Uncanny : The fine art of garbage recycling

Babelor, mezami,

Azi-noapte, la o ora lejer insalubra – la care, în mod normal, ar fi trebuit sa fi pus de multisor dop la sticla, sa fi suflat deja în lumânare si sa dam bioritmic si cetatenesc cu Zzzz-ul – vreo câtiva ireductibili, printre care si votre humble serviteur, faceau tumbe, cabriole si tropaiau în buiestru pe un post de-al Rhettei. Calcam iarba, stricam postul, cum ar spune Mr. Dragon sau Anaid (îndurare, Rhetta, aman ! aman !) si-l deturnam în profitul unor savuroase derapaje culinare, oenologice, filosoficesti sau belicoase. Sau artistice, pentru ca una-doua, « o dam pe arta ». Petronia a scris undeva sintagma « cultura de colaj », iar Dragonul a scris mai jos « gunoi ». Aaaa ? Sinapsele au scaparat instantaneu : ce-are cultura (sau Aaaartaaa) cu colajul si cu gunoiul ? Are, mamicule, uite ce si de ce.

Rasfoiam ieri, ca’va’s’zica, presa aia « din onlain », si dadui peste înduiosatorea (dintr-un unghi de vedere anume, de suflet onctuos) poveste a lui Ion B.. Traiectorie ca-n basme « from rags to riches », de la gropar la pupator de mâini fine de celebritati notorii si din ghena pe simezele pariziene. Vehiculul (si totodata mar al discordiei) se cheama colaj (v. infra, luat de aici), iar trambulina e ochiul, pe cât de ager, pe atât de mercantil, al negutatorului de arta.

 

Aflam ca sintagma « artist plastic » e decrepita, « so last tuesday », prafuita si – de ce nu ? –   buna de aruncat la… gunoi, iar taxonomia se rescrie în cheie post-moderna : estem deja ceea ce se cheama artist de colaje, buei ! Deh, citez : « foto-pop art mixat cu suprarealism ». Misto, nu ?

Fitilul s-a aprins aproape instantaneu, ca fosforul alb scos din borcan, geloziile fulmineaza, puristii stupesc în sân, iar specialistii ne deschid privirea asupra nevoii publicului de a consuma o arta aflata la îndemâna. Ah bon ? Sa mori tu ? De ce-mi rimeaza mie mai mult cu nevoia unora de a vinde ceva la-ndemâna, etichetat « arta » contemporana ? Si zau, daca destructivismul (ultraliberal, ar zice unii) catapulteaza mizeria biografiilor în topul best-seller-urilor, pentru multe din galeriile de « arta » statutul de gazeta rurala de perete ar fi o aspiratie înaltatoare.

Nu « calitatea » obiectelor de arta pe care le produce omul nostru ma stânjeneste. Câtusi de putin. Arta sau gunoi lipit, that’s not my point, la mijloc e expresia personala a unei sensibilitati omenesti, iar asta nu poate lasa de marmura pe nimeni. Asa cum nici isprava traiectoriei fulgurante de la homeless la star nu ma zgândare. Ba, sincer sa va fiu, ma-ncearca o oarecare jubilatie si un clin d’œil complice : brava, nea Ioane ! Omul nostru pare a fi oarecum descumpanit de gloria care i-a fost adusa, malgré lui : « Nu vreau să fiu bogat. Nu vreau decât să las şi eu ceva în urma ». Însa fara a fi rautacios, mie parca-mi vine a-i dori exact contrariul…

Mie demersul promotorilor de arta mi se pare incongruu, ca sa nu fiu nepoliticos : artistii genuine nu mai au loc în expozitii si galerii ? Nu « dau bine » ? Nu sunt suficient de shocking ?

Mai deunazi, doream « publicului larg » un liber – si foarte larg –  acces la cultura ; vad însa c-ar trebui sa ne-ngrijoram nitel mai serios de accesul artistilor la public. Nu de alta, dar e cam pe sens interzis.

Mdeah, în ziua în care or sa se scrie simfonii pentru frunza, solz de peste si orchestra, om mai vedea. Pâna atunci, vorba lui Georges Duhamel: fiecare civilizatie are gunoaiele pe care le merita.

Va pup,

Sloop John B.

Anunțuri

6 comentarii

  1. Alexandre, prima dată am văzut colajele lui Bârlădeanu acum vreo 2 ani (cred, dar o babă ca mine nu prea are noţiunea timpului) la H’Art în Noaptea Galeriilor (à propos, anul ăsta se întâmplă în noaptea 11-12 iunie, dar o să mai scriu despre asta dacă nu mă răzgândesc). Ce m-a mirat pe mine atunci şi ce mă miră şi acum e sforăitorismul din jurul lui. Dar fără asta bănuiesc că nu se poate intra pe scurtătură în lumea artei. Trebuie elementul telenovelistic, fabulos, mitic. Artistul descoperit din întâmplare, care crea pentru el, terapeutic. Îmi permit să fac un comentariu pe care-l presimt lung ca o zi fără cafea.
    1. Ceea ce face omul poate fi considerat artă, dacă acceptăm ca artă picturile rupestre şi alte forme de manifestare plastică primitive, care nu presupun educaţie şi asumarea unei condiţii de artist. Ce mă întreb eu este: de ce nu ar avea loc şi el? Omul spune ceva. Poate să ne placă sau nu. Dar să afirmi ca Devis Grebu că lipsa de valoare a artei lui Bârlădeanu rezultă din amatorismul omului, pentru că el lipeşte hârtiuţe „în timp ce sute, chiar mii de artişti valoroşi până la supradotaţi (care, în plus, şi-au petrecut mulţi ani din viaţă studiind tehnicile artei, parcurgând din greu secretele ei), artişti care – spre ghinionul lor – nu au fost pescuiţi în ghene de profitori lipsiţi de scrupule” (http://www.evz.ro/detalii/stiri/controversatul-caz-ion-b-897090/pagina-articol/1.html) se luptă din greu să fie văzuţi, mi se pare o meschinărie insuportabilă.
    Să transformi educaţia de specialitate în criteriu calitativ e bine în construcţii, inginerie, medicină. Dar în artă există aproape o tradiţie care poate râde în faţa unui asemenea reflex născut din frustrare.
    2. Nu îmi plac colajele lui, asta pentru că simt că ar fi momentul unei clarificări. Dar nu îmi plac din cauză că mie mi se pare că se bate mult prea multă monedă pe comunism ca referent care garantează cumva atenţia într-un mediu internaţional vestic interesat de reparaţii morale ipocrite. Şi pentru că le judec ca şi cum ar fi, să zicem, proiectul de diplomă al unuia de la Arte. Nu aduc nimic nou ca expresie, iar tehnica nu ajută valorificarea materiei prime. Susţinut de un discurs curatorial-semiotic bun, poate căpăta însă credibilitate, ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă înlăturăm discursul (şi trebuie să facem asta pentru că el e exact ceea ce mereu riscă, dar nu trebuie să fie: o interpretare inductivă, nu deductivă), într-adevăr ceea ce rămâne e cam subţire ca să fie demers artistic. Abia aici e punctul slab, cred eu. Celor care şi l-au transformat pe Bârlădeanu în proiect (ipocrit-)umanitar-curatorial li se poate reproşa, pe de o parte, că au depăşit punctul până la care demersul lor se susţinea şi au păşit pe nisipuri mişcătoare ale artei. Adică au ajuns în zona în care oamenii-receptori au obligaţia să se întrebe despre ce e de fapt vorba şi dacă raportul dintre piatră şi cercuri (alegoria aruncării pietrei în lac) mai este unul corect şi realist.
    3. Aş mai observa o chestie pe care eu n-aş fi făcut-o în poziţie de curator: accentul pe melodramă. Dacă voiam să dau cu tifla cercului ermetic al specialiştilor, aş fi expus ţinând secretă identitatea artistului, pe care aş fi scos-o ca palmă la final. Asta însă devenea un proiect de cu totul alt ton şi într-adevăr riscul ca Bârlădeanu să dispară de pe scenă după momentul surprizei era mare. Ideea e că mie uneia nu-mi pasă cine e omul care a creat chestiile astea. Sau altfel: ignoranţa în ale artei nu mi se pare că poate fi prezentată ca eventuală circumstanţă atenuantă, în timp ce educaţia în domeniu este cu siguranţă un criteriu care obligă la o judecare mult, mult mai exigentă.

    Concluzia, Alexandre: nu e mare artă. Dar poate fi considerată artă atât timp cât artă înseamnă exprimare şi idee. Omul are şi una, şi alta. Problema e cum ne raportăm la.

  2. Absolut just, Petronia. Cu mentiunea ca nu l-am inclus pe domnul Grebu printre cei care ar merita sa iasa (mai mult) la suprafata.

  3. Păi e destul de clar că nici eu, dar şi că în schimb dumnealui… 😀

  4. mda

  5. > specialistii ne deschid privirea asupra nevoii publicului de a consuma o arta aflata la îndemâna. Ah bon ? Sa mori tu ? De ce-mi rimeaza mie mai mult cu nevoia unora de a vinde ceva la-ndemâna, etichetat « arta » contemporana

    kudos monsieur! apelu la „nevoile” publicului e’ntotdeauna o scuza pt idioti*.. doar nu suntem la kindergarten, stim foarte bine ca singura „nevoie” autentica a publicului e nevoia de kitsch. lol de cand dracu se ghideaza specialistii dupa pofta de consum a cumparatorilor [sau – daca o fac – cum au tupeu sa mai si recunoasca]?!

    *evident ca idiotu nu’i barladeanu ala [simplu pion, saracu]

  6. Thanks, brother.

    Pion, da. Damé par le postmodernisme, heh. Sau king forrrrrr a dayyyyyy !

    See ya soon.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s