Uh, shit?

Babelor,

Sunt la Starbucks şi vroiam să vă spun ce mişto e aici, că bate vântul şi sunt băieţi cu muşchi şi fete cu picioare, deci pentru toată lumea câte ceva, dar tocmai am dat foc localului, deci nu mai e aşa mişto. I-am dat foc stingându-mi ţigara într-o scrumieră din aia şmecheră, cu un şerveţel umed pe fund. Care scrumieră nu mai este atât de şmecheră după ce şerveţelul a stat opt ore la soare şi este mai uscat decât pielea Vetei într-o zi de martie. Acum focul a cuprins şi o umbrelă, o bicicletă şi două fete, şi deci ar cam fi timpul să mă car. Pe de altă parte, wirelessul funcţionează perfect, şi vântul bate din spate, deci poate că mai stau, mai ales că băieţelul cu părul în flăcări este deosebit de caraghios, la fel ca şi maică-sa, care îi dă cu un scaun în cap, încercând să-l stingă.

În fine, reamintesc că diseară se face sport în Kiseleff, şi că surorile Marx vor fi reprezentate acolo de mine, Veta şi Petronia. Alea dintre voi care au impresia greşită că ştiu cu ce se mănâncă fusbalul, sunt invitate să ni se alăture şi mai apoi să plângă.

Vă pup,

Rhetta

Anunțuri

27 comentarii

  1. No no no no. Io am plâns de la fusbal data trecută, când am obervat că mi-e imposibil să mişc beţele alea într-un mod cât de cât coordonat cu ce ştie creierul că văd ochii că mişcări ar trebui să facă. Deci nu. Are şi baba demnitatea ei.

  2. pa mine sa nu contatzi, ca fac sport la barsana , in maramures!
    😉

  3. Bate vântul în Starbucks? 😮

  4. Dora Maar, numai prin buzunarele clienţilor. 🙂 Sau afară, pe terasă.

  5. ce fac fata? iau masina si blocu si ma bag in pamant? eeh?

  6. Nu, Pitice, că a stins Rhetta focul între timp cu o cisternă de benzină. Eşti în siguranţă.

  7. lasa factu divers. ai castigat la fotbal pe masa sau nu?

  8. Pe dracu’. Am pierdut şi la tenis pe masă. Mă mir că încă nu a jubilat Rhetta pe aici. Eu sunt în doliu şi dacă aş avea masă în bucătărie m-aş antrena intens pentru revanşă sau ceva. Dar se vede că justiţia divină nu-i de partea mea de data asta, o fi mituit-o Rhetta cu ţigări.

  9. vrei tigari? sa vorbesc cu vampiru? cam cate vrei?

  10. Nu ştiu, ca să depăşesc oferta mituitoare a Rhettei trebuie să aflu mai întâi care a fost ea. Această chestiune nu s-a încheiat.

  11. si azi iar? iar mue net?

  12. sorelor. avem o mare problema. nu mai merge treaba deloc cu aceste bloguri.
    ianke, ce parere ai?

  13. si unde draq e alexandru? l-ati mancat?

  14. Nu l-am mâncat Pitice, că nu suntem canibale. Altfel nu mai rămâneau din noi nici ochii de mult. Există.

  15. kk. arata-l. o bucata din el macar. nu stiu…

  16. vezi ca am deraiat rau cu blogu. cred ca il trag pe drepta.

  17. tronio, tu ai vazut after.life?
    ca ma apuc de il laud eu daca tot nu cititi la mine…

  18. Iar îl tragi pe dreapta? Taică, parcă eşti TIR-ist în căutare de autostopiste. Nţ… Dacă nu mai merge, dacă te baţi cu el, dă-i o pauză. Nu-l mai omorî şi resuscita atât că o să te trezeşti cu un blog confuz care o să aibă nevoie de psihoterapie pentru probleme de identitate şi sindromul Stockholm sau ceva.
    N-am văzut Pitice, nici after nici before nici during life. No serios, pe mine mă întrebi? Da’ poţi să zici şi pe aici despre el, deşi am citit şi la tine.

  19. mda. nu imi omor blogu mah, doar ca nu mai scriu la voi. de aia trag pe dreapta la voi.

  20. De ce? E cumva în partea dreaptă a blogului nostru o oază cu copaci şi fântâni arteziene şi îngheţată de e aşa tentantă?

  21. adica nu va mai vizitez. ce e asa greu de priceput?

  22. Nimic. Eu nu întrebasem „ce”.

  23. o sa ne reimprietenim peste 100 de luni cand o sa aveti ceva de spus.

  24. in Starbucks bate vantul?

  25. vaiii a mai pus cineva intrebarea asta. iar am citit de jos in sus ;))

  26. Deci tre’ sa postam cand suntem la Starbucks? Ok, uite si un comment din Manhattan daca tot e vorba de fitze.. Dar daca nu dati sursele pe blog tot marlanie e, indiferent de unde postezi!

  27. Era pe undeva vorba de fiţe? Probabil cam tot pe unde era şi de mârlănie. În fine.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s