Antireclamă

Babelor,

Pentru că tocmai i-am zis piticului, realizez că ar trebui să vă spun şi vouă: nu beţi bere Tuborg. Fabrica Tuborg e construită pe ruinele unui cimitir. Drept care singura dată când am băut Tuborg, şi nu puţin, am returnat conţinutul sticlelor unei chiuvete şi unui closet.

Să nu ziceţi că nu v-am zis.

Anunțuri

74 comentarii

  1. Rhetto sa deducem ca toata gama fabricii e proasta? De aia ma doare pe mine capu doar dupa 4 skol?!

  2. Da! E făcută cu sângele strămoşilor, deci îţi dai seama ce porcărie este…

  3. Groaznic. Teribil. Nimic nu mai e de incredere.
    Revin la Timisoreana.

  4. E veche asta. Trebuia sa ma intrebati. Dra am primit un carton cu 24 de Tuborg odata si mi-i s-a spus povestea asta prin 2005. Eu am probat. Intr-adevar s-a lasat cu o mahmureala horror. Dra m-am gandit ca nimic din lumea asta nu este fara scop. Asa ca am imbatat cati am putut cu berea aia. Ma rog, e impropriu spus. Cei care n-au tinut cont de avertisment si-au baut ca porcii berea filtrata de oale si ulcele, au intrat de asemenea in transe mediumice in care mii-au marturisit si ce lapte a supt bunica lor. Cu ocazia asta am facut cate-un dosar fiecaruia. Doasarele mai exista. Intrebarea vrednica de Casa Marx era cum putem boicota eficient fabrica ?

  5. tuborgii e aia din pantelimon? facutzi pa cadravu lu fabrica de acumulatoare, sa betzi apa tare?

  6. Nu, Jazz. Întrebarea este cum putem valorifica eficient situaţia.

  7. Babelor,
    Pai nu e tot bere? Bere sa fie, ca de cimitir mi se rupe deocamdata. Parca as mai avea ceva zile.

  8. Felix-Gabriel Lefter, din câte îmi dau seama aici problema e nu să nu ajungă băutorul de bere în cimitir, ci să nu ajungă cimitirul în băutorul de bere.

    Pe de altă parte, nu înţeleg de ce ar fi amplasamentul o belea. Doar dacă ăia produc bere cu apă extrasă la faţa locului, ceea ce nu mi se pare posibil. Eu cred că toţi aţi ratat adevărata cauză a problemei, abil ascunsă de Rhetta în mărturisirea ei: „singura dată când am băut Tuborg, şi nu puţin”… Ca de obicei, cheia problemei se află în ultimele trei cuvinte.

  9. Facem reclama la bere pe post de mushrooms. Fara training, efect garantat. Putem intreba stramosii ce-au lasat si unde, Petronia, eventual…

  10. Jazz, dacă tot deschidem canal de comunicare cu ei pe mine m-ar interesa nişte comori, nişte ruine, nişte temelii şi o cetate. A şi nişte morminte, vi le dau să faceţi ce tripuri vreţi voi.

  11. Intamplator avem aceleasi curiozitati morbide, doar ca eu al vara care nu mai vine, o sa verific la locul faptei.

  12. Minunat. Eu am verificat o dată, mai demult. Adică nu ştiu ce profanări de morminte ai tu în plan ( 😀 ), dar io vorbesc de arheologie. Memorabil. Toată lumea ar trebui să încerce măcar o dată.

    Dacă se întâmplă să fie vorba de acelaşi lucru, poţi să împărtăşeşti detalii? Locul, datarea, contextul?

  13. imi pare rau, dar nu aici.

  14. De înţeles. Oricum, îţi urez să fie fain!

  15. …Dacă era vorba despre ce vorbeam şi eu.

  16. Si daca nu e vorba exact despre ce vorbeai tu, dar pe-aproape – nu ? 🙂

  17. ‘tzumesc oricum, ‘tronia 🙂

  18. Nu, că risc să nu fie vorba de ceva care ar putea trece drept plăcut. Ca să nu mai zic că risc să fie vorba de vrăjitorie sau ceva. Cum să-ţi urez să-ţi fie faină asta? Sunt o babă banală în privinţa asta, nu mă bag. 😀

  19. Nici lui Merlin nu cred ca-i displaceau fanii 🙂

  20. Păi cred şi io că nu, să-ţi urle unii numele în timp ce învârţi în ceaun tre’ să fie într-adevăr plăcut. Mai rupi un picior de broască – „Merliiiiin!!!”, mai sfărâmi un ochi uscat de vasilisc – mulţimea în delir „Meeeeerliiiin!!”, deja când pui mâna pe baghetă leşină primele rânduri. Hm.

  21. Lesinul multimii survine cand ceaunul face spume si o mana descarnata iese dintre aburii potiunii si le arata… 🙂

  22. … degetul mijlociu.

    „Merliiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiin!!!!”
    (Aş scrie şi că mai zic altceva, da’ nu ştiu să scriu engleză medievală timpurie. Conformitatea istorică…)

  23. Mai liric spus mana descarnata le arata …muie. Parca ritmicitatea propozitiei o cerea 🙂 nu crezi ? am fobie sa injur. de cand mi-am dat seama ca terapia antiburuienoshaguri de vorbire mi-a scos bani din buzunare la propriu, consider ca-i de evitat. Deci cu conotatie literara imi acord iertare din oficiu.

    In sfarsit m-ai facut curioasa ce naiba ova multimea deslantuita. Cu cuvintele tale si nu ma tine mult in suspans. stii ca-mi plac heroic-fantasy-urile 🙂

  24. Era cumva:
    Meeeeeeerlin ! Nu mai adaugaaa bicarbonat de sodiuuuu ! Ramanem faraaa beeeere ! Si scoateee mortu’ de-acolo ca iar o sa aiba aroma de Tuuubooorg ! Mai bine puneai un uuurrs inauntruuu !

  25. Da-o naibii de conformitate istorica sau isterica si da-ti cu parerea 🙂

  26. Păi depinde pe cine ascultăm. Să vedem.
    Grupul gospodinelor medievale nesatisfăcute urlă „Merliiiiiiiiiiiiin te aştept la %!%#/”¤ la %/!%#”¤% !!!” (Problema e că toate urlă în cor, deci nu se înţelege nimic. De altfel, Merlin urmează să le ceară să-şi scrie fiecare ora şi data pe o bucată de pergament şi să o pună în craniul de inorog de pe masa cu picioare de leu. Adevărate. De altfel, câteodată îi iese trucul de a face masa să meargă.)
    Grupul fanilor care îi invidiază măiestria pentru succesul evident pe care îl aduce strigă, nu mai puţin entuziast: „Meeeeeeerlin!!! Sunt cel mai tare fan al tău, omule! Ai cea mai tare scufie! Ia-mă ucenicul tău!!! Sunt cel mai bun jupuitor de broaşte râioase din ţinut!!” (Nu ştim dacă toţi urlă de fapt asta sau unii se pretind cei mai rapizi evisceratori de găini negre, că nu putem asculta atât de mulţi odată.)
    Grupul clericilor enervaţi că succesul lui Merlin le zădărniceşte eforturile de convertire a britanicilor ameninţă „Merlin, buricul Satanei ce eşti (pe noi ne-ar putea mira această alegere de metaforă, dar Evul Mediu e plin de asemenea calificative creative), o să arzi în Iad de nouă ori!” (Chiar dacă nu e încă hotărât cam ce e ăla Iad, de unde şi numărul nouă – ca să fie siguri că e de rău, în plus e o reminiscenţă druidică).
    În centrul primului rând stă grupul cavalerilor, care urlă „Meeeeeeeeeeerliiiiiin mi-ai promis că o să mă iubească ¤#%%¤#¤ / că astă cămaşă de zale o să mă facă de neînvins şi n-o să capăt nici o rană / că o să pot să spintec păgânii din creştet până la mijloc dintr-o lovitură cu sabia asta / că n-o să mă mai piş în pat (!?)”. Abţinându-ne să râdem la ultima nemulţumire captată, precum şi să ne întrebăm cum se rezolvă spălarea unui cearşaf în plină campanie, să trecem mai departe.
    Ah, da. Grupul regilor nemulţumiţi de ajutor. Ăştia sunt uşor de ascultat, pentru că urlă toţi acelaşi lucru, în cor: „Meeerlin mi-ai zis că dacă beau poţiunea aia din creier de vacă nebună şi testicule de purice o să devin singurul rege şi toată Britannia se va închina la picioarele mele!” (În treacăt fie spus, s-ar putea ca Britannia să se abţină pur şi simplu pentru că picioarele le put îngrozitor.)
    Într-un colţ, mai discret, grupul ţăranilor care strigă „Meeerliiiin vrem seminţe magice ca să avem recolte bogate, să nu intre ţara în foamete!” Evident, pe ăştia nu-i ascultă nimeni.
    Nţ… Chiar că se repetă istoria, dom’le…

  27. A, nu. Sfaturi cum zici tu nu-şi permite nimeni să-i dea. Merlin a eliminat de mult chibiţii cu bomboane cu cianură. Deştept om.

  28. Esti prolifica azi, cher Petronia 🙂 si povestea asta are sa nasca multe posibile continuarai sau finaluri neasteptate. Stiam de la tata, un burlac casatorit convins ca petele de orice fel ies cu bere. El se jura ca nu-i minciuna. Da mama zicea – da, ies la bere, ca tu stai cu bajetii la birt si io spal. mama se indoia tare de calitatile lui edilic-gospodaresti, pentru ca zicea ea era un lup in blana de oaie cand l-a cunoscut si stii tu cum face lupu’ oricat si-ar schimba parul, naravul nu-i iese nici cand bate vantu’ nici la spalat si pana si cloru’ e degeaba. In rest au trait fericiti pana la adanci batraneti. Bine, ea a murit, el traieste si azi si-mi povesteste mie ca ii aprinde cate o lumanare si vorbeste cu ea si lumanarea ii raspunde palpait (transa gotic-medievala cred ca se poate chema chestia asta). Ultima data mama i-a amintit via mini-piromania ca i-a spus de multe ori sa nu dea sfaturi ca-si ia karme pe spate cand schimba ceva la altii in ograda. Dupa care, tandra ca de obicei l-a intrebat daca-l mai doare urma de la tigaia pe care i-a tras-o ultima data in cap in campania demografica – era cu motiv, ca o facea de ras in sat ca a decalarat-o tiganca la recensamant in gura mare si ea e de familie si ma rog orgolii de-astea. in plus s-a intersat cum mai sta cu sciatica si ce fac fetele ? tata i-a zis ca invat pentru doctorat la umane. Ea a ras si mi-a transmis ca orice fac sa ma asigur ca n-o fac de capu’ meu si sa nu calc pe cadavre ca nu-i bine. Asa ca m-am dus la biserica si i-am pus si eu lumanare. I-am zis scurt: mama, sarumana de sfat dar stiam deja si vreau sa ma vad cu cineva, ma grabesc. cred ca nu s-a suparat ca era multa lume in biserica si io-s cam agorafobica desi incerc sa ma tratez. de-aia tocmai citesc acum Cianura pentru un suras si ma gandesc – cum naiba ma le zice Rodica Ojog brasoveanca asta de zici ca-i om mare !

  29. Asta şi sper, Jazz.
    Aş spune că îmi pare rău dacă în lipsă de cunoştinţă personală asta nu ar însemna fix nimic.
    „Calităţi etilic-gospodăreşti”, aş zice eu având în vedere problema de rezolvat. Deşi să ştii că mama ta nu avea dreptate, cu bere ies foarte bine petele de apă. Problema devinde destul de repede cu ce ies petele de bere, dar asta explică probabil o altă urmă de tigaie.
    Transa cu lumânarea e atât de eficace încât a depăşit graniţa gotic – medievală, dacă ne uităm la Georges de la Tour.
    Puţine sfaturi mai practice decât cel de a nu da sfaturi. Poate numai cel cu covorul preferabil de evitat către succes.
    Să fie!

  30. Urmele de bere ies cu foarfeca sau cu vin rosu sec. Care sigur iese cu foarfeca. Si chiar era edilic, cu vagi urme de etilic, dar din cate o cunoasteam pe maman, ea se referea sigur la idilic. Ca tata, snapanu, se pusese sa-i faca declaratii sub ferestre in vazu’ lumii. Si-acu’ nu de alta, dar s-au trezit cu copii. Si cred ca de asta au ramas de fapt impreuna. Pentru ca alea mici de cereau ciocolata privindu-i in ochi cand veneau de la servici. Si fie bugetu’ cat o fii da’ nu se facea sa traumatizeze copiii nevinovati ca Ceausescu si nevasta-sa erau sadici. Asa ca de unde, de neunde tata facea rost de ceva dulce si daca nu maman ne ducea la circ sa ne arate ca viata spirituala face mai mult ca burdihanu’. De-aia ii multumim si eu si sora-mea ca ne-a invatat sa nu mancam ca spartele.

  31. Păi înseamnă că tot circul care-i în lume azi există numai ca să vă puteţi voi menţine siluetele? Hm. Bravoooo…
    Urmele de vin roşu ies cu Ariel M-Zim 5 sau aşa ceva. Testat cu vinul tatălui tău adoptiv. Juma’ de bluză a fost salvată de la acoperire cu cine ştie petice, că s-o arunc nici nu mă gândeam.
    Heh. La serenade publice, cred că tatăl tău a avut noroc că nu a trebuit să-şi pună problema cu ce ies petele de apă fierbinte. Rhetta putea să-i răspundă la asta: cu piele cu tot.

  32. Nu ca nu-l stii pe tata, e al naibii de convingator cand vrea. Cred ca i se trage de la faptu’ ca a facut cum a facut si mereu si-a gasit timp sa viseze. Deci era Ceausescu cu bilantu’ pe el si el dadea dume si avea chef de baute. Cand ii tragea o palinca in timpul serviciului si se luau astia de el, tata raspundea calm de tot – beau in cinstea tovarasului Nicolae Ceausescu ! si erau toti mucles la una ca asta ca nu se vedea in jur nima’, dar putea sa se auda la partid. Si-atunci se mai gasea unu mai cu tupeu si cu intelesul lucrurilor adanci si zicea si el. Buna idee, tovarasu’ inginer – sa ne traiasca d-le, ia da si mie un paharel ! si erau in stare sa o tina asa pana la ziua si nimeni nu se baga si de fapt nu stiau ce-i in capu’ lor nici toata turnatorimea cu logistica de ascultare cu tot si nici macar ei. Ca dimineata erau varza de atata cinstit partidul. De obicei le pria asa de bine ca se hoatarau sa mai repete povestea. asa si-a adunat tata cei mai buni prieteni si asa a gasit-o si pe mama ca era cu un turnator care cica voia si el sa bea pentru partid, da’ zice in gura mari numa’ bancuri anticeausiste, ca sa-i provoace. Da astia nu erau prosti. de ciuda tata i-a suflat si gagica de acoperire. si asa tare i-a suflat-o ca i-a ajuns in pat direct, heh – credea el – cand colo maman to be asta avea o gura in dotare de era in stare as puna pe fuga de una singura toata armata rusnaca si ea ia zis, neh – nu vezi nimic pana la cununie cu popa. Asta a ramas masca. a schimbat fete-fete si s-a gandit s-o invite la teatru. Era Caragiale si auzise el ca filfizoanele se dau in vant dupa de-astea. da tot n-a impresionat-o si a trebuit sa-i cunoasca famelia. bafta lui ca familia ei cu tot cu reticentele de una, alat , ca lumea vorbeste l-a placut. da’i lunga povestea si nici tata nu vrea sa zica tot ca inca se tine cocos chiar daca-i gaina batrana de-atata naveta care a mancat din el.

  33. Sper cât se poate de serios că o să citească şi celălalt tată al tău, cel adoptiv, povestea asta. Se plângea el de lipsă de modele masculine sau de masculi sau ceva. Stai, de masculi nu cred. Probabil s-au încurcat pe la mine prin cap cu alte alea, da, asta tre’ să fie…

  34. Ce-ti z’sai mai daunazi ‘tronie ? sau apucasi iar sa-mi pui sare-n cafea ?

  35. Ce? Nici când e nevoie nu pun sare în cafea. E ca şi cum mi-aş pune dulceaţă în pantofii preferaţi, ca şi cum aş topi plumb pe ţeava Colt-ului, ca şi cum aş bea lapte sau şpriţ: atât de dureros ar fi încât ar însemna sinucidere.
    Ce-am făcut?

  36. Draga babo te astept cu tot cu pisici si pe la mine. Mai iesi din casa, mai schimbi aeru’. Ca pe smogu’ asta de la mahoarcele de le fumara insensibilele astea de venituri, nu ne mai cunoastem om cu persoana. In plus iar nu dormiram toata noaptea, da’ la ridurile noastre numa’ ras le trebe, asa ca nu cred ca-i mare bai, da’ ar trebui sa pui un colet la posta si se facu’ duminica si nici nu-mi mai amintesc cu tot cu lecitina aia, adrisantu’ de trebe sa-l scriu sa ma bage si pe mine posta in seama. poate ca nici nu mi-l spusara nepotii astia de suguie cu mine, da’ daca esti draguta, aprinde rogu-te veioza aia si pune-ti inaintasii ca poate vezi tu mai bine ce scrie pe beletu’ de mi-l dadura, ca io nu mai razbesc de atata fum in casa asta. cu ochelari cred ca-i mai bine ca facusi iara de cautasi ouole de omleta sub cocos, care deh are el fudulii da’ nu-l tinura cand i-am zis ca as manca o supa ca la mama acasa. si al urma urmei tot gaina batrana face supa buna. sa nu te-aud cu morcovi si de-alea, ca daca n-ai aflat in loc de zarzavat exista delikat la plic cat vrei. tu numa’ grija sa ai, ca gaina aia batrana te cam clontzane si prin manusi daca bagi direct mana sub ea si daca iti canta toata ziua ca a facut ou calitatea I. ia-o cu binisoru’ ca nu-i fata rea. asa-mi zicea si maman saraca, nu te astepta la lucruri bune de la straini si ca gaina face si ea ce stie mai bine ca deh, animal. da culmea e ca a reusit sa se inteleaga si cu pisica – acuma’s la festivalu’ berii moarte de bete amandoua si canta pe casa de mama focului de le fotografiaza tot satu’ ca la circ. ca deh, ca poate si pentru ca gaina-i cea mai mare sefa in gradina si in gradina zicea tata, inveti de toate, nu trebe sa mergi pana la pension daca stii sa iti placa tot ce faci si pui suflet cu adevarat in orice treaba.

  37. Scuzoaiele mele, ca varsta, nu altceva, da’ vino si cu restu’ de babe, ca am sufrageria mare si cam pustie si cam prea mare pentru o baba singura de cand a raposat calicu’ ala. Da’ m-am jurat sa nu ma mai casatoresc, numa’ ca explica-i tu fantomei ca asta n-a insemnat pe nicio parte sa ma calugaresc. Adresa ti-o amintesti, daca nu da un telefon ca n-o fi foc. Si bate-mi in geam ca pe vizoru’ ala nu vad nimic si mi-i s-a stricat si nenorocitu’ de comutator la sonerie si numa’ asa vad si io daca-i hot de cai sau babele mele. Pe 26 se fac fix cati ani implinesc de cand m-a adus maman pe lumea asta r’a din care ma mai scoateti voi cu gluma. Pun pe masa tot ce am prin camara, nu te teme ca o-ti flamanzi la mine-n ograda.

  38. Greşit: poşta te bagă-n seamă şi dacă nu scrii andrisantul, că trebuie să-ţi aducă pachetul înapoi. Numai că te mai bagă şi în alte locuri. Bonus.
    Da, nu-i problemă: din găina bătrână facem supă, din pisică mici şi pe cocoşul neouător îl trimitem în lume cu indicaţia să caute punguţe cu doi bani, după cum ştim este o reţetă de succes. Musai să facem loc în bătătură, să încapă cirezile de morcovi neDelikaţi cu care o să se întoarcă. Pe acoperiş punem în loc o barză, aşa există în toate poveştile, nu putem să nu avem că ne râde satu’ – zice că am făcut sarmale şi din aia. Ori noi, Doamne fereşte. Ce suntem, bestii?
    Şi trebuie să învăţăm orătăniile să bea vin. Cu bere capătă gust bleah.
    Pfuuu… Va trebui să mă primeşti fără, că pisicile de care zici nu-s ale mele, numai ale verişoarelor. De altfel, nici nu sunt în prea bună relaţie cu fiarele (de pisici zic). Aşa că sigur dacă le scot din casă mă împing pe scări sau ceva.

  39. Jazz, tocmai s-a făcut o invitaţie serioasă şi riscantă. Hm-hm. Foarte excelent, aş putea să spun.

  40. Orataniile ale naibii beau atata vin ca inchid astia crama in sat cand deschid poarta sa plec la piata. De frica asa nu-mi fuga vreo gaina afara si sa ramana fara musterii. Da’ tot era vorba despre bere – io ca babele, ma luai cu povestea pana-n capatu’ satului, da’ stiam ca de fapt ca-i undeva pe la biserica umbrela aia de-o uitai. si ma invartii ca o curca beata si ma dusai la biserica dupa umbrela, ca nu se facea sa ma vada popa din sat cu berea in plasa si dupa care luai berea din capatu’ satului, dupa care ma dusei ata prima data, cand ma prinsa ploaia si ma dusei acasa ca ma asteptau nepotii. Ca numa asa vin la mine, platiti si rasplatiti – pe mine nu seamana din pacate. Da’ sa stii ca la acoperis am renuntata de mult. Cu banii raposatului mi-am facut casa mediteraneana cu terasa motz sa moara toti si sa-mi incapa gostii. Ca ce trebe sa se uite toata strada la mine-n sufragerie ce pun pe masa si daca joc canasta sa ma chibiteze toti analfabetii ? zici ca mai ai din caietele lui Houdini, ca tare era amorezat de tine sarmanu’ ? si ultima data cand am vorbit cu el zicea ca el si facea ca tine. Nu de alta da’ poate nu mai trebe sa caut cu lopata comoara aia de care tot bate apropouri, a lui Solomon bezmeticu’. Io zic sa le iei cu tine, ca n-avem nici o baza in oftalmologii astia si mi-am luata o lupa mai ceva ca Dexter. Ca ma uit cu nepotii la tot ce da mai nou la televizor. Si pentru astia ai mei nici multa scoala nu-i buna – ca se uita si acu’ si la Tom si Jerry si la Scooby Doo de parca-s hipnotizati. si eu cu ei, ca altfel as vorbi numa’ de dantele si butoniere si chestii de pe vremea lu’ Pazvante. sa nu ma acresc, ca destul mi-am mancat viata. morcovi, lasa nu aduce, ca’ti spusa-i, da’ tu cum te stiu, auzi numa cu urechea care vrei tu. ca bune relatii sau nu, am adastat destul la surorile astea pe cap si regulile zic sa va chem pe toate ca numa’ de ospitalitate, dar de prieteni eu nu uit niciodata.

  41. Ca iar ma luai cu vorba – oratania de barza poate isi gaseste casa in alta parte, ca io numa loc n-am unde s-o pui. si daca-i vorba de sarmale, nu ma mai uit din ce carne facute. Ma risc direct ca am proteza eficienta si lipita cu Corega de pot sa musc mai al naibii ca in tinereti de nu-mi mai calca obrazu’ ala ograda cat ii el daca l-am muscat. In plus cand jucai ultima data la risti si castigi, numa’ de gura lumii mi-a pasat mie ! m-am imbracat in costumul mov si mi-am luat si jartiera norocoasa si cand m-au vazut cu pleasca de bani in casa, numa’ la prieteni nu m-am asteptat de la vecinii aia de se-mbata toata ziua si sara si nici al lucru nu merg. Din ce naiba de bani beau nu stiu. Ca poate da statu’ ceva da, da’ nici asa. Precis pun la cale ceva. N-am incredere nici in martanu’ lor pana nu-l vad cu mustatile curate, ca nu a dat iama prin smantana si nu-i dresat sa gabjeasca tot ce-i face cu ochiu’. Asa ca Petronie, fii pe pace, n-am incredere nici in camesa asta lila de pe mine, cum ma vezi si cum te vad, pana omu’ nu-si da jos manusile in fata mea si nu-mi starnge mana si nu ma lasa sa-l privesc in ochi.

  42. Jazz, înseamnă că sus-numitele orătănii trebuie dimpotrivă ţinute departe de vinul nostru. Nu ne place concurenţa neloială.
    Am mai auzit babe plângându-se de aşa nepoţi materialişti şi insensibili. Nişte nenorociţi. Propun ca soluţie eradicarea lor prin metoda „tiiii… aveam o comoară îngropată în vie, care o vrea?” Cei care n-o să moară de epuizare săpând via n-o să mai încapă pe poartă în graba de-a dispărea cât mai rapid. Cu puşca cu sare o să le facem plecarea memorabilă.
    Nu-i bai, mutăm barza la vecini. Şi aşa se lăudau că n-au nici o gaură în acoperişul de stuf. Auzi poveste, ăştia nu se spală niciodată?! Ce oameni…
    Nţ… Într-un motan tocmai când îl vezi cu mustăţile curate să n-ai încredere. Ci să te întrebi pe unde şi-a băgat botul. Mai bun un motan onest.
    Foarte bine că nu ai încredere. Să n-ai. Mănuşi nu o să port pe căldura asta, dar restul e din oficiu.

  43. Orataniile sint la dezalcolizare, fara grija 🙂 scenariul tau de eradicat nepoti mi-i se pare tip Aushwitz. cred ca putem renunta la pusca cu sare, daca sapa la rand gradina, ca macar cu recolta in vie ne alegem din asta. Iar motanu’ onest suna exact ca aia cu baba frumoasa si copil cuminte…
    Nici eu n-o sa-mi port masca din aceleasi motive de caldura mare, dle! dar ciomagul il aduc cu mine in caz ca n-am inspiratie la minut de poezii expresioniste in franceza pentru intimidat dusmanii. Tot metodele traditionale sint mai de incredere. Stia el Mircea cel Batran ce-i spunea la Baiazid. Ca de-aia nu ma cheama acu’ Sheherezada, desi cred ca ma descurcam cel putin suficient in rol. Moartea aproape constituie oricum o inspiratie majora daca vrei sa traiesti 🙂

  44. Ei asta-i bună. Dintre toate dăţile când mi-au fost interpretate greşit bunele intenţii… Eu vreau să-i obişnuiesc cu responsabilitatea faţă de vin şi tu mă faci nazistă.
    Nu-i nevoie de ciomag. Suntem oameni subtili, merge cu ace şi săgeţi de n-o să-ţi vină să crezi. Duşmani nu cred că o să fie cazul să intimidezi, sau… Cât de deschisă era invitaţia aia?

  45. Eram in Polonia la Lublin cu o bucuresteanca de brat. Si mergem la castelul localitatii care servise de lagar nazist. Arhitectura e clar maura. Nu-sh de unde a n-am dat de ghid. Adica fatada arata cumva si a templu de jungla. Are crenelurile duble asezate intercalat si de forma unor dinti de drujba curbi. n-are geamuri ci doua iesituri mari ca niste chestii cu sfarcuri si culmea ca totusi par ca se uita holbat la tine. De-o parte si alta sus in varf sint doua securi cu lama una spre alta. Exclamatia mea in fata minunii arhitectonice a fost „parca-i un castel de canibali!” – la care bucuresteanca mea – o tipa cu mult umor involuntar, a raspuns spontan si pe negandite „bine-ati venit, mancav-as !”. Desi era un frig cu turturi – s-a tradus urgent in engleza ce-a zis sa preceapa toti care eram – vreo 7 natiuni si au ras toti de nu s-au putut opri doar din ce au inteles din traducerea aproximativa. Eu mai rad si acum cand imi amintesc, dar totul a pornit de la o chestie de-a mea, care desi suna ca-n bancurile cu bula, critic de arhitectura, era la modul meu de om serios. Ca n-aveam destul inglish sa le explic pe lung caracteristicile de arhitectura clasica pe care m-am asteptata sa le gasesc si ciudatenia caracteristicilor orientale pe care le prezenta cladirea. Ca eu cand sint abstracta imi iese asa de bine ca nu mai pricepe nimeni nimic sau pricep ceva, dar toti gresit 🙂

  46. Hehe. Avantajul e că înţelegând fiecare ce vrea tu nu ai nici o vină. Cam cum s-ar fi apucat toţi să fugă urlând pentru că nu înţeleseseră prea bine contextul, dar cuvântul „canibal” sună cam la fel în multe limbi şi nu poate fi de bine.

  47. Noroc cu engleza, ca si de balta, au priceput aia in limba asta comuna ca macar e de ras, da n-a intateles nimeni de fapt problema mea. Cine naiba a fost arhitectul si ce minte creata pe el sa faca treaba aia acolo. Ghid – ioc. Asa ca eu de fapt ma ramas nelamurita. Canibalii care inspirasera fatada eram sigura ca-s morti de mult, dar n-am inteles de ce magarii nu pusesera ghid. Nimeni cu care sa te lamuresti de fapt. Trebuie ca orasul era al urmasilor canibalilor, ca mai prezentau ceva caracteristici. sa ne trimita ei pe ploaia aia de lapovita si ninsoare la muzeu si sa nu vorbeasca tipenie de om cu noi. Pai cum naiba sa-i zici la treaba asta ? asa ca eu am reactionat cum fac de obicei. prima. eram serioasa si sigur n-am canibali in familie. noroc cu bucuresteanaca mea, ca nu se alegea nimic nici macar de ras din toata excursia. daca l-as prinde acu’ pe ghidu’ ala l-as starnge de gat – unde-ai fost mah, de ne-ai lasat sa facem turturi, nu puteai sa scrii si tu pe usa brb sau ceva ? bucuresteanca mai tin legatura si acum ca ma face sa rad ca vrea, ca nu vrea 🙂

  48. In plus cred ca am complexul romanului care se stie paria societatii. Direct ma gandeam ca o facusera intentionat si de fapt era un malentendu cat casa. Astia n-au stiut cand ajungem, dar problema ramane ca n-au facut nimic nici dupa ce le-am facut reclamatie. Asa ca nu stiu daca sa incep o campanie in Polonia ca nu-s multe de pradat pe-acolo, cel putin cand m-am uitat prin magazine cu propriul picior. Ca legenda spune ca ar fii mai buni ca romanii si de-aia sint mai bine vazuti in europa. Da’ fata in fata sa stii ca nu pare. Sint mierosi si atat. adevaru’ e ca nici n-am avut timp sa-i studiez destul. am batut responsabilu’ cu rezolvatu’ reclamatiei, ca sa nu zic ca am fost degeaba pe-acolo. In rest sint oameni ca si noi romanii. Cand vine delegatia aia de polonezi incoace in schimb de experienta ii imbat de sa ma tina minte sa vada si ei cum arata ospitalitatea la noi 🙂

  49. Ete, dacă eram şi io în delegaţia aia salvam Polonia de un malentendu. Clădirea e în stil Neogotic. Sfârcurile de care zici sunt cauzate de un adevăr: orice pretinde că interpretează datele unui stil are un risc uriaş de a da cu bâta în baltă.
    Cum adică, doar nu vrei să spui că au două mâini, doi ochi şi două picioare, ba culmea chiar şi un singur nas, ca şi noi??
    În ce priveşte tratamentul pe care li-l pregăteşti, mă faci să mă infiltrez în delegaţia lor. Hehehe…

  50. … eu interpretez stilurile dintr-un punct de vedere pe care nu o sa-l dezbat aici. dar daca vrei tu, cladirile au nasuc, manute si picioruse si uneori si sani. asta era holbata si sadica. vrei sa spui ca nu ti-e mai frica de canibali ? 🙂

  51. … iar oamenii sint ca si cladirile – inalti, cu porti incuiate sau cu toate usile deschise, cu ferestre mari spre lume sau cu lucarne prin care nu privesc aproape niciodata, cu camere secrete, cu podul plin de vechituri sau biblioteca la mansarda, cu bucatarii pline doar de condimente sau cu placinte pe masa, uneori ruine, alteori castele, uneori inchisori, alteori bordele, mobilate sau nu, inchiriate etc.

  52. Stai că n-am zis că nu are nas, ochi, gură şi alte membre. (Trei diminutive într-o frază? Au ajuns polonezii şi ai început tratamentul deja?) Orice clădire are o mutră, la fel ca orice maşină. Asta chiar se uită holbat şi intrarea zici că a rămas cu gura căscată de uimire când a văzut cât e de urât restul.
    Impresia nefericită pe care de multe ori o fac clădirile şi obiectele în stil Neo- ceva e din cauză că scot din contextul original elemente care acolo erau justificate de la poziţie până la formă şi dimensiune şi le trântesc de multe ori ca nuca în perete. Senzaţie aiurea pentru oricine vede.
    Eu aş fi zis mult mai puţin imaginativ că-i pension de fete.
    Sunt ridicol, dar cumva justificat de sensibilă la acurateţea unor tipuri de clasificări (nu e locul şi nici rost să ne dezbatem criteriile, ai dreptate). Am şi metehne mai mari, şi mai mici… Deh. Ca orice babă.
    Un Neogotic suportabil mi se pare Palatul Culturii din Iaşi. Cât o mai sta întreg. Şi tot din Iaşi o chestie care ar semăna cu palatul ăsta canibălesc dacă n-ar fi mai bine gândită: gara.
    Dacă mă omoară înainte să mă facă supă, de ce mi-ar fi mai frică de ei decât de ceilalţi criminali în serie? Oricum uneori se întâlnesc înclinaţiile astea două.

  53. Da. Ca şi clădirile, oamenii pot fi din acelaşi grup fără să fie vreodată identici şi au o istorie a lor. La unii se vede, la alţii nu şi numai te trezeşti că pici cu scări cu tot tocmai când te simţeai mai în siguranţă şi zburdai mai abitir.

  54. … din care motiv, palatele locuiesc cu greu in maghernite, iar caselor mici le ajunge o singura incapere sa se desfasoare, in rest se asterne praful… daca i fii o casa ce casa ai fi ?

  55. …draga pana nu dai mana cu gazda si nu primesti harta, te sfatuiesc sa nu sari intr-un picior asa ca-ti vine, casa asta a prins cutremurul din ’77 🙂

  56. Nu am avut niciodată detaşarea să mă întreb. Probabil o vilă romană. Sau o culă.
    Musai copaci mulţi şi mari formând umbrelă deasupra.

  57. Nţ… Nu „dragă”. Dar apreciez avertizarea şi o respeeeeeect. Merg în vârfurile picioarelor, ca de obicei. Ştiam eu că o să folosească lecţiile de balet la ceva.

  58. Cula probabil, pentru ca vila romana sint eu, ultima data cand te-am cautat prin casa am constata ca stau singura 🙂 detaseaza-te si descrie-te. cu gradina va fi alta poveste 🙂

  59. Daca goticul ma mai impresioneaza, o face doar de la distanta. Nu-mi place neogoticul nici atat. Culmea e ca am vista inainte sa ajung in Polionia castelul ala ca pension de fete in ruina. Prefer de departe Gaudi – si ma refer la apartamentele care le facea, in animalutele 🙂 din parc n-as locui, dar imi pace sa le privesc cu respect.

  60. Tocmai înclinam spre şi mă pregăteam să cad în atrium-ul vilei romane. Şi numele îmi permite acest domiciliu, de altfel. Şi oricum nu există numai una.

    Dar pentru că pot să fiu două case simultan la vârsta mea venerabilă, cula… Ce e de zis la ea? Semifortificaţie locuibilă, pivniţă – gârlici (! încep să cred că chiar asta îmi e caracteristică. Bine, îţi las ţie moştenire vila mea), deschideri prudente – mai puţin foişoarele – puţine căi de acces. Deal. Şi bolţi şi tavan. Şi piatră şi lemn. Plan simplu, paradoxal un spaţiu rătăcibil. Binom din multe puncte de vedere.

    Rândul tău?

  61. Ne boisa 🙂

    O vila romana primita nu-stiu de la care ruda pe care n-am cunoscut-o. Mai eleganta decat imi imaginam ca poate detine cineva din familia mea asa de mandra de altfel, ca mama care n-avea casa ei la ora aia, a refuzat sa mosteneasca o vila rustica intr-o statiune unde lucra la un moment dat. A luat doar un cocos de marmura in marime naturala, sculptat de nu stiu ce sculptor francez. La care i-am spart capul cand ma jucam. L-a lipit tata la loc si cocosul mai traieste si azi, doar ca nu mai poate canta cum o facea, ca i s-a intrerupt dur continuitatea pe trahee. Are lipici in gat 🙂

  62. Ramasesem la vila. Cand m-am dus cu capul in nori si fara mari asteptari sa imi iau mostenirea, m-au luat in primire doi veri nedreptatiti. Ea m-a ucis, el a incercat sa o ajute desi se daduse prieten la inceput. dupa care ce sa fac, ca nu era sa ratez ocazia. Am inviat cand incercau sa-mi dea foc si i-am dat afara. De atata tambalau si batai nici n-am apucat sa vad mare lucru din vila. Era mobilata destul de sumar pentru ceva cu etate – asta insemnand ca piesele erau alese cu gust si de calitate, sculptate chiar si nu erau aglomerate ca si casele vechi de obicei. Avea covoare frumoase, am remarcat. Avea un etaj si o mansarda inalta, larga si luminoasa, pana si cu bucatarie, unde au incercat rubedeniile sa-mi dea foc. Avea ferestre mari si culmea, multe cocini darapanate in spate. Dar scarile erau mai solide decat pareau. spre deosebire de cele catre mansarda care era mai noi si inguste. Dar tot incapeau cam doi oameni pe ele. Scartaiau putin cand alergai pe acolo, dar nu cred sa nu se poata rezolva. Era mult praf in aer. semn ca nu trecuse nimeni de mult pe-acolo sa aiba grija de asta. Cum iti spuneam, n-am apucat sa o cercetez ca la carte si ma gandeam cu groaza ce mult praf am de sters ca sa o fac prezentabila. In rest era cool. parca trecusera cutremurele peste ea si inafara de scartzaitul ala spre mansarda merita sa te bati pentru ea.

  63. Brâncuşi era român, deci răsuflăm uşuraţi. Nu despre acest cocoş e vorba. Oricum era discutabil care ar fi fost coada şi care capul. Dacă are tril întrerupt înseamnă că a evoluat în privighetoare.
    De asta nu ai loc de berze pe acoperiş. Că ai deja giruetă.

  64. N-are a face ditai Brancusi al nostru cu sculptorul francez anonim. Casa era in Romania, dar era clar o casa de oameni de lume, umblati prin cele tari straine. Oricum varu’ era un pusti pe langa ea. Am incercat sa-i spun sa nu se bage in chestii care-l depasesc, dar a fugit cand m-a vazut ca ma radic la ei. Ma deranjase doar ca era un copil care stia multe, dar nu stia sa fie el si incercase sa se dea prieten. Iar ea s-a evaporat pur si simplu. Nici n-am atins-o. Culmea e ca-mi semana foarte tare cu mine in facultate. Ca deh, sangele apa nu se face. Si nici girueta n-am, ca nu-mi plac cocosii simbolici pe casa mea si cam scartaia, asa ca am luat o pusca si am eliminat-o scurt, de era sa omor si motanul casei de se plimba inocent in cautare de amor pe acoperis, ca deh, Petronie, nu mai vad ca-n tinereti. Bietul nu ascultase stirile meteo sa afle ca in ziua aia va ploua si celelate pisici ii trasesera plasa ca erau mai informate. Berze n-am vazut in zona de mult. Si adevarul e ca nici n-am cautat sa vad decat o singura data pentru un proiect de stiintele naturii si profesoara aia a murit de mult.

  65. Petronie, draga – pentru ca mie mi-s asa dragi oamenii ca as vorbi cu ei pana la zi, ma cam trag reumele astea nesuferite in pat. Si maine trebuie sa ma trezesc devreme sa pun ceva pentru nepoti, ca au promis prezevenghii ca iar vin pentru dulcetile mele de trandafir. Adevarul e ca iese ceva, ca tot lucrez la reteta. Nu fac una de doua ori la fel. Daca n-ai probleme cu glicemia, te imbii sa gusti cand ti-o da voie ograda sa o lasi si sa vii pe la mine. Noapte buna.

  66. Noapte bună ca dulceaţa de trandafiri cu apă bocnă. Reumele mele sunt antitetice alor tale: mă fac să mă plimb toată noaptea.

  67. Hm. Deci am rămas doar noi două, doar că eu nu sunt prea vorbăreaţă din fire, după cum bine ştii. Să ascultăm nişte muzică? Dan Bălan, geniul moldovean?

  68. Sigur. Cu plăcere. Dacă nu ţi-e bine cu măcar o mână funcţională şi ai apucat să uiţi cum se simte opăreala…

  69. Da’ pare să fi băut zdravăn WordPress-ul, cel puţin ăsta din laptop-ul meu…

  70. Mâna aia s-a reparat, au mai rămas nişte resturi de piele care flutură vesele în bătaia vântului. Dar amintirea doare, desigur, deci nu Dan Bălan. Ia să vedem ce mai avem pe-aici (cotrobăie într-un sertar, scoate un clip, zâmbeşte, îl pune la loc, scoate altul, pare mulţumită, îl pune). Hai ceva mai nocturn atunci, nu?

  71. Numărătoare inversă până apare Piticu şi zice că Inna îi bate pe agitaţii ăştia la cur. Cu pămătuful pentru aplicat blush-ul, că e o delicată.

  72. Nu apare, că e muncitor şi se scoală devreme ca să ajungă departe.

  73. sa vezi cata vie e plantata din intamplare pe cimitirele nemtesti, ca de’ vorbim de Marasti, Marasesti, s.a.m.d. ce spui tu babo ,inseaman sa nu mai bem nici vinut din zonele alea? ha?

  74. Eeeeei Anaid. La vin prinde bine îngrăşământul din sol.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s