Epifania după Petronia

De când Rhetta m-a numit o specie de duhovnic, ceva divinitate îmi face semne. Deloc discret, pentru că ele sunt împărţite darnic şi democratic întregului popor, dar numai io pot să le conectez unele cu altele şi să înţeleg.

Să vă povestesc. Alaltăieri = joi ieşeam de la metrou citind ceva (obiceiul ăsta de a merge citind sau a citi mergând o să mă omoare) când deodată în faţa mea, da’ atât de în faţă încât a fost aproape o directă de dreapta, s-a materializat o mână. Ferind să nu-i disloc mâna lu’ Dumnezeu, apuc totuşi să văd că îmi întindea ceva. Citesc ceva-ul şi mă împleticesc, dar nu din cauza cititului cum tocmai am prevăzut ci de râs. Zic „zău acum, trebuie să găseşti metode mai bune de a mă racola profet decât o parabolă cu prizonieri închişi într-un hambar cărora li s-a dat nu ştiu cât timp să se predea, cu nu-ş’ ce alternativă neplăcută în caz contrar. Asta e idioată. Ce să le transmit eu oamenilor, că au pierdut ceva luptă cu tine şi acu’ dacă aleg să aibă demnitate o să fie vai şi-amar de ei? Asta e ideea ta? N-am înţeles, eşti Dumnezeu sau dracu’? Eu zic să te mai gândeşti.”

Ei, oricine o fi fost s-a mai gândit. Ieri mi-a aruncat în cap alt rotulus. Se cheamă ceva cu al şaselea simţ şi e o revistuţă (diminutiv asumat) în toată regula. Ba observ că s-a şi făcut risipă – hârtie lucioasă – deci nu numai pe lumea asta criza nu ajunge şi sus. Profit că m-am trezit din leşinul provocat de mai bine de juma’ de oră în care am uitat să respir de râs şi vă împărtăşesc nişte observaţii şi nişte citate.

Mesajul începe cu bancul vechi cu tăiarea picioarelor patului ca soluţie pentru teama că e ceva ciudat sub el. Dar staţi, nu râdeţi profanilor. Aici ideea că soluţiile simple sunt cele la care apelăm ultimele e avocatul… (tobe)… Supranaturalului. Acum intervine al 6-lea simţ, care nu e un simţ ci o atitudine: să crezi în realitatea acestui Supranatural, pentru că asta îl „poate face să se întâmple”.

Probabil vă puneţi deja de mult întrebarea logică ce vă iese la faza asta (aşa cum m-am întrebat şi eu ce-mi iese dacă  mă angajez PR la Supranatural, dar ştiţi că mi-e groază de gheare de găină aşa că am decis să-mi asigur protecţia forţelor cereşti). Bun. Să vă explic cu ce vă pot cadorisi aceste forţe, spicuind din mărturiile aduse de oameni cât se poate de reali, doar nu era să se apuce ăla care a redactat chestia (cu greşeli gramaticale şi de vocabular – „dacă sunteţi o persoană care trăiţi oprimată din cauza problemelor”, nu te incită aşa formulare direct la al şaselea simţ?) de inventat poveşti de adormit pe cei săraci cu duhul, în aşteptarea împlinirii din Fericirea I.

În primul rând, Supranaturalul vă poate dărui un uter. De ce aţi vrea aşa ceva, treaba voastră. Dar aveţi grijă ce vă doriţi, pentru că se poate. Ne informează Diana: „(…)Examenele nu arătau nici o problemă, doar că nu aveam uter. [Ceea ce pentru o femeie e normal, nici un medic întreg la cap nu ar diagnostica o problemă aici.] Am auzit despre *chestia asta salvatoare*. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, şi Supranaturalul s-a întâmplat! Fără explicaţii [asta chiar pot să înţeleg], astăzi am uter şi sunt o tânără normală.” Chiar aşa, tocmai asta voiam să observ şi eu. Deja am devenit telepată, se vede că sunt pe la simţul cinci şi un sfert.

În al doilea rând, vindecări miraculoase: „De 8 ani aveam dureri de spate. Doctorii mi-au spus că am o răceală puternică”, spune o doamnă anonimă [asta chiar cred, dacă îmi amintesc în ce ţară trăim. O spondiloză sau o hernie de disc se puteau întâmpla numai unui vestic cantonat iremediabil în cinci simţuri: „Durerea de spate este o problemă care afectează aproximativ 80% din populaţia occidentală”, informează în bandă mov redactorii, cu zel documentar. Tot ei continuă prudenţi cu un disclaimer, cum că „Sfatul spiritual de la *numele programului de upgradare senzorială*, trebuie să fie văzut ca un supliment al tratamentului (medical) pe care poate îl faceţi.”] Respiraţi uşuraţi, doamna s-a vindecat de răceala care durase opt ani – dar nu datorită numeroaselor pastile şi injecţii, care nu i-au oprit durerea, ci participării la slujbe. De altfel i-a dispărut nu numai durerea de spate, dar şi amorţeala mâinii – simptome care conjugate duc, se ştie, mult mai logic spre diagnosticul de carenţă gravă de Simţ S6 decât spre cel de obturare a unui nerv în urma unei hernii de disc cervicale [pe care i l-ar fi pus şi un cititor al „Formulei AS”. Care de altfel i-ar fi oferit şi cel puţin şase (!) preparate buruienoase diferite care pentru el au funcţionat miraculos].

Io cam atâtea revelaţii am avut să vă transmit. Dacă se simte careva mai supranaturalolog decât mine, rog să-mi explice cum vine chestia asta care pune în aceeaşi oală de noapte pe Iisus, cununiile şi drumurile legate, al şaselea simţ, reclame la emisiuni spirituale OTV, Transformarea vieţii [nu se spune în ce, io aş zice că într-o mare glumă da’ mi-e că supăr Supranaturalul] , informaţii nutriţionale despre măsline şi toxicologice despre heroină şi cocaină copiate ciuntit din Wikipedia, başca specializarea programului de slujbe după cum urmează: luni – economie [probabil ăştia au lăsat nişte novici să se ocupe de rugăciunile să ne ocolească criza], marţi – sănătate, miercuri – studiu biblic, joi – familie, vineri – dezlegare, sâmbătă – lucruri imposibile [cu motto-ul „Ce este imposibil pentru dvs?” – Nu ştiu, să nu mă cac de râs citindu-vă manifestul. Că tot e sâmbătă de o oră jumate], duminică – Transformarea vieţii [„Pentru cei care nu sunt mulţumiţi de viaţa pe care o au”. Dar tot nu spun în ce se transformă]. Nu ştiu ce se întâmplă dacă te loveşte gripa joi, de exemplu – probabil nu ai al şaselea simţ bine sincronizat, mai trebuie lucrat. Dar dacă tot e joi, poate te-ai certat cu soacra, deci de fapt ai noroc, găseşti ajutor.

Închei cu un adevăr scris alb pe negru (literalmente, evident) în această mizerie: „Toţi ştiu că un sacrificiu, este un efort depus de o persoană pentru a obţine ceva” – cu exemple: case, maşini. Noroc de al şaselea simţ de am înţeles că sacrificiul e un troc (credinţă contra bunuri materiale), nu altruismul suprem de a-ţi pune dorinţele sau chiar chestii banale ca viaţa mai prejos decât ale altcuiva. Nţ… Am trăit în ignoranţă, acum sunt luminată şi simt sex-tuplu. Dă, adică îmi vine să-i fut una cu barosul în dinţi cui concepe aşa căcaturi de prins muşte.

Am şi io disclaimer-ul meu, da?: Toate semnele de punctuaţie din citate sunt exact ca în sursă, că nu mă joc nici cu dreptul de autor nici cu Supranaturalul.

Anunțuri

4 comentarii

  1. Welcome to a wolrd of prophets and sheeps. Ce numesc ei „supranatural” este idea :” esti ceace ce gandesti”. Prin urmare daca un „specialist AS” ( printre altele o revista cu destui cumparatori) foloseste o aberatie cu cuvinte din DEX, oile dezinformate vor cadea la picioarele lor. 8 ani de raceala puternica, suna a hai sa vedem cum gasim probleme in oile romanesti, si evident solutiile „supranaturale” pentru ele.

    NU pot mai scriu, rad de aproape am cazut de pe scaun.

  2. Mihai, dacă nu stăpâneşti Supranaturalul… Ăla e şi antigravitaţional, am uitat să vă spun. Cursurile de levitat se defăşoară în singura zi rămasă liberă în programul pe care l-am prezentat: 29 februarie, sesiune extraordinară.

  3. Anual, Petronia, da? 🙂

  4. Păi normal, Dulce Deea. Să nu uităm despre ce vorbim aici. De fapt, pentru iniţiaţi cred că se poate şi bianual: primăvară-vară şi toamnă-iarnă.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s