MAT la G12

Bantuind astazi prin cotloanele Bucurestiului, pasii m-au purtat ca de obicei pe carari nebatute, nestiute. Se facea ca era parcul Cismigiu, sau cam asa ceva, sau poate Parcul Pulii, recent infiintat in sectorul 9 al capitalei. Cert este ca am ajuns aici:

Aici, cumva, se intalnea o secta aparte, de a carei existenta uitasem. M-am indreptat spre ei intr-o stare nebuloasa, cauzata de enormele radiatii solare ce se revarsau abuziv spre planeta noastra, si despre a caror existenta fusesem avertizata de specialistii Institului de Hidrocomunicatie.

Si totusi ei erau aievea, acolo, nepasatori la finalul lumii din jurul lor. O specie, am zis, deosebita, parca extrasa din Zona fratilor Strugatki, reinventand conceptul de picnic la marginea drumului.

Obosita, m-am asezat si am tras cu ochiul, urechea si uneori curul la cele ce ziceau, debitau. Am remarcat cat de autentici erau acesti oameni in comparatie cu discursul sociopat cacat peste noi zi de zi prin intermediul televizorului, radioului, internetului.

Fetzele zbarcite, sarace si obidite ale acestor oameni aveau ceva de spus. Aveau o poveste. Fatza imaculata a vecinei noastre de 26 de ani de la etajul patru, care isi poarta uneori ochelarii Gucci in trap voios pe scarile blocului, duhnind violent a pizda, nu are nicio poveste. Nici macar un haiku.

Din ce in ce mai uimita, auzind cu stupoare discutiile revolutionare pe care le purtau acesti indivizi, m-am apropiat de ei. De peste tot se auzea „Azi le dam sah”; „Mama lor de nenorociti”; „Ne-am saturat de conducatorul Vader”; „Acceleratorul de ioni din apartamentul domnului Stefanescu ne va ajuta”.

Cu si mai mare uluiala, uluintza, aproape zdrobifututa, m-am apropiat si mai mult. Moment in care am vazut JOCUL. Primind in casti comenzi cifrate, ca si limbajul lor, aceste personaje jucau un sah pe care nu-l mai vazusem in viata mea.

Piesele nu mai erau obisnuitele ture, regi si regine. Purtau nume stranii, cum ar fi „ciozvarte”; „capoate” sau „alifie”. „Muta ciozvarta la F 19″; Unge-i capotul cu alifie la Y2 78” am mai auzit, moment in care m-am decis sa scot celebrul meu telefon si sa documentez pentru voi acest joc de SAH.

Mda. Asta a fost experienta mea cu Sahistii din Cismigiu. Am plecat clatinandu-ma pe picioare, nauca, nadusind ca dracu sub, repet, muntii de explozii solare care stateau la stop pe Brezoianu colt cu Unirii. Nu inainte de a surprinde un instantaneu si cu uluitoarele personaje din acest post.

Anunțuri

9 comentarii

  1. Heh, incredibil, revoltător! . Cineva care ajuns acasă purtând încă pe nas ochelarii cu care văzuse filmul 3D în cinematograf s-a uitat la tabla de şah şi uite ce-a ieşit. Încerc să-mi imaginez cum schimbă asta regulile jocului: calul va avea voie să sară peste piese aflate în acelaşi plan orizontal, pe acelaşi nivel, sau şi peste cele aflate pe alte niveluri dar care în proiecţie pe nivelul lui i-ar sta în cale? Nebunul pe ce diagonală o mai taie, că înnebuneşte şi mai tare încercând să-şi dea seama? Regele e de-a dreptul discriminat, nu are la dispoziţie pentru rocadă decât regina şi aia cum fuge pe unde vede cu ochii săracu’ a încurcat-o, că turnurile nu-şi văd de apărat regi când încearcă să-şi dea seama cum se urcă o scară.
    Jale. Dureri de cap. Piesele fac revoluţie.
    De la soare tre’ să fie.

    Poate dacă i se aplică un pumn ca lumea zigguratul ăsta redevine tablă plată. Să sperăm, pentru binele şahiştilor din Cişmigiu.

  2. Veta, sper să nu se supere Piticugras pe mine că-l arunc în război da’ la zigguratul de şah pe care l-ai postat cred că numai el, ajutat de cunoştinţele despre a cincea dimensiune, are vreo şansă să-ţi facă faţă. Ba chiar cele două dimensiuni în plus s-ar putea să te facă să regreţi c-ai întrebat.

  3. Sa remarcam totusi, Veto, ca personajul din dreapta, din ultima poza- acela care ne trateaza cu curul din care iese o batista bej-pastel (disposable sau nu, nu stim) – are pe tricou un esichier si mai bionic, care împrumuta features de tetris si de arcade shooting games si de X si O. Ala da, sahist. Era ziua, dar sa vezi ce LED-uri i se aprind noaptea.

    Însa.
    Însa.

    El juca sah, da ? Sau table, never mind. Cu domnul cu sapca galbena (acela care are si el un caroiaj pe camasa, ca un esichier de jucat doar cu albele). Contrar a ceea ce s-ar pute credse, omul cu yallow cap nu joaca cu personajul din dreapta (cel din care se vad mai mult ochelarii de soare atârnati de parul de pe piept). El joaca cu omul nostru cu batista (se-ntâmpla totusi ceva între batista si santul lui interfesier, totusi). Bref, Veto, cu ce muta asta piesele sau pulurile, cu ce da cu zaru’ daca…. Look, no hands ! Ahm ? Ahm ?

  4. Hahahaha, corect Musiu, corect, bine vazut. Dar mi-e rusine sa zic aici sa zic cu ce le muta.

    P.S. – cu parere de rau sa nu te fi intalnit

  5. Avem vreme, Veto, avem. Suntem babe cu longevitate de baobabi, îngropam si vulcanul islandez…

  6. am vazut acolo, de mai multe ori, si chinezi care jucau carti! mai erau? mai erau?

  7. Ca sa fiu sincera, nu i-am vazut. Nu exclud totusi ca acesti oameni sa joace sah PENTRU guvernul chinez.

  8. Da’… Corelând observaţiile lui Alexandru şi Liviei cu un mit urban rasist nu pot să nu mă întreb dacă nu erau pe acolo şi negri şi mai ales ce joc practicau.

  9. Cred ca ai nimerit in „Timpul dezarticulat” al lui Dick. Parca de-acolo-i scoasa scena!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s