Galaxia Svejk

Babelor,

Recunoaşteţi: credeaţi că m-am blegit. Că Veta m-a băgat într-un azil de bătrâni şi că vegetez acolo într-un colţ, plângând de frica uşii deschise şi a asistentei medicale grase şi cu mult păr pe picioare.
Ei bine, aş.
Azi, de exemplu, îmi bate soră-mea la uşă şi zice că să mergem la teatru. Bine, zic eu, mă îmbrac într-un capot frumos colorat, îmi pun ciocatele în picioare, coborâm, se urcă fiecare dintre noi în maşina ei, eu plec, Veta vine ceva mai târziu cu taxiul, că se pare că cineva i-a tăiat cureaua de transmisie în 83 de bucăţi. Ce chestie!
În fine, teatrul la care am fost era Ţăndărică, dar se juca altceva. Din şuşoteli am dedus că era vorba despre o piesă „pentru adulţi”, care avea o legătură oarecare cu soldatul Svejk, în regia lui Alexander Hausvater. Zic „şuşoteli” pentru că la intrarea în teatru urla dintr-o boxă nişte muzică ambientală, adică formată dintr-o singură notă. Fiind ambientală, ambienţa era una de înmormântare: înmormântarea lui Dumnezeu, sau aşa ceva.
Ascultăm noi vreo jumătate de oră chestia aia, aruncăm cu pietre în boxă, nu o nimerim, apare şi Rechinroll, care ne aranjase cumva cu biletele, intrăm. Publicul, amestecat: jumătate din el de vârsta noastră, cealaltă jumătate cu doi ani mai tânără. Ne aşezăm pe nişte bănci de lemn, pe care nu mi-aş lăsa nici pisica să stea, ne uităm la scenă. Acolo, pe o pânză, o proiecţie cu stele mov şi galaxii verzi, şi nişte litere care se învârteau, formând din când în când titlul piesei: Galaxia Svejk.
Buuuun. La un momentdat lumina se stinge, pânza se dă la o parte, apar nişte actori îmbrăcaţi în negru ca nişte ninja, care fac mişcări fără sens: unul învârte ceva luminos, altul învârte ceva mai puţin luminos, în fundul scenei se deschide un ochi de lumină din care iese ce altceva decât lumină. Momentul n-are nici un farmec şi este – ca din păcate tot spectacolul – pe muzica unui domn Yves Chamberland, care a creat ceva între Rave şi muzică populară. Deci ceva oribil. Totul se termină cum a început, adică degeaba, şi pe scenă apare o păpuşă cam la un metru treizeci, şi care îl reprezintă pe Svejk sau un extraterestru. Sau pe un Svejk extraterestru. Păpuşa este mânuită de un actor care stă în spatele ei. Şi el este ninja. După ce păpuşa face nişte paşi pe scenă, apar şi alte păpuşi din lateral: câini. Vreo patru. Care dansează şi ei puţin, după care Tania Popa, care chiar este actriţă şi mânuieşte păpuşa câine femelă, dansează un fel de cazacioc. Nu apuc să mă întreb bine de ce, pentru că cazaciocul se termină şi câinii pleacă. Apar în schimb nişte oameni împăturiţi în cearşafuri, care se târăsc puţin pe jos. După care ei pleacă, şi apar alţi oameni, care să zicem că ar reprezenta Poporul: o mireasă, un miner, o elevă, alţii. Ei dansează vesel şi pleacă şi ei, că aşa se cade. Vin alţi indivizi cu nişte litere, care puse cap la cap formează cuvintele „Arhiducele Ferdinand a fost ucis”. Svejk extraterestrul citeşte, după care ăia cu cuvintele ies şi se întoarce poporul, care zice ceva, am uitat ce. „Ce păcat”, poate. Iese poporul, intră un crâşmaş. Crâşmaşul face bere, sau aşa am înţeles eu. În crâşmă intră un tip despre care crâşmaşul ne spune că e spion al poliţiei (cât de penibil e teatrul când un personaj ne spune cine este alt personaj exact aşa: „Acest om este un spion al poliţiei”!). Vine şi Svejk, zice ceva despre împărat (am uitat: pe fundal este o pânză care reprezintă un tablou cu împăratul care are o gaură de cur pe frunte), şi spionul îi arestează şi pe Svejk, şi pe crâşmaş.
A, am mai uitat ceva: la un momentdat, Svejk povesteşte cum l-a bătut din greşeală un parlamentar. Adaug asta doar aşa, ca să nu credeţi că mint.
Ok. La faza cu arestul am plecat, că mă enervasem prea tare. Am văzut poate 100 de piese de teatru în viaţa mea, şi niciodată n-am plecat înainte de sfârşit, nici măcar la Closer sau la Vizita Bătrânei Doamne puse de Felix Alexa sau Alexa Visarion sau cineva pe-acolo la Bulandra, acum multă vreme, dar asta era prea cretină. „Pentru adulţi”? Seriously? Hm. Posibil.
Nu termin aici, pentru că am în mână caietul program, care constă dintr-o foaie de hârtie. Acolo scrie aşa:

„Referitor la spectacol Alexander Hausvater a dezvăluit câteva din ideiile (aşa scrie, „ideiile”. Da.) care stau la baza acestei adaptări îndrăzneţe, moderne şi inovatoare” etc.
După care urmează, în ghilimele, adică redând, din punctul de vedere al cititorului, vorbele regizorului: „spectacolul de la Ţăndărică este o explozie de ritm, culoare, mişcare şi spiritualitate”.

Sper că cel care a scris foaia program a pus ghilimelele alea din greşeală, pentru că nu îmi vine să cred că un regizor ar vorbi astfel despre propriul spectacol, ci ar lăsa publicul să decidă ce a văzut. Într-adevăr, erau multe culori şi la fel de multă mişcare. O fi fost şi spiritualitate, dar mai târziu. Ritm, hm, ce să zic. Da, să zicem că era şi ritm.
Doar că nu asta vroiam să văd, ci puţin sens. Care a lipsit cu desăvârşire.
Unde mai pui că toate momentele muzicale erau puţin cam scurte, şi că scena părea mult prea aglomerată când se aflau mai mult de două persoane pe ea, adică mai tot timpul.
Pe scurt, am văzut jumătate de oră dintr-o tâmpenie, dar totuşi nu îmi pare rău, că uitaţi ce postare babană a ieşit din asta.
Şi acum că v-am zis, puteţi şterge „văzut spectacol Hausvater” de pe lista de „to do în vara asta”, şi scrie în schimb „lăcuit balustrada balconului”. E mai amuzant, mai fascinant, şi, desigur, mai spectaculos decât Galaxia Svejk.

Vă pup,

Rhetta

PS: Veta a documentat inepţia văzută cu nişte poze. O rog pe această cale să mi le trimită sau să şi le bage în cur, depinde de dispoziţie.

Anunțuri

7 comentarii

  1. Bine ai revenit duamna Retha! Sper ca biletele nu au fost la suprapret. In fine, s-a razbunat nepotu’ :))) Sper sa-i „aranjezi” de un bilet nepotului cand se va pune in scena Rambo 4.

  2. Motto:
    „Švejk: Frumoasă vară….
    Cârciumarul: Ca un căcat!”
    Jaroslav Hašek – Peripetiile bravului soldat Švejk

    Hasek a scris o carte plina de umor cazon, cu glume de racani si de caprari, cine n-a facut armata n-are cum sa-l inteleaga. Regizorul ala se pare ca i-a fentat pe-aia de la Recrutare, a avut platfus, ceva; el o fi crezut ca e ceva la fel de simplu ca la o piesa de Eugen Ionesco, la care nu e nici-o chestie daca nu respecta textul si improvizeaza un pic. Nu inteleg insa sensul cuvantului GALAXIA din titlu. Cred ca i-a placut foarte mult serialul Star Trek.
    In fine, astept sa vina si cu alte capodopere ca aceasta, cum ar fi de exemplu regizarea piesei „Miorita” despre o oaie clonata, despre transhumanta pe orbita si apoi saltul in hiper-spatiu.

  3. Bre soro, mi-am permis sa-ti atasez io pozele in post. Consider ca sunt la fel de bune calitativ ca si spectacolu’. Ergo: Hausvater e un netalentat.

  4. Da, soro, pozele sunt oribile, perfect!

  5. memorabil… din momet ce au iesit doua parti 🙂

  6. Băi da’ pare sinistru ce ziceţi voi aici. Grotesc. În fine, pentru că nu am văzut spectacolul şi nici n-o să-l văd, din analiza textului şi pozelor reies următoarele:
    1. spiritualitatea era subînţeleasă. Să vedem: e probabil ca 90% din spectatori să fi înjurat pe cei responsabili de chestia asta şi să-i fi trimis, printre altele, înapoi la origini? Da. Poate fi asta interpretată ca o variantă a mitului eternei reîntoarceri? Iar da. (Pentru că înjurăturile vor continua şi după ieşirea din sală, vide supra, întreţinându-se din amintiri ca un perpetuum mobile). Este mitul eternei reîntoarceri o componentă spirituală? Da. Q.E.D.
    2. Dacă tot e cu galaxii, penibilul de care zice Rhetta în legătură cu declaraţia „Acest om este un spion al poliţiei!” ar fi putut fi dus la apogeu dacă personajul se dovedea a fi Darth Vader.
    3. Veta, cuţitul pe care l-ai găsit lângă maşina ta rănită şi care a arăta vinovat de tocarea unei curele de transmisie nu era lăsat acolo de Rhetta, ci adus de Şerban Măgureanu de pe noptiera Rhettei. Ce căuta câinele acolo, pe de altă parte? Păi dacă e să fim sinceri până la capăt trebuie să recunoaştem că ea l-a dresat să se pişe numai pe roţile tiranozaurului.

  7. Orice intelectual (intelectual = om care uraste SF-ul, ca e un gen minor) care pune o tema SF (si am zis SF asa, cu mila) intr-un cacat devine autorul unei „adaptări îndrăzneţe, moderne şi inovatoare”. Si oricum, extraterestrii denota SF doar in SF. In mainstream, extraterestrii sunt extravagante intelectuale fine.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s