Casual conversation

Babelor,

Acum vreo câteva zile ma plimbam prin Gradina Icoanei, rive gauche. Adica pe malul gradinii côté théatre, daca tinem cont de sensul în care curge pârâiasul ala minion care izvoraste din fântâna. Praf, dar cât de cât la umbra si ceva mai respirabil decât vaporii de asfalt fiert. Ochesc o banca libera – cam singura dealtfel – si ma asez, deh. Adusesem o carte cu mine, încep sa citesc, linistit.

– Ixchiuz mi, it iz…ăăăă…oăchiei ?

Ridic ochii. Un soi de pupaza limfatic-mondena, înalta ca prazul si cam tot atât de atragatoare,  papuci cu moletiere (sau cizmulite cu botul lipsa, ma rog, încaltarile alea super-feişăn-trendi), câte o bratara în jurul fiecarei glezne, minijup (foarte scurt si strâns pe cur), zâmbet de-nvatat Scrisoarea a III-a pe-ntuneric, dantura de o geometrie neeuclidiana, pleoape bleu. Creier – din ajutoare. Unghia de la aratator, neverosimil de lunga si de turquoise, aratând catre jumatatea libera a bancii :

– It iz friii? Iu ueit for sambadi?

– Nu doamna, e liber. Va rog.

– Au, pardon, haah, iu spic rumenian, sori, va multumesc.

– Pentru putin.

Pupaza se aseaza, nu înainte de a-si netezi putin fusta, cu presupusa candoare.

– Huz, ăăăă, uici… ăăăă, ai min, al dumneavoastra care e?

– Gn ? Iertati-ma, cum adica?

– Ior chid, ăstaaa, vreau sa zic copilul dumneavoastra.

– Pai nici unul, doamna, sunt singur.

– Ău, ai siiii, oăchiei. Sunteti din neibărh… ăăă, din cartier?

– Da, îi raspund, cu ochii în carte. Si dumneavoastra?

– Noi suntem din America.

– Aha. Sunteti plecata de multa vreme ?

– O, da, din doua mii cinci, de când eram pregn, ăăăă, însărcinată (asa se spune, nu?) cu Geizăn.

– Geizăn haniii ! Cam hiăr tu mami tu ghiv iu biiiis-chiiiiţ, haa-aaai!

Geizăn, adica plodul, silence radio. Ori era surd, ori îl durea fix în cur. Icnea, nadusea si se opintea sa se dea cu leaganul peste cap.

-Geizăn, slou daun, it iz deingiărăs ! Mai încet !

– Aa, vorbeste româneste, ce dragut !

– E, a-nvatat si el câte ceva de la bunici. Asa-mi mai amintesc si eu. Ou, luc, iznthi chiut ?

Geizăn tocmai trecuse la un proiect de baraj, încercând sa umple albia pârâiasului cu pietre.

– Ba da, zic, politicos.

Mai trec vreo doua minute si harmalaia parcului e brusc întrerupta de niste schelalaieli sfâsietoare, agonizante. Geizăn, înarmat cu un palos de plastic, tocmai sodomiza pâna la exoftalmie un canis schiop care avusese ghinionul sa intre-n raza lui de actiune. Sare stapânul, un batrânel elegant :

– Nu ti-e rusine, ma baietica, asa te-nvata ai tai? Aveti, doamna, grija de copilul asta, ca numai tâmpenii face, zau asa, ce naiba?

Oop-paaa. Poalele-n cap, instant. A state of war has existed, ar fi spus Roosevelt.

– Sa muara ma-ta da muoş ?! Javra ti-a ajuns banii sa’z cumperi, da’ zgarda si lesa da ce nu i-ai luat ba, ca nu va taie douscinj’la suta dân pensie ! Iu ăuld părvărt ! Geizăn, hani, gău ăuei from ză bed dog not tu bait iu ! (Catre mine, cu obida): O mai fi si turbat, mai stii?

Când s-o-ntreb cine, batrânelul fulmineaza:

– Zgarda sa-i pui dumneata lui fiu-tu, cocoana, oi avea cu ce, daca te-ai puit gratis ca nu ti-a ajuns de-un câine, ai înteles? Fufa nesimtita ce esti!

Moment în care am plecat la o limonada.

Va pup.

Anunțuri

21 comentarii

  1. De-a dreptul comic. O dimineață plăcută.

  2. însă pe de altă parte deranjant.

  3. Hai mah ca e inventata! Nu poate exista asa ceva… Refuz sa cred. Sau max. era Camera Ascunsa.

  4. eu i-as da printr-o ordonanata 50% spor de inteligenta si de spontaneitate mosului cu catelul si l-as scuti si de impozit.musiu, mi se pare ca meriti sa bei o cafea cu Caragiale.

  5. Mihaela: mersi mult, o zi buna si tie, pardon de deranj 🙂

    Veutzu: zau daca e inventata si pacat ca n-aveam o camera ascunsa…

    Anaid: ai ghicit ma chère, mosul era personiagiul principal. Oh, dar ma preaonorezi.

  6. NEEEEEEEEEmusiu, in timp invat sa apreciez intrusii. 🙂

  7. Mersi Anaid. M-ai gratifica si mai mult daca nu m-ai mai socoti intrus.

    Auzi fata, când îti dau meteorologia si digestia verde sa mai bem si noi un vin ? Nu de alta, dar am unul la rece….

  8. musiu, tocmai am terminat o sticla din 76 de feteasca alba.(stii ca sunt adepta vinurilor romanesti) 🙂
    cunoscandule pe babe mi-e tare greu sa cred ca nu le-ai santajat cu niste clatite cu dulceata de visine de te-au bagat in sufragerie. intrusul tot intrus ramane pana te-o chema Marx.

  9. *cunoscandu-le

  10. Anaid, grrr, pune si tu deoparte o comoara din aia, macar de samânta, asa.
    Sa-ti dau eu sa legumesti un ceva de pe-aici (shhh, e înca secret), sa vezi tu dup-aia cui o sa fii adepta.

    Ah, si cum poti sa crezi ca SM pot fi santajate ? Afla ca ma cheama Marckx.

  11. pusei musiu, data viitoare fa o bucla turistica pe meleagurile Vranceoaiei si-ti arat o adevarata comoara innoita din ’64 pana in zilele noastre.
    toamna-i aproape si ala mic, negru si involburat umple budanele, nu-ti mai zic cum sta treaba cu berbecutii. 🙂

  12. Anaid, nu ma mai chinui…

  13. nu te chinui, te provoc. 🙂

  14. Pai atunci o sa ridic manusa. Numa’ sa n-o arunci si tu prea departe…si nu prea jos, ca ma dor salele.

  15. Hohoho! Asta se cheamă efect de greblă. Așa își aduce omu’ aminte limba română.

  16. Ha, bien vu, exact ! Sau, cum spunea Cornel Udrea: La vederea stapânului, câinele a avut o reactie-n lant.

  17. Cum dracu se intampla sa nu ajung niciodata la timp ? Cu Isus am ratat , dar sa ratez si femeia vietii mele …dureros .

  18. apropos de romanii care au uitat limba materna, auzii azi o conversatie intre o casierita la un market si o demoazela plecata in itralia, revenita la rude in romania.
    italianca-come se dice la voi in romania ……………………
    casierita- mamaliga pula garnitura la friptura.

  19. Ah,bon ? Aaa, jeo neo compran pa. 🙂

  20. Eu nu înţeleg, Alexandre, cum te-a lăsat inima să pleci la o limonadă fără să vezi deznodământul. Fără să fotografiezi mutra ţoapei, etalată cu toate cărţile odată pe nisipul aleilor din Grădina Icoanei. Ratând probabil cea mai elocventă ilustrare a tâmpeniei prinsă în contratimp. Monumental. Ieşea o statuie care putea s-o înlocuiască pe a lui Ştefan Luchian acolo, între răsaduri.

  21. Pai Petronia, unu: n-aveam aparatul la mine, ca daca-l aveam, faceam un filmulet acolo, un multimedia ceva, întru embedare.
    Doi: am plecat de teama de crossfire si de distrugeri colaterale, deh. Era clar ca urmau sa zboare posete, bastoane si ca un câine urma a fi vazut cu o clavicula format mic între colti.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s