Colectia de chestii babane : Andrew Stevovich

Babelor,

Peste Andrew Stevovich am dat din pura-ntâmplare, acum vreo cincisprezece ani, printr-o delicata atentie a hazardului (qui fait bien les choses, parfois), adica un CD (Steps Ahead) cu Fallen Diva pe coperta. Ha ! Fascinatie instantanee de un onirism cvasi-opioid, urmata de lungi forfoteli întru aprofundare si contemplatie.

 

Reflexul mereu famelic al categorisirii, lipirii de etichete si rânduirii pe rafturi aduce aici migrene fiindca, în taxonomia plasticii, Stevovich – David Lynch al picturii – ar putea fi bel et bien unicul reprezentant al unei încrengaturi aparte. Ask the man himself si va va raspunde, pe cât de simplu, pe atât de deconcertant: “I consider myself an abstract artist.” Abstract? How come? când realitatea e înfatisata prin prisma unui observator sagace si redata cu o surprinzatoare minutie. Dar – cum spunea un anume James Gardner (The Dispassionate Perfectionist, The New York Sun, October 18, 2007): “… though both of these preoccupations — his enameled precision and his cartoonish abstraction — are usually antagonistic to the ambitions of pure, painterly form, Mr. Stevovich’s works are filled with all kinds of visual felicity that we traditionally associate with abstract painters or artists practicing a more fastidious brand of realism.

Mâini firave, de o cumintenie ecleziastica si o imponderabila gratie Rinascimento,  faciesuri lunare amintind de Botero si Fernand Léger „(ce mécanicien de la peinture dupa care moooor !!!), angles of view stil Grosz or Dix, that’s not the point, caci demersul didactic, pe lânga întreprindere anevoioasa, se dovedeste si superfluu, poate chiar deleter când e vorba de a savura în tacere. Chiar, ce rost ar avea nesfârsite polemici pe marginea afinitatilor, influentelor sau a tehnicii însasi când, asa cum spune Edward Hopper (pe care – tenez-vous bien – îl regasim în Neon Night al lui Stevovich, dar ale carui imagini se regasesc, la rândul lor, si în filmele lui Lynch, ça alors …): If you could say it in words there would be no reason to paint.

 

P.S. Imaginile sunt luate chiar de pe andrewstevovich.com unde, printre multe tablouri, sunt o gramada de critici foarte interesante. Am sa închei însa tot cu Edward Hopper: No amount of skillful invention can replace the essential element of imagination.

Va pup.

Anunțuri

6 comentarii

  1. Hm. O variantă urbană a „vameşului” Rousseau, nocturn şi amator de casino-uri, molipsit de melancolia orei patru dimineaţa şi a luminii de felinare? Fain, Alexandre.

  2. Could be, Petronia. Si merci. Chimia analitica a lui Stevovich duce catre sute de ingrediente, ce-i drept. Iar tot melanjul asta – nici eclectic si nici incongruu – e ravasitor, cel putin pentru mine. De-aia spuneam ca disectia – desi, iata, interesanta – paleste oarecum în fata trairii (aproape sinestezice) în fata unui tablou de-al lui.

  3. Aia nu fu disecţie, Alexandre, pentru că ai dreptate. E chestie de trăire. Aia fu sinteză de senzaţii.

  4. Just. Si de care nu ma satur.

  5. Foarte, foarte fain! Multumim, Alexandru! 🙂

  6. Merci beaucoup, Veta.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s