Mecenat

Motto : plus on est de fous, mieux on rit

Rhetto, Veto, Petronio, Rechinroll y blogroll,

Dupa cum s-a aratat mai sus, Rhetta – manager, antrenor si mai cu seama mecen m-a luat la nationala pe post de pisica sapte, numar care o sa mi se treaca cu fierul de calcat si pe tricou.
Cum totul se face pe baza de transparenta, am semnat indescifrabil si contract, asa cum se cuvine, în trei exemplare, de bunavoie si nesilit decât de un hanger yemenit care-mi gâdila intercostalii si de teava rece a Browningului cu piedica scoasa care, între arcadele dentare fiind, ma scutea de orice comentariu inutil pe care oricum n-aveam de gând sa-l fac. On ne contrarie jamais une vielle dame, n’est-ce pas ?
Clauzele contractului – pe care dealtfel nici n-a fost nevoie sa-l citesc (sign it, don’t read it !) – îmi sunt mai mult decât favorabile, cea mai importanta clauza fiind ca clauzele pot fi subiect de modificari intempestive fara preaviz. Onest, veti spune.
Iar în conditii de criza si buget atrofiat, arsenalul de marinimii Rhettesti tine de nesabuinta, dar deh, asta e vocatia de mecen pure souche (la naiba mon petit, dau orice, da’ te fac celebru cu mâna mea!) asa ca am pupat mâna întinsa ad hoc si m-am vazut procopsit cu spatiu editorial si locativ sub un acoperis bine izolat, cu pat de campanie, patura din dotare (ramâne sa-mi cos monograma) si o gamela emailata de pisica pe care initial urma sa se scrie Schmuck, dar am cazut de acord pentru von Glück, pentru ca primo : Rhetta are o mare slabiciune pentru estetica umlautului si secundo : VON Glück si nu Glück pentru ca sunt totusi de rasa (diasporeza cu par semilung).

Altfel, încep o noua viata în care Rhetta ma obliga sa învat singur cum se pot tine doi pepeni într-o singura mâna. Vad, îmi zice, ca ai un apetit gargantuesc la cârteli si la hlizeli si tot dai bobârnace la cocoloase de comentarii. Daca tot faci pe desteptu’, acu’ joaca, daca poti. Mai zice Rhetta ca am timp liber. Am mai mult cearcane infraombilicale decât timp liber, dar ma rog, asa scrie în contract. Sa-mi fac. Pai îmi fac, cum nu ? Numai în câteva sâmbete, duminici si sarbatori legale în care nu lucrez sa ma lasati sa mai fac si eu câte-o grasse matinée pâna spre prânz, vorba actorului francez: Ziua buna nu de dimineata se cunoaste, altfel ne angajam cu totii gunoieri la Pastrati Curatenia Orasului.

Si cum acum avem stranieri în lot, muncim deja ca la anul sa câstigam premiul la categoria cel mai bun blog international, deviza (blogului si a partidului C.I.M.B.R.U.) fiind aceeasi : Mai bine sa ne cheltuim toata marea noastra inteligenta pentru mici tâmpenii, decât invers (dupa Jacques Rouxel, Les Shadoks).

Francii luati pe contract îi pastrez pentru era post-euro, iar Petroniei care a asigurat logistica întâmpinarii cu covor rosu si pom-pom girls îi raspund : dupa sampanie Veuve Clicquot (what else ?) – eu o aduc, fireste – bem le vin de la semaine, Puligny-Montrachet (Domaine Jean Chartron 2006), un chardonnay opulent si charmeur. Cela s’arrose, azi e fr&roblogfest cu prieteni si totul e on the house.

P.S.
@ Marius: Dragoane, ok. Si pentru rezumate mai concise despre extinctiile din Triasic (oricum nu ma pricep), si pentru o degustare loco.
@ Lorena : Esti prea gentila. Poti sa ma mai si-njuri din când în când, altfel mi se suie la cap, stii ca am un comportament de motan de budoaruri burgheze.

Reclame

Oul sau găina

Babelor,

Azi-dimineaţă la cafea mă gândeam la una, la alta. Mai curând la una, recunosc: la eternitate. Pentru că azi eşti, mâine nu mai eşti, şi probabil că poimâine în continuare nu mai eşti. Şi lumea te uită, blogul se umple de praf, şi peste câţiva ani, văzând că nu mai este folosit, wordpress îl şterge, şi nimeni nu va mai şti vreodată că a exitat o Rhetta Marx, că a existat o Veta Marx, că a exitat o Petronia, un Rechinroll şi toată lumea care mai scrie pe-aici.

Ceea ce nu trebuie să se întâmple. Şi ca să nu se întâmple, trebuie să intrăm în istoria omenirii, şi ca să intrăm în istoria omenirii trebuie să facem ceva deosebit de important. Lucru la care mă gândesc de ceva vreme, şi astăzi am găsit soluţia.

Ştiţi probabil cu toţii paradoxul oului şi al găinii, născut din întrebarea ce a fost mai întâi: oul sau găina? Adică dacă mai întâi a fost oul, el ar fi trebuit să iasă dintr-o găină, deci mai întâi ar fi trebuit să fie găina, dar ea ar fi trebuit să iasă dintr-un ou, deci mai întâi ar fi trebuit să fie oul şi aşa mai departe.

Mare paradox, mare.

Doar că rezolvarea este simplă. Atât de simplă încât nu înţeleg cum de nu s-a gândit nimeni vreodată la ea.

Iat-o: găinile sunt, după cum ne învaţă ştiinţele moderne, păsări. Iar păsările se trag, după cum explică aceleaşi ştiinţe, din dinozauri. În concluzie, prima găină a ieşit dintr-un ou, iar acel ou a fost făcut de un dinozaur. Ergo, mai întâi a fost dinozaurul, apoi oul, apoi găina -> prescurtând, oul este premergător găinii. Am terminat demonstraţia şi acum bat la uşa eternităţii. Cer să fie deschisă imediat.

Vă pup,

Rhetta

HOROSCOP 29 martie – 4 aprilie

VĂRSĂTOR. Venus în conjucţie cu nu ştim cine, da’ nu asta e important. Important e ca veţi scrie o carte joi sau vineri. De fapt o poveste de dragoste, care vi s-a întâmplat dvs luni şi marţi. Duminică e linişte. Soacra aduce un făcăleţ. Folosiţi-l şi predaţi-vă de bună voie la poliţie.
PEŞTI. Luni şi marţi poveste de dragoste. Vi se întâmplă în troleul 85 cu care mergeţi la Spitalul Militar să vă internaţi. O gagică blondă vă priveşte. Ea nu coboară, dar asta nu vă împiedică să-i scrieţi un sms din sala de operaţie, unde vi se taie un picior sau două. Joi, vă spălaţi cu apă rece.
BERBEC. Tipa vă răspunde la sms, asta înseamnă luni sau marţi noroc în dragoste. Nu-i puteţi răspunde, pentru că în locul piciorului drept vi s-a tăiat mâna. Dar, din sms-ul ei înţelegeţi că se numeşte Eleonora. Învitaţie în parc, credem că în Herăstrău.
SĂGETĂTOR. Aşa fără mâini şi picioare mergeţi la biblioteca unde lucrează Eleonora. O aşteptaţi patru zile, timp în care, ca să nu muriţi de foame citiţi câteva cărţi de bucate. Duminică dragostea e pe culmi. Eleonora mai dă un sms în care vă anunţă că e la Milano, singură, ca să-şi cumpere Evenimentul Zilei.
SCORPION. Mama dvs vă întreabă de ce aţi slăbit. Îi arătaţi poza Eleonorei şi marţi şi miercuri, când Pluto face conjucţie cu Jupiter. E cald în casă, vine Paştele, aşa că luaţi ouăle şi aruncaţi-le în televizor. Pe ale dvs nu.
BALANŢĂ. Luni sau marţi pe Eleonora o dă la ştiri precum c-ar fi gagica lui Botezatu. Luaţi un cuţit bine ascuţit vineri sau sâmbătă şi ieşiţi la autostradă ca s-o ucideţi. Duminică ea vine pe Otopeni. Mai dă un sms în care-şi manifestă dragostea.
LEU. Minciunile guvernului Boc vă lasă rece. N-aveţi cum să protestaţi, pt că n-aveţi mâini şi picioare. Aşa că, pe vineri îi scrieţi Eleonorei: Bă, fată, Boc minte că ieşim din criză sau că şomajul se menţine la cote admisibile. Aşa că, iubita mea, nu mai veni acasă.
DUNĂRE. Nativii zodiei vă observă în căruţ. Ştiu că o iubiţi pe Eleonora. Un vânt slab spre finalul săptămânii, care vă retează şi piciorul rămas. Duminică un nou sms de la Eleonora. Zice că vine luni.
CAPRICORN.O săptămână plină de succese. Cartea despre dragostea dvs şi a Eleonorei vi se cere la tipar. Costă 5.000 de euro. De unde? Păi, din pensie că alţi bani n-aveţi. Păi, cu o pensie de 100 de lei pe lună, câţi ani vă ia să plătiţi cartea? Mulţi. Un răspuns poate veni pe miercuri, când Venus aflat la a patra căsuţă vă poate împrumuta cu 6 lei.
CLEARWATER REVIVALS. Deja ghioceii sunt istorie. V-au putrezit în mână. Acuşi, acuşi apare liliacul. Eleonora, pentru că n-a apărut cartea, face trotuarul în faţă la ICR-ul din aleea Alexandru. Cu dvs peşte. O săptămână plină de bani şi futaiuri cu intelectuali.
RAC. Eleonora fuge cu Patapievici în Grecia, ca să refacă turismul de acolo. Lacrimile dvs ajung în Siret. Pe Siret e o luptă între Ştefan cel Mare şi cineva. Sergiu Nicolaescu a uitat să le spună că s-au terminat filmările de acu’ 30 de ani. Pe finalul săptămânii, sămbătă, veţi mai primi un sms de la Eleonora. Ultimul.

+1

Babelor,

În fiecare dimineaţă deschid dashboardul blogului. La prima vedere îmi dau seama cum stăm cu numărul de vizionări. La a doua vedere mă uit dacă a apărut vreo postare nouă. La a treia vedere citesc comentariile. Moment de bucurie, fericire, voie-bună, etc. Multe dintre ele vin de la omul Alexandru, care pare să locuiască în Franţa, să bea mult vin şi să aibă o grămadă de timp liber. Pe de altă parte, locuieşte pe stradă, adică nu are blogul lui, şi e păcat, pentru că scrie al naibii de bine. Aşa că într-o bună zi l-am luat de păr şi i-am zis: „Tu de azi înainte scrii la noi. Uite contractul, uite pixul, uite un cuţit pe care ţi-l înfig între coaste dacă nu semnezi. Unu, do…”
Cuminte, ba chiar cu un zâmbet pe faţă, Alexandru s-a iscălit pe hârtie. „Şi acum ce fac?”, a întrebat. „Ce vrei”, i-am zis, i-am dat patruj’ de mii de franci să se-mbete de bucurie şi am venit repede acasă să-l salut cu un cântec.

Aşadar, pentru Alexandru, fără număr:

De Florii

Babelor,

Cu ocazia Floriilor felicit călduros pe toată lumea care are o legătură cu ele, mai puţin pe Crin Antonescu, Viorel Hrebenciuc, clasa politică din România, clasa fotbalistică din România, clasa vedetelor de doi bani din România, clasa bloggerilor slabi din România şi clasa a VI-a B din Şcoala Generală numărul 3, ştiu ei de ce.

O felicitare specială doamnei Camelia Potec, pentru că înoată al naibii de repede. Şi Vetei, al cărui nume este totodată titlul unui film indian din 1986 (regia: A. Kodandarami Reddy).

Cum se rezolvă un paradox.

Babelor,

Se întâmplă, ca de obicei, lucruri ciudate. Unul dintre ele: primesc ieri dimineaţă un telefon. „Sărumâna, cu doamna Rhetta Marx”, zice o voce de pipiţă. „Da”, zic, „ce vreţi?” Fata începe să turuie. „Ce vreţi?”, repet. „Aţi câştigat un premiu”, zice. „Ştiu”, spun, „şi ce mai vreţi?” – „Nu”, zice ea, „altul, aţi câştigat concursul Miss Encefalograma 2010.” – „Adică?” – „Adică un juriu format din medici de renume naţional sau chiar mondial a decis că encefalograma Dumneavoastră este cea mai frumoasă encefalogramă a anului trecut.” – „Staţi puţin”, am zis eu şi m-am gândit câteva secunde.

Una la mână, n-am făcut anul trecut nici o encefalogramă. Şi nici altcândva.
Doi la mână, dacă aş fi făcut una, ar fi fost probabil foarte frumoasă.

Deci aveam aceste două date care se băteau cap în cap.

„Ascultaţi”, zic, „situaţia este paradoxală.” – „Înţeleg”, zice fata.

M-am mai gândit puţin. Adică m-am întrebat cum naiba se rezolvă un paradox.

„Ce premiu am primit?”, am întrebat. Fata a făcut o pauză de efect,
numărând în gând până la şase, după care a zis „Cinci mii de euro”.

De data asta nu m-am mai gândit. „Să fie primiţi”, am zis, i-am dat numărul meu de cont, m-am îmbrăcat, m-am dus la piaţă şi am luat cartofi, gogonele şi ceapă de toţi banii.

Aud?

Cum mi-am petrecut sfârşitul lum(ini)ii

Oamenilor,

În seara asta cică a fost Earth Hour. Ştiţi şi voi ce e, nu insist. Că e inutilă la nivel obiectiv, planetar şi practic, e evident. Că se isterizează unii ecologişti extremişti, sigur. Mie îmi place ideea de a nu depinde de calculator şi televizor sau de alte dispozitive recreative alimentate electric, la fel ca orice ocazie de a-mi lua pauză să stau şi să mă gândesc la chestii. Obişnuiam asta pe vremea când nu-i venise nimănui în minte bazaconia cu bezna ecologistă. În plus, de mică mă descurc foarte bine pe întuneric pentru că îmi era frică.

Evident, eu uitasem că e azi până a zis Piticugras. Mi-am zis “dacă poate el, pot şi io”. Aşa că la 20.30 – am închis: tv (nu era pornit oricum), laptop (mi se pare că trişez dacă zic că stă pe baterie, deşi e o portiţă regulamentară nu e în spiritul ideii ăsteia), lumina în cameră. N-am oprit: modem (durează un an până porneşte), frigider (să fim rezonabili).

20.31: Da, exact cum îmi aminteam, întunericul de oraş nu e totuna cu cel de la sat. Chestie pe care am aflat-o de copil, terminându-mi temele uitate după ora stingerii. Întunericul de la sat, ăla e adevărat. Acolo da: îţi aminteşti că pe cer sunt vizibile câteva şase mii de stele. Folositor de altfel mai ales în noaptea de 12 spre 13 august.

20.33: Nu am lanternă în casă. (De cumpărat lanternă pentru situaţii de nevoie reală). Nu am nici o lumânare, pentru că (vide supra) uitasem de chestia asta şi la magazinele de la scara blocului nu se găseşte aşa marfă exotică. Telefonul ar fi, ca şi laptop-ul, trişare. Mă aşez pe pat. Patul e într-un colţ al camerei. Stau singură, pe întuneric, într-un colţ. Am mai auzit undeva chestia asta.  Mda.

20.40: Mă uit la beculeţele de la  modem care clipesc frumos şi am un déjà vu. Parcă-i Crăciun, când închid lumina, mă bag sub bradul cu instalaţia pornită şi stau acolo uitându-mă în sus zeci de minute. Fredonez colinde. Totuşi vine Paştele, se zice. Am încurcat sărbătoarea.

20.45: Mă plictisesc. Mi-am terminat reglat nişte conturi cu mine restante, în timp ce am admirat ca la cinema (unde n-am mai fost de cel puţin 10 ani) luminile maşinilor proiectate pe perete. Am văzut şi filme mai plicticoase. Cu aragazul deschis e voie. Să ne facem un ceai.

20.51: Am găsit bricheta, m-am înţepat în ceva de pe raftul ăla, am înjurat un pic, am aprins aragazul. Pun apă în ibric, dar câtă? Estimez după greutate, mă apropii de aragaz să verific, văd că nici talentul ăsta nu mi l-am pierdut, e bine.

21.03: Hm. Amuzant la baie fără lumină. Nici asta nu mă încurcă, pentru că şi asta am mai făcut.

21.07: Înapoi în bucătărie, cotrobăi prin cămară profitând de faptul că e lângă aragaz. (Se face cam cald, uite de-asta nu folosesc eu aragazul din martie până în noiembrie). Iaurt + biscuiţi = cină. Fac totul perfect normal, fără să bâjbâi, doar puţin mai încet decât de obicei. Am zis, m-am obişnuit să mă descurc în întuneric, la început pentru că am vrut să mă vindec de frică, apoi pentru că mi-am dat seama ce util poate fi. Când pui capcane, când cauţi mâncare în bucătăria cuiva, când lipeşti proteste pe vreo nouă clădire oribilă (termopan de sus până jos, “arhitectură” de idioţi), când îţi cauţi pantofii să pleci fără să se trezească sau când pândeşti iepuri iarna în livadă, cu arcul pregătit şi dosul degerat, ah amintirile.

21.10: Babe prietene la uşă. S-a terminat exerciţiul meu. Pe astea nu poţi să le ţii în întuneric şi de altfel nici nu are rost. Scopul era să am linişte completă o oră. Ce să fac, să le las la uşă 20 de minute?

Ne vedem la anu’, întunericule.

Între timp s-a trecut şi la ora de vară. Ce de chestii cu ore şi lumină în aceeaşi zi…