Noaptea Galeriilor aşa cum s-a văzut de după ochelarii mei, episodul 1

Oamenilor,

Cu întârziere despre vineri seară. Scriu repede că acuşi se încălzeşte laptop-ul, l-am lăsat trei ore închis şi l-am băgat în frigider ca să mă pot apropia de el. (N-ar da atâta căldură iarna, bestia.)

Deşi era cumplit de cald, am aruncat cu regret nişte haine pe mine, mi-am scris testamentul (cu specificaţia aia „în deplinătatea facultăţilor mintale” cu tot, noroc că l-am scris vineri că dacă scriam ieri putea fi contestată în instanţă pe motiv că am ieşit din casă la ora 17 chiar) şi în faţa blocului m-am oprit întrebându-mă  unde să merg mai întâi. Fiind eu o babă cu gândire strategică, am decis să încep la ore încă diurne cu cea mai îndepărtată galerie unde voiam să ajung: Make a Point, pe Şoseaua Morarilor. Da, aia care se intersectează cu Şoseaua Pantelimon. Da, după piaţa Delfinul, da, la dracu’ în praznic. Nu-i bai, îmi zic, îmi place ideea ăstora de a descentraliza cultural Bucureştiul, de a învia zone şi spaţii despre care nu crede nimeni că au vreo şansă. În plus, nu i-am mai făcut dracului de mult o vizită şi-ar cam fi cazul să-i spun să-şi culeagă căldurile acasă că prea umblă lela. (Mi-a promis că marţi, cică). Deci ţup în tramvai.

…Peste o oră, lăcuită de transpiraţie şi privind extrem de suspicios în jur (galeria = câteva camere într-una din clădirile Postăvăriei Române, peisaj industrial şi câini, căldură şi praf,  e şi asta o sumă de coşmaruri), după ce m-am împleticit prin curte urmărind afişele, m-am prezentat la o masă unde mi s-a dat o lanternă, o hartă cu amplasarea lucrărilor pe pereţi şi mi s-a arătat o uşă. Ha, îmi zic, deja îmi place (un lucru care mă enervează pe mine de multe ori la expoziţii e lumina, proiectoarele alea sunt de multe ori prea puternice şi puse prea aiurea, ca şi cum scopul ar fi să te chiorască şi să nu vezi obiectele. De multe ori el fiind perfect justificat. Dar să revin la expediţie.)

În sală beznă, evident, că de-aia primisem lanterna. Se auzeau nişte voci din nişte boxe puse prin cameră. Io, pentru că un al doilea lucru care mă enervează la expoziţii e traseul obligatoriu impus, încep din dreapta cum mi s-a zis dar nu urmez numerotarea lucrărilor care sărea pe peretele opus ci trec mai departe tot pe dreapta, urmărind pe hartă titlul lucrărilor de pe pereţi. Da’ probabil ar cam fi timpul să vă povestesc un pic şi despre ce expoziţie era vorba. Pe scurt, Vlad Petri aduce un omagiu în instalaţie de fotografie + obiecte celor dragi, familie şi prieteni apropiaţi. Lucruri care îi definesc sau doar îi caracterizează, adică ori rezumatul ori un instantaneu al oamenilor respectivi. Portrete vii.

Felul în care te plimbai cu lanterna prin camera aia chiar te făcea să te simţi în mintea cuiva, descoperindu-i cotloanele memoriei. Şi vocile din beznă, despre care eu îmi imaginam că trebuie să completeze cumva imaginile da’ nu-mi dădeam seama care le era mecanismul totuşi, ceva nu se lega. După ceva timp mi-am dat seama că de data asta micul meu anarhism expoziţional m-a muşcat de cur, pentru că înregistrările audio erau câte una pentru fiecare personaj portretizat, vocile fiind chiar ale lor. Vorbeau despre obiectele cu care apăreau în imagini: o fată despre cum purtase peruca aia roz ca protest la faptul că în facultatea ei oamenii care purtau culoarea asta nu erau luaţi în serios  [ok ca idee, respect asta, dar mie rozul tot nu-mi place], alta îşi amintea în ce context şi-a tăiat dreadurile şi cum i le-a dat artistului într-o pungă, un tip despre cum părul lui lung îi fusese trăsătura definitorie până s-a săturat de cât timp şi câtă grijă îi cerea [chestie pe care pot să o înţeleg perfect], altul vorbea despre scufundări (peste poza lui era o pereche de ochelari de scafandru). Mdea, mai am un pic şi vă povestesc toată expoziţia. Nu e bine, v-aţi făcut o idee: amintirile lui despre ei, ale lor despre ei puşi faţă în faţă cu ei înşişi etc. Mai zic numai că mie cel mai mult mi-a plăcut portretul mamei (cardiolog, cu stetoscopul şi post-its în formă de inimă peste tot în cadru. Vocea ei spunea – asta mi-a plăcut – cum ajungi să asculţi cu totul altceva la oameni ca medic, sunete şi ritmuri pe care ei nu ştiu că le au. Un fel privilegiat de a asculta, un fel de muzică unică precum o amprentă.)

Obiceiul meu de a zburda aiurea prin spaţiile expoziţionale a însemnat de data asta că mi-a trebuit cam un sfert de oră să îmi dau seama că nu erau acolo doar nişte imagini şi nişte sunete ca fundal sonor pentru ele (frumos, dar nu vedeam ideea). Traseul era gândit şi numerotat în aşa fel încât (dacă îl respectai, Petronie…) poveştile spuse de vocile oamenilor portretizaţi te preluau de la intrare şi de unde te lăsa prima boxă te prelua următoarea. Abia când m-am prins de asta am simţit că am câştigat ceva din experienţa asta: o idee asupra unei sume de afecţiuni care formează un om dintre atâţia alţii. Puteţi să zâmbiţi (probabil şi eu aş face-o), da’ mie mi se pare ceva rar să tragi aşa cu ochiul în mintea omului şi folosind ce găseşti acolo să-i reconstitui pe unii pe care nu-i cunoşti şi n-o să-i cunoşti niciodată. Cam singura problemă e că dintre cei care au intrat în sală cât am stat eu acolo n-a mai ascultat nimeni suficient încât să-şi dea seama. Nu le-am spus, deşi am avut impulsul s-o fac. Cele mai faine lucruri sunt cele pe care le câştigi.

Încă ceva: joia au program de filme, gratuit. Găsiţi pe site. Mie nu-mi foloseşte la nimic informaţia asta, aşa că mi-am zis să o dau altora.

Am plecat de acolo cu socată în stomac şi recunoştinţă pentru gheaţă. Înapoi în civilizaţie…

[va urma]

PS: Dracu’ mi-a dat şi un bonus: vântul ăsta răcoros care bate acu’. Hehe, îmi place să fac afaceri cu el.

Anunțuri

6 comentarii

  1. Adevarate galerii, curat à la lettre treaba carevazazica, lămpaş si toate cele. Doar ca nu coborai. Si nu erau vagonete.

    Suna apetisant aventura ta, Petronia, zau. Si mie cum îmi trebuie patrujdoua de grade ca sa ma plimb în blugi, caldura si praful de pe drum ar fi fost bonus-ul meu.

    Dar zi, chiar trebuie sa cotrobai într-o ordine definita mintea cuiva ca sa-l creionezi ca întreg afectiv ? Hm, as zice ca nu. Daca toate s-ar articula anume, ca dupa o fituica Ikea, ar fi tern, anost si telefonat, rece si calculat. Nu ? Unde ar mai fi loc pentru zig-zag, pentru inattendu si pentru contrapunct ?

  2. Păi aşa am zis şi io, Alexandre, şi pe urmă n-am mai înţeles nimic. Adică înţelegeam, dar nu puteam scăpa de sentimentul că îmi scapă ceva.
    Bănuiesc că trebuie să respecţi ordinea omului ca să ai o şansă să te apropii de percepţia lui, ceea ce mi se pare destul de corect. Nu? Fiecare minte cu regulile ei, ori dacă tot ai acces în culise măcar să vezi cum se vede sala de acolo.

    Altfel însă, zig-zag-ul rămâne cel mai indicat. Abia dacă nu funcţionează el şi respectarea unui traseu face parte din idee e bine de renunţat temporar la traiectoria după criterii proprii. Temporar.

  3. Ba şi coborai, Alexandre. În două locuri chiar: la sub-Cărtureşti şi la sediul McCann-Erikcson, unde era organizat „Nightshift”. Detalii în curând.
    Da’ vagonete n-am văzut, ce-i drept.

    …Şi dacă eşti la aşa distanţă de bonus-ul pe care ţi-l doreai, io ce vină am?!

  4. Sigur, Petronia, fiecare minte cu regulile ei. Minti cu batistele impecabil calcate si rânduite cumsecade în sertare si minti aiuriforme pentru care pâna si miscarea browniana e suspecta de defilare sincrona. Si fiecare astfel de minte cu sufletul care-i sta aproape. Daca e.

    Si da, temporar. Cât se poate dde temporar.

    Altfel, daca „take it as it comes” n-are precum corolar „or take it as you wish”…

    Question de critères, da…

  5. N-ai nici o vina si nu te mai simti persecutata sau asuprita. Nici pizmuita.

    Vina e a mea. Eu sunt deci faptasul, împricinatul, pârâtul.

  6. Dăh, Alexandre. Aş fi de acord că în general sufletele oamenilor se asortează ca structură cu minţile lor dacă n-aş fi cunoscut nişte excepţii…
    Cât despre vină, nu e nici urmă de ea. Doar dacă nu te interesează să depui plângere împotriva ta însuţi.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s