aici? Te duc undeva?
– Nu, nu, zice El, nu vreau să te deranjez prea mult. Mergi unde ai de mers şi cobor cu tine.
Am pornit maşina şi am luat-o înspre casă. Să fac nişte conversaţie, mi-am zis.
– Şi deci ce te aduce pe-aici?, am întrebat.
– A, da, a zis Dumnezeu, am venit să… Să te rog să îmi transmiţi mesajul. Pe blog.
– Transmit cu plăcere, am zis depăşind un Clio cam indecis şi făcând semnele de rigoare şoferului. Doar că blogul nostru, în fine, este cam de nişă, adică n-avem chiar atât de mulţi unici ca ăia din top 10…
– Păi tocmai de-aia, a zis Dumnezeu arătând cu mâna înspre semaforul la care tocmai trecusem pe roşu (dar abia se făcuse), că mi se pare că şi eu, adică noi, adică, înţelegi, biserica, a ajuns ceva de nişă, inclusiv Cuvântul meu. Şi decât să apar pe un blog din ăla ultrareligios – vezi, camionul, camionul!!! Uff… – zic, decât să apar pe un blog religios, unde oricum scriu numai trăzniţi, m-am gândit să te rog pe tine să… dacă poţi…
– Sigur, sigur, l-am încurajat eu, oricum, la noi se comentează mult, şi este o lume foarte mişto care se adună acolo… Şi ce să le transmit?
– În primul rând, să se iubească unii pe alţii, a zis El.
– Adică sex?, am glumit.
– Ah, Rhetto!, a râs Dumnezeu, nu, normal că nu! Să se iubească aşa, din suflet, normal!
– Ok, am spus, cred că o să ţin minte. Mai departe?
– Păi ăsta e un lucru din doar două, a zis Dumnezeu, că ultima dată când am venit cu zece, cred că lista era cam lungă, nu ştiu aşa mi se pare. Ei, şi al doilea lucru este… să fie calmi. Să fie cool. Înţelegi?
– Cred că da, am zis. Nu era şi un cântec al Rollingilor de pe Between The Buttons, Cool, Calm & Collected?
– Ba da, cam la aşa ceva mă gândisem, a zis Dumnezeu.
– Cum, şi asta-i tot?, am spus.
– Da, nu vreau să plictisesc lumea.
– Ok, am zis, evitând totodată un crater şi intrând pe sensul opus, ceea ce a presupus o frână bruscă a unei furgonete care venea din faţă. Bă boule!, am strigat la şoferul palid care mă privi ca pe un înger al morţii.
Am accelerat din nou, şi peste numai treizeci de secunde (în care Dumnezeu îşi făcu trei cruci şi se uită în urmă să vadă dacă n-am făcut prăpăd) am ajuns în faţa blocului meu. M-am dat jos şi am scos sacoşa din spate.
– Urci la o cafea?, l-am întrebat pe Dumnezeu.
– Nu, mersi mult, dar nu pot, a zis, mai am nişte treburi de rezolvat.
– Ok, am spus, bag chiar acum pe blog ce mi-ai zis.
– Mersi, a zis el.
Ne-am strâns mâna şi am mers fiecare la treburile lui. Sper că aţi înţeles mesajul: iubiţi-vă şi fiţi calmi. În rest, o zi bună şi vă pup.

Rhetta

Ce e vineri.

Babelor,

Vineri e Ziua Nu Băsescu. Adică o să se adune nişte oameni să strige „Nu Băsescu! Huooo! Uraaa!” şi ce le-o mai veni la gură.

Remarc trei lucruri: în primul rând, faptul că surorile Marx şi nobasescuday nu au nici un prieten comun în blogrolluri. Nu că asta ar reflecta vreo diferenţă intelectuală între noi şi ei; consider că cineva poate fi mai mult decât îndreptăţit să aibă o atitudine duşmănoasă faţă de Băsescu; motive ar exista destule.

În al doilea rând, existenţa acestei acţiuni mă bucură, deşi nu îi împărtăşesc ţelurile sau idealurile. Palatul Şuţu numeşte ziua antibăsescu inutilă, comparând-o cu un Ferrari fără benzină şi explicând că acest „nu” (de fapt, „no”) devine absurd având în vedere faptul că nu neagă nici o afirmaţie. Îndrăznesc totuşi să cred că este vorba de mai mult decât de un simplu nu: de o revoltă a societăţii civile, fie ea şi numai o biată societate virtuală, compusă din câteva zeci de bloguri şi bloggeri, la adresa dezamăgirilor generate de clasa – sau poate numai direcţia – politică reprezentată de Traian Băsescu. Mi se pare ok să zici „Aşa nu!”, chiar dacă nu zici cum ar fi „aşa da”.

În al treilea rând, mă minunează un lucru: încerc să îmi amintesc dacă a existat vreodată o aşa-zisă „no Năstase day”, şi ajung la concluzia că parcă nu. Sau „no Voicu”? Sau „no soacra lui Geoană”? Hm, nu-mi amintesc. Şi atunci, în contextul politic actual, toată acţiunea capătă un aer debusolant, ba chiar puţin meschin şi partinic.
Şi, deşi ştiu că a fost pornită cu mult înainte de apariţia cazului Voicu, mi se pare cretin să strigi „Muie Băsescu”, dar nu şi „Muie toţi ceilalţi”. O să vedem vineri.

Vă pup,

Rhetta

TOP FIVE 22 – 29 martie

1. Mâncatul seminţelor. Nota 10. Motivaţia juriului: Legea potrivit căreia taximetriştii clujeni nu mai au voie să mănânce seminţe în prezenţa clienţilor va fi extinsă şi la filmele din toate timpurile ale lui Florin Piersic.

2. Doru Mărieş. Nota 10. Motivaţia juriului: Dacă n-ar fi dânsul să facă greva foamei pentru adoptatrea de către parlamentul României a legii lustraţiei, îngrozitor de necesară democraţiei noastre bolnave, n-ar face-o nimeni.

3. Ora pământului. Nota 8,89. Motivaţia juriului: Faptul că s-a stins lumina în Bucureşti a dus la dispariţia a 2.000 de mijloace de transport în comun, a 300 de tone de cartofi din pieţe, a 5.000 de portofele şi dacă mai ţinea mult dispărea şi oraşul, aşa cum merită.

4. Ştefan Filipaş. Nota 7,40. Motivaţia juriului: Cizmarul arădean Filipaş a iniţiat programul rabla pentru încălţăminte.

5. Mircea Badea. Nota 4,76. Motivaţia juriului: Dintr-un sondaj reiese că 30% dintre femeile româneşti vor să se culce cu el. Nu-i rău, că mai rămân 70% întregi la minte.

Cunnilingus

Uah, babelor,

Trăgeam cu urechea la nişte The Clash, urlând şi eu ca tot omul „Should I stay or should I go now” şi ignorând disperatele bătăi în zid ale vecinilor, când piesa s-a terminat şi a început Straight to Hell. Am pus mâna pe chitară şi l-am cântat cap-coadă, dar fără nişte părţi, după care mi-am pus papucii şi am ieşit afară. Afară era noapte şi pustiu, doar o maşină ce se mai bălăngănea puţin, de parcă cineva ar fi făcut sex în ea.

Cum sunt o persoană totodată responsabilă dar şi cu simţul umorului, m-am dus să văd ce se întâmplă. Şi se întâmpla exact ce presupusesem: un cuplu mai curând tânăr descoperea nişte secrete pe bancheta din spate a unei Skoda Octavia. Amuzată, am bătut în geam. Acesta s-a deschis, şi mâna firavă a unui puşti a dat să mă înhaţe de beregată. Ce am mai râs! Cum l-am pocnit în obraz cu pistolul! Cum i-am întins un şerveţel să se şteargă de sânge, în timp ce fata ţipa de zor acoperindu-şi goliciunea! Aaaah, ce haios a fost!
Dar în fine, să povestesc mai departe.

– Tinerilor, am zis, voi n-aveţi case? Măcar una, sau un apartament acolo, că aşa, pe stradă, cine ştie ce nebun vă vede, şi…
– Ce naiba vreţi de la noi, doamnă?, a zis băiatul nervos. Oţi fi cumva vreo perversă…
– Aiurea, am zis, nu sunt perversă. Şi de fapt nu cu tine vroiam să vorbesc, ci cu prietena ta.
– Da, ce doriţi?, a întrebat fata privindu-mă îngrozită.
– Vroiam doar să-ţi spun să ai grijă, am zis.
Câteva semne de întebare au început să răsară în jurul chipului ei, aşa că i-am explicat:
– Cu sexul.
– Ăhm, adică el are prezervativ, şi eu folosesc, să ştiţi, de vreo două luni…
– Noooo, nu despre asta vorbeam, am zis, vroiam doar să-ţi spun despre cunnilingus. Să nu uitaţi să faceţi. Adică el ţie.
– Ăăă, bine, a zis fata.
– Să nu te sfieşti, am zis.
– Ok, bine…
– Şi nici tu, i-am spus băiatului şi arătându-i frumuseţe de pistol.
– Nu, nu, deloc, a zis el.
– Da’ ştiţi ce-i aia…
– Da!, au zis amândoi într-un glas.

Şi m-am întors acasă mulţumită că am terminat cu fapta bună pe ziua de azi şi pot în sfârşit să mă culc.

Vă pup,

Rhetta

Ceartă veche, memorie bună.

Babelor,

Acum multă vreme (prin februarie) am dat peste un blog înscris la roblogfest (secţia blog cultural), pe nume Son of the Earth. Omul întrebând undeva pe siteul festului „care-s premiile” sau ceva asemănător. Şi mi-am zis „Hai să văd cine îmi sunt concurenţii”. M-am dus pe blogul lui (nu v-aş sfătui să mergeţi, nu ţin morţiş să-i fac trafic), unde am dat peste o poezie (pe care nu o reproduc aici, că omul e fanatic din ăla cu „Do not copy”, „It’s my copyright”, etc.). Cumsecade cum sunt, i-am corectat câteva greşeli grave şi evidente:

– „Mă urmăreşte frica mea”, zice. Din câte ştiu, dacă foloseşti „mă”, sună mai frumos să nu bagi şi un „mea” mai încolo; dacă nu poţi altfel, scrie măcar „Mă urmăreşte propria-mi frică”.

– „În urma mea, sunt pașii negrii”. Moment de enervare pentru mine, pentru că nici virgula n-are sens acolo unde este, şi nici paşii nu sunt „negrii”, ci „negri”.

– „În urma noastră îi mister” – ce rost are regionalismul „îi” aici? Nu îmbogăţeşte poezia cu nimic.

În fine, i-am scris individului asta într-un comentariu, fiind destul de puţin răutăcioasă – sau măcar mai puţin răutăcioasă decât de obicei, pentru că mi-am dat seama că omul are o fire de poet, că trebuie menajat, etc.
Comentariul meu nu a fost publicat, dar SOTE mi-a răspuns pe mail, zicând următoarele:

„Ceea ce tine de text, imi apartine si nu cred ca este nevoie sa consideri in mod straniu ca opera mea trebuie sa fie citita de oameni ca tine, ca sa fie inteleasa. Faptul ca la unul din cuvinte este ceva in „neregula” se datoreaza faptului ca am mai facut modificari deoarece consideram eu necesar.
Asa ca in vederea unei discutii placute va rog sa incercati sa priviti mai profund lucrurile.
Apreciez faptul ca sunteti interesata insa dragut este sa nu luati in deradere ce imi apartine”

La care i-am răspuns că treaba lui şi la revedere. Totul ar fi fost dat uitării dacă ieri nu aş fi găsit încă un comentariu al tipului pe roblogfest, în care întreba dacă nu s-ar putea – dat fiind că nu poate ajunge la premiere – să se transmită festivitatea pe net. Cu un webcam. Şi mi l-am imaginat cum îşi va petrece seara bietul ins, undeva departe de Bucureşti, belindu-se cu ochi uscaţi la pagina roblogfestului în speranţa că va câştiga marele premiu la categoria blog cultural şi că va deveni faimos şi bogat peste noapte.

Ceea ce nu se va întâmpla.

A, dragă SOTE: dacă citeşti postarea asta, nu te enerva, ci gândeşte-te că îţi va aduce vreo treizecişişase-treizecişişapte de unici, şi te va sălta vreo 20 de locuri în zelist.
Să fie primit.

UPDATE: SOTE îmi spune într-un mail că sunt o mincinoasă şi că nu a întrebat niciodată care ar fi premiile. Recunosc că este posibil să mă fi înşelat, şi ca întrebarea lui să fi fost alta.

Modest Mouse

Babelor,

Cam cea mai bună formaţie americană la ora asta:

Modest Mouse.

Mecenat

Motto : plus on est de fous, mieux on rit

Rhetto, Veto, Petronio, Rechinroll y blogroll,

Dupa cum s-a aratat mai sus, Rhetta – manager, antrenor si mai cu seama mecen m-a luat la nationala pe post de pisica sapte, numar care o sa mi se treaca cu fierul de calcat si pe tricou.
Cum totul se face pe baza de transparenta, am semnat indescifrabil si contract, asa cum se cuvine, în trei exemplare, de bunavoie si nesilit decât de un hanger yemenit care-mi gâdila intercostalii si de teava rece a Browningului cu piedica scoasa care, între arcadele dentare fiind, ma scutea de orice comentariu inutil pe care oricum n-aveam de gând sa-l fac. On ne contrarie jamais une vielle dame, n’est-ce pas ?
Clauzele contractului – pe care dealtfel nici n-a fost nevoie sa-l citesc (sign it, don’t read it !) – îmi sunt mai mult decât favorabile, cea mai importanta clauza fiind ca clauzele pot fi subiect de modificari intempestive fara preaviz. Onest, veti spune.
Iar în conditii de criza si buget atrofiat, arsenalul de marinimii Rhettesti tine de nesabuinta, dar deh, asta e vocatia de mecen pure souche (la naiba mon petit, dau orice, da’ te fac celebru cu mâna mea!) asa ca am pupat mâna întinsa ad hoc si m-am vazut procopsit cu spatiu editorial si locativ sub un acoperis bine izolat, cu pat de campanie, patura din dotare (ramâne sa-mi cos monograma) si o gamela emailata de pisica pe care initial urma sa se scrie Schmuck, dar am cazut de acord pentru von Glück, pentru ca primo : Rhetta are o mare slabiciune pentru estetica umlautului si secundo : VON Glück si nu Glück pentru ca sunt totusi de rasa (diasporeza cu par semilung).

Altfel, încep o noua viata în care Rhetta ma obliga sa învat singur cum se pot tine doi pepeni într-o singura mâna. Vad, îmi zice, ca ai un apetit gargantuesc la cârteli si la hlizeli si tot dai bobârnace la cocoloase de comentarii. Daca tot faci pe desteptu’, acu’ joaca, daca poti. Mai zice Rhetta ca am timp liber. Am mai mult cearcane infraombilicale decât timp liber, dar ma rog, asa scrie în contract. Sa-mi fac. Pai îmi fac, cum nu ? Numai în câteva sâmbete, duminici si sarbatori legale în care nu lucrez sa ma lasati sa mai fac si eu câte-o grasse matinée pâna spre prânz, vorba actorului francez: Ziua buna nu de dimineata se cunoaste, altfel ne angajam cu totii gunoieri la Pastrati Curatenia Orasului.

Si cum acum avem stranieri în lot, muncim deja ca la anul sa câstigam premiul la categoria cel mai bun blog international, deviza (blogului si a partidului C.I.M.B.R.U.) fiind aceeasi : Mai bine sa ne cheltuim toata marea noastra inteligenta pentru mici tâmpenii, decât invers (dupa Jacques Rouxel, Les Shadoks).

Francii luati pe contract îi pastrez pentru era post-euro, iar Petroniei care a asigurat logistica întâmpinarii cu covor rosu si pom-pom girls îi raspund : dupa sampanie Veuve Clicquot (what else ?) – eu o aduc, fireste – bem le vin de la semaine, Puligny-Montrachet (Domaine Jean Chartron 2006), un chardonnay opulent si charmeur. Cela s’arrose, azi e fr&roblogfest cu prieteni si totul e on the house.

P.S.
@ Marius: Dragoane, ok. Si pentru rezumate mai concise despre extinctiile din Triasic (oricum nu ma pricep), si pentru o degustare loco.
@ Lorena : Esti prea gentila. Poti sa ma mai si-njuri din când în când, altfel mi se suie la cap, stii ca am un comportament de motan de budoaruri burgheze.

Oul sau găina

Babelor,

Azi-dimineaţă la cafea mă gândeam la una, la alta. Mai curând la una, recunosc: la eternitate. Pentru că azi eşti, mâine nu mai eşti, şi probabil că poimâine în continuare nu mai eşti. Şi lumea te uită, blogul se umple de praf, şi peste câţiva ani, văzând că nu mai este folosit, wordpress îl şterge, şi nimeni nu va mai şti vreodată că a exitat o Rhetta Marx, că a existat o Veta Marx, că a exitat o Petronia, un Rechinroll şi toată lumea care mai scrie pe-aici.

Ceea ce nu trebuie să se întâmple. Şi ca să nu se întâmple, trebuie să intrăm în istoria omenirii, şi ca să intrăm în istoria omenirii trebuie să facem ceva deosebit de important. Lucru la care mă gândesc de ceva vreme, şi astăzi am găsit soluţia.

Ştiţi probabil cu toţii paradoxul oului şi al găinii, născut din întrebarea ce a fost mai întâi: oul sau găina? Adică dacă mai întâi a fost oul, el ar fi trebuit să iasă dintr-o găină, deci mai întâi ar fi trebuit să fie găina, dar ea ar fi trebuit să iasă dintr-un ou, deci mai întâi ar fi trebuit să fie oul şi aşa mai departe.

Mare paradox, mare.

Doar că rezolvarea este simplă. Atât de simplă încât nu înţeleg cum de nu s-a gândit nimeni vreodată la ea.

Iat-o: găinile sunt, după cum ne învaţă ştiinţele moderne, păsări. Iar păsările se trag, după cum explică aceleaşi ştiinţe, din dinozauri. În concluzie, prima găină a ieşit dintr-un ou, iar acel ou a fost făcut de un dinozaur. Ergo, mai întâi a fost dinozaurul, apoi oul, apoi găina -> prescurtând, oul este premergător găinii. Am terminat demonstraţia şi acum bat la uşa eternităţii. Cer să fie deschisă imediat.

Vă pup,

Rhetta

HOROSCOP 29 martie – 4 aprilie

VĂRSĂTOR. Venus în conjucţie cu nu ştim cine, da’ nu asta e important. Important e ca veţi scrie o carte joi sau vineri. De fapt o poveste de dragoste, care vi s-a întâmplat dvs luni şi marţi. Duminică e linişte. Soacra aduce un făcăleţ. Folosiţi-l şi predaţi-vă de bună voie la poliţie.
PEŞTI. Luni şi marţi poveste de dragoste. Vi se întâmplă în troleul 85 cu care mergeţi la Spitalul Militar să vă internaţi. O gagică blondă vă priveşte. Ea nu coboară, dar asta nu vă împiedică să-i scrieţi un sms din sala de operaţie, unde vi se taie un picior sau două. Joi, vă spălaţi cu apă rece.
BERBEC. Tipa vă răspunde la sms, asta înseamnă luni sau marţi noroc în dragoste. Nu-i puteţi răspunde, pentru că în locul piciorului drept vi s-a tăiat mâna. Dar, din sms-ul ei înţelegeţi că se numeşte Eleonora. Învitaţie în parc, credem că în Herăstrău.
SĂGETĂTOR. Aşa fără mâini şi picioare mergeţi la biblioteca unde lucrează Eleonora. O aşteptaţi patru zile, timp în care, ca să nu muriţi de foame citiţi câteva cărţi de bucate. Duminică dragostea e pe culmi. Eleonora mai dă un sms în care vă anunţă că e la Milano, singură, ca să-şi cumpere Evenimentul Zilei.
SCORPION. Mama dvs vă întreabă de ce aţi slăbit. Îi arătaţi poza Eleonorei şi marţi şi miercuri, când Pluto face conjucţie cu Jupiter. E cald în casă, vine Paştele, aşa că luaţi ouăle şi aruncaţi-le în televizor. Pe ale dvs nu.
BALANŢĂ. Luni sau marţi pe Eleonora o dă la ştiri precum c-ar fi gagica lui Botezatu. Luaţi un cuţit bine ascuţit vineri sau sâmbătă şi ieşiţi la autostradă ca s-o ucideţi. Duminică ea vine pe Otopeni. Mai dă un sms în care-şi manifestă dragostea.
LEU. Minciunile guvernului Boc vă lasă rece. N-aveţi cum să protestaţi, pt că n-aveţi mâini şi picioare. Aşa că, pe vineri îi scrieţi Eleonorei: Bă, fată, Boc minte că ieşim din criză sau că şomajul se menţine la cote admisibile. Aşa că, iubita mea, nu mai veni acasă.
DUNĂRE. Nativii zodiei vă observă în căruţ. Ştiu că o iubiţi pe Eleonora. Un vânt slab spre finalul săptămânii, care vă retează şi piciorul rămas. Duminică un nou sms de la Eleonora. Zice că vine luni.
CAPRICORN.O săptămână plină de succese. Cartea despre dragostea dvs şi a Eleonorei vi se cere la tipar. Costă 5.000 de euro. De unde? Păi, din pensie că alţi bani n-aveţi. Păi, cu o pensie de 100 de lei pe lună, câţi ani vă ia să plătiţi cartea? Mulţi. Un răspuns poate veni pe miercuri, când Venus aflat la a patra căsuţă vă poate împrumuta cu 6 lei.
CLEARWATER REVIVALS. Deja ghioceii sunt istorie. V-au putrezit în mână. Acuşi, acuşi apare liliacul. Eleonora, pentru că n-a apărut cartea, face trotuarul în faţă la ICR-ul din aleea Alexandru. Cu dvs peşte. O săptămână plină de bani şi futaiuri cu intelectuali.
RAC. Eleonora fuge cu Patapievici în Grecia, ca să refacă turismul de acolo. Lacrimile dvs ajung în Siret. Pe Siret e o luptă între Ştefan cel Mare şi cineva. Sergiu Nicolaescu a uitat să le spună că s-au terminat filmările de acu’ 30 de ani. Pe finalul săptămânii, sămbătă, veţi mai primi un sms de la Eleonora. Ultimul.