P.L., brigada „Moravuri”

Oamenilor,

Rar ne dăm seama de chestia asta, tocmai pentru că ţine de ceva ce facem foarte des. E cel mai greu să analizezi lucrurile care se întâmplă atât de frecvent încât devin inconştiente. (De exemplu, dacă nu mi se spunea nu mi-aş fi dat seama că primul lucru pe care-l fac când mă aşez la masă e să beau apă.) Despre ce e vorba? Păi chiar despre vorbă. Despre vorbe mai precis, şi pentru exactitate maximă despre ticuri verbale.

Azi în metrou cred că am avut ocazia să întâlnesc cea mai completă colecţie de stereotipuri verbale adunate într-o singură creatură dotată cu darul (dăh, blestemul) vorbirii de când au apărut ticurile astea, respectiv de când există exprimare articulată. O seară liniştită de iad, târându-mă spre bârlog pe jumate lichefiată cu teroarea că mâine va fi şi mai rău (ăsta nu e un clişeu, adică nu acum. M-am uitat la meteo.) În jurul meu, obişnuitele discuţii idioate. Nimic ciudat, până când deodată au început să-mi sângereze urechile. Am verificat, nu sunt preşedinte. Cineva vorbea mult diferit de ceilalţi. Prima mea reacţie mentală a fost cea atribuită lui Thor Heyerdahl când a văzut peştele zburător: „Aşa ceva nu există!”.

În următoarele 9 minute şi 40 de secunde am fost aşa ocupată să ţin socoteala clişeelor emise şi să nu-mi vină să cred, studiind fiinţa în reflexia din geamul uşii ca să mă conving că nu am halucinaţii, încât nu mi-am dat seama că frustrarea venea de la faptul că uitasem să râd. Câte un „fată” aruncat la cinci cuvinte, alternat cu „ştii?” la intervale neregulate, între două şi zece secunde. Indiferent de cuvânt, uneori chiar în mijlocul lui. Plus cele mai la modă greşeli ale anului: „decât” folosit fără negativ, „mai mi-a zis”, „vorbim dacă e”, „sincer” (ăsta e un cuvânt normal dacă nu e folosit foarte des, caz în care devine enervant şi un destul de bun simptom de „Petrică şi lupul”). N-am auzit în viaţa mea atât de des întrebarea „ştii?” Nici în şcoală când se încerca să mi se dea şanse la tablă la mate.

Mdeah… Babă isterică. Eh, exagerez de dragul ideii şi efectului dramatic. Îmi produce vreo plăcere dementă să mă pun în poziţie de victimă, sufăr de mania persecuţiei lingvistice. Nu mă plâng eu mereu că oamenii folosesc cuvinte care nu există sau le maltratează pe cele care au ghinionul să existe deja şi să le fie cunoscute? Ba da. Dar n-am eu mereu dreptate când fac urât? Iar ba da. Şi acum la fel. Clişeele alea le ştim cu toţii, de la alţii sau ne surprindem şi pe noi folosindu-le câteodată (io scap „ştii?” când vreau să verific atenţia interlocutorului sau să-l implic în conversaţie dacă am senzaţia că-l plictiseşte ce zic da’ a dracului cum sunt nu vreau să mă opresc; însă nu la fiecare trei-patru cuvinte dacă nu vreau să-i transmit că e idiot sau că eu sunt). Atâtea clişee în aproape zece minute de conversaţie încât jur că auzeam cuvintele care chiar transmiteau ceva horcăind cu disperare, sufocându-se. Scârţâitul ăla oribil al trenului pe şine era suită de Bach pe lângă cum suna discursul creaturii. Persoana aia există şi se mişcă în libertate. Până când?

Anunţ aşadar pe această cale înfiinţarea Poliţiei Lingvistice, brigada „Moravuri”. Agenţi sub acoperire, deghizaţi în babe inofensive de toate vârstele şi ambe sexe. Sancţiunile vor consta, în funcţie de gravitatea infracţiunii şi de recidive, în avertismente, amenzi sau bâte în cap până se resetează mecanismul. Fata din metroul de pe magistrala 1 direcţia Republicii (ora 22.25) care se recunoaşte în această descriere să poarte în următoarele zile cască de motociclist, ştii…? Sincer, fată.

Anunțuri

23 comentarii

  1. Vai, tuuuu. Nu sa poateeee, ai ma, nu po’ sa creeeed. Fara misto, pe bune ? Uaaaa, ce tareee.

    Deci Petronia, afla despre mine ca sunt bine sanatos ceea ce-ti doresc si tie.

    Ai vreun post de locotenent major în fortele tale de ordine ?

    Ramâne cum am stabilit.

    Super.

  2. Care este.

  3. Hai tuuuu, logic că am, Alexandre. Adică dude, dacă nu pentru tine… Ştii? Am decât un post de locotenent, dar al tău e. Vorbim, dacă e, să stabilim. Cool.

  4. Iau martor pe acel gras pitic, cu sau fara voia lui: glosolalia între Lujerului si Gorjului e infinit mai spumoasa. Pour l’amour des échanges linguistiques, ar trebui sa-ncerci un pelerinaj underground. Idiomul e juisiv, sa moara ce-am pa casa.

  5. A, nu, Alexandre. Dialectul ăla îl cunosc. Eu am scris aici despre permutări de şase elemente invariabile. Ce zici tu e organism lingvistic viu, în plină creaţie la fiecare mişcare a corzilor vocale. Ce zic io e lipsă cruntă de fantezie şi urechi la purtător.

  6. Bine, Petronia. Atunci grijesc eu de tronsonul ala. Iar fatuca de care pomeneai, ei bine, las-o tot în mâinile mele. O sa-i transform casca în cocolos de poleiala (stii tu, aia care-nvelea bomboanele de ciocolata ambalate în cutii cu poze cu cu pisici).

  7. Nu cumva avea si cizmulite din alea mov cu tişlaifăr pe carâmbi ?

  8. Mie-mi plac mult şi bomboanele plate, Alexandre. 😀

  9. Bomboane 2D ? Las’ pe mine.

  10. Avea hibrizi din ăia hidoşi & omniprezenţi de sandale şi botine. Ştii? (hehe) Din alea care arată ca şi cum purtătoarea sandalelor ar fi făcut entorsă şi poartă sandalele cu gleznieră la petrecerea de sfârşit de şcoală de generală, în timp ce se chinuie să nu se scarpine în draci pentru că a făcut şi alergie la ceva fix în dimineaţa aia şi… Au. Scuze. M-a luat valul. Să ne oprim la comparaţia cu glezniera.

  11. Auuuu, da. Am vazut opincile alea, da. Style jumate crap, jumate iepure, cum ar spune frantuzul. Nu te scuza.

  12. Dăh, amintirile. Cine s-ar fi gândit că lansam un trend? Dacă ştiam că oamenii pot fi convinşi să-şi simtă gleznele în cătuşe arzânde de bunăvoie şi să mai şi dea bani pentru asta…

  13. Ma bag. Si deja vin cu un infractor:

  14. A, am uitat sa adaug: futui copi masi.

  15. da fata… cata dreptate aii! 🙂

  16. Veutzu,

    Vroiai sa spui asa ?

  17. Eu cred ca personajul din metrou era de fapt un filolog deghizat in fata. Uneori ochii vad ceea ce le spun urechile.

  18. Mastic, mi-a trecut şi mie prin minte ipoteza unui experiment. Dar ca şi mine, şi tu te-ai fi lecuit văzând-o.

  19. Nu sunt vaccinat pentru evitarea unor astfel de intamplari, raman ferm convins ca era vorba despre un episod de iluzionism literist. Si ca dovada ca nu sunt imunizat, iata, prezenta mea pe acest blog. Probabil a fost pronuntat un cuvant. Sau doua, magice. Pentru cazul meu, Thor Heyerdahl si pestele zburator.
    Un literat cu talente unateciste facea haz de bataturile mintale ale oamenilor onorabili.

  20. Atunci bine ai revenit pe Kon-Tiki, Mastic. Imunizarea nu se face la îmbarcare, ci pe drum, în doze treptate. Pronosticul e optimist.

  21. Va las pe voi sa luati dozele de supa zooplatonica, pentru mine limba de lemn de salsa nu pluteste atat de departe.

  22. Din nefericire plutesc ale altora, deşi metroul de aseară nu a anunţat în nici un moment „staţia Polinezia, cu peronul pe partea dreaptă”.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s