Afişul dadaist – expoziţie

Oamenilor,

Azi vă semnalez două noi opere de artă apărute pe scena culturală a Bucureştiului (nu ştiu cum stă situaţia prin restul ţării, corespondenţii trimişi să raporteze zac se pare beţi prin diverse şanţuri, rigole, căpiţe sau parcări). Este vorba de două afişe, peste care am dat în drum spre piaţă. Unde mă duceam să mai cumpăr nişte roşii, pentru că de când cu acest Kornel al Rhettei care găteşte tot ce prinde (dar în alt sens decât te-ai aştepta de la un fotbalist) proviziile de alimente dispar sistematic.
Sunt afişe de filme, ceea ce le face cam primele lucruri pe care oamenii le asociază cu titlurile respective. Tronează prin oraş pe unde te aştepţi mai puţin. Primul e de la Prinţul Persiei bla-bla (refuz să scriu titlul întreg, e destul de imbecil şi aşa), al doilea de la Sex and the city 2 (la ăsta nu am avut de ales ce să decupez din titlu ca să se mai şi înţeleagă). Acum, io după cum ştiţi nu mă uit la filme; din motive chiar mai multe decât cele obişnuite, la filme în cinematograf cam nici atât nu mă imaginez. Deci dacă vă simţiţi tentaţi să mă întrebaţi de ce am făcut observaţiile pe care urmează să vi le împărăşesc, răspunsul cu anticipaţie este: pentru că am ochi şi mijloacele de transport nu vin niciodată la timp.

Ce-am cu afişul pentru Prinţul Persiei ? (Despre filme să nu vă aşteptaţi să citiţi o literă.) Am că după ce îmi trece durerea de spate care mă înţepeneşte când văd poziţia lu’ Jake Gyllenhaal (orice sculptor sau pictor manierist ar fi ucis pentru un model capabil să facă şi contrapposto şi figura serpentinata atât de bine simultan. Ce? Nu, nu zic că e nerealistă poziţia, nici că se uită peste umăr de parcă o pereche de gene false i-ar mai lipsi, să aibă din ce flutura) mă uit la sabie. Normal. Care sabie trece prin centura omului (fluturândă şi ea, dar vai ce dinamism, ce încordare, ce instantaneu în momentul de maximă energie cinetică, ce… agitaţie) fără nici o jenă a Photoshop-ului faţă de realitate sau de ochii eventualilor privitori. Culmea e că la cum sunt aşezate alte efecte pe acolo se vede chiar cum că ar ţâşni ceva din eşarfa respectivă, concluzia posibilă fiind doar că acest personaj umblă încins cu un şarpe pe care tocmai l-a spintecat. Nasol majestate sau cum te-o chema, ai rămas fără leac la sciatică.

Afişul de la Sex and the city 2 nu mă interesează decât ca simptom de atenţie şi treabă făcută cu simţ de răspundere şi creierul acasă. Din cele patru nume de pe el, numai unul e plasat deasupra actriţei căreia îi corespunde (cel puţin în varianta de la metrou la Victoriei) – ăla din dreapta. Îmi imaginez situaţia: nişte poze de cuplat cu nişte nume, nişte puţin timp, nişte şi mai puţin chef, nişte Google ocupat cu căutat „futaiuri cu babe” (à propos, mulţumim fanilor noştri care ne caută zilnic cu aceşti termeni). Nu că ar conta cum le cheamă, nu că ar trebui să ştie cineva în afară de ele. Da’ ştiu că nouă nu ne place când ne confundă lumea între noi, babele Marx plus una Marcs. Deloc. Pentru că io nu-s Rhetta, Rhetta nu-i Veta, Veta nu e eu şi nici una din noi nu-i Vasile. Alexandru nici atât. (De altfel, pentru eventualitatea în care mai apare vreodată ideea asta stupidă, a se urmări titlurile: Rhetta pune după aproape toate punct, Veta le scrie pe cele mai multe cu majuscule. Vasile are rubrici consacrate, cu film de sâmbătă seara, horoscop şi ştiri pe scurt. Io… Restul.) Ce ziceam…? A. Că omul are un nume ca să nu fie interşanjabil. Că nu-i frumos.

Deci oamenilor care faceţi afişe în ţara asta, rugămintea mea vine după două întrebări: mulţi-puţini, voi luaţi nişte bani pentru treaba asta, da? Scopul vostru e să amuzaţi involuntar sau să promovaţi ceva? Iaca şi rugămintea: nu mai dormiţi pe voi la lucru. Somnul Photoshop-ului naşte zâmbete.

Anunțuri

13 comentarii

  1. Pai daca e vorba de afise de filme de ce nu atasezi imagini cu ele? La post, zic.

  2. Ca să le ofer oamenilor satisfacţia de a le descoperi singuri. Am oferit două repere vizuale. E ca un fel de vânătoare de indicii, sau Easter Egg Hunt. (Pen’ că mi-a fost lene să scot aparatul de fotografiat şi nici nu mai avea baterie.)

  3. eu am unu mare in intersectie c-un bebe de face baie in cada si tine un sapun in dinti iar pe peretele de vis a vis e o reclama la ……..dracu stie la ce fac reclama. ala micu ma intreaba zi de zi de ce mananca bebele sapun si de ce Raduleasca-i in chiloti.

  4. p.s.etronia ori tie-ti arde de-un „sex in the city” cu ” printul persiei” si asta-i un fel de cod adresatprintului, ca sa stie unde va intalniti? vezi ca uitasi sa scrii ora!
    paparazzi fiti pe faza!

  5. Petronia am vrut sa zic da de foame l-am mancat pe „P”

  6. si de ce sunteti in „zelist” pe 146? v-ati babit? de scris ati scris in draci! ce-i cu voi?

  7. Uahei, Anaid. Multe întrebări deodată şi toate incomode. Trebuie o sticlă de cafea.
    Bun.
    În primul rând, nu am nici o intenţie ascunsă în privinţa prinţului covoarelor persane, asta pentru că mă îndoiesc că are coloana întreagă şi nu vreau să se strice tocmai la mine. Şi apoi, el cu sabia prin oraş, eu cu satârul… Parcă ar bate puţin la ochi, zic.
    În al doilea rând, copilul din reclama aia nu ţine deloc degeaba săpun în gură vis-a-vis de Rădulescu în lenjerie. Să ne amintim expresia englezească „washing out one’s mouth with soap” şi justificarea practicii pe care o descrie ea.
    În ultimul rând: şşşşş… (E o strategie… We’re hunting wabbits…)

  8. la metrou la unirii 2 (peronul cu linia dristor?) e un afis cu „targul international de obiecte bisericesti”. e foarte frumos, prezinta si o uniforma de preot cu posetuta, colectia 2010.

  9. Hehe Livia. Ar fi de deschis şi ceva listă de afişe din staţiile de metrou.
    Ce vrei., s-au săturat să se facă bancuri pe seama adâncimii de Groapa Marianelor a buzunarelor sutanei. 😀

  10. Si eu care ziceam ca limba romana si’a pierdut plasticitatea. Iata: dupa sacul fara fund, avem acum poseta fara fund. Pe linga aplicativitatea practica a noii inventii, ea are si avantajul de a intari credinta enoriasilor in miracole.

  11. Vezi, Dragoane? Ca orice schimbări, şi cele lingvistice trebuie să răspundă unor nevoi. Cauză -> efect. Spectacol de magie, lume – lume! Reprezentaţii săptămânale şi la cerere.

  12. La cererea celui care se da in spectacol, evident.

  13. Îh, şi asta. Io mă gândeam la ocaziile din afara duminicilor, zile fixe de reprezentaţie.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s