How to destroy the world (tutorial pentru omenire)

Oamenilor,

Mă bag într-o chestie mult peste capul meu, dar asta e. La început am vrut nu neapărat să vă recomand fimuleţul de mai jos, da’ să vă zic că mie mi s-a părut fain. Face parte dintr-o serie numită „How to destroy the world” (obiectiv care mi se pare demn de atins, zic) realizată de doi oameni pe numele lor Steven Appleby respectiv Pete Bishop pentru Discovery Channel. Încă trei fraţi ai clipului de mai jos sunt de găsit pe YouTube. Toţi voinici şi vrednici, zic io. Nu-l adresam atât acelora din dvs. care au maşini cât speciei celor care nu se duc nici să ia pâine fără ele şi care au uitat şi ideea, nu doar senzaţia că curul nu le e încastrat în scaunul cu cerc în faţă şi pedale la picioare şi leşină la simpla idee de a merge un kilometru pe jos. Mai apoi am dat de altceva, legat de video-urile astea mici şi ca lumea. Dar să începem cu începutul.

Filmuleţul. Dacă nu vă place e în regulă, nu mai citiţi şi restul postării; mergeţi de vă faceţi un ceai, muriţi de cald pe undeva (vă zic asta cu toată compasiunea şi empatia) sau prăjiţi nişte peşte. Din ăla de pe fundul lacului de mai jos:

Aşa. Acum mai departe. Unul din taţii lui este Steven Appleby, autor de animaţii şi ilustraţii britanic şi canadian simultan sau alternativ, bănuiesc că depinde de cum are nevoie. Un personaj în sine, care poa’ să vă placă sau nu, la fel ca şi munca lui. La memoria pe care o am, e foarte posibil să se mai fi scris de el pe aici vreodată, da’ fiindcă n-am reuşit să găsesc merit o tigaie în cap şi mi-o asum cu mea culpa anticipată. Eh, nu despre om e vorba cât despre site-ul lui. Eu m-am plimbat o oră pe acolo azi-noapte. Ca să nu vă trimit chiar legaţi la ochi în labirint, vă zic atât: toate duc spre altele. Plimbaţi cursorul pe unde vă vine în cap şi pe unde nu vă vine să credeţi, când se transformă în mâna aia cu indexul întins cu care faceţi click ştiţi că aţi mai găsit un indiciu. Dacă nu vă place, înjuraţi-mă şi gata.

Anunțuri

4 comentarii

  1. Hai ca la unele chiar nu ma gindisem! Asa, si acum hai sa trecem la aplicarea acestui tutorial. Eu imi aleg motorasul cu uraniu. Ma duc sa-l adaptez la masina. Incep cu masina de spalat.

  2. De asta-s bune chestiile astea, depresie. Un singur om nu se poate gândi la toate. Eu zic însă că mult mai fain ar fi să adaptezi maşina de tuns iarba. Se potriveşte cu uraniul, aşa…
    Sau maşina de făcut tăiţei. Aşa o să demonstrezi şi că supa e toxică.

  3. Wow! It’s works! Am folosit reteta de taitei dar in bors. Ghici ce se vede verzui pe intuneric?

  4. Excelent! Aşteptăm poze cu meduze fosforescente înotând în farfurii şi mâncând oamenii din faţa lor. And that’s how jellyfish destroyed the world. Mind how you eat and get eaten, miam-miam, miam-miam.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s