Rondul de noapte

Oamenilor,

Azi despre sunete. Nu despre alea organizate în moduri care „gâghilă auzul într-un mod plăcut” în muzică, fiindcă acolo câte urechi atâtea gusturi. Adică mă rog, pe jumate atâtea gusturi, că n-am auzit om la care urechea stângă să aibă nişte preferinţe şi dreapta altele. O fi, puţine chestii mă mai miră. (Dar unii aud numai cu o ureche, alţii deloc. Bine – câte urechi, aproape atâtea gusturi. Scrupulozitate.)

Sunetele de ziuă sunt multe, suprapuse-juxtapuse-contopite într-un vacarm care pe mine mă determină să le blochez cu ajutorul unor căşti umplute cu alte sunete. Dar cele de noapte, când toată lumea doarme numai eu nu (deşi nu cunosc nici un Ion pe care să dau vina cum făcea foarte practic o voce într-un cântec auzit într-o gară anonimă), alea sunt altă poveste. Alea îmi plac.

Nu când latră toate javrele cartierului în cor (la câini mă refer), asta nu. Că mă apucă palpitaţiile şi nu-i bine la vârsta mea. Dar când urlă una singură, mai ales dacă în pereţi îmi bate viscolul, da: mi-e uşor să îmi închipui îndeplinit visul de a fi explorator în tundră. (Mi-a trecut când m-am prins că ăia au şi alte ocupaţii în afară de admirat aurora polară, cum ar fi să supravieţuiască şi nimicuri similare.)

Un om fluierând pe stradă (e incredibil cum se aude totul ca şi cum aş locui la parter), la 4 dimineaţa. Nu-mi dau seama ce fluieră, dar nu o face într-un mod manelist. Nu cu modulări aiurea şi nici melodia nu-mi sugerează vreo vomă sonoră din alea. Nu. Fluieră onest, aş putea zice. N-ar avea după cine la ora asta şi oricum nici genul ăla de fluierat nu e, că încă nu a început ziua de lucru pe şantierul de alături. Nu ştiu, probabil cineva care mătură strada sau care se întoarce vesel de undeva. Oricum, frumos de auzit: se iscă o solidaritate de-o secundă.

Traficul redus la zgomot de cascadă – ziua e avalanşă şi stadion. Sau asemănător cu sunetul vântului în pădure de brazi. (Nu, nu seamănă cu cel din alte păduri, Dragoane zi tu.) Şi ăsta pentru că mă lasă să plec cu mintea în altă parte. Tot din cauza asta dar mai direct, forfota din gară, zgomotul de tren în deplasare şi semnalele de plecare. (Faină călătoria cu trenul noaptea. Cea mai.) Liftul chemat la 3 dimineaţa: hahaaa, cineva a petrecut. (Fără mine, deci următorul sunet va fi soneria de alarmă a liftului blocat.) Maşinile de ridicat gunoiul, care mă scapă de dovezi, hehe. Ploaia – bine, ştiu că nu se pune pentru că îmi place tot timpul, dar e diferit: ziua îmi dă poftă de somn, mai ales dacă vine la pachet cu tunete. Noaptea, taman invers.

Cocoşii cântând, în special când îi apucă pe la 1 şi pe mine mă apucă râsul când îmi închipui cum îi bumbăcesc celelalte orătănii din coteţ („’r-ai al dracu’, te ia la ore din astea, dementule! Nu poţi şi tu să te ţii până pe la 9…”) Trecem peste faptul altfel analizabil că există cocoşi în Bucureşti – şi nu la periferie. Şi ţipătul cucuvelelor, bufniţelor, huhurezilor, ciufilor şi ce alte păsări de noapte o mai fi; chestiune de rudenie, bineînţeles. Astea-s singurele sunete păsăreşti care-mi plac, pentru că după atât de admiratul ciripit matinal chiar nu mă dau în vânt. Iar gânguritul (ha?? Cine-a zis asta? Poate buhăitul) porumbeilor îl detest ciulamagen.

Tiiii ce mi-ar fi plăcut zgomotul de cai şi trăsuri. Ghinion, l-am ratat cu puţin. Vecinul din blocul din dreapta care cântă la vioară, deşi vioara nu e instrumentul meu preferat. Ăsta totuşi cântă mai mult seara decât noaptea, aşa pe la 10. (Îl invit pe această cale să-mi dea un semnal, fie el şi cu fum, dacă are belele din cauza asta cu vecinii proprii.) Ah da, vecinul de la şapte când calcă în capcana de vulpi pe care i-am băgat-o pe sub uşă. Ştiam eu că se duce noaptea la bucătărie să bea apă.

Nu mă pot abţine, deşi (sau tocmai pentru că) e un clişeu: da, normal că aud şi cum se crapă de ziuă.



Anunțuri

23 comentarii

  1. Unde-auzi tu cucuvele, bufniţe, huhurezi, ciufi? Că eu numai ciori aud! Mai ales când se crapă de ziuă!

  2. Păi înainte să aud că se crapă de ziuă mă salută cucuvelele, să respectăm cronologia nopţii. Când zici tu eu aud pescăruşi.

  3. Naaaa! E croncănit în toată regula. Adică ciori! Şi dacă-ţi arunci ochii pe cerul cu zori abia mijiţi, o să le vezi: invazie în toată regula!

  4. Or fi mierle, bre. Heckle si Jeckle, amicii mei. The talking magpies.

  5. Bine, sunt stoluri de ciori vopsite, ca să împăcăm ornitologia matinală. Problema nu-i asta, ci de ce există cocoşi (deci şi găini) în mijlocul oraşului?

  6. Si de ce nu ? Doar leului i se spunea franc. Indienii protejeaza vacil, francofilii – cocosii. Gainusele sunt escorta de circumstanta.

  7. …Alexandre, cred că tu vorbeşti totuşi despre gâşte când zici de „escorte de circumstanţă”. Având în vedere justa observaţie în ce priveşte orătania naţională franceză, mai plauzibil mi s-ar părea că avem de-a face cu nostalgici care refuză să vadă că România a devenit din cultură cu orientare francofilă una anglofilă. Un act de rezistenţă culturală de fapt. Lăudabil. Subtil, dar tenace. Până-n smalţul alb al oalei de supă.

  8. Petronia, nu. Pentru ca-n locul cocosilor (care, când sunt vii, nu provoaca fobii prin ghearele lor) am popula urbea cu buldogi. Ceea ce n-ar fi în avantajul tau. Cocosul e ceva mai inofensiv, chiar si când e cu picioarele-n gainat tot cucurigu cânta.

  9. Eu as propune un cird de mastiff’i bine dresati sa plece acasa cu mina care arunca hirtia pe jos. Ar arata Bucurestiul mult mai onorabil.

    Petronia, dupa cum ai ghicit deja, recomand o noapte cu luna plina in virf de munte, dupa ce au adormit ceilalti. Sa auzi, individual, firele de iarba cum se misca in adierea vintului. O experienta la fel de interesanta este in plin desert, dupa furtuna de nisip de seara :D, cind auzi gizele cum pasesc printre firele de nisip in cautarea apei. Orasul e departe de a putea sa’ti ofere o adevarata experienta a noptii. Si, daca ma gindesc bine, nici la sat n’am trait experiente mult mai intense.

  10. Cum Dragoane? Sunetul sătenilor care se întorc înjurând beţi mangă de la câmp nu îţi mişcă inima? Câtă lipsă de sensibilitate idilică.
    Şi nu înţeleg. Cum aş arăta şi eu mult mai onorabil fără picioare, în urma invaziei de potăi?

  11. Pai ma indoiesc de faptul ca tu arunci hirtii pe jos. Cu miinile sau picioarele, nici nu mai conteaza 😀

  12. Uiţi că pe mine scrie în câineşte „şniţel – autoservire”. Nici un fel de dresaj nu-i în stare să contracareze aşa reclamă. Io zic să facem ca şi până acum: să-i corectăm noi pe contravenienţi. Cu dalta.

  13. Cred ca totusi e o oarescare doza de paranoia in abordarea relatiilor tale cu lumea canina. Daca vrei sa’mi verifici teoria te invit la Brasov sa faci cunostinta cu Max (o bestie jumatate ciobanesc mioritic, jumatate St. Bernard) 😀

  14. Bine, înţeleg că vrei să deschizi un muzeu cu Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop şi Jumătate-de-paranoică. Jack Spintecătorul taie bilete la intrare. Din vizitatori.

  15. nimic nu se compara cu cetateanul musulman care salasluieste, dimpreuna cu cele 3 neveste si nenumaratii copii, in apartamentul de desupra mea. Imi imaginez ca e muezin sau ceva, altfel nu-mi explic de ce canta un soi de balade de dor si jale la anumite ore relativ fixe.

  16. Candyshop, daca vrei un adevarat festin auditiv musulman iti recomand sa rezervi o camera la unul dintre etajele superioare ale hotelului Flamenco din Cairo. La doar citeva zeci de metri de ferestrele tale, fara prea multe obstacole care sa atenueze sunetele, vei avea difuzoarele enorme prin intermediul carora cheama muezinul credinciosii la rugaciune. Cea mai spectaculoasa este chemarea la rugaciunea de la 4 dimineata, mai ales daca ai lucrat pina pe la 2-3 si abia te’ai intins in pat sa’ti relaxezi putin oasele pina la 6 cind o iei de la capat.

    Farmec suplimentar este adaugat de faptul ca sus numitul hotel, desi a cheltuit multi bani in renovari, n’a avut la dispozitie tehnologia avansata, extraterestra as spune, care sa le permita instalarea de geamuri care se inchid complet.

  17. Dragoane,

    E de-ajuns o buda turceasca într-o mica gara româneasca de provincie (ca alea din unitatile militare nu stiu daca le-au pastrat).

  18. Alexandre, nu ştiu unde ai văzut tu budă de orice fel în vreo mică gară românească de provincie. Sau există boschete turceşti?

    Cadyyshop, caracterul jalnic al baladelor mă face să cred că omul o fi pur şi simplu claustrofob. Şi chiar dacă nu e, sunt sigură că îl putem înţelege: 3 neveste? Nenumăraţi copii, apărând care de pe unde te aştepţi mai puţin? Să nu mai ştii care al cui e?? La ce etaj ziceai că stă?

    Dragoane taică, un tub de spumă poliuretanică ţi-ar fi asigurat recunoştinţa veşnică a tuturor turiştilor cazaţi acolo pe viitor. Şi ar fi întărit şi structura de rezistenţă a clădirii, altfel nu-mi explic frecvenţa cu care împănează pereţii mai tuturor clădirilor vechi (şi din păcate frumoase) din Bucureşti. Te trezeai uns un cu totul alt tip de inginer.

  19. umblati cu cioara vopsita?

  20. Nu.M-am răzgândit şi-am împăiat-o. De ce?

  21. Deci umblam cu cioara taxidermizata. Na, Anaid. Sâc.

  22. Şi taxinomizată, că ne place ordinea. A propos, nu era cioară ci corb: avea o bucată de caşcaval în gât. Cauza materială a morţii, pentru că cea morală probabil a fost urarea vulpii: „sta-ţi-ar în gât!”

  23. Sta-ţi-ar în gât să-ţi steie ! (pentru conformitate)


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s