Rhetta se dă cu avionul

Babelor,

absolut fără nici un motiv m-am urcat astăzi la Amsterdam într-un avion al companiei Tarom care m-a dus la Bucureşti. La începutul zborului, o stewardesă tânără şi drăguţă (da, există!) mi-a poruncit să îmi scot căştile din urechi ca să pot urmări un film despre ce să faci când cade avionul. Filmul (un desen animat în stil comunist-optzecist) îl avea ca protagonist pe Victor Piţurcă, adică un bărbat cu cearcăne, frizură tâmpă şi faţă inexpresivă. Am admirat nepăsarea cu care Victor descoperă ce trebuie să facă în cazul puţin probabil al depresurizării cabinei (serios acum, dacă aş avea un copil nu i-aş pune masca aia în vecii vecilor, ci l-aş lăsa să se descurce singur. Survival of the fittest), sau când avionul cade în mare (probabil că „amerizează” este termenul corect). În fine, amuzant şi instructiv, ca toate filmele de acest gen. Şi produs de Tele Vertical Film. – această informaţie o dau pentru că unele dintre voi vor susţine că s-a lăsat cu o şpagă şi că animaţia a fost desenată de băiatul directoarei de la Tarom. Dacă da, aflaţi cine, cui, cât.

Încă ceva: în timpul zborului am urmărit pe un ecran (LCD) a cărui jumătate stângă nu funcţiona o reclamă la Tarom: un stol de păsări în zbor, care capătă cumva forma unui avion. Foarte drăguţ, dar de când cu amerizarea aia reuşită de pe Hudson (un US Airways, parcă), când văd un stol de păsări mă gândesc că o să înfunde turbinele avionului şi o să moară puhoi de lume. Şi s-ar putea ca şi alţii să fie predispuşi să facă această asociere mai curând negativă.

În fine, remarc doar.

Vă pup,

Rhetta

Anunțuri

7 comentarii

  1. Ha! Fără motiv pe dracu’. Te-au căpiat vuvuzelele de la CM şi ai decis că televizorului poţi măcar să-i iei piuitul când te uiţi la meci.

  2. sa shtii ca io m-am suit cu motiv in avionu’ tarom!
    sa ma duc , si sa ma-ntorc la/de la tzara turcia!
    ei bine , n-o sa crezi , da a fost la fel ca la amsterdamu’ tau!
    cata lipsa de imaginatzie shi la taromu’asta!

  3. Ba nu e lipsă de imaginaţie, Cruela de Vila, e egalitatea drepturilor călătorilor. Nu contează de unde vii şi unde te duci, eşti tratat cu acelaşi filmuleţ despre cum nu trebuia să fii în avionul ăla şi cum e prea târziu să mai faci ceva în privinţa asta.

  4. foarte rau ca au folosit „amerizeaza” pentru coborarea avioanelor pe mare. in caz ca se-ntampla sa fie multe mere pe jos cum o sa zicem?

  5. Amelizare, Livia. Problema devine acum cum spunem dacă pe jos e miere.

    …Zicem amerezare, deşi o să fie riscant ca diferenţa să fie făcută numai de o vocală. Confundă oamenii şi chestii mai puţin asemănătoare.

    Dar cum ar ajunge să fie pe jos atâtea mere? Ori s-a răsturnat vreun TIR, ori e livadă (caz în care ar trebui să se cheme alivădare).

  6. poate sa fie undeva langa piata, cum e la pepeni. cand vin oamenii cu pepeni, ii pun pe jos si dorm pe/langa ei. un maaaaaare depozit de mere, in aer liber.

  7. Păi atunci apieţizare. Sună sigur, aşa. Mai puţin în sezonul de toamnă, când are loc invazia anuală a gospodinelor feroce în căutare de preţuri mici la ardei pentru zacuscă.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s