Noaptea Galeriilor aşa cum s-a văzut de după ochelarii mei, episodul 4 şi sfârşitul serialului

Oamenilor,

Pentru că dinspre vastele apartamente marxiene se aude cum sunt ascuţite săbii şi halebarde şi cred că şi nişte gheare de găină, nu vreau să mor înainte de a termina serialul. Altfel tre’ să mă întorc de pe lumea cealaltă şi dacă e cum sper io să fie chestia asta o să mă enerveze teribil.

Rămăsesem la Căminul Artei şi balconul lui invadat de idioţi. De acolo mi-am zis să încerc Cockalari şi Principiese la Elite Art Gallery. Care era închisă deşi nu cred că era încă 3, în ciuda programului până la 4. Împreună cu alţii cărora titlul li se păruse promiţător, ne mutăm de pe un picior pe altul de câteva ori (fiecare pe picioarele lui adică), unul trage de o uşă şi conchidem că e închisă. Lumina stinsă inspiră cuiva o remarcă: o fi inclus şi emo în ecuaţie şi poate acu’ stau toţi într-un colţ pe întuneric. Râdem, plecăm fiecare în treaba lui.

Treaba mea m-a dus în continuare la Sub-Cărtureşti, la expoziţia 44 a lui Valeriu Mladin, cu şi despre Obama şi SUA. Singura chestie care mi-a provocat o reacţie – de altfel una sigur greşită, pentru că m-a bufnit râsul deşi subiectul în sine nu e amuzant – a fost grupul de trei pânze cu WTC: 1. Avionul intră în primul, 2. Ard amândouă, explodează primul. 3. Cerul gol. Da, am zis. Ştiu că nu e amuzant, da’ mie progresia asta mi-a amintit de atât de multe chestii de râs încât renunţ să le înşir. De la desene animate la cum dispare ceva mâncare de pe masă. Asta e. Sunt o bestie.

Admirând sunetul ferm şi definitiv scos de uşa trântită în urma mea la o secundă după ce am ieşit prin ea (era aproape 3, ora la care se închidea. Oamenii nu voiau să rişte. Ok.) îmi trece prin cap că dacă mă împiedicam sau ceva probabil eram tăiată în două ori măcar un picior îmi rămânea pe acolo. Şi pantofii mei sunt mărimea 35, nu 44, deci nici nu puteau intra în expoziţie.

Încă râzând, am ajuns la McCann-Erikson, unde era Nightshift. În ideea că numele e potrivit pentru ultima destinaţie a nopţii (nu mai zic că mi l-aş putea transforma în poreclă). Artişti urbani în număr de cinci invadaseră spaţiul cu forme, personaje, culori (multe culori, dar şi fără uneori) şi când am ajuns eu încă îl mai invadau: peretele din spatele curţii era în plin proces de transformare în ceva mult mai fain decât visase vreodată că poa’ să fie. În timp ce mă uit, mă întreb dacă oamenii ăştia s-au gândit vreodată că împlinesc visurile zidurilor. Heh. Pe frigiderul dinăuntru, cu servire la discreţie, era un bilet – “Sorry, the beer’s out” sau ceva similar. Aşa le trebuie dacă n-au pus vin. Hehehe.

După 15 minute la rând la McDonald’s (unde naiba în altă parte se poate termina o asemenea noapte de cultură? Deja devine o tradiţie) aflu inevitabil că nu mai au nici îngheţată nici shake-uri, deci nimic care ar putea să-mi folosească la resolidificare. Lichefiată, m-am scurs prin urmare spre casă, unde am format o baltă cu apă din frigider şi am adormit în ea. Moment în care mi-am dat seama că trebuie să-mi tai sandalele ca să-mi iasă picioarele din ele. S-a rezolvat cu un lighean cu apă, aţi ghicit, rece. Ha. Ne vedem la anu’.

[acu’ nu mai urmează, gata]

Anunțuri

2 comentarii

  1. Petronia , are U done???;)
    I can’t believe it’s not….marathon , atta gal !!!
    bravo , ccccccccccc

  2. Nope. No marathon this time. 😀 Doar un cros nevinovat. Aş fi declarat şi io „Am învins!” înainte să sar în baltă, da’ în primul rând nu mă luptasem cu nimeni şi în al doilea era aşa un clişeu…


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s