Din hamac

Oamenilor,

Să vedeţi întâmplare. Acum patru zile, mă trezesc în miros de ars şi cu senzaţia că fierb în supă, în timp ce de undeva se auzea „Pssst! Psssst….! Hei! Bă! Aliooo…”. Când mă uit tăhuie în jur, observ că părul îmi ardea mocnit, cearşaful fost udat cu apă din frigider era actualmente oală cu aburi (carnea de gătit fiind io), iar vocea venea dintr-un plămân al meu. Dreptul. Dumnealui se revoltase şi odată ce a observat că m-am trezit (pesemne din schimbarea ritmului respiraţiei, ori o fi în cârdăşie cu ochii sau creierul, cine ştie) a început să urle: „Nu! Nu mai pooot! De două săptămâni mă chinui ca un masochist să aleg din vaporii de asfalt nişte molecule de aer cu care cică să te menţin în viaţă! Nu mai rezist! Cât crezi că mai lucrez în condiţiile astea?! Ăsta e ultimul avertisment pe care-l primeşti. Dacă nu faci ceva în privinţa iadului ăstuia, dacă nu-mi oferi un mediu propice pentru desfăşurarea activităţii, îmi dau demisia şi plec în lume. Să te văd atunci ce faci. Aşa. Am zis. Acum bagă dracului capul în congelator!”

M-a cam pus pe gânduri. Orice s-ar spune, nu poate să fie prea plăcut ca la vârsta mea să fiu nevoită să cutreier ţara ca să-mi recuperez plămânul fugar de prin cine ştie cotloane. Luând în calcul că şi cu doi tot mi-e greu să respir asfalt vaporizat deci nu ţin să aflu cum m-aş descurca la jumătate din capacitate, am decis să fac într-adevăr ceva în privinţa asta: să-mi mut plămânii, împreună şi simultan cu celelalte organe care formează un organism relativ complet, într-un loc favorabil vieţii umane. Pe care l-am identificat imediat şi foarte simplu, doar scotocind puţin prin amintiri. Am ordonat creierului o căutare cu „verde” cuvânt-cheie şi mi-au apărut coordonatele unui loc ideal. De fapt ale mai multor locuri ideale.

Aşa că am evadat ca să supravieţuiesc. N-o să-mi scriu anul ăsta varianta la „Amintiri din casa morţilor”. Frumos e că abia când am luat contact cu noua realitate mi-am dat seama că uitasem cum arată de fapt verdele. Din hamac, când deschid alene câte un ochi, se vede cam aşa:

Bine.  Recunosc, că probabil oricum v-aţi dat seama toţi până acum. Am murit şi-am ajuns în rai. „În loc cu verdeaţă şi odihnă” etc. şi jur că reclama difuzată pe la parastase spune adevărul. În caz că v-aţi întrebat vreodată, faimosul tunel cu lumină arată cam aşa:

Nu ştiu cât o să mă mai rabde ăştia pe aici, că le-am stricat deja un scaun şi am spart două geamuri, ca să nu mai zic că le-am dat gata toată provizia de ciocolată de casă ( de fapt e invers – casă de ciocolată. Ok, de fapt e simetric: casă de ciocolată de casă, însă e secret pentru că nu vor să crească brusc populaţia locului. ) Dar cât durează, am de gând să profit din plin. N-am mai conversat cu nici unul din plămânii mei de patru zile. Zic că o fi de bine. Vă urez chestii similare.

Anunțuri

5 comentarii

  1. ultima fotografie e facuta intr-o fantana?

  2. Bine ca esti tu smechera si ai taiat’o din cuptor taman cind am revenit noi.

    Dada, sintem inapoi, cu povesti horror si chef de rupt capete. Da’ ne e prea lene sa le spunem/punem in aplicare din motive de mai sus mentionatii aburi de asfalt.

  3. sa murim si sa ajungem in rai? sau cum?

    nici plamanii mei nu-s cei mai happy, dar i-am mituit cu „nu fumez azi, na”

    have fun!

  4. ai mancat toata ciocolata de casa? ete’ de aia ai ajuns in loc cu verdeata si ingerasi.

  5. Elza, nu. Ai auzit vreodată expresia „că doar nu s-o face gaură în cer”? Voila, aia-i gaura în cer. Dovadă că-i albastră. Cât despre poză în fântână, nu cred că se poate face pentru că din capătul celălalt nu vine nici o lumină, iar blitz-ului îi e cam greu să bată la distanţe serioase. Dar poate o să încerc, că şi aşa moartă fiind nu prea mai am ce pierde.

    Dragoane, am vrut să stau să ascult poveştile pe care le bănuiam de groază din unele aluzii citite la Andreea, dar mi-am zis că mai bine mai târziu decât niciodată. Adică deşi un mort e un foarte bun ascultător, cam păcătuieşte la capitolul „participare la discuţie”. Aşa că rămâne o plăcută restanţă sesiunea de poveşti. Până una-alta, vă urez supravieţuire.

    Evergreen, io nefiind fumătoare cam greu puteam să-mi şantajez plămânul cu aşa ceva. Râdea de mine o săptămână. Ştii ce neplăcut e să-ţi râdă plămânii? Te gâdilă de tuşeşti nonstop. Oribil.
    Distracţie plăcută şi supravieţuire şi ţie.

    Anaid, am scos eu un sunet despre îngeraşi? Nu. I-am mâncat de mult. Dacă vreţi să ştiţi, îngeraşii sunt fabricaţi din lapte de pasăre. Minunat. Cât despre ciocolată, nu numai că am mâncat-o pe toată, dar frumuseţea e că încă o mănânc. Se regenerează!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s