Note de război.

Babelor,

Iată mai jos notele războiului cu Grecia, acordate de cotidianul elveţian Neue Zürcher Zeitung:

Musiu Alexandru: 6,5. O partidă uşoară pentru portarul Surorilor Marx, care s-a remarcat atât prin intervenţiile sigure la centrările elenilor cât şi printr-un lapsus inexplicabil care a dus la singurul gol al adversarilor.

Petronia: 7,5. Şi-a îndeplinit mai mult decât bine – şi foarte ofensiv – funcţia de fundaş stânga, dând din nou dovadă de o bună tehnică şi de condiţia fizică care o face unul dintre pionii de bază ai echipei. Greşeală la golul elen, când ar fi trebuit să scoată mingea din careu în loc să paseze înapoi.

Cruela de Vila: 7. N-a avut mare lucru de făcut. Stabilă, serioasă, harnică, ar fi putut face mai mult pentru faza ofensivă.

Piticugras: 7,5. Gol frumos, în rest, ca şi Cruela de Vila, o partidă liniştită, bucuria oricărui apărător.

Livia: 7,5. A făcut ravagii pe banda dreaptă, centrări bune, pase inteligente. O scăpare la începutul reprizei a doua n-a avut din fericire nici un fel de urmări.

V. Marx: 8,5. În armonie deplină cu Livia pe partea dreaptă. Un focar de energie şi viteză, ghinionistă cu un şut de la distanţă care aproape a rupt bara porţii elene.

DulceDeea: 8. Sigură şi rapidă, cu o rază de acţiune foarte mare, a stricat aproape singură fazele de atac ale grecilor, oprindu-le de obicei încă din faşă.

Jazz: 7. Foarte harnică, dar din păcate uneori cam grăbită, cam zmucită. A avut mare noroc în minutul 33, când a intrat extrem de dur la un adversar şi a scăpat fără cartonaş.

Rechinroll: 7. A pregătit senzaţional al doilea gol al surorilor Marx şi a mai avut două-trei faze demne de consemnat. Însă şi-a permis şi câteva pase aiurea. Cam flegmatic uneori.

BadDragon: 7,5. O mişcare inteligentă la primul gol. Apoi o fază de pasivitate, a stat mult în offside, se vede că nu şi-a recăpătat încă pe deplin încrederea după accidentarea din iarna trecută.

R. Marx: 9,5. A înscris golurile doi şi patru ale echipei sale, cel din urmă fiind de-a dreptul antologic. A făcut un meci minunat, în care a demonstrat o tehnică de excepţie şi o inteligenţă de joc ieşită din comun. Baba meciului.

Schimbări:

Bebe Mircea: 7. A intrat târziu pentru BadDragon, două şuturi bune, dar ar fi putut face mai mult la faza din minutul 83 când, scăpat singur cu portarul, s-a pripit, trăgând mingea peste poartă.

Anaid: 7,5. Intrată în joc pentru DulceDeea, s-a adaptat repede jocului, oprind un contraatac grecesc cu o intervenţie de zile mari.

Strelnikov: 7. Intrat pentru Rechinroll într-un moment în care meciul începuse să piardă din viteză, s-a remarcat printr-un fault violent, un corner executat cu măiestrie şi un balon şutat cu efect, care a trecut cu puţin pe lângă spaţiul porţii.

Anunțuri

10 comentarii

  1. Ce vrei, Rhetta… Mi-era mie penibil de ruşinea lor. Nici măcar golul de onoare nu aveau nici o şansă să-l dea. De fapt de mică am obiceiul să ajut puţin echipa adversă dacă mi se pare atât de dezechilibrată situaţia încât să-mi fie nu ştiu cum să mă laud că am câştigat. (Chestie care a avut consecinţe grave când m-a luat gura pe dinainte într-un concurs de dezbateri, la Olimpiada de logică din ’52. Nu că ar fi existat riscul să pierdem, dar coechipierii nu mi-au înţeles mica ciudăţenie de „na mă amărâţilor şi vouă ceva”. Heh, istoria chiar se repetă…) Zău, dacă i-am fi bătut la 0 ar fi fost cumva ca masa verde+1.
    Dacă-i băteam cu 11-1, da, era şi asta o victorie memorabilă. Păcat că n-am avut timp să înscriem atâtea goluri din cauză că ăia au scos poarta şi au fugit plângând s-o ascundă la vestiare.

  2. Rhetta – parca ai fost vocea lu’ mama, tata,consiliu’ profesoral si asociatia de locatari care ma suporta in continuare 🙂

  3. Jazz, suportabilo.

  4. Si tu ai nota scazuta la purtare, asa ca poti sa-mi zici satisfacuto.

  5. Ar fi o onoare pentru mine.
    Heh.

    Nota scazuta la purtare ? Mvaaai, de ce ? Sunt ireprosabil, un gentleman desavârsit. Nu ?

  6. Zici bine tu. Adica nu. La fix.
    Deci maica-mea iti taia ratia de ciocolata pe un an pentru nota aia. Bine si mie, Dar numai cateva luni. vreo 10. Prindeam Craciunu’. Si nu mai fa pe niznaiu ca esti pe tabela de marcaj. Vidi supra. Desavarsitule.

  7. Numa de-al naibii si ma lipseam singur doi ani de ciocolata. Doar de na, sâc.

    Iar ai pierdut un episod.

  8. Note de razboi. Amintiri din copilarie de Ghe. Onoaia: Cand ma amenintau ca imi iau ceva, mobilizam toti copiii din bloc si aruncam inaintea lor. Ultima data mi-am aruncat toate colectiile – 14 saci de toate lucrurile colectionabile imaginabile, pentru ca mi-au atentat la clasoare. Dupa aia s-au potolit. Si eu cu colectiile, dar scopul fusese sa imi fac nu-sh ce teme de vacanta.

    Nu ma uit la seriale ca am deja destule de dependente. Subtilule.

  9. Rhettaaaaaaaaa, sunt foarte mândră de nota pe care mi-ai acordat-o. Ţopăi veselă ca o premiantă care a primit Nobelul, Cannesul, Oscarul şi Globul de aur. Toate în aceeaşi seară :):)

    Nu sunt războinică din fire, dar campania din Grecia a fost un deliciu 🙂

    Mai cucerim o insulă, ceva?

  10. Cipru pentru tine, Dulce Afrodita Deea. Demarăm şi lansăm la apă la comanda ta vocală.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s