Viaţa mea cu Kornel Salata.

Babelor,

Băiatul ăsta e o minune. Fire de fotbalist, se trezeşte dimineaţa pe la vreo şapte şi începe să cureţe toţi pantofii din casă. La opt e gata, face cafea, duce gunoiul, pliveşte florile, spală vasele, pregăteşte micul dejun. La zece mă trezeşte masându-mă sfios pe picioare. Mâncăm, ne hârjonim, se face unu. Kornel face repede un duş după care fuge la cumpărături. Se întoarce cu şase pungi, bagă conţinutul în frigider, pune de-o ciorbă, curăţă nişte cartofi, bate un şniţel, vine iarăşi la mine, mă sărută pe ceafă, pleacă să vadă dacă avem pesmet, avem, se întoarce, mă mai sărută odată. Mâncăm pe la patru, la cinci Kornel fuge până jos să spele Suburbanul. La cinci şi jumătate pornim. Mergem mai întâi să bem o cafea, după aia la teatru, după aia prin Lipscani. Kornel nu bea mult, dar nici nu-l las să conducă. Stăm la o terasă, ne uităm la lume, lumea se uită la noi. „Kornel”, zic, „bărbatul ăla s-a strâmbat la mine”. Kornel sare de la masă, se duce la bărbat, dă cu el de pământ (nestăvilitul temperament slovac, deh…), se întoarce vesel, mă sărută. Eu mai beau nişte beri, el nişte apă plată, mâncăm o îngheţată, Kornel pansează lăbuţa unui câine care tocmai trece pe-acolo, se face două dimineaţa, mergem acasă, hihihi, hohoho, după care ne culcăm.
Şi tot aşa, de vreo două zile.
Excelent.

Anunțuri

251 comentarii

  1. acest cornel care iti baga in cur un miel, mi se pare un descreierat.

  2. Descreierat e un cuvânt cam aspru. Să căutăm altul, zic.

  3. autist!?

  4. Nuuu. E un băiat bun. Atâta tot. Seamănă cu Micul Gospodar, doar că ăla era un joc.

  5. Un fotbalist la teatru? 🙂 Pesemne l-ai dus legat, calus si gun’ul in coaste! Eu propun sa-l expediezi rapid de unde a venit. Poate ii dai si unul din pisoi.. uite asa s-ar rezolva una din marile dileme ale umanitatii. 😛

  6. Rhetto, nu il inchiriezi pe Kornel? Asa vreo saptamina.

  7. acu m-am prins! acest cornel fugaru e un om bun. nu lua in seama ce zice lumea! sufletele calde trebuie laudate. cornel a dovedit asta. acest cornel dinu ne-a dat o lectie de viata. de convietuire. de etica. de (stai) mai am bere rece? bere macar? nu, nu.
    deci cornel spataru e un om de nadejde. va invidiesc.

  8. Meea: Da´ce, e bicicletă? Normal că nu-l închiriez! Dar lotul Slovaciei e mare, să ştii.

    Rower: Au mai fost fotbalişti la teatru. Vezi aici: http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/jucatorii-stelei-merg-la-teatru-inainte-de-derby-ul-cu-rapid-160666.html

    Piticugras: Exact! Exact! Asta zic şi eu! E un dulce!

  9. cum adica e dulce? e gay sau ce? acest cornel mutu ma pune pe ganduri. e un desfranat. sa isi vada de meserie si sa mai lase cluburile….

  10. Si toti sint la fel de indeminatici?! Sau merg la risc?! Daca totusi ajungi sa te plictisesti de Kornel, paseaza mi-l si mie.

  11. sa o trezeasca cineva pe petronia!!!
    tronioooo! aici se vorbeste de chris cornell. vino de baga un embed.

  12. Pitice drag, vorbeste incetisor te rog, io mi’s mahmura si nici nu pot dormi mai departe ca ma loveste soarele in cap.

  13. Meea, nu promit nimic. Pare un tip plin de surprize. De exemplu, tocmai a demontat candelabrul din sufragerie şi acum face din el un elicopter cu care să zburăm peste oraş, aruncând cu manifeste în oameni. Ba mai mult de-atât, mainfestele le va scrie tot el, Kornel.

    Piticugras: nu mai fă mişto de numele lui, că acum rupe Militariul în două! Şi nu-i gay, e dulce. Nu ştii că există şi bărbaţi dulci? Of!

  14. Rhetto, ma cam feresc de surprize lately, prefer cararile batute si referintele adiacente. Asa ca astept sa te plictisesti de el.
    Pitice, subscriu exista barbati dulci!

  15. ete unde erau mistressele… ati vrea voi…. barbatu iti da un pumn in burta si te trimite dupa bere. graselor!

  16. Rhetto, ma bag iar la somn. Vb mai incolo cind ma trezesc cu un cap valid.

  17. bai! sa ne fie clar, eu nu am egrete.

  18. Sigur, Meea. Somn uşor.

    Ceea ce ţi-aş dori şi ţie, pitice, dar eşti îndrăgostit şi deci nu poţi să dormi. Şi dacă dai femeilor cu pumnul în burtă şi le trimiţi după bere… păi, o să ai mereu femeile pe care le meriţi, nu?

  19. aiurezi. femeile din bacau pleaca vesele si in pasu strengarului dupa bere. ai grija ce zici despre ele. ca vin sa te bata.

  20. Pitice, sint satula de pumni in cap. Vreau sa fiu zeita, asa o vreme pina ma plictisesc si de jocu asta.
    Asa ca vreau barbat dulce.

  21. Rhetto, Piticele e un sensibil dar nu vrea sa recunoasca, las’ ca stiu io!

  22. grrrrrrrrrrrrrrr!

  23. lasa meio, ca io cu rhetta ne stim. ramane doar exemplul dat tinerilor care citesc aici.

    la lupta baietzei! sa paruim fetizele!

  24. fetize? damnnn……

  25. Piticule, secunda în care un băieţel începe să păruiască nemotivat o fetiţă este şi secunda în care eu mă ridic din fotoliu, scot un revolver din sertar şi mă îndrept spre locul crimei ca să îi dovedesc băiatului că raiul fie există, fie nu, şi iadul la fel.

  26. vorbe. daca am o vodca in mana, facem hora unirii. nu ma sperie pe mine asa ridicat din fotoliu.

  27. si cand naiba ai vazut tu fetitza paruita nemotivat? ele mereu cer sa fie paruite…

  28. Departe de mine orice intenţie de a te speria. Ba chiar dimpotrivă, o să mă duc să mă culc în chiar acest moment.

  29. baietzei! rhetta se culca! sa mergem la paruit!

  30. rhetto, lasa vrajeala asta, nici eu nu am dormit iar tu abia te-ai trezit. hai sa discutam afaceri.

  31. Aprig mai e temperamentul slovac :DDD

  32. hop si angela sa laude paruitoru ala de slav.

  33. No, nu-i bai ca Hanz ii prost, sa fie ‘nalt sa ajunga la clisa…

  34. cum? nu ajunge? il ajutam cu o franghie. nooh!

  35. rhettaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
    revin cu intrebarea: taxu e-nsurat?

  36. parerea mea e foarte incordata. as zice ceva dar nu imi vin zisurile in buze. sunt xilinian.

    as manca vinete de pui. imprtant e sa ti usile la dulap inchise. se pastreaza mai bine. dar misto ca iti da 4 plicuri.

  37. scuze, am zis tapenii. era vorba de alceva. o chestie de-a mea.

  38. kk. rhetta. subiectul e bineales. fotbalistii merg sa joace important. mutu funeaza cerbi in africa si nu hjoaca!!!!!

    mor ca nu am hd. ca decordoare nu exista in stoc la rds. a luat foc fabrica din china care facea decodoare. puturosi.

    important e sa castige o tara care poate sa faca eurovizion si la anu. chiar germania. lena chiar. cum o chema pe aia mah? de imi placea mieee…….sakura sau asa.
    aia a fost buna. si ca aspect general.

  39. m-am trezit. ufff, nu radeti de ce am scris. asa patesc cand nu dorm mult. spun niste chestii fara legatura.
    e sambata seara. iar ati plecat toti la baute? fireste ca ati plecat…

  40. rhetta. ai o provocare la veta.

  41. Ce provocare, piticule?

  42. sa il iei in brate pe labeeea! e prietenu nostru de acu.

  43. oare unde e petronia? nu trebuia sa maraie pe aici? si-a gasit gagic? e in cismigiu?

  44. da-ne petronia indarat!!

  45. Labeea e un labagiu, doar că e în dubii; să se uite în partea stângă a pozei, unde sunt eu, sora mai frumoasă, sau în partea dreaptă, unde e Veta, care l-a băgat în seamă. Un ochi la slănină, unul la găină, sau cum se zice. Dă-l în mă-sa, că dacă-l mai prind îl trec la spam.

  46. ba nu il treci! ca il aparam noi! noi poporu! si poate vrei sa te dam afara din blog….
    e si el om mah… poate se simte chiar singur in aceasta frumoasa seara de sambata…
    sa ii dam o vodca! sau chiar berea rhettei!

  47. uh, tu esti rhetta. sa ii dam berea de la alexandru! ca el are vin. nu?

  48. adica tu esti un fel de slanina?

  49. bai nene? ce ati facut cu petronia? e suspect. simt ca e nefericita si chiar imbucatzita.

  50. Keep calm, piticule. Petronia îşi face lecţiile. O aud de-aici: „Doi plus unu egal trei, minus cinci, nouă, plus opt, şapte, împărţit la patru doi”.

  51. dar cu alexandru ce ati facut? e suspect. simt ca e imbucatzit.

  52. Piticule, şi Alexandru îşi face lecţiile. Îl aud de-aici: „Poetul Ion Creangă a scris în prima parte a vieţii un roman despre o găină. În roman, găina se pierdea într-o ţară ciudată. În realitate, romanul s-a pierdut într-o caleaşcă care gonea nebuneşte”.

  53. Ciudat, toată lumea îşi face lecţiile, numai piticul nu. De ce? Cum vine asta?

  54. hmmmm! dar cu mine ce ati facut!? simt ca as bea o vodca. ma simt imbucatzit.

  55. doooh! piticu e la liceu deja. poate sa fumeze cu gagicile la butic. ce te bagi? are nevoie de intimitate si chiar de independenta. acu chiar ca e culmea! nu am loc sa respir de voi! ini cititi chiar si blogu si asa. tiranilor!

  56. io imi fac unghiile!
    sa pune?
    si peseu:
    rhettta de ce ma torturezezi shi nu-mi zici nimic de txu lu salata ala mic?
    inima mea sangereaza!

  57. piticule, ce dai da beut, catare ash cam beia ceva!
    😉

  58. rhetta, poate petronia sa vina sa ma ajute la chimie?
    trebuie sa transform salvia divinorum in fum si ea are bong..vas de ala berzelius.
    se poate?

  59. cruelo? nu vezi ce sarac sunt? abia daca beau apa de la flori. cu mari sacrificii o sa cumpar o vodca. cu alte sacrificii o sa cumpar 5 beri si chiar cu ultimele sacrificii o sa iau si ceva 3 pachete de tzigari. cumplite vremuri traim….abia ma ajung pana maine….

  60. Cruela, taxu e căsătorit cu o puştoaică de 38 de ani, şi cică-i fericit cu spume, aşa că.

  61. rhetta? poate alexandru sa vina sa ma ajute la biologie? trebuie sa vad ce se intampla cu ficatu daca bei 6 vin. iar el are microscop. se poate?

  62. rhettttaaaaaaaaaaaaaa
    ma las de salata in cazu asta!
    ma iau de baut!
    hai pitice ca fac shi io un sacrifice shi-mi iau o damigeana da vin!
    da jale ca n-am plecat la mare!

  63. rhettta, ( ma scuzi0 nu vreau s-o fuck pa indiscreta, da’ in ce relatzii eshti cu patriarhu’?

  64. rhetta! cruela bea!

  65. pitice: ma lauzi sau ma parashti?

  66. am luat vodca si tzigari. ne vedem in spatele blogului. vezi sa nu afle nesuferita aia de rhetta. ce fiintza….damn.

  67. rhettaaaaa! lu petronia ii curge sange din ureche,. sa o duc la spitalu de urechi?

  68. pitice: du-o direct sa doneze sange!

  69. taci fata, zic si io asa, sa vina si ea la vodca. ca aduce si salvia si lactopu lu rhetta. sa punem ceva lady gaga. uuuuuuu! ce tare.

  70. fataaaaa pitice io nu beau vodka! io beau vin! asa ca o sa vin cu vin!
    😉

  71. foarte rau, vodca dupa vin e un chin. o sa mergem toti acasa plini de bore.

  72. abia asteapta cotoroantza aia!

  73. mi-a dat sms petronia. cica se face sex acolo. ia ceva de protectie. doo sticle de vin sau asa. le arunci in urma cand zic eu sa fugim.
    ai grija sa le arunci inspre mine. e posibil sa ii pocnesc cu sticlele alea. daca nu, nu.

  74. pitice, nu-i mai bine sa iau prezervative?
    daca nu le folosim la ce trebe, putem sa turnam in ele vodka!
    😉

  75. care vodca? deja am baut-o. uffff, leneso!

  76. ga ga ra ga gaaaaa roma ra ga gaa. data dracu lady gaga. o ador nesfarsibil.

  77. sunt fan lady gaga. e o zeitza.

  78. evident. HE eat my heart.

  79. 1. Rhetta, nu mă mai da de gol când încerc să adun toate bucăţile. Şi vezi că o să mai am nevoie de doi saci negri.
    2. Pitice, nu ţi-am dat eu aşa sms, era o capcană. Cineva vrea să te jefuiască de vin şi vodcă. Mare grijă. A, şi mulţumesc. La Panduri ştiu să ajung singură, am mai fost. Tot cu ureche, tot cu sânge. Drăguţi oameni. Te iau peste rând, nu peste picior, dacă stai la coadă la camera de gardă.

  80. bai!? eu sunt gay? draci ma ia….

  81. a inviat petroniaaaaa! adevarat a inviat!

    dat draq absintu ala de aseara…. ce face un lichid mic dintr-un om mare….

    copii, acum luati mainile de la ochi…nuuuu! le puneti la loc. petronio!? esti junkista? damn….

  82. Cruela de Vila: şi pe lângă tine tre’ s-am grijă să nu-mi vină în minte să mor. N-am voie să donez sânge.

  83. N-am înviat mă. M-am resuscitat. Tu ştii ce greu e să ţii padelele alea, să strigi „atenţie!” şi să sari în acelaşi timp? A?! Pfff…

  84. fata!? tu esti michael jakson? uuuuuuh! bai! veniti repede sa o vedeti pe MJ. :))))))))))

  85. tronio! pleaca de aici cu ochii aia mici. imi ruinezi afacerea. ce naiba ai baut!? salvie?

  86. Nu, da’ tu ce-ai fumat? Vin?

    Ce afacere îţi ruinez şi cum? Că nu-mi ies Moonwalk şi chiotele ca lumea? No iertare, da’ nu eu am strigat „faceţi poze cu maimuţa!” Descurcă-te acum cu hoardele de clienţi nemulţumiţi care au dat bani să-l vadă pe Michael. Dacă nu, ia şi tu nişte Mialgin şi n-o să-ţi mai pese de nimic.

  87. mialgin da bine cu vodca? cam ce trip ai? eteeeeeee, ce stie petronia cu astea de pharma.

  88. Excelent chiar. Mialginul te face să visezi chiar dacă nu visezi de obicei, vezi zâne (numai nu verzi, pentru că e un drog cu bun-simţ, nu se bagă în jurisdicţia altora), iar vodca se asigură că o să le şi atingi, pentru că crăpi. Tripul vieţii, deci, aş putea spune.

  89. deci lady gaga a furat pana si melodia: domnisoara domnisoara de la savoy. ce mana iute are fata asta…..dar o bate peste ochi pe zdreamtza aia de saraca de baboon. amy winehouse.

  90. he ate my heart!

  91. tronia, intreba cruela daca ma lasi sa pun melodia cu giulia aici. zice ati vorbit voi marti sau asa ceva. si ca ai zis ca da.

  92. Nu-mi amintesc să fi fost pe Mialgin marţi. O fi grav?

  93. petronia: hai sa facem un club!
    nici io n-am voie sa donez!
    😦

  94. Ce bine. Facem clubul babelor egoiste, care-şi păstrează sângele pentru ele. Numai că ne sabotează ţânţarii. Moarte ţânţarilor!!

  95. e cea mai tare gagica care canta cu gura in ziua de azi. respect.

  96. petronia: la tzantzari le dam cu spray paralizant!
    daca n-avem bem ceva, tzantzarii sa-mbata shi sa ametzesc shi putem sa-i ucidem ushor!
    plus ca poa sa muoara singuri da la coma alcoolica!
    😉

  97. ce invidioase… draci a pomenit asa ceva….

  98. Cântă ca un cur, pitice. Scuză-mă că te împuşc în două zile consecutive, da’ fata sau ceva e jalnică.

  99. Da mă Piticeeeeeeeeeeee crăpăm de invidie. Dacă vrei musai, na. Recunosc. Eu o invidiez pe Gâga. Pentru cum arată. Am recunoscut, acu’ să nu mai pui video cu ea.

    Cruela de Vila, spray-ul paralizant îl păstrăm, cu tot respectul, pentru câini. Dar soluţia alternativă îmi convine atât de mult încât deja lucrez la punerea ei în practică.

  100. rhettta: shtii bine ca dupa vodka, orice cur canta splendid!
    lasa piticu sa sa bucure da muzica curului!

  101. dar eu o iubesc pe gaga! eh? eee? eeeeeeee? uffff, acu tre sa o iau doar eu de nevasta….

  102. dar gagaa. gaga…gaga e chiar talentata…

    va ucide invidia….

  103. sa ziceti mercic ca nu v-am pus clip cu inna.

  104. pina si numele e predestinat: ga-ga! sa poata fi gagait de totzi betzivii!
    (piticule asta n-a vrut sa fie o ofensa, ma-ntzelegi!)

  105. fataaaaaa, stie tot internetu ca nu beau alcool doar zic asa. sa mai radem cumva.
    petronia taci!
    ce e alcoolu? iti ucide ficatu. clar.
    cruela, tu ai motocicleta? mergi cu ea?

  106. Nu e predestinat, e bine ales.
    Şi face şi destul de evident faptul că nu vorbeşte română, că altfel înţelegea ce mărturiseşte de fapt.

    Pitice, iubeşte-o tată. Nu ne punem în calea fericii tale. Mai ales dacă promiţi să te însori cu ea, de fapt ne faci un bine. Eşti cel mai altruist Pitic.

  107. piticu n-am!
    dar am pretenni care are!
    sa pune?

  108. Pitice, prea târziu. 😀

  109. gresit. sa o ia dracii pe gaga….desi o iubesc acu o iubesc pe goiulia!

    vreti sa pun un frumos melodie cu giulia?

  110. este evident ca am lactop. scriu fistichiu

  111. NU, vrem să frumos te abţii pus un melodie cu aia.

  112. giulia si dj project e melodia wikendului. pot sa confirme si vecinii mei. au invatat-o pe de rost. voi nu vreti sa o invatati? e simplu. aia cu : te urasc ca te iubesc. simplu.

  113. repetam toti acu? teeeeee….acu voi

  114. ps: pitice : io KIAR beau!
    🙂

  115. Io aş crede că ajunge o singură sinucidere în masă (a vecinilor tăi) pe weekend.

  116. si eu beau chiar vodca. sa dau muzica mai tareeee!? sa auda si petronela?

    ok, pun giulia si aia.

  117. pun acuuuum! sa ne bucuram pentru giuliaaaaa!!!!!

  118. Ştii ce? Era un banc din care preiau finalul: mai bine te duci în pădure. 😀

  119. pitice, sa recapitulam pina nu ma-mbat!
    deci : te insori cu lady gaga, careia i-o pui pa julita ia de giulia sa-i cante ( in numele tau) te urasc ca te iubesc?
    daaaaaaaaaaaaaaaa?
    pai e cea mai fericita cale de a incepe o caznicie reushita!
    aaaaaaaaaaaaaaaa
    sa nu uit:pune-le-o pa giulia asta cat mai potzi la totzi vecinii tai, ca dupa ce-o iei pa lady gaga, n-o mai puotzi!
    n-o sa mai puotzi s-o pui!
    ma rog, n-o sa te mai lase aia sa pui si pa altele sa gagaie!
    o sa gagaie dacat ia!
    shi ai cam pus-o!
    mai bine mai ia o vodka!
    😉

  120. sa strigam tooooti!!!

    EU NU AM EGRETE!.

  121. bai cruelo….. cam ai dreptate asa. nu mai bine raman eu cu florile mele?
    beau berea in liniste si scriu in blog acilea…

    NU! SA VA IA DRACII! vreau BDSM. vreau actiune. ca nu sunt BABA ca voi. draciii sa va ia! vrajitoarelor……

  122. Păi nu te împiedică nimeni să ai ce vrei, Pitice, da’ nici pe noi să facem ce vrem. Inclusiv să îmbătăm sau batem măr dracii veniţi să ne ia. Chiar, uite idee de afaceri: să facem din draci mere. Şi aşa nu ştim cât mai ţine agricultura şi dacă n-o să fie grindină vara asta.

  123. dar nu mai bine facem hotel de BDSM cand sunt eu mistressa si iti dau suturi in coae ca sa rada turistii? si apoi aprind 60 de lumanari pe tine ca sa fie lumina la masa? si apoi zici ca ti-a facut placere dar pleci sa dormi nitel cat fac porn saptezecist cu turistele?

    asta da idee de afacere…..

  124. bai! e fenomenal. giulia e cea mai tare cantareata din blogu asta acu. canta ca dracii

  125. Pitice, probabil asta e prima dată când e mai bine să-ţi răspunzi singur.

  126. Heheh. Sunt de acord, cântă ca dracu’. 😀

  127. deja sunt cumplit de trist….uffff, eu nu am egrete…

  128. tronio? tu ai egrete?

  129. draci. se sinucid alea langa tine. esti malefica.

  130. emani numai rautacisme…..

  131. Egretele se sinucid lângă mine? Dar asta înseamnă că sunt o catastrofă ecologică! Ăăăă… Vai.

  132. si tu si cruela. gaga si giulia sunt mici printzese si au suflet curat. nu ca voi. relelor!

  133. Păi ce vrei să eman? Mai eman şi dioxid de carbon, cred.

  134. Pitice, prinţese sunt. Da’ de suflet… N-aş pune pariu.

  135. eu nu am egrete dar tot ce iubesc mai mult la tine….e faptu ca te urasc.

  136. pitice vezi ce fa\ce lipsa alcoolului in instalatzie?

  137. taci femee, inca mai am vodca. e devreme. e lumina afara. sau asa.

  138. baaaai! vreti sa va pun si inna? e headlistera la radio maxima in ibiza.

  139. fata asta chiar ca calca doar in cacati.

  140. N-ar trebui să-i fie prea greu, ea însăşi fiind unul.

  141. sa laudam innnnnaaaaa!

  142. mama, deocamdata, pitica asta ne face cunoscuti in toata lumea. chiar fara sa vrea.

  143. Bine, Pitice. Am înţeles. Ne urăşti, vrei să ne omori şi de asta ne aduci pe cap toată ceata asta de minuni. Întrebarea mea e de ce.

  144. Pitice, singurul mod în care vreau să ne facă asta cunoscuţi în toată lumea e când o să apară la ştiri că am strâns-o eu de gât.

  145. in acest moment, inna e cea mai cunoscuta si ceruta cantareata in europa. daca poti sa crezi asta…nu merita dar asa e.

  146. gaga o suge pe langa pitica asta de inna. in UE

  147. Bine, am înţeles. Europa e imbecilă. Nu puteai să spui asta mai simplu şi mai puţin dureros pentru toată lumea?

  148. fataaaa!? eu nu am egrete….

  149. aaaa, in caz ca nu stiai, romania e lider in muzica. mondial. la astea de club. eeeeee?

  150. edward maya a rasturnat lumea cu maneaua aia. efectiv.

  151. edward maya e un baiat eduart ilie. sa il ia dracii. bun.

  152. E foarte bine că nu ai. Sunt păsări protejate de lege, intrai în belele dacă aveai din astea zburând prin casă. Şi apoi, sunt nişte păsări odioase: puii mari îi omoară pe ăia mai slabi pentru hrană. Câh.

  153. fata, te specializez in muzica de club. club worldwide.

  154. Nu, ce faci tu este că postezi aici nişte chestii. Pe care nu te împiedică nimeni să le postezi, din cauza ideii blogului. Dar asta nu înseamnă că dau „play” pe ele. Sau doi bani.

  155. eu zic sa dai cel play

    cu asa muzica am ingenunchiat lumea. nu cu hagi, nadia sau hrusca.

  156. trist dar adevarat

  157. suntem numaru unu in muzica. worldwide.

  158. orice cacat am canta e numaru unu. este excelent.

  159. Nu dau nici dacă iau cine ştie ce şi am convulsii. Pitice, nu am îngenuncheat nici o lume. Stă bine merci în picioare.
    Şi dacă am fi îngenuncheat-o cu aşa zgomot şi aşa personaje, mă cac pe ea de victorie că atât merită.
    Dar toate astea le ştii deja, pentru că le-am mai scris.

  160. cauta pe google playlistu maxima din ibiza. sau ce kk se asculta in rhode island. sau in sydney. o sa ai o surpriza.

  161. Am căutat top 3 DJ în lume 2009. Explică-mi şi mie ce legătură au Armin van Buuren, Tiesto şi David Guetta cu surse româneşti. Deşi la primul te-aş crede, ştiu sigur că cel puţin de la un român a furat o piesă. Dar a fost naivitatea autorului de vină. În rest? Explică-mi şi mie, să înţeleg fenomenul ăsta odată pentru totdeauna. Şi apoi explică-mi şi de ce ar trebui să-mi pese. Cu accent pe ultima explicaţie, te rog.

  162. inna e zeita pulii lumii. toti o iubesc. nu mai zic de edward maya, sau clasicul dan balan cu chikaaaa bomb

  163. tiesto si guetta fac pelerinaj lunar aici. stiu ei de ce.

  164. uite ce a reusit dan balan. a rupt USA in dans. obezii draq.

    teoretic asta e cea ma buna melodie a noastra. in lume.

  165. Pitice, să nu confundăm amuzamentul lumii cu afecţiunea lumii. Ăştia sunt, ca şi aici, de râsul cururilor lumii. Cât timp lumea se amuză, clovnii au pâine. După ce nu mai sunt amuzanţi, sunt aruncaţi unde merită: la gunoi. Cumva trist, ca viaţa efemeridelor. Numai că efemeridele chiar merită compătimite, n-au nici o vină.

  166. fata, eu inteleg ce spui. dar stii cine sunt fetele alea din clip?

  167. eu mi-as da o mana sa vorbesc doar cu una din ele.

  168. ti-am zis. suntem zei in muzica. in doar 10 ani. i-a spart pe toti.

    da, alea sunt cele mai tari manechine din lume. sau asa. vezi pe google.
    aia de canta in pat e cea mai iubita femee din lume. corect.

  169. Nu a rupt nimeni nimic. Sunt nişte oameni care s-au prins că şi pe afară se ascultă bălării, ba chiar la scară mare. Şi s-au adaptat, au luat bani de pe unde au putut, au supt şi pupat chestiile potrivite la momentele potrivite şi au avut succes o săptămână sau, în cel mai bun caz, un sezon. Ca mulţi alţii. Sunt şi ei pe acolo, printre sute alţii. Chiar şi cei din domeniul muzicii tehno, house, minimal şi alte porcării din astea se uită la ei ca nişte muşte de rahat. Pentru că asta sunt. Nu adună oameni la concerte, nu rămân în playlist-uri în cluburi mai mult de 2 săptămâni. Succese de azi până mâine, pentru clubberii de doi bani care se cred amatori de muzică dacă vin şi se freacă unii de alţii, morţi de beţi, în fiecare weekend.

    Începe să mă enerveze subiectul. Şi faptul că îl iei atât de în serios.

  170. deci dan balan nu a dat gres.

  171. stii cat aduna ozone in japonia? 60,000. stii cat aduna dan balan? 100. 000. cam asa e musca de cacat.

  172. nu ca ii laud. nu e muzica mea dar sunt mandru de ei.
    inna, dan cacat sau alti maya.

  173. ne-asm cacat atat la eurovision cu fata aia cand stia toatalumea cam ce cantam. de aia am luat locu 3. pentru ca lu pulime ii placea ce canta mustele astea. nu paula.

  174. Nu văd cu ce-i împiedică asta să fie muşte de căcat în continuare. Sunt unele care câştigă bani. Ok. Să fie sănătoase. La urma-urmei, prost nu e cine cere, e cine dă.

    Şi hai să fim serioşi. Sunt realiste sumele astea cam cum sunt io mascul feroce campion cu echipa la rugby.

  175. tronio, mai lasa flautu ala si mai iesi in lume.

  176. gaga merita banii? hannah montana ii merita? madonna? ac/ dc ii merita? de dylan nu mai zic. a avut noroc ca nu l-a batut lumea….

  177. Nu ai de ce să fii mândru de prostia altora.
    Şi zău acum, tu îmi dai un exemplu (imposibil, dar să acceptăm de dragul discuţiei), de rahat care ia 100 000 euro într-un turneu pentru că e la modă. Pitice, Tiesto ia 100 000 euro pe show, concert de concert, 12 luni pe an, de opt ani încoace. Se cam înmoaie cartonul succesului românesc, nu?

  178. tiesto? un umil. dan balan umple maine un stadion. e zeu chiar daca nu vrea. e ozone. sefu lu ozone.

  179. Nu cânt bre la flaut că mă dor mâinile reumatice dacă le ţin atât în sus. Ej’ nebun?
    Chiar azi am ieşit în lume. Pe cuvântul meu că chiar un flaut am ascultat. Şi alte instrumente. Da.

  180. cand o sa faca sclavu de tiesto clio cu pizdele alea, mai vorbim. balan e zeul lumii azi. sa il ia draq de cretin. dar asta e. e.

  181. Pitice, Dan Bălan nu umple nici stadionul Sportului Studenţesc sau Victoriei Brăneşti chiar dacă promite pe afiş să-şi dea foc.

  182. nu zau? ia vezi tu pe YOUtube. cine e dan balan.

  183. mama, dan balan nici nu vine in romania. de scarba.

  184. Are Tiesto alte pizde. Şi din fericire tot la scară incomparabilă.

  185. cum zici. dar cand o sa vezi lista lu dan te sperii. vorbesc de alea din clip. a dat lovitura tampitu. melodia e de kk dar fetele sunt rachete.

  186. Nu vine în România pentru că: 1. aici s-au săturat trepanaţii de behăielile lui, ştie lumea ce poate. 2. îl pândesc creditorii. 3. mai bine codaş la oraş decât în satul tău fruntaş… Sau nu aşa era? Hm…

  187. HOTTEST GIRL in world !!!! primu comm pe YT.

  188. MAMA, ala are casa si studio in LA. e putred de bogat. se rupe in droguri acu si nu e bine. dar nah, e etapa lui. nu mai are ala nevoie de romania sau asa.

  189. Haha, sigur, Pitice. Ok. Să îi urăm succes, dacă tot a făcut bine şi ne-a lăsat în pace. De altfel, nu înţeleg de ce eşti mândru de el, că nu e român.

  190. Şi pentru că m-ai enervat, o să ţin minte să-ţi zic că ţi-am zis eu. Moda se schimbă, Pitice. Rahaţii plutesc numai o vreme.

  191. nu pot sa cred. mii de oameni intreaba cine sunt pizdele alea. sute de oameni intreaba ce ochelari are aia si unde se gasesc. e de necrezut….

  192. vezi pe YT. razi de te caci pe tine.

  193. Prea târziu, sunt precoce la reacţia asta. Am schimbat deja cuvertura patului. 😦

  194. manageru lui dan care cred ca e chiar dan, a dat lovitura cand a adus zdremtzele alea…
    nu exista om in lume sa nu intrebe cine sunt alea.

  195. Tot aşa întreabă milioane de piţipoance din toată lumea ce marcă sunt ciorapii, pantofii, chiloţii şi genele false purtate de Lady Gâga. Unele gâşte dotate financiar şi le cumpără, le poartă la trei petreceri vara asta şi le uită într-un sertar. Nu văd relevanţa.

  196. intreab-o pe rhetta. ti le zice pe nume.

  197. bai. vorbim DE FETELE ALEA.

  198. Porblema mea e alta: nu-mi dau seama dacă mi-e greaţă de la subiectul din seara asta sau de la jumatea de borcan de unt de arahide pe care am mâncat-o. Of. Uite probleme reale. Da?

  199. eu cred ca nu ai vazut clipu. de invidie….

  200. ce e al lor e al lor. dracii sa le ia de bune.

    dar nu judeca aiurea.

  201. tronio, simt ceva ciudat. de ce draq suntem doar noi doi aici? unde sunt ceilalti care erau mereu in blog?

  202. Şi fetele alea o să dispară din mintea tuturor imediat ce apar altele mai bune, mai sexoase, mai dezbrăcate, mai şocante, mai frumoase sau pur şi simplu mai noi.

    Sigur că Rhetta ştie cum le cheamă şi unde stau. A trebuit să afle pentru că are senzaţia că Kornel Salata (care era subiectul acestei postări în care am întins hora, să ţinem un moment de reculegere în memoria lui. A subiectului, deocamdată) o înşală cu una din ele. S-ar putea să dispară chiar mai rapid decât estimam io.

  203. inca o data iti zic. alea sunt cele mai iubite femei din lume. norocul lor ca au ajuns langa moldovean.

    ce e mah cu astia!? a fost razboi atomic si nu stim noi?

  204. 4 girls id fuck dem all 😉 holy shit :))))

  205. tre sa citesti ce scrie la ala. nu mai pune botu. da-le draq ca sunt bune rau.

  206. Păi Alexandru testează vinuri în cramă şi nu se poate hotărî între două variante, deci trebuie să bea alternativ din fiecare. Posibil să fie nevoie să intervenim, să-l ajutăm.
    Rhetta e cu Kornel, dar zgomotele ciudate care vin dinspre apartamentul lor nu sunt provocate de ei ci de la faptul că Veta a uitat să oprească maşina de spălat (în care băgase nişte buzdugane împreună cu tricourile cu Slayer, dracu’ ştie de ce) când a plecat în oraş, de unde se va întoarce la ce ore şi în ce condiţii şi companie ştim cu toţii din postări anterioare.

    Jazz are treabă, sapă ceva morminte sau aşa. Dragonul probabil numără sticle de Merlot şi sper că-i ies multe. Şi lipsă şi existente. Cruela de Vila probabil s-a dus să omoare nişte ţânţari urlând „dacă nu pot să donez sânge oamenilor nu înseamnă că-l donez vouă!”…

  207. draci. am ramas doar eu… aaaa …ma duc sa pun apa la flori?

  208. Alea care au murit de mult? Chiar că eşti un optimist.

  209. eu nu am mancat de joi. dar azi sigur mananc. niste carnati de plescoi cu cartofi prajiti.

  210. nu fata. am lienele mele in casa. brusturii. alea mari.

  211. chiar ca e pustie lumea….

  212. stii melodia cu don’t go a lu directia 5?

  213. am cautat-o ani de zile. ca o aveam pe o caseta, trasa de la radio, aiurea.

    cand am avut melodia asta am fost mandru.

  214. o inveti in 5 min?

  215. N-o ştiu, da’ mă bucur pentru tine. E important să fie omul mândru. 😀

  216. Da’ nici nu te puteai abţine. Evident. Şi la fel de evident că n-o să dau play.

  217. a fost prima melodie pe care am invatat-o pe de rost. desi e in engleza. chiar si acu o stiu.

    eu zic sa dai play.

  218. Am ascultat-o, Pitice. Nimic.

  219. asta e. esti mica si iti plac alte chestii. eu aveam 18 ani cand an auzit prima data melodia asta. a fost o furtuna.

  220. pe vreme aia inca aveam discuri vinil.

  221. Oh.. Da. Şi eu, când cu Musorgski la petrecerea aia… Ohohooo…
    Ce legătură are dimensiunea??!

  222. dar melodia asta lipsea de price disc. a fost o aventura sa o obtin.
    radio. caseta, jeg.

  223. tronio, ai 18 ani. mai taci.

  224. Sigur că am. De fapt nici 18, am chiar 13. Adică mâine tre’ să mă duc să-mi fac poză pentru buletin. Abia aştept. Am dat mass pe Mess tuturor fetelor să-mi sugereze idei de machiaj, e the most important thing in my life. Auzi fatăăăă, poza aia ar putea să mă salveze când o să am permis şi o să depăşesc pe linie continuă.

  225. chiar asa. cam pe ora 1 am adormit un pic si am visat un inger

    acu mi-am amintit si ma gandeam ca a fost real. a fost pur si simplu real . ca eu dormeam in timp ce scriam pe net. e de necrezut ce zic.

  226. Interesant e cum ai reuşit să-ţi faci Mialgin intravenos singur.

  227. 1 ziua . adica 13.

    nu vad de ce simti nevoia sa spui asa rautati.

  228. nu sa crezi. am un musafir. vine pascu la mine. rupt in gura.

  229. bre pitice, rau e sa nu poci pt ca bei!
    😉

  230. petronia mai traiesti?

  231. Da, Cruela de Vila. De ce faci prezenţa?

  232. Mamă, babelor, ce seară aţi avut! Felicitările mele Petroniei pentru tăria sufletească cu care nu a văzut Dan Bălan şi aşa mai departe. Felicitările mele şi piticului pentru insistenţa enervantă şi totodată amuzantă cu care a încercat s-o convingă pe Petronia să vadă clipurile alea. Nu ştiu despre ce gagici a fost vorba, că eu îl am pe Kornel Salata şi mi se rupe de pizdele lui Dan Bălan. Oricum, vorbim mâine. Noapte bună sau treaba voastră ce faceţi.

  233. petronia vroiam sa vaz daca nu te-a dat piticu gata cu „clipele” lui!
    da’ te vaz rezistenta!
    😉
    felicitatziuni!
    🙂

  234. A, nu, Cruela de Vila. Am rezistenţa unui gândac de bucătărie.
    E drept că de obicei protestez la aglomerarea de embed-uri pentru că dacă oamenii le pun simt că trebuie să le văd, cumva, pentru că înseamnă ceva. Şi dacă sunt multe mă enervez, pentru că obosesc. Cu astea mi-a fost foarte simplu.

  235. me-se-ri-a-sha!
    da’piticu mai sa iecsxista? sau l-au dat gata mosafirii?
    pi-tiiiiiii-cu-leeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!

  236. Cred că face sporturi extreme: nu taebo, ci somn. Ceea ce o să-i facă foarte bine.

  237. rhetttttaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
    sa shtii ca la pranz am avut shi eu SALATA!
    😉
    de roshii!
    🙂

  238. Să-ţi… fie de bine, Cruela de Vila. Nu? 😀

  239. rhettaaaa! cruela bea iar!

  240. Ce bea, Pitice? Tu nu vezi că mănâncă? Şi chiar mănâncă sănătos, ceea ce e de apreciat.

  241. sanatos? ce animal mai e si asta?
    si dracii a mai pomenit sa mananci duminica. duminica te dregi cu o bere rece si te gandesti cum sa nu te mai dori capul.

    apoi iti amintesti zambind ce nebunii ai facut in wikend. daca iti amintesti…

  242. si sa stiti ca eu am pus clipuri embed doar ca sa scap de gura petroniei care ma tot baraia la cap ca sa o distrez, ca sa o fac sa rada, ca sa ii iau geaca de motor, ca o doare maseaua, ca daca e suficient de inalta, tot felu.
    nu stiti prin ce am trecut azi-noapte…

  243. pitice, ma bucur ca eshti in firea ta!
    io ma duc sa culeg soc!
    sa fac socata!
    😉

  244. Pitice, trei cuvinte: scrum în bere.

  245. pai da. pana si cruela e socata! mai multi oameni de pe internet mi-au dat dreptate. si au zis ca nici clipurile nu erau urate si ca sa il mai pun pe ala cu safura. ma duc sa il caut.

  246. Io în locul tău mi-aş face griji dacă aş auzi atâtea voci. Mai ales dacă ar vorbi asemenea prostii.

  247. piticeeeeeeeeeeeeeeeeeee!
    io am baut!
    tu?

  248. pitice, te pomeneshti ca duormi!

  249. ce viata babo, baiatul asta chiar te iubeste, ori lucreazaub acoperire pentru Veta, si n-as vrea sa cred ca-i „prost topit”.(asa pare) si vorba piticului pare si bulangiu.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s