Pe care… l-am baut (N° 1)

Inauguram azi, sub obladuirea  babelor, cu umilinta datorata unei fine cunoscatoare a teascului (am numit-o pe Anaid) si cu speranta unor bacchanale reale între amatori si prieteni, rubrica destinata vinozitatilor.

Da, îmi place vinul bun (cui nu ?). Si dintru început trebuie sa va marturisesc (desi cuiva nu-i place cuvântul asta) ca :

Unu : departe de a fi un cunoscator, sunt un mic amator. Mic, mic, da’ ridic. În cinstea voastra.

Doi: e clar ca vinurile românesti au un potential enorm si nu asteapta decât sa fie valorificate iarasi. Sa va aduc aminte medalia de aur a Grasei de Cotnari la Expozitia Universala de la Paris din 1900 ?

Trei : regula pe care mi-o impun e sa va prezint doar ce mi-a alunecat pe gâtlej, de unde si titlul, un clin d’œil la scheciul (o, tempora !) lui Malaele. Dar deocamdata fiind unde sunt, am sa va fac cunoscute vinuri de-ale bastinasilor.

 Astazi, un vin alb: Clos de Saint Yves 2005, AOC Savennières

Savennières e o regiune viticola pe undeva prin tzara Frantza, la apus de Angers, dupa confluenta între Maine si Loara. Regiune legendara, al carei renume urca în timp catre începuturile  Evului Mediu, la Plantageneti si la contii de Anjou, pe atungi regi ai Angliei, continuând cu Ludovic al unspelea (pentru care vinul de Savennières era ca picaturile de aur) si cu împarateasa Joséphine, mare amatoare…

Soi : Chenin Blanc (aka Pineau de Loire)

Roba : auriu-palid cu reflexe gri

Mirosul : intens,  aroma pura si îmbietoare de fructe (gutuie, caisa, aluna, lamâie proaspata, anason) în armonie cu o mineralitate vorbareata. Suav, cu o nota de caramel specifica anului 2005

Gust : sec, carnos, rotund, de o mare franchete.

Post-gust prelung si senin

Un vin delicat dar bine structurat, echilibrat si elegant, impresie generala de plenitudine si prospetime. O placere…

A se servi la 8°C, cu peste prajit sau în sosuri, ori cu o brânza de capra (uscata)

Anunțuri

92 comentarii

  1. Alexandru, da’ cu peste la gratar nu merge?
    Intreb pentru ca eu cu pestele prajit ne cam uram reciproc. Si apoi, iarta-ma de barbarism, da’ cum merge (ma rog, inoata) pestele prajit fara un pic de mujdei (etimologie tot de-acolo, cf. Victor Eftimiu – din „mousse d’ail”)? Si asta la randul lui parca nu prea se impaca cu vinul.
    Eu zic ca gratar suna mai bine. Sau la aburi, daca gustul de gratar se cearta cu vinul, desi nu cred c-ar face-o.

  2. Merge, merge DE MINUNEEEEEEE.
    Mujdeiul RULZ, Petronia. Iar vinul ASTA e la catarama cu ce spui tu. O simbioza divina. A fost încercat, parol !

  3. Nu inteleg care cu ce merge, dar ma bucur ca o face. Mai ales ca pare sa decoleze, nu alta.

  4. Ooooo!
    Un deliciu!
    Cât despre peşte, la abur, fireşte. Să aduc sub cireş şi reţeta, pe lângă ceteră?

  5. Adu cetera, stergura, reteta, recipisa, adu si aburul…. a’ncoa !

  6. Totul bine cat nu taiati ciresul cu mine in el ca sa faceti foc de gatit la aburi.

  7. Nu, Petronia, nu poci pentru ca sa îl tai.
    Gutuiul face prea putina umbra, unde mai pun hamacu ?
    Pe urma Bijou se lafaie mai mult sub cires decât sub gutui.
    Et enfin, cum o sa-l tai ? Ce-o sa zica Deea ?

  8. Daca sunt in siguranta incep numai bine sa-mi construiesc casuta in copac.

  9. Ai loc de un mic doua camere stil loft. Plus dependinte. Vedere splendida. Cartier linistit. Noaptea când ai insomnii vin arici. Tocmai au iesit din hibernare.

  10. Uuui! Ce fain!
    La insomnii, pe lângă arici, musai să vină şi niscai poveşti!

  11. Nipedaros, nu-i problema la capitolul asta. Sunt experta in povesti din copilarie.
    Andersen inca e printre lecturile mele preferate.

    Alexandru, multumesc pentru spatiu! E perfect si pentru ca scap de grija cutremurelor si am umbra mereu si vedere la cer noaptea. Da da da. Perfect. Da’ de amenajare ma ocup singura, daca nu te superi. N-am nevoie de doua camere in acest oribil stil functional de submarin, ce sa fac cu ele? O singura camera mare, cu un pat urias si alte cateva mobile preferate. Putine. Si draperii de catifea verde. Asa.

  12. Pâna nu te prezinti cu tânarul marinar, la Barcelona într-un bar…
    Adica tema pentru acasa.

  13. Se face, Petronia, se face. Locatarul nostru…
    Ce spun eu locatar, ca nici chirie n-ai de platit.

  14. Alexandru, pentru chestia asta… Cobor eu in crama dupa urmatoarele 400 de sticle de vin.

  15. Patru sute ? Oh, maman ! Pai atunci organizez si transportul.

  16. In copac? Rezolvi usor: doua liane, o scara acolo daca vor babe mai putin sprintene ca mine sa ma viziteze, un lift acolo (in caz ca nu ma simt in stare sa escaladez dupa vizita in crama)…

  17. Musiu: mă retrag smerită în studioul de înregistrări. Sper să nu adorm cu nasul în microfon şi să reuşesc să produc ceva mai mult decât sforăiturile-mi delicate. 😀

    Petronia: Pune deoparte şi pentru lăutar o sticlă din alea 400. Blagodariri!

  18. Era vorba de transportul celor patru sute de sticloante. Si al tau pâna la poalele ciresului, sa nu voaiajeze vinul singur.
    Tu oricum sfidezi însasi gravitatia, sa moara marul de ciuda.
    Pun la dispozitie însa si liane, un lift cu cremaliera, niste pitoane, ce vrei.

  19. Soro,

    Cânticelul cu marinarul îl vreau fara acorduri ronflante.
    O sa sforai cât vor sinusurile tale DUPA.

  20. Oooo, ce minion !
    Iar a venit un arici pe terasa….

  21. Alexandre, vreau si eu poze cu arici.
    Asa.
    Acum pitoane vreau, da’ pentru ele o sa te rog sa-mi arati directia spre munti ca nu insultam copacii. Liftul bun pentru cand o sa transport vinul de la crama la copac in propriul organism. N-ai un lift vechi si frumos, un Schindler?

  22. Pai chiar acum îti trimit poze, daca vrei.
    Tocmai le-am luat. Dar n-am adresa ta.

    Facem rost si de un Roux-Combaluzier Schindler, din ala cu grilaj, cu feronerii si tot tacâmul. Mor dupa ele.

  23. Sunt frumoase. Sa stii ca-i complicat cu adresa. Deocamdata o sa-mi imaginez un arici. N-au coarne, nu?! Ca sa stiu.

  24. N-au coarne, Petronia. Sunt draguti foc.
    Asta-vara am avut pe terasa chiar si cinci simultan.
    Zau ca sunt minioni.

  25. A, gata. Mi-am amintim. Ma pacalesti. Au coarne, numai ca-s multe si mici si raspandite pe tot corpul. Nu?

  26. *amintit

  27. Confunzi cu stegozaurii.

  28. si cu porcul spinos

  29. Am zis „mici”, totusi. Si n-am zis ca-s transformati in petrol sau exponate de muzeu. Sau ca pot sa omoare indirect oameni cu spinii aia.

  30. Au tepi, dar coarne tot n-au, sa stii.

    Sunt înghimposi, cum ar spune Cantemir, dar inofensivi si chiar utili.

  31. Stiu ca sunt. Da’ daca io vreau sa aiba coarne multe si mici si repartizate uniform pe corp?

  32. Stai sa-i întreb.

  33. Da, au zis ca se poate aranja. Numai sa nu-i sperii.

  34. Cine, io pe ei? Hahaaa… Daca ma asez pe jos avem aceeasi dimensiune.
    Ei nu chiar, dar sa zicem doar ca nu as fi cel mai inspaimantator om pentru ei. Mai ales daca m-am tuns recent si am parul asortat cu ei.

  35. Ca sa nu-i sperii trebuie sa te recunoasca de-a lor, adica sa rontaiti împreuna pe terasa crochete de pisica marca Purina One (Visible Health for Today and Tomorrow) cu carne de vita.

    Dupa aia, faceti ce vreti.

  36. Omule. Imi dai vin si branza de capra si peste la aburi si la desert mancare pentru pisici?!@#$$%
    Mancare. Pentru. Pisici?
    Pe care trebuie s-o rontai de pe jos?

    Doamne. Sper ca aricii aia sunt mai rezonabili ca tine.

  37. ma gandesc c-ar trebui sa incepem cu un aperitiv usor si-o salata cu avocado(pentru gusturile Petroniei) si bineinteles cu un Chardonnay.
    Am ales acest vin pentru ca merge de minune si cu mancarurile frantuzesti si pastele cu crema de sos(pentru gusturile lui Alexandru) 🙂
    NU stiu gusturile culinare ale babelor si ale celorlalti invitati, dar sper ca la primul fel sa mearga pe mana mea si sa venim cu completari.

  38. p.s. musiu, apreciez savoarea vinului ales de tine , vinurile Ives sunt surprinzatoare ,drept pentru care ti-as recomanda si Clos de St Ives Baumard /1997.

  39. Stai linistita, Anaid. Mananca de toate. Mai ales suflete si ficati. 😀

  40. Petronia: mersi, asa ma vezi ? Bine ca nu zici ca manânc si clei de oase.

    Anaid: Pai de asta de la domaine des Baumard chiar era vorba, dar 1997 n-am gasit…

  41. cand draguta petronia zice ficati si suflete cred ca se refera la babe , si nu ficati a vrut sa zica ci sufeluri dietetice!

  42. Aaaaa, da. Pardon, Anaid. Nu ma trezisem bine.

    Si nu era masina, ci bicicleta. Si nu a câstigat, ci i s-a furat.

  43. ‘neaţa!
    Musiu: Vreau şi eu să cunosc aricii!
    Anaid: Merg pe mâna ta la aşa propuneri delicioase.

  44. cafeau de la mine face minuni 🙂 o Zabrasz de la Flyng Duch

  45. multumesc nipedaros. vazui c-aseara fusei la petrecere. imi pare rau c-am lipsit, somnul m-a doborat. 🙂

  46. Va fac eu cunostinta cu aricii, nici o grija.

  47. Pin , acum inteleg eu curiozitatea ta cu aricii! vrei sa vezi care (se) inteapa mai tare? 🙂

  48. Da, Anaid, numai la sotii mi-e gândul, asa c-am sa-i blagoslovesc pe toti cu câte un arici în desuuri, sa vad cum reactioneaza fiecare…

    Bine Anaid, asa ma stii tu pe mine ?

  49. hi hi hih nu te stiu , dar mite imaginez, si cum vad ca imaginatia-i bogata, de ce n-ar fi si fructificata?

  50. te trezisi musiu? bag seama ca ti-a priit cafeaua, putem s-o dam in paranghelie! 🙂

  51. Aferim paranghelie, Anaido !

    Mi-a priit, dar stai ca mai am un litru de sorbit.

  52. Cum adica „mai” ai un litru de sorbit, Alexandre? Adica ultimul?
    Alexandru, nu-i sanatos sa recunosti undeva unde pot vedea si eu ca ai baut ultimul ceva de cafea. Scrie si tu in jurnalul de sub saltea, in coltul din dreapta sus al patului. Da da, sub perna aia pe care n-o muti niciodata.

  53. Da, era vorba de al saptelea litru de cafea, scuza-ma de atitudinea de copy cat, dar am cerut si eu, ca si tine, aceeasi cantitate din acelasi lichid. Anaid a gasit cazan si facut prompt cafea, mai greu a fost sa gesesc termos de sapte litri, dar am gasit.

    Pacatele mele, cu te ti-am mai gresit de data asta ?

    Si de ce sa mut perna, daca pot sa mut capul ?

    Iar jurnal am pe noptiera, continuat pe tablia patului si pe peretele adiacent. Sau nici asa ceva nu e sanatos ?

  54. ma voi ati dormit pe aceeasi perna? unu cu cafeaua si alta cu pijamaua? da-i frumos Petronia?

  55. Anaid, zau acum. Ma cunosti deja. Nu dorm pe aceeasi perna nici cu mine.

  56. Miau!

  57. Adica miau/miau!

  58. Mior şi mior şi mior şi lauuuuuuu… 🙂

  59. Petrecăreţilor, glumeţilor, năzdrăvăneţilor, poeţilor!

    M-ai leşinat, Alexandru-floare-de-leandru, m-ai leşinat cu descrierea vinului. „Mineralitate vorbăreaţă”, „post-gust prelung şi seniiiiiiiiiin”… uuuuuuh! Mulţam de îndurare, că nu tai cireşul, e preaiubitul meu şi mi l-ai şi făcut tu împărăţie. Mulţam de poezie, m-a bucurat nespus.

    Şi arici pogonici vin să bea din sticle mici? Însoţiţi de licurici? Nu apuci nimic să zici? :):)

    Stai să vezi, Petronia-mi dragă-foarte, stai să vezi ce fac aricii de care-ţi povestea Alexandros…

    Oare visătorul-cutreierătorul acela o să ajungă şi sub cireşul nostru?

  60. Mai postez o dată filmuleţul, sper să nu mai apară doar linkul. Dacă totuşi se încăpăţânează, ştergeţi-l voi 🙂

  61. Dulce Deea, mi-a placut. Bufnita sunt eu. Dovada pe langa programul meu, faptul ca e foarte prudenta cu apa.

  62. DeeaPurpureea,

    Eto precrasnâi film !! Spasiba !!

    Da, vin arici si beau (plici ! plici !) din castronasele cu apa pe care le asez de cu seara lânga crochetele de pisica (Petronia nu crede, dar asta e mâncarea lor preferata). Dau târcoale ciresului si vin dupa crepuscul. Toata noaptea misuna pe-aici.

  63. Rezon,

    Multe din cele mai frumoase (si savuroase, n’est-ce pas ?) poezii sunt dictate de muze înotând în pocaluri cu vin…

  64. Alexandru, nu am pus la indoiala gusturile aricilor. Ale mele protestau, atat.

  65. Am înteles, sa traiti, colonel Petronia. Asta e ritualul initiatic sine qua non al integrarii comunitatii de arici. Si zau, cu un alb sec crochetele alea bat la fund cele mai faine cipsuri care este.

  66. ma, ce-i cu aricii astia, ca nici daca mai citesc inca odata nu inteleg nimic!

  67. Anaid,

    E simplu.

    Stau la câmpie, la casa cu curte. În curte e un cires. E si un gutui. În zona sunt arici. Aricii manânca. Ei ma viziteaza seara (ca ziua dorm). Îmi curata terasa de tot soiul de insecte nedorite. Aricii manânca – printre altele – crochete de pisica. Au preferintele lor. Am pisica (Bijou). Deci am crochete. Aricii merita. Marca lor preferata e Purina One. Aricii nu suporta laptele, atentie sporita !
    Petronia vrea simbioza cu aricii. Ca sa fii recunoscut si integrat, trebuie sa ai – macar în parte – gusturi si comportament de arici. Petronia e nocturna, ca si noi. Un pnct pozitiv. Petronia zica ca s-a tuns ca aricii. Doi la mâna. Mai trebuie ceva. O masa comuna, cu crochete din belsug.
    Altfel nu-i putem cere Petroniei sa manânce insecte vii si nici sa se faca sul.

  68. plecaciuni si multumiri pentru explicatia cutremurator de explicita. 🙂

  69. Ba cred ca mai degraba as manca un tantar, doi, decat mancare pentru pisici. Cel putin cu tantari gasisem la un moment dat o reteta de pizza.

  70. @Petronia O reteta de pizza cu tintari? Sau tintari pe o reteta de pizza? Sau tintari intr’o pizza facuta dupa reteta? 😀

    @Alexandru Musiu, esti declarat torroiristul de serviciu al blogului babatiilor 😀 (ma gindesc de vreo 3 zile la titlul asta, abia asteptam sa ti’l atribui :D)

  71. Petronia, ai noroc.
    Cu vulcanul ala ofticos, tântarii nu mai zboara. Au devenit pedestri, recte pietoni, deci vei putea sa te delectezi în voie.
    Daca vrei, punem neonul ala cu infrarosii jos pe terasa si poti sa-i manânci si prajiti.

  72. Mersi dragoane,
    Si eu care te elogiam într-un post adiacent…
    Da’ daca-mi dai patalama cu iscalitura olografa, ma supun.

  73. Marius, reteta de pizza cu tantari. O ceasca de tantari, numai femele – le recunosti prin aceea ca inteapa.

    Desi asta inseamna ca trebuie sa le prinzi asupra faptului, ceea ce implica sange. Poate nu numai al tau. Pizza asta s-ar putea sa fie de fapt un fel de sangerete deghizat, cu rol in cine stie ce ritual stravechi.
    Altfel jur ca exista. O fi inventat-o cineva satul sa-i fie adusa mancarea cu insecte pe ea.

  74. Acu’ sa nu’mi zici ca nu’ti place cum suna „terroirist” ca ma frustrezi. Si eu care credeam ca o sa sari in sus de bucurie…. 😦

  75. @Petronia Hahahahaha „O fi inventat-o cineva satul sa-i fie adusa mancarea cu insecte pe ea.” Ce poa’ sa faca rationalizarea din om 🙂

  76. Alexandru, minunat. Daca sunt gatiti e aproape domestica treaba, ceea ce e bine pentru ca Bear Grylls nu e totusi un model de dieta de urmat.

  77. Pai da, Marius. Stiut fiind ca oamenii au tendinta de a da un cadru normalizator acelor probleme cu care nu pot / vor / stiu sa se lupte. Uite asa se face istoria mentalitatilor molfaind pizza cu tantari.

  78. Marius:

    ïn terroirist e terroir, deci pentru mine e un compliment mai mult decât înduiosator. Ma înclin.

    Petronia,

    E o reteta unde caloria îsi da mâna cu dieta, mergi pe mâna mea.

  79. @Petronia Hahahahahaha… again! Imi imaginam la un moment dat ca asa a fost descoperit si vinul. Adica a pus unu’ mai fraier ciorchinii intr’un vas la soare si i’a uitat cam mult acolo. S’au cam scofilcit si stricat si si’o fi zis omul ca acu’ nu poa’ sa’i arunce, mai bine ii stoarce si bea zeama.

    Invechirea s’o fi descoperit cind il lua pintecaraia de la baut de must. S’a enervat si l’a aruncat in beci vreo 5-6 ani 😀

  80. @Alexandru – Evident ca de la aia era. Ca ailaltii sint terroristes. Un „i” in minus 😀

  81. Marius, eu am o idee alternativa pentru invechire: un copil mare amator de must si-a ascuns un recipient plin, „pentru mai tarziu” (da, era un copil atipic, de obicei astia mici papa pana crapa, ca pestisorii aurii, si nu fac provizii). El / ea a crescut odata cu mustul, ca in basme eroul odata cu cate un animal de care urmeaza sa-i fie legat destinul. La majorat (pentru ca mai devreme stia ca nu are voie) si-a amintit de recipientul cu must. Si asa a inceput istoria.

  82. Marius,
    Da, povestea ta e verosimila, însa trebe si niste cotropitori care sa fi calcat cu nesabuinta strugurii în picioare. Altfel ieseau doar stafide (sau poate asa s-a inventat cozonacul).
    Petronia nu s-a trezit înca. O lasam sa-si înghita galbenusul sau o luam pe sus cu cearsaf cu tot ?

  83. Ah, Petronia, dormeai iepureste (sau ariceste)…

  84. Eu cred ca de calcarea in picioare a fost vinovata Vasilica, nevasta omului, fugarita prin lada de omu’ cu pricina c’a uitat s’o traga la umbra. Asta daca nu era Tantica, aia de’o alerga in scop de viol.

  85. Alexandru, pentru cozonac e atat de complicat de inventat o poveste din cauza multitudinii de ingrediente, incat mai bine imi tai o felie si ignor problema.
    Eu stiam ca galbenusuri crude inghit cei care canta, ca sa-si dreaga vocea. Eu am si alergie la oua neprocesate in mancare, de altfel. Asa ca nu inteleg din cel putin doua puncte de vedere, in afara de cel ca tocmai m-am trezit.

  86. Înghitirea neaosa a galbenusului se cheama, chère Petronia, faire la grasse matinée, indiferent de bioritm si de fusul orar. Adica netrezitul cu goarna, ci indulgenta catre sforaituri tardive.

    Marius,

    Vasilica putea fi gainusa fugarita de adulterinul vecin.

  87. Alexandru, imi era groaza de felul in care o sa explici inghitirea galbenusului matinal. Te’ai descurcat, totusi, de minune. Rasuflu usurat.

    Si daca tot s’a trezit Petronia, te las in compania ei. Eu sint frint, ma retrag la soamne si revin miine pe seara.

    Iar coconetul Bucurestean il astept la „La Scena” pe Calarasi miine, sa se zgiiasca la podoabe handmade si, cred, niste vechituri de haine de le zice lumea vintage. O sa fiu pe acolo cu Andreea toata ziulica. Apoi la Haggard in Silver Church.

    Somnuri line cind va vine.

  88. Asa. Eu am fost sa vad daca se poate face un ceai, ceva, la norul asta atat de temut. Ca tot e vulcanic etc. Nimic. M-am uitat la cer, poate are vreo culoare ciudata. Am sperat degeaba. Ce nor inutil.

  89. Deci fizicianul îsi reface adiabatic vârtutea pentru stirpea muiereasca cu gusturi d’antan. Bravos. Pomeneste de consoarta (scuza de circumstanta, deci vinul el l-a reinventat, Vasilica y Tantica citire, dar o sa trecem sub silentiu luarile lui pe aratura.

    Petronia,

    Având în vedere geofizica chestiei asteia, creca mai nimerita ar fi fost o cafea la nisip, recte la cenusa.

  90. Pai da, Alexandre. Dar cred ca altitudinea si distanta la care suportul pe care-l propui pentru cafea la cenusa vulcanica sfideaza putin scopul. Adica daca eram in Islanda mai aveam vreo sansa. Asa, cred ca e mai posibil sa aduc jos vreo 3-4 saci de materie din asta pentru folosit in constructii. Putem sa ne deschidem o afacere.

  91. Se vede ca-mi lipseste cafeaua la nisip, pentru ca din si din comentariul meu lipseste coerenta: dupa „distanta” trebuia sa urmeze „fata de punctul de origine si caldurica”. Deh.

  92. Petronia,

    Oricât de „incongrue” ti-ar putea suna îndeletnicirea, eu la umbra ciresului tot cafea la nisip fac. Adecatalea, volcano or not, am ibric, am cafea (marca Papagalos, sa mai amintesc ?) de la grecul de lânga Notrâ Dam (o ora pân-acolo cu trenul), ba am si nisip, finc-aici prin preajma e un lac cu aroma de Herastrau dar cu plaja autorizata, hence the sand.

    Deci cenusa vulcanica era doar un soi de mica added value de circumstanta.

    Afacere însa putem sa deschidem any time, la preturi sa moara Asterix.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s