Babelor,
Am o tânără prietenă, să-i zicem Glî. O fată veselă, drăguţă, inteligentă – cel puţin aşa era până nu demult. Studentă la scenaristică la ATF, are de dat într-un viitor oarecare nişte examene. N-am mai văzut-o în ultima vreme, şi am presupus că învaţă. Acum câteva ore, cam pe la miezul nopţii, am primit un telefon de la ea.
– Rhetta, a zis cu vocea unui om care îşi numără secundele până la moarte şi cumva nu-i iese socoteala, tu ştii ce-i aia Metonimie?
– Nu, am răspuns, dar nici nu cred că contează. De ce întrebi?
– Nu, nimic, a zis ea. Te-aş putea ruga ceva? Eşti o persoană bătrână şi de încredere…
Am trecut peste amândouă insultele şi am zis „da”.
– Uite, te-aş ruga să dispui ca cadavrul meu să fie ars pe un rug, şi cenuşa împrăştiată… Hm… Nu ştiu unde să fie împrăştiată. Unde vrei tu, poftim. Eşti de-acord?
– Da, am zis. Dar care-i problema? Tragi să mori?
– Nu, trag să mă sinucid, a zis fata.
M-am urcat în Lotusul cam prăfuit, am apăsat pe accelerator şi peste două minute eram la ea, că locuieşte exact vizavi de blocul nostru, dar a trebuit să caut un loc de parcare. Am găsit-o plângând în hohote, ţinându-şi o puşcă uriaşă la tâmplă, cam ca Cristi Puiu în mitologicul dar nevăzutul Aurora. I-am luat puşca din mână, i-am făcut o cafea, am consolat-o cum am ştiut mai bine, adică cu patru perechi de palme, după care am întrebat-o de ce este cuprinsă de deznădejde.
– Trebuie să citesc cartea asta până poimâine, a zis ea ştergându-şi faţa de lacrimi şi sânge (o zgâriasem cu un inel) şi arătându-mi o dihanie de carte maro, pe care scria Spre o Poetică a Scenariului Cinematografic, de Dumitru Carabăţ.
– Păi atunci citeşte-o, am zis contrariată.
– Dar nu o înţeleg!, a zis Glî şi a părut să vrea să se pună din nou pe bocit, după care s-a răzgândit grabnic văzând că îmi scot inelul şi ridic palma.
– Ei, n-o-nţelegi!, am spus furioasă.
Am luat cartea de pe masă şi am început să o răsfoiesc. La pagina 36 scria aşa:
„Prin această promisiune dialogică, niciodată infirmată, este stimulată vectoralizarea.”
Hm, mi-am zis. Am mai răsfoit puţin. Pagina 38:
„Procesul declanşat prin deplierea propoziţiilor/frazelor din proiectul compoziţional, prezidat de concretizarea semnificaţiei artistice, nu presupune, cum s-ar putea crede, doar expansiunea unui nucleu generatic – tema – care, asemeni unei sămânţe năzdrăvane, dă naştere doar cu propriile sale forţe viitorului discurs.”
Ouch. Mai departe, pagina 49:
„Scenariul este un text „inform”?”
„inform”? WTF?!? Pagina 79:
„De altfel, cuprinderea neexplicită a unor asemenea indicaţii metalinguale de tip cinematografic constituie motivaţia principală a particularităţilor de stil ale scrisului scenaristic analizate mai înainte, sesizabile atât la nivelul perioadelor, cât şi al perioadelor mari.”
The horror, the horror! Pagina 121:
„Funcţia proppiană şi „logica lui Ares”.”
Şi tot aşa, babelor, tot aşa. Am răsfoit cartea aia neînţelegând mai nimic, îngrozită de lipsa mea de cunoştinţe, de vocabularul de căcat pe care l-am acumulat în cei 94 de anişori ai mei, şi mai ales de faptul că această carte este baza, temelia cunoştinţelor oricărui nefericit care vrea să studieze scenaristica în România. Cel mai nou dintre filmele citate de Carabăţ este, dacă nu mă înşel, Deşertul Roşu al lui Antonioni (1978), iar cei mai importanţi autori americani din domeniu (i-am numit pe Syd Field şi Robert McKee) nu sunt trecuţi în bibliografie, deci nu există. În plus, singurul film american pe care domnul Carabăţ are bunăvoinţa să îl citeze este Citizen Kane. Deci nu tu Scorsese, Coppola, Jarmusch sau Coen (într-o carte despre poetica scenariului!), şi bineînţeles nu tu Tarantino, deşi cartea a apărut în 2005. Şi atunci de ce ne-am – sau cel puţin m-aş – mai mira că scenariile româneşti sunt cele care sunt şi că în ţara asta se fac în general filme foarte lungi despre aproape nimic, conţinând la fel de multă poetică cât un detergent de spălat rufe?
În fine. Am încurajat-o pe Glî, împărţind cu ea nişte iarbă proaspătă şi o ladă de bere, i-am explicat foarte pe scurt cum e cu Filmul, ca să nu aibă probleme la examen, şi pe la opt dimineaţa m-am întors acasă, unde m-am spălat pe cap, am mâncat o supă, am spart castronul încercând să-l balansez pe nas şi m-am dus în cele din urmă la culcare. Acum încă dorm, deci nu mă deranjaţi.
Vă pup,
Rhetta
21 comentarii
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Surorile Marx 
ma enervati! parca va poruncisem sa veniti in centrul vechi ieri. siii?
meritati o batae buna.
doo.
Rhetto, stai calma, asa’s cam toate manualele care nu contin ecuatii dupa care invata studentii romani. Si chiar si in alea cu ecuatii o mai scapa autorul pe aratura. Iata un exemplu din manualul de termodinamica dupa care am studiat eu:
„De asemenea, procesele biologice au fost supuse unei selectii migaloase, de’a lungul miliardelor de ani, respectindu’se relatia 3.47 (ecuatia conform careia entropia unui sistem nu scade niciodata – nota mea) si astfel a fost posibila aparitia si evolutia vietii pina in zilele noastre”
Care va sa zica, la inceput a fost cuvintul. De fapt cuvintele „Bah, entropia sa creasca mereu”. Si tanti natura le’a respectat cu sfintenie ca sa apara viata.
hai mah ca ala nu manca cacat. fibonacci nu e o vodca.
1. Trasati o dreaptă L
2. Intr-un punct A al dreptei L duceti perpendiculara M
3. Considerati un segment AB de lungime 1 pe dreapta M (lungimea 1 este o lungime de referintă, în functie de ea le vor raporta pe celelalte)
4. Considerati un segment AC tot de lungime 1 dar pe dreapta L
5. Considerati segmentul CD tot de lungime 1 si tot pe dreapta L, astfel ca AD sa aiba lungimea 2
6. Cu compasul in punctul B, marcati distanta BD de-a lungul dreptei M în sens opus lui A. Notati intersectia cu E
Raportul AE / AD este Proportia divină sau Raportul de aur.
Eu partea cu logica lui Ares o înţeleg foarte bine, e enunţată contemporan prin axioma: decât să plângă mama mea, mai bine plânge mama ta.
În rest e o varză de idei coerente (deşi exprimate sforăitor, deci penibil) în care a pus dinamită, rezultatul fiind că frazele s-au fracturat când ţi-e lumea mai dragă şi au fost peticite cu bucăţi din altă poveste.
Şansa lui Glî e să sară peste contradicţii şi să citească după principiul că o frază nu are mai mult decât un fir. Mai mult nu i-a reuşit nici autorului. Să-l găsească şi urmărească pe ăla. Firul, nu autorul, deşi corelată cu logica lui Ares şi tendinţele suicidale ale lui Glî ultima mi se pare chiar o idee bună.
tronio? ce draq fumezi azi? ai scris ca petre magdin.
rhetta: curat prostie!
pitice: da la cartea da scenarii i sa trage!
😉
Pitice, ai reuşit să scapi de turmele de eleve de la paradă?
Cruela de vila, cuiva i s-ar trage ceva dacă aş pune mâna pe cartea aia, dar cel mai probabil autorului unele accidentări deloc neglijabile.
nu vorbi de funie in casa spanzuratului.
o bere nu ai fost in stare sa dai eri.
si ma rog, de ce scrie rhetta si raspunzi tu? vai ce ma enervati….
Asta pentru că blogul are ecou şi ajung cuvintele pe unde nici cu gândul nu gândeşti. De exemplu acum o să-ţi răspundă Alexandre şi o să-ţi spună că nici dacă eram acolo nu dădeam.
Piticule, mâine te-nvat ce e aia bere. Parol. Da, da, eu, ala cu vinul, am sa-ti dau o bere de n-ai sa mai stii cum te cheama cu buletinul în mâna.
Tiens, tiens. Petronie, fiinta telepatica !
pai da, ati sarit cu berile fix cand m-am apucat de vodca.
musiu, cred ca ai vrut sa zici ca dai un smirnof rece.
Nu. Nici prin cap nu-ti trece. Ai rabdare si-ai sa vezi. Credeam ca te-ai apucat, ca un om normal, de vin, nu de Stalichnaya, de Moskovskaia sau de poloneza aia de Klubova.
Ma rog, vezi sa nu dai în Cuba Libre ca nici cu forcepsul nu te mai scoatem.
Dar de berea promisa…
Am sa ma tin de cuvânt.
hit me
Mâine. Cross my heart.
piticeeeeee, sa pui tu botu la ce zice lumea p-acilea, taman la postu cu ” scenarii” shi ” scenarita”?
🙂
ce-o sa tzi-o ieiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!
LOL
credeam ca fi-miu si cursul lui de ‘semiotica vizualului’ de la Scoala de Arte si Bune Meserii sunt o exceptie. ca si asta m-a sunat suspinand, dupa ce a citit o fraza care incepea asa ‘plurimondismul congenital bla,bla, bla…’
Am lucrat la cartea asta si-mi amintesc cum ziceau insi chiar din conducerea facultatii ca e o aberatie inutila si sinistra, dar motivul pentru care le este bagata pe gat studentilor (e drept, de la Universitatea Media) este acelasi pentru care Carabat lucreaza acolo. Daca ma-ntelegi incotro bat fin. Ca rezultat logic, noi scoatem Aurora, prostii aia de americani care invata dupa Syd Field nu pot da decat cate-un Big Lebowski.
Veutzu, dacă manualul le e băgat pe gât studenţilor tare bine ar fi să-l bage şi ei în cur autorului. Că din citate pare că tot de-acolo a ieşit. Circuitul manualului în natură.
:))
Dar din pacate nu, ei nu-l baga autorului, ci fac filme si ni-l baga si ei noua. La mana a treia.