Show-ul a fost pe margine

Oamenilor,

Mărturisesc că la chestia de la Lacul Morii (nu la cimitirul de dedesubt, hienelor, la show-ul aeronautic de azi) am fost numai pentru partea cu aero-. Şi bineînţeles că din unghiul ăsta de vedere a fost prea puţină zburătăceală. Între orele 12 şi 13 timpul a trecut de parcă eram la o demonstraţie de melci.

Bărci, şalupe, salvări din apă şi un schi nautic de toată jena (iertare dacă n-am dreptate, n-am pentru comparaţie decât ce se găseşte pe net, unde oamenii sunt capabili să treacă dintr-o parte în alta a siajului bărcii tractoare fără să cadă şi unde nu există deştepţi care să se bage cu skijet-ul peste ăla care se chinuie să se ţină de o sfoară şi să navigheze pe o placă). Ok, erau acolo. Dar în afară de faptul că mă bucură că există salvare din apă – din motive de lipsă completă de flotabilitate personală – nu pot să zic că s-ar fi îmbulzit sentimentele pe centimetru pătrat de inimă.

Călare pe marginea de beton a lacului, concluziile ar fi: am nimerit într-un showroom foto. Aşa aglomeraţie de fotografi cu pretenţii sclifosite, care să discute nonstop şi sforăind termeni tehnici şi comparaţii aiurite, n-am văzut. Când treceau avioanele (partea preferată a tuturor) parcă primea un pluton de mitraliori comanda de foc. Bă nene, duceţi-vă la fotografiat raţe, pot să iasă nişte poze fenomenale numai bune de vândut la National Geographic. N-am nimic împotriva competenţei şi expertizei. Da’ când te caci pe tine în cuvinte dialogate cu alţi deştepţi (ăştia nu umblă decât în turme. Turme alcătuite pe criteriul mărcii aparatului de fotografiat. Eu avut Nikon-iştii într-o parte şi Canon-iştii în cealaltă) destul de tare încât să audă lumea ce complicată e lumea deciziilor distanţei de focalizare şi ISO-ului potrivit pentru fotografiat avioane în zbor, mai du-te dracului cu obiectivul tău cu tot. Adică obiectivul meu devine să-ţi pun piedică exact înainte să pui obiectivul tău în geantă, eventual să-ţi trec trepiedul prin timpane.

Tot ciudat mi se pare să porţi un tricou pe care scrie în două limbi ceva cu rebeliunea popoarelor în timp ce peste tricou atârnă un Canon de vreo 2.000 de lei. Dar poate văd eu contradicţii verzi pe pereţi. Că am zis de pereţi: compătimirea mea sinceră locatarilor din blocurile de lângă lac. În locul lor ieşeam pe balcon cu bazooka.

Cealaltă sursă de enervare: copiii mici. Adică părinţii lor idioţi. Da, vreme frumoasă, digul lacului e loc bun de promenadă de obicei, bla bla. Dar când nu eşti în stare să anticipezi că ăla mic va începe să urle când o să treacă avioanele sau că dacă e un pic mai mare o să înceapă tot să urle, dar din cauză că se plictiseşte sau vrea îngheţată sau minge sau draci pătaţi, meriţi un par aplicat cu sete pe spinare. Aşa colecţie de zbierete ca ce a început după un sfert de oră de la debutul spectacolului nu am auzit nici trecând (în cea mai mare grabă) pe lângă terenurile de joacă. Da, nu eram la teatru sau la concert clasic ca să pretind linişte. Dar erau peste tot numai urlete de ţânci obosiţi, speriaţi, răzgâiaţi, flămânzi sau cu scutecele neschimbate. Zgomot + copii mici = idee rea şi ura garantată a tuturor nefericiţilor din preajmă.

Am început cu o mărturisire, închei cu alta: ce nu am reuşit toată vara am reuşit acu’, din cauză de soare şi stat lângă apă. Am pielea roşie. Deci sunt şi idioată şi nervoasă. O sâmbătă cum nu se poate mai obişnuită.

Anunțuri

10 comentarii

  1. Hă, ce vrei, tembelu face echipa cu decibelu.

    Auzi, Petronia, pe mine de ce nu ma îndeamna fi primul la care place acest articol ?

  2. Nu ştiu, Alexandre. O fi prea mulţi nervi în el şi vrea să te ferească. Deştept WordPress.
    Atât că-i agramat. În rest…

  3. In sfarsit cineva care pune raspicat problema fotografilor sforaitori!!! :))) Si eu ii detest… iar pentru pielea rosie recomand niste iaurt – miroase urat pe piele si nu ajuta mare lucru, dar racoreste!

  4. Rus, serios că nu aş fi zis nimic pentru că în mod normal şi eu car Nikon-ul după mine la chestii pe care vreau să le fotografiez (nu la acrobaţii aviatice sau alte lucruri pe care vreau să le văd, totuşi. Pentru că în situaţia asta ai de ales între a savura şi a documenta.) M-am întrebat, pentru că sunt o babă onestă, care-i atunci diferenţa între mine şi ei. Eu nu ţin conferinţe publice nesolicitate sau nemeritate. Deci răspunsul la întrebarea pe care mi-am pus-o în secret e că da, am dreptul să mă enerveze.

    Mulţam pentru faza cu iaurtul, o ştiam de acum juma’ de secol, când am stat ultima dată la soare ca o şopârlă tembelă. Tot lângă apă, tot fără să-mi dau seama de pericol. Drept urmare, cearşafurile mele miros acum a brânză.

  5. Pai Petronia, spala cearsafurile cu vin rosu.

  6. :)) eu am un Olympus pe care niciodata nu stiu sa il folosesc… dar cand rog vreun expert sa ma ajute – incep nesfarsitele lectii. plus ca am avut si colegi fotografi care imi mancau sufletul!!!
    eu zic sa incerci sa scoti mirosull cu otet… e oribil, dar nu da gres! in sensul ca vei schimba un miros urat cu unul de nesuporatat :))

  7. Alexandre, n-am mucegai în casă ca să meargă bine vinul roşu la brânza aia. Dar nu e rea ideea, deci să arunc o găleată de apă pe perete. Nu?

    Mulţumesc şi ţie pentru sugestie, Rus. Aş prefera totuşi, oricât de bizar ar fi, să dorm în casă şi nu pe terasă în următoarele două săptămâni.
    Cât despre lecţii, cineva spunea că nu ştii cu adevărat un lucru până nu eşti în stare să i-l explici bunicii tale. Poate ar fi bine să le faci cunoştinţă conferenţiarilor cu acest criteriu.

  8. Io stiu, Petronia… daca iaurtul e din lapte de capra ar merge si-un Chardonnay.
    Desi da, o galeata de apa aruncata cu fason are virtuti purificatoare.

  9. Apa aruncată pe perete întru propăşirea unei prospere culturi de mucegai, Alexandre.

  10. De unde si penicilina, Petronia. Pacat ca jetul mural de apa a fost inventat abia în secolul douazeci.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s