Poveste de paşte

Babelor,

Cică sărbători. Du-te, vino, fugi, fă, şi totul absolut fără nici un sens, pentru că chestia asta pascală nu-mi zice nimic, eu nefiind o persoană religioasă, chit că stau de vorbă cu Dumnezeu. Cu toate astea, azi dimineaţă m-am trezit pe la patru, adică nu m-am culcat, m-am suit în maşină şi m-am dus să iau un miel. Undeva la dracu-n praznic am găsit un ţăran cu o şleahtă de animale care schelălăiau din când în când.
– Cu cât îi dai, bade?, l-am întrebat.
Mi-a numit un preţ absurd, m-am târguit cu el câteva minute, până la urmă am ajuns la o sumă nu rezonabilă, dar ceva mai puţin nebună. Deşi tot nebună era.
Am luat mielul, l-am pus în portbagaj, i-am zis că dacă face murdărie s-a zis cu el şi l-am dus acasă. Veta stătea în prag ascuţind un cuţit şi schiţând un zâmbet atroce.
– Ăsta e?, a zis.
– Ăsta.
Am băgat mielul în casă, Veta a ridicat cuţitul, mielul a ridicat privirea, şi eu am zis „stop”. Pentru că nu se putea. Era barbarie curată.
– Ce naiba, nu suntem musulmani!, am spus.
– Ei, şi?, a zis Veta scăpărând scântei din ochi.
– Ei, şi nu putem face una ca asta.
– Dar domnul nostru Isus Cristos…, a început Veta, care e şi mai netrecută prin biserici decât mine.
– Ce-i cu el?, am spus. Tăia miei? Era măcelar? Ce legătură are? Omul sau ce era a murit pe cruce – dacă a existat – şi nu-mi aduc aminte să fi fost ucis de miei. Nici măcar nu cred să fi fost vreunul prin preajmă. Mai bine sacrificăm un soldat roman.
– Căcat, a zis Veta, sacrificăm mielul, asta-i tradiţia!
– Da’ de ce?, m-am enervat. Ce sens are tradiţia asta? De ce un miel şi nu un animal urât şi mai puţin nevinovat decât ăsta? Un şarpe, de exemplu. O albină. O găină. Ceva fără blană. Uite ce cuminte e! Uite ce faţă simpatică are!
– Meh, a zis mielul.
– Uite, poate şi să vorbească!, am zis eu.
– Poate pe naiba, a zis Veta. E un animal. Ce-i cu mila asta tâmpită la tine? Ai mai mâncat miel, nu?
– Da, am zis. Dar nu i-am văzut înainte. Ăsta e un dulce. Nu-l putem mânca.
– Ba sigur că putem, a zis Veta încercând să mă împingă la o parte.
– Ba nu, am spus. Nu-l mâncăm. E mielul meu, eu l-am cumpărat. Vrei să mănânci miel, du-te şi ia-ţi.
Veta s-a trântit supărată pe canapea şi a aruncat cuţitul în perete. Nu l-a nimerit. Cuţitul a străpuns un Tonitza de o valoare nemăsurată.
– Şi acum s-a stricat şi tabloul, a zis Veta cu un kil de reproş în voce.
– Asta e, am zis.
M-am aşezat pe fotoliu şi mi-am aprins o ţigară. Mielul s-a întins cuminte pe covor şi a început să moţăie.
– Şi acum ce facem cu el?, a zis Veta.
– Habar n-am, i-am răspuns. Nu-l putem lăsa în libertate. Să-l ţinem în casă?
– Pute, a zis Veta, şi avea întrucâtva dreptate, deşi mielul puţea mai puţin decât Chanel No.5-ul în care ea părea să se fi îmbăiat cu puţin timp înainte.
Ne-am gândit preţ de vreo oră cum ne-am putea descotorosi de animal, evident fără să ajungem la vreun rezultat.
– Sau poate totuşi să-l mâncăm?, am sugerat eu în cele din urmă, aceasta fiind soluţia cea mai la îndemână. Mielul era acolo, Veta era acolo, cuţitul era acolo.
– Păi da, a zis Veta bucuroasă, ridicându-se şi îndreptându-se către miel.
Ridicase din nou cuţitul când lucrurile s-au schimbat radical.
– Ştiu să fac giumbuşlucuri, a zis mielul.
– Hopa, a spus Veta lăsând cuţitul jos. Ce giumbuşlucuri?
La care mielul s-a dat peste cap şi s-a transformat într-un cozonac.
Şi cum alt giumbuşluc n-a mai făcut, l-am mâncat pe loc. A fost foarte bun: pufos, multe nuci, frumos crescut.

Să ne fie de bine, şi vouă tuturor sărbători fericite.

Rhetta

11 comentarii

  1. mielu meu s-a transformat intr-o sticla de vodca. am baut cu neincredere. de aia avem ochii mici acum. dar am miel de rezerva. sper sa nu se transforme in conserva de ton maruntit.

    asta siempre comandante isus!

  2. Eşti adorabilă şi irepetabilă, Rhetto, Năstruşnico. Impecabilă ţi-a fost logica atunci când i-ai argumentat Vetei că nu mieii trebuie sacrificaţi de Paşte, din moment ce nu ei l-au sacrificat pe Iisus, hihihihi, hihihihihi! „Mai bine sacrificăm un soldat roman…” hihihihihihi şi iar hihihihihi şi iar hihihihihiiiiiiiiii!

    Mi-a plăcut la nebunie spiritul cooperant al mielului. Genial giumbuşlucar… În fond cin’ se-aseamănă se-adună, este? 🙂

    Să ai şi tu şi Veta şi întregul neam cel Marxicesc, dimpreună cu nebunaticul Alexandru şi toţi nemaipomeniţii noştri prieteni, zile de primăvară împărătească şi Înviere preafericită 🙂

  3. Ia te uită, Piti Durdu… în ton nu se va preface mielul, dar în ponei nu garantează nimeni că nu… şi să vedem noi atunci dacă o să-ţi mai ardă să-l găteşti 🙂

  4. fataaa… mielu meu se tolaneste la soare acu. in curand coasta lui o sa sara in piscina de ciorba iar pulpa o sa merga la solaru de cuptor. rar vezi asa miel fericit. prosit!

  5. Hahahha, ce miel fericit! Sa fiti fericite de sarbatorile astea 🙂

  6. rox! sa vezi invierea din fatza! din primu rand. iuhuuu!

  7. […] 03/04/2010 — andrei CEI TREI PRIETENI CARE SUNT (PLUS UN ADMINISTRATOR CARE ESTE) urează cititorilor, comentatorilor, colegilor din […]

  8. sa te ia dracii rhetto. e cea mai strasnica poveste posibila si scrisa aici. mai ziceai de mine ca sunt scriitor. tu esti uniunea scriitorilor. ba nu. esti poetu garii de nord.
    fugi in cuba si scrie. sau in barbados. asa meriti!

  9. Sarbatori fericite, cu veselie si iubire!

  10. Rhetta, dar tu miei gata morţi nu ştii să procuri, spre simplificarea procedurilor pascale? Sau nu vă plac cozonacii decedaţi?

  11. […] N-am gătit miel. Surorile Marx știu de ce. ( „Veta a ridicat cuţitul, mielul a ridicat privirea, şi eu am zis „stop”.” Citește și te tăvălește. […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s