O zi tristă pentru surorile Marx.

Babelor,

Nu sunt mâhnită. Nu sunt nici măcar dezamăgită. Sunt mai mult de-atât.

Pe scurt: ieri a apărut pe blogul nostru un individ numit Bagabontul. Un om pus pe harţă, venit să dea cu piciorul lui hâd în noi şi să râdă prosteşte. Cum a apărut, l-am făcut de două parale şi tocmai dădeam să ies din casă când el a mai tras odată cu venin. L-am pus la punct definitiv, m-am spălat pe mâini, am aruncat o privire de control pe blog, observând că lumea e la posturi, gata să-l şutuiască pe intrus la nevoie, şi m-am dus să beau cu nu-i treaba voastră cine.

Mare greşeală, babelor. Uriaşă.
Crezusem că Petronia, Alexandru, Jazz şi cine mai era pe-aici aveau să-l facă bucăţele de praf pe Bagabont şi să îl arunce pe Marte. Dar când m-am întors, l-am găsit pe individ viu şi nevătămat, respirând cu de la sine putere aerul sănătos al blogului, în timp ce babele aliate trăgeau în el cu vorbe: Petronia cu subtilităţi, Alexandru cu superiorităţi, Jazz cu poezii expresioniste. Toate acestea ricoşau pe carapacea bagabontului şi se înfigeau în pereţi.
Şi mi-am zis, tristă şi căzând în paragină: Asta am devenit, babelor: un blog de tot căcatul. Un blog în care cei care scriu – inclusiv eu – se cred atât de superiori trecătorilor care aruncă cu căcat, încât nici măcar nu mai ridică palma la ei, preferând să-i facă din vorbe.
Ei bine, babelor, nu-i putem face pe toţi din vorbe. Şi mai ales nu din vorbe de-astea de duh. Ne-am pierdut răutatea, violenţa nejustificată, acel je-ne-sais-quoi care ne-a adus pe culmile celebrităţii. Babelor, trebuie să facem ceva. Blogul ăsta se transformă din Rolling Stoneşii anilor 60 în cei ai anilor 2010: o adunătură de oameni îmbrăcaţi caraghios, care şi-au uitat coaiele într-un frigider în anul 1969 şi trăiesc din amintiri şi impresii. Aşa nu se mai poate.

Cer aşadar colaboratoarelor şi colaboratorilor acestui blog să îmi aducă măruntaiele Bagabontului pe o tavă de aur, cu nişte salată verde în sos de iaurt. Aveţi atât de puţin timp la dispoziţie, încât nici măcar nu vă pot spune cât.

La luptă. Mila e un nume sârbesc, nu un sentiment.

Anunțuri

21 comentarii

  1. Rhetta, da’ nu mi-e milă, mi-e scârbă. Dă-o-ncolo, e sub demnitatea noastră. De altfel, omul e stereotip, un imbecil prins într-o buclă temporală a propriei impotenţe intelectuale, mereu pus pe repeat.
    Bine, ascut toporul. Da’ e ca şi cum ai lovi într-o persoană cu debilitate mintală.

    Şi unde vezi tu că zburdă pe aici? A mai recidivat doar anemic, deci cred că e deja pe moarte.

  2. unde ma unde? da link, da link :)).

  3. =)) fi-ti-ar prostu-al dreacu.
    Asta are 3 cuvinte in vocabular cum sa il atingi cu subtilitati literare.
    Daca citesti toate comentariile gramada observi paternul mai ceva ca pe fustele populare.
    Sigur alea au fost scrie se om? Ca par generate automat.

  4. DA! Exact. Şi eu mi-am manifestat îndoiala că ar fi o vietate. Cu atât mai valabilă teoria mea cu bucla: e un generator de înjurături proiectat de români – are zece cuvinte în vocabular şi imediat după apăsarea butonului „start” ceva a mers prost, s-a blocat şi îi dă înainte ca un disc stricat.

  5. Buna seara stimate babe, stimati colaboratori.
    Citesc de ceva vreme acest blog. Cu Placere. Cu mare placere. Nefiind un mester al literelor nu am vrut sa stric imaginea acestui blog de o rara frumusete.
    Insa aceasta ultima postare ma face sa va aduc la cunostinta ca astfel de „lupte” eu duc zilnic pe net in zona huburilor. Nu stiu in cazul vostru cum e dar eu sunt inarmat cu „ban, banrange, gag, gagrange.. kick” si altele.
    IP-ul derbedeului vreau! sa dam cu el de pamant!

  6. Rower,

    Bonsoar si mersi, placerea este de partea noastra. Sa transformam deci bagabontul în zacusca. Îti multumim de ajutor.

    Filosofia pe-aici e ca nu banam nimic, dar în acelasi timp suntem înarmati altfel: cu A.G.-uri, cu Browning-uri, Khalashnikoave, aruncatoare de flacari, rotopercutoare cu sârma ghimpata, catran, dioxina, acid sulfuric, hangere yemenite, deh, you get the picture.

    E mai fun. Adica bagabontu a ales triplul salt fara fileu de securitate.

    Iti vom lasa tie capul, sa dai cu el de dublele borduri din Militari.

    A bientôt, simte-te ca acasa.

  7. Rhetta, dulceato,
    stii ce?
    trebuie sa incetezi sa-mi mai citesti gandurile.
    la asta ma gandeam si eu candva zilele astea. la ziua asta trista, la jenesecoaiele care parca s-au obisnuit sa stea bine mersi la caldurica, gadilate si scarpinate din cand in cand, cu grija sa nu dea sangele.

    bine, la mine e ceva mai justificata dezamagirea. eu am luptat in toate razboialele pe care am pus mana (din convingere si pentru ca acolo sunt toti barbatii futabili, normal), am dormit in transee, am scuipat tutun cu unii prin Cuba, am scuipat nisip cu niste barbosi prin Irak. si pula mea, in propria mea tara nu am cu cine sa ma bat, pentru ca cumva lumea a considerat la un moment dat ca e mai misto sa faci febra la muschii gurii decat sa-ti disloci umarul cu un AK47.
    ce dracu?
    la arme, camarazi!

  8. Multam frumos de primire Musiu. I get the picture. As vrea eu sa fie la fel de simplu si la mine 😦 .. insa eu am la ora asta 5500 de useri. Ar fi sinistru daca as adopta o asemenea tactica :))

    Am cautat si „celalalt” Ip dintr-un post anterior.. nimic pana acum. Dar nu se stie niciodata.

  9. Babo, stai liniştită. De fapt, staţi cu toatele liniştite. Problema s-a rezolvat (deşi nu exclud posibilitatea apariţiei unor imitatori nereuşiţi ai Bagabontului).
    L-am găsit pe individ la aprozarul de la colţ. L-am recunoscut după lipsa de sclipire din ochi, după duhoarea de mandarine pe care o răspândea împrejur, după ecusonul pe care scria „Sunt Bagabontul”, prins cu un ac de siguranţă la rever.
    Pocnit în cap cu patul puştii, pocnit din nou peste nas, ca să se rupă. Succes. L-am târât după mine într-un beci din apropiere, l-am legat de un scaun, i-am vărsat un litru de cola pe faţă, am dat drumul la albine, am râs. Ăla urla acolo ca un disperat, cum că îl doare, deci a urmat o sesiune de waterboarding. Cam pe la mijlocul ei m-am dus să văd dacă e nişte fotbal la televizor. Era: Olanda-Mexic, am ajuns la timp ca să văd golul lui Van Persie. Când m-am întors la pauză, mândreţea de bagabont era în continuare sub apă. L-am aruncat în veceu, am stins lumina şi am plecat.

  10. da, bine rhetta, bine i-ai facut.
    acum, sper sa nu te superi daca n-am sa mai vin in vizita pe la voi o perioada. maine plec in serbia. acolo e intotdeauna ceva de facut

  11. babelor, acum am vazut cata gratie in randurile bagabontului, imi pare ca-i o javra veritabila cu-o salba groasa de prostie atarnata greu de gat.cum sa eutanasiezi asemenea specimen pe cale de disparitie cand e atat de comod si de placut sa-l torturam ?! „floare de cacat” apatriei ce-ar fi sa te sui pe-o stanca inalta si sa te arunci in gat, de-acolo se vad lucririle atat de bine cam cum vad eu fraierii ca tine din pozitia asta. mici si fara valoare. viata frumoasa draga bagabont.

  12. ati gresit toti. omul vorbeste urat dar nu e agresiv. mai degraba vroia sa intrati in joc si sa radeti draq. imi aduce aminte de „comisia” de pe weblog. care nu ierta nimic.
    nu faci fatza la discutii cu puli si cacat ud? esti slab.
    v-a avut aici. v-ati panicat toti si ati injurat fara pic de farmec.

  13. Păi asta ziceam şi eu, piticule. Ne-am intimidat şi am uitat unde ne sunt bunele maniere, bonfaierul, mitraliera, aparatul de sudură…

  14. Rhetta. Fiindcă mai multă lume ţi-a luat în serios protestul, las musacaua şi mă apuc să-ţi răspund. Şi vouă, tuturor care sunteţi de acord cu ea că am fost prea doamne în cazul vagabondului.
    Cu cine? Când a fost de bătaie, ştiţi că nu prea ne-am menajat mănuşile şi genunchii la fandare. Când a meritat adversarul, când a fost o javră de calitate, un imbecil cu adevărat insultabil sau în fine, ceva viu măcar. Dar ăla? Permutări de 10 cuvinte câte 5?! Nu pot să iau în serios un nătărău, e ca şi cum aş lovi un butoi gol. Mă distrează zgomotul sec produs numai prima dată, apoi devine atât de plictisitor… Ştiu că eu mă plictisesc prea repede, dar oricum nu merita. Dacă ar fi returnat loviturile, da. Dar n-are nici un farmec să loveşti într-o pernă sau într-o paiaţă.
    A, încă ceva. Aceasta nu este o scuză.

  15. Petronia, nu te îmbujora de furie. De fapt protestam mai mult contra propriei mele lăbăreli din ultima vreme. Nu vezi că nu mai scriu decât postări scurte, aproape drăguţe? De când n-am mai tras de urechi un copil, de când n-am mai pus piedică unui orb? Prea am devenit umană, şi voi odată cu mine, să recunoaştem. Drept care în curând se va întâmpla ceva. Răbdare.

  16. Of. Atunci, când mai protestezi, să faci bine să menţionezi şi adresa, ca să nu mai sară toată lumea ce se simte cu musca pe căciulă. Daa?

    Asta faci tu când te simţi prea bună? Invadezi o ţară? Bun. Eu vreau Creta şi Muntele Athos. Aşa.

  17. Petronia, muntele în sine, da; biserica aia sau ce-o fi, e ca şi a ta; dar nici nu mă gândesc să împart călugării ăia cu tine.

  18. A, nu. Pe ăia ţi-i las toţi ţie, ştiu că mereu ai fost topită după bărbaţii cu barbă şi plete, îmbrăcaţi în negru şi cu care nu poţi vorbi. Îţi las şi turiştii din Creta, dacă or fi. Numai sper că ai construit un ţarc destul de mare.

  19. Oricum nu-mi place să împart.

  20. I’d say Rhetta takes Manhattan, then Petronia takes Berlin


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s