Puţină seriozitate!!!

Babelor,

Mă întreabă Veta deunăzi: Auzi soro, da’ care-i treaba cu grecii ăştia, ce fac, trag toată lumea în infern, după ei?

Era vreo nouă seara, călduţ, tocmai trecusem de Piaţa Amzei şi ne îndreptam spre Cafepedia Romana (sau Romană, nu ştiu exact), şi mi-am amintit că văzusem ştirile de la ora două de pe Realitatea, unde principala ştire externă era că americanii vor face o staţie spaţială care va alimenta întreaga planetă cu energie (prima ştire era despre un spital craiovean în care nişte conlocuitori agresaseră personalul şi furaseră din spital un muribund, care de altfel a şi murit între timp. A doua ştire era despre un domn care l-a tras de cămaşă (!!!!!!!!!!) pe un funcţionar din Galaţi, rupându-i-o).
Asta într-o zi în care Standard & Poor’s a făcut un downgrade al bondurilor portugheze la junk (şi pe cele ale Spaniei la AA cu perspectivă negativă) şi întreaga Europă se întreabă ce se va întâmpla cu biata Grecie. A, şi în care Medvedev a deschis partea din arhivele militare ruse în care este vorba despre masacrul de la Katyn, punând documentele la dispoziţia Poloniei.

Ce i-am zis Vetei nu mai ştiu exact, dar vă dau aici o analiză a lui Bill Emmott (din The Times) despre situaţia financiară a Europei şi perspectivele de viitor ale Greciei şi Germaniei. Şi pun lângă ea o analiză a lui Ambroise Evans-Pritchard (din The Daily Telegraph), care este ca de obicei pesimistă sau chiar alarmistă, dar totuşi foarte pertinentă.

Vă pup,

Rhetta

38 comentarii

  1. Rhetta, nu era mai simplu să zici că tre’ să ne urcăm în corăbii şi să-i căsăpim sau ceva? Sau să începem să construim un cal de lemn pe care să-l umplem cu recuperatori fiscali?

  2. Ba da, dar aş fi părut la fel de deşteaptă ca atunci când dau linkuri către The Times şi Daily Telegraph şi îi numesc pe comentatorii respectivi, creând impresia că citesc articolele lor în fiecare zi şi că am habar despre ce vorbesc?
    Ei, acum înţelegi?

  3. Păi păreai şi mai deşteaptă dacă dădeai link-uri la versuri din „Iliada”, pentru că nu se obosea nimeni să te verifice. Ori asta, ştim cu toţii, e cea bună metodă de a părea deştept: fă-i să nu vrea să te verifice.

  4. Da, babo, dar scopul blogului ăsta, sau cel puţin unul dintre scopuri, este informarea populaţiei. Şi eu îmi fac datoria, nu mă trag pe cur ca alţii.
    A, stai, că la noi nu se trage nimeni pe cur.
    Ei, eu totuşi îmi fac datoria.

  5. Hm. Să-ţi faci datoria doar de dragul de a o face, nu pentru a avea motiv să reproşezi altora că nu şi-o fac: lecţie de introdus în cursurile „Şcolii de oameni”.

    Dacă vreodată o să fie vorba de tras pe cur, se poate să fie implicate şi niste pungi şi o pârtie acoperită de zăpadă?

  6. Da, sigur că se poate.

    Şi bineînţeles că îmi place să-mi fac datoria. Nu se vede? Mai ales că sunt şi foarte bună la făcut datoria; am întârziat eu oare vreodată cu o postare? Am şters vreun comentariu? Am comis vreo gafă?

    Nu.

  7. Hm. Citind articolele alea, observ că probabil o garanţie mai puternică a faptului că infecţia o să treacă din Grecia în Portugalia e numele premierului portughez. Ca măsură de evitare a crizei, domnul Jose Socrates le va recomanda cetăţenilor portughezi ingerarea de cucută. There, problem solved. Dacă populaţie nu e, nici criză nu e.

  8. Stai un pic. Cum adică dacă ai întârziat cu vreo postare? Există deadline-uri pentru postări? ‘ai de mine, la câte am încălcat cu siguranţă până acum mă mir că mai zburd pe aici încă. Ce noroc am că eşti aşa tolerantă.

  9. Nu, dragă, nu există deadline, potoleşte-ţi pulsul, controlează-ţi tensiunea. Dar postările mele sunt mereu abia ieşite din cuptor, nu le las să se răcească, şi nu servesc cititorilor postările de ieri pretinzând că-s de astăzi. Asta vroiam să spun.

  10. Bine, dragă, dar această abordare insinuează că cineva face asta. Sau sunt eu paranoică?

  11. Păi n-am zis că la noi nu se trage nimeni pe cur? De ce vezi peste tot ironie, ironie şi iar ironie? Normal că eşti paranoică!

  12. Cum de ce? Am uitat să-mi şterg azi ochelarii, sau am pierdut şervetul ăla special, nu mai ţin minte. Probabil tot de asta mi s-a părut că-l zăresc sub cana ta de cafea pe masa din sufragerie.

  13. Aşa o fi, Petronia, doar că sub ibricul meu nu este nimic în afara unui şerveţel de şters ochelarii, şi probabil că nu la ăla te referi. Oricum, având în vedere ora înaintată, mă duc să pun geană peste geană. Sau să cânt la chitară, o să vedem, o să auzi.

  14. Vedem, auzim, ce sintestezie. Sinestezic te avertizez că şervetul ăla e al meu şi o să vin să-l iau înapoi. Eu am zis sub cana de cafea, nu sub ibric. Rhetta, cred că am identificat o mică problemă: de cât timp furi şi colecţionezi şerveţele de şters ochelarii?

  15. A, e al tău. De treizecişipatru de ani. O să ţi-l aduc.

  16. Te-au luat insomniile de la numărat şervete şi clasificat pe ani, loc şi situaţii în care le-ai subtilizat?

  17. Nu, babo, am ascultat nişte radio internetic, am descoperit cum se poate trişa la solitaire pe computer, am citit un articol despre fotbal şi acum mă gândesc la ceva ascultând Brian Eno. Frumos, nu? Tu de ce nu dormi?

  18. De Petronia, ca de obicei.
    De fapt am comparat două variante ale unei piese să văd care îmi place mai mult. Şi acum citesc Ionel Teodoreanu ascultând Johnny Thunders.
    Cum se poate trişa la Solitaire pe computer? Şi mai ales, de ce, dacă se poate câştifa onest? Sau tocmai de asta?

  19. *câştiga

  20. Ionel Teodoreanu, hm? E bun? Ce-a scris?

    Nu pot să-ţi spun cum se trişează. E interzis prin legile de care ascult eu.

  21. Sigur că e interzis, prin legea supremă „De câştigat câştig numai eu!”
    A scris… Boierisme moldoveneşti de început de secol XX. Ultimele bucăţi dintr-o lume de poveste, ca şi Sadoveanu tot cu moldovenisme, dar mai mult cu mitologii şi poveşti istorice. Ăştia doi ar trebui să fie manualul moldoveanului. Teodoreanu e bun de citit dacă propria copilărie e din aceeaşi poveste cu cele scrise de el.

    Uite mostră:
    „Fie cum o fi. Mai mult nu poate face. Asta înseamnă că nu poate face nimic. Măcar să-l facă bine, adică fără părere de rău.”
    Despre vacanţele petrecute departe de orice intenţie a învăţatului, cu reala dar uitata sau greşit înţeleasa lene moldovenească drept ghid prin livadă.

    Deci nu ştiu dacă Teodoreanu e bun, dar e bun pentru mine uneori. Băi ce sentimentală-s la ora asta. Incredibil.

  22. Auăleu. Numai să nu începi să plângi, că va trebui să te iau la palme.

  23. Sau na, Rhetta, bănuiesc că voiai totuşi un răspuns la obiect:
    „Uliţa copilăriei”, 1923
    „La Medeleni”, 1925-7
    „În casa bunicilor”, 1938
    „Masa umbrelor”, 1946

  24. Hehe, mai curge ea multă apă pe Moldova şi Siret până să ai tu ocazia să faci asta fără să mă apăr.

  25. De „La Medeleni” am auzit.
    Iar asta cu „palme” era la figurat. De fapt ţi-aş da cu tigaia în cap.

  26. Nu-i nimic, reperul hidrologic („cotele apelor”) e la fel de valabil.

  27. Asta cu „cotele apelor” se referă la lacrimile tale? La ce cotă au ajuns?

  28. Se vede că asculţi radio numai pe internet. Asta cu „cotele apelor” marchează (marca?) ora 13 (parcă?) pe Radio România Actualităţi. (Şi în tinereţea mea marca momentul fericit când se termina timpul chinuitor de răbdat nămolul pe piele ca hipopotamu’ prost şi se putea intra în apă.) Ce fel de babă eşti dacă nu ştii Radio România Actualităţi? Nţ…

  29. Psst… Rhetta. Lacrimile n-au cotă decât la casele de pariuri.

  30. *lacrimile mele, adică.
    Hm. O fi totuşi timpul să dorm?

  31. Nu, ştiu ce-s alea „cotele apelor”. Nu îmi era însă clar la ce te refereai când ai folosit expresia. Nu îmi este în continuare, drept care mă duc să mă culc, puţin nedumerită, sperând că mâine când mă voi trezi, acest mic mister va fi fost elucidat.

  32. Numai dacă te trezeşti pe la amiază cu radioul deschis. Noapte bună dimineaţa.

  33. veta asta are mare dreptate, ne trag grecii dupa ei (nici romania cu siguranta nu scapa), vom fi afectati e efectul „domino”dar, penttru ca avem guvernanti de dreapta care fac lucrurile ca la carte vom simti afectele doar in apa de la robinet nu si in buzunare.
    buna dimineata!

  34. Uite asa se adevereste zicala:”Istoria se repeta”.Grecii au fost sireti,smecheri, de pe vremea lui Homer,vreti sa se schimbe acum in anul de gratie care este 2000 si ceva?Nemtii ,care se considera foarte inteligenti , au fost si ei pacaliti,astfel ca am citit o afirmatie a unui oficial german(nu mai stiu care) ce zice :Grecii sa-si vanda insulele sa-si plateasca datoriile.Nu va vine sa rideti ,pina la tavaleala, de asa idee? Politica Greciei este de „hai sictir,stergeti-ne datoriile” lucru care s-a mai facut in cazul unor state.Lucru perfect posibil intr-o economie bulversata,cu curul in sus,ultima „bomba ” fiind cazul cu celebra Goldman Sachs.Deci,conform titlului postarii,hai sa fim seriosi,toti bancherii lumii cauta sa se insele unul pe altul.Cand treaba e prea „groasa” cad la pace si incep un nou „joc financiar”. E ca la poker.Numai ca in finantele mondiale un joc dureaza circa 20 -40 de ani si de aia e mai greu de urmarit.

  35. Eu zic ca a urmari numai stirile externe reprezinta, la ora asta, un gest aproape patriotic.

    Nu de alta, dar daca urmaresti stirile interne poti sa injuri asa de tare ‘partidul si guvernul’ ca risti sa fii taxat de nepatriot, defetist, tradator, etc.

    Acu’ desigur, depinde si ce posturi urmaresti, ca pe unele curg numa’ lapte & miere poliflora la adresa guvernului 🙂

  36. Micawber: asta a fost, cu siguranţă, şi intenţia Rhettei. Ea e de altfel un paznic mereu treaz (chestie ştiută de toată lumea pe aici), care veghează pentru a surprinde momentul în care piesele de Domino o s-o apuce în direcţia noastră. Atunci, ne va pune să înălţăm precum castorii un stăvilar. Noroc că e atât praf în ţara asta, avem de unde face noroi. Cu copacii începem să stăm mai prost, dar ne descurcăm noi.

  37. Asa da. Putem zice asadar: vigilenta, pace si cadenta. Si chiar in ordinea asta de cauzalitate. Post hoc, ergo propter hoc, cum spuneau stramosii unora din noi.

  38. Păi caracterul de posibilă eroare logică al expresiei v-ar contrazice dacă nu ar fi, totuşi vorba despre Rhetta: garanţia că tot ce se întâmplă bine e din cauza ei.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s