The perfect job

Oamenilor,

Mi-am găsit serviciul ideal. Se pare că insistam orbeşte în direcţia greşită (pensionară) de mulţi ani încoace. Ştiţi cum e câteodată când te încăpăţânezi să crezi că ştii mai bine şi deodată eşti pus în faţa realităţii că habar n-ai? Aşa mi s-a întâmplat mie azi, când am găsit această… Nu, de fapt să fiu sinceră până la capăt: când m-a găsit această chemare. Pentru că altfel era imposibil, în situaţia în care eu aş trece şi pe lângă persoana mea pe stradă fără să o recunosc – aşa de aiuriceşte merg cu ochii pe sus, pe clădiri – să o observ. Mereu am crezut că singurele urmări ale acestui obicei o să fie cucuiele şi ochelarii sparţi şi că destinul e un mare căcat pe care toată lumea dă vina când nu-i iese pasienţa. Dar:

Nu e perfect? Gândiţi-vă: sunt omul fără convingeri politice, imparţial mai autentic decât mine nu există. Deci pericolul să refuz o misiune pe criterii afective e nul. Am experienţă atât cu diverse forme de asasinat cât şi cu evadări care ar face imposibilă prinderea mea şi de poliţii mai de Doamne-ajută decât asta română. Am şi un prag de durere destul de ridicat, antrenat prin diverse şi repetate contacte cu suprafeţe neprietenoase cărnii şi oaselor de om –  asta în cazul puţin probabil în care o să mă împiedic cu pistolul în mână. (Şefu’, zic şi io aşa, metaforic. Nu crede asemenea bazaconie. Îmi construiesc alibiuri.) N-am animale de casă, deci nu mi se poate răpi şi tortura nimic ca şantaj. Nici măcar plante n-am. Ce-o să facă serviciile secrete, o să-mi bea vodca? Hehe. E în safe-ul cu comandă vocală şi amprentă posterioară, n-au cum. N-am maşină, n-am făcăleţ, n-am loc în cimitir: sunt invulnerabilă. Eu l-am învăţat pe James Bond tot ce ştie. Mata Hari îmi trimitea felicitări recunoscătoare de Crăciun. Hannibal Lecter pe de altă parte, de Paşte – mereu pica şi câte un deget din plic, a avut tot timpul dorinţa să demonstreze.  Henri „deux-pieces” Mauvrin mă suna de fiecare dată când era într-un impas: „Să-l tai sau să-l ard, Petronia?” Aşa-i că n-aţi auzit de Henri? Da, a fost cel mai bun elev al meu. De ce „a fost” şi de ce Henri „deux-pieces”, poate vă întrebaţi. S-a tăiat în două cu unghiera din tocul pantofului (ura să i se rupă unghiile) când a fost prins.

Nu mai e cazul să vă înscrieţi la concurs. L-am câştigat deja eu, pentru că după cum vedeţi anunţul nu avea date de contact. Proba exact asta era: identificarea celui care l-a dat. După ce-am băut cu el de dimineaţă până acum, zic că se pune că am bătut palma deşi a fost strict ca să-l ridic din fotoliu şi să-i dau un brânci în braţele bodyguard-ului care l-a dus la culcare.

Anunțuri

45 comentarii

  1. Petronia…. imi pare rau sa te anunt… uffff… nici nu stiu cum sa’ti spun asta fara sa iti par crud…. nu’i de tine. O zi intr’un apartament bucurestean pe timp de vara, cu geamuri larg deschise la o strada cu trafic intens, legata pe scaun cu toate hainele pe matale si esti terminata. Creierul intra in colaps, corpul intra in faza lichida si primul cub de gheata ce ti se va oferi va cumpara toate secretele.

    Asta daca nu cumva ti’ai inceput diversiunea cu mult timp in urma 😀 Ne’ai intoxicat, hai?

  2. macar un colaborator acceptati? Vorbesc cu Isus , sunt pastor de oi , am ureche muzicala ,mai am una rupta , vreo trei prin buzunar…dau cu presupusul, cu tapina, cu tuica …

  3. A ! Am si drujba …

  4. mi se pare banala slujba asta de asasin politic. sunt sigura ca puteti mai bine. de exemplu o slujba de specialist in tortura psihica a jivinelor politice. rafinamentele si subtilitatile psihologice care se pot aplica sunt egale cu infinitul. parerea mea. pot veni cu exemple, dar nu este cazul. intelighentia dvs e prea mare si clar veti vedea avantajele unei asemenea slujbe. daca inca nu exista, veti fi inventatoarea acesteia si veti intra in istorie ca o deschizatoare de drumuri, o fauritoare a istoriei nationale, europene si mondiale.

  5. Ba tocmai de mine e, Dragoane. Nu numai pentru motivul zis de tine (deşi el demonstrează că sunt chiar mai greu de distrus decât credeam, astă-vară fiind convinsă că o să sar etapa morţii direct la aia cu Cenuşăreasa), ci şi pentru că: 1. ce-am făcut eu în situaţia descrisă de tine? Să ne amintim de Vlăduţ: https://surorilemarx.wordpress.com/2010/08/19/petronia-in-tara-minunilor . După cum vezi, sunt o pasăre Phoenix: îmi dai foc şi mă materializez din nou undeva unde e bine. Ceea ce nu înseamnă că procesul îmi place, de unde şi răzbunarea cruntă împotriva vinovaţilor.
    2. N-o să am secrete.

  6. Mariean Viorel, doar colaboratori ocazionali. Te voi contacta complet secret şi neidentificabil când voi avea nevoie de drujbă. Bomfaier ai? Dar o condiţie: lasă-l pe Iisus să vorbească singur.

    Dracsor, dar unde scrie că asasinatul se va desfăşura numai prin mijloace fizice? Pentru Vanghelie am pregătit o casetă cu operele complete ale lui Proust, un scaun şi o sfoară. Va alege ce să facă cu ele.

  7. Hmmmm… eu te’am avertizat 😀

    Ete un dracsor! Ce cauti mama draga pe tarlalele marxiste?

  8. M-ai avertizat, Dragoane??! Eu aş considera că mai degrabă m-ai expus inamicului. Frumos îţi şade.
    Gândeşte-te: uitându-se la mine, cine m-ar bănui vreodată?

  9. Petronia, Vanghelie o sa caute pe goagal rezumatul operelor si se salveaza.

    Inteleg, esti la inceput si inca supusa greselilor. Dar, cunoscindu’te, am incredere ca in 15-20 de minute o sa inveti toate secretele meseriei. Care, invatate, n’or sa mai fie secrete. Ca tu n’ai secrete 😀

  10. Babo, asta e, intr’adevar, marele tau atu. Cine sa banuiasca ca o babuta simpatica si inocenta, putin surda de’o ureche si cu ochelari „fund de sifon” este expert marksman (marxwoman in cazul tau)?

  11. Am incercat dar cand nu ii dau atentie incepe sa cante ,si sa injure .
    Am bomfaier destul de tocit cat sa irite pana la moarte .
    Cu incredere …

  12. Stimata doamna Petronia, m-ati linistit. Cumva vindeti bilete la spectacole?

    Dragoane, m-o anuntat nenea Google ca cineva se gandeste la pozitia de „Asasin politic” si nu am rezistat ispitei. Trebuia sa-mi bag varful coditei si sa cercetez problema.

  13. Nu, n-o să mai fie secrete secretele meseriei pentru că o să le aplic în mod destul de evident, dar secrete o să rămână antidoturile pentru otrăvuri şi reţetele de blindaje. Pentru simplul motiv că nu le ştiu nici eu, le creez sub hipnoză ca să nu fiu conştientă. Hipnoza inversată nu merge pentru a mă convinge să le divulg, se pare că ultima dată când s-a încercat aşa ceva o doamnă s-a lipit de tavan.
    N-are cum să caute rezumat pe Google, pentru că nu ştie cum se scrie „Proust”. Omite o literă şi mereu căutarea se întoarce cu poza lui.

  14. Petronia, te corectez. O sa scrie: rezumatul carel caut. Si are destule sanse sa iasa in primele 10 chiar Proust. Nu’i singurul analfabet. (ah… m’am inselat. Am cautat si n’a iesit :D)

    Dracsor, in cazul asta bine ai pasit in galetusa noastra cu nisip. Iti dorim certuri cit mai savuroase cu piticu’. Nu stii cine e? Stai oleaca pe aici si’o sa vezi 😀

  15. Dragoane, „fund de sifon”?? Sifon?! Pardon. De borcan cu şerbet de trandafiri. Mai ales dimineaţa înainte de cafea.

    Mariean Viorel, aruncă-i agheazmă rece în cap când îl mai apucă isteriile şi aminteşte-i că a unşpea poruncă e „Să nu vorbeşti aiurea”, dar avea nevoie Moise la budă şi n-a mai stat s-o scrie şi pe aia. Mari şi multe nenorociri a adus în lume vezica lui cea mică.

    Dracsor, vindem. Problema e că facem evaziune fiscală, deci nu putem să le şi dăm.

  16. Aolicaaaa…. babooo… ce’am facut? Blasfemie!!!! Iertare, scumpa doamna!!!

    Auzi la mine, sifon! Ce sa facem noi cu sifonul? N’am vazut, n’am mirosit si, cu atit mai putin, baut. Alexandre, iarta’ma si tu! Poate doar lu’ piticu’ sa’i punem putin in bere, aia suporta orice.

    Fund de borcan de serbet de trandafiri sa fie.

    Apropos de trandafiri. Am cumparat acum citeva zile un buchet care mirosea absolut mirobolant. Primii trandafiri de florarie cu adevarat mirositori de multi ani incoace.

  17. Pentru că nu erau de florărie, Dragoane. Adică na, de florărie erau, dar nu de seră. Erau afacerea underground a florăresei, proveneau din grădina ei şi erau amestecaţi printre chestiile alea inodore şi insipide întru testarea cunoscătorilor şi obţinerea de bani de ţigări pentru florăreasă.

  18. nu face nimic. evaziune nu putem face, asa ca dau banu` si astept un semnal sa-mi instalez scaunelu si sa servesc niste biscuitei facuti in casa cu ceaiul asortat. sau niste vin fiert ca vine iarna.

  19. Stimata doamna Rhetta Marx, iata, va scriu cu intirziere pentru ca nu prea imi petrec mult timp pe internet si, cu toate astea, mi–am regasit numele intr-un dialog pe care il aveati cu cititorii blogului Dv., mult mai demult (n-am reitnut data), despre petitia lui Stefan Caraman in legatura cu dramaturgia contemporana. Am remarcat cu aceasta intimplatoare ocazie ca singurul lucru pe care il stiti despre mine este ca sint sotia lui Dragos Buhagiar, scenograful oficial al TNB. Prima precizare vreau s-o fac in legatura cu Dragos. El nu este angajatul nici unui tatru din Romania. Face decoruri peste tot, iar, in ultimul timp, mai mult in afara Bucurestiului. si chiar a Romaniei. Este un scenograf foarte bun si de-aia il vor cei mai buni regizori, deci, mi se pare derizoriu sa-l numiti scenograful oficial al nationalului. I-adevarat, sint sotia lui si recunosc ca sint foarte fericita in postura asta (scenografia nu e singurul lui talent) dar, ma intreb, ar fi asta un motiv sa renunt la scris? Eu scriu teatru mult inainte sa ma fi maritat cu Dragos si oamenii chiar vin cu drag la piesele mele. Scriu de vreo 10 ani teatru si marturisesc ca vreo 7 din ei am jucat mai mult prin locuri mici si prietenoase artei, cum ar fi Teatrul Luni de la Green Hours. Am putea, deci, spune ca „ascensiunea” mea nu a fost deloc abrupta, mai degraba lenta. Ghilimelele semnifica faptul ca nu mi se pare nici o brinza mai pretioasa scena „Atelierului” de la national, fata de micuta scena de la Green. Tot oameni vin si acolo. Mai multi, e drept, dar nu neaparat mai destepti. Am senzatia vaga ca n-ati vazut nici un spectacol de-al meu si de aceea ma clasati transant la neveste, refuz sa cred ca ati vazut si sinteti pur si simplu rea. Sigur, exista si varianta sa fi vazut ceva si sa va fi displacut total dar poate dati un search pe google cu numele meu, sa vedeti ca totusi parerile sint impartite. Si destul de inegal. Adica cei mai multi oameni ma plac. Nu ma refer la critici (care scriu bine de mine, recunosc) ci la spectatorii care simt nevoia sa povesteasca pe bloguri despre spectacolele mele. Poate ati mai putea lua ca indiciu al faptului ca e posibil sa am o urma de talent si faptul ca actori ca Dorina Chiriac, Marius Manole, Vlad Ivanov vin sa joace la Green Hours in spectacolele mele pe sume penibile si nu din saracie (au cote foarte ridicate toti trei) ci din pura placere de a juca rolurile pe care eu le scriu. N-am mai facut asta niciodata, sa incerc sa schimb parerea cuiva care ma dispretuieste, dar m-a surprins extrem de neplacut felul in care m-ati categorisit: o impostoare care se agata si ea de cariera sotului. Eu si Dragos sintem in campionate complet diferite de teatru, tocmai din acest motiv, piesa de la national scrisa de mine nu-l are pe el ca scenograf. Eu scriu teatru doar de placere si faptul ca o fac mai mult decit mi-ar placea, e doar din cauza ca actori si, mai nou, regizori ma roaga sa fac asta. Si piesa de la National a fost o comanda, nu m-as fi gindit niciodata sa propun un text acelui teatru. Actorilor tineri de acolo , de-abia angajati, li s-a oferit sansa de a se face un spectacol numai cu ei, ba chiar si sansa de a alege cine sa scrie piesa. S-au rostit mai multe nume, se pare ca pe-al meu l-au zis mai multi. De ce nu va puneti totusi problema ca, printre altele, si afinitatile fac doi oameni sa se casatoreasca? Poate ca Dragos s-a indragostit de mine si pentru ca sint talentata (nu numai ca sint si destul de draguta, vedeti ca am si poze pe google, nu le-am pus eu, sint pe-acolo). Inchei aceata scrisorica invitindu-va la teatru, la vreo piesa de-a mea (mi se joaca 5 in momentul asta in Bucuresti si mai montam doua proiecte independente, tot scriitura mea) de pe-aici sau din tara (Timisoara, Focsani, Sibiu, Iasi, Brasov), sau din afara ei (Londra, Praga). Nu vreau sa va deprim total, dar curind iese si un lungmetraj scris de mine, se cheama „Buna, ce faci?” si, nu l-am vazut inca, desi a fost la TIFF, dar s-a scris numai de bine despre el. O fi tot influenta lui Dragos Buhagiar? Sa fie un fel de Vintu al teatrului si filmului romanesc si eu sa fiu singura care nu m-am prins si care cred ca-mi fac o cariera pe forte proprii? Deci, cind vreti, dati un semn, va tin locuri la orice spectacol de al meu. Si, bineinteles, dupa, aveti tot dreptul sa nu va placa si sa criticati.

    Cu respect, Lia Bugnar.

  20. Puteti veni si cu sora dumneavoastra la teatru, bineinteles.

    Cu acelasi respect,

    Lia Bugnar

  21. WTF? Babo, iar ai calcat bataturi dramaturgice?

    In alta ordine de idei, exista oameni care se cauta pe net sa vaza cine’i mai ia in balon pentru a pune lucrurile in ordine?

  22. Doamnă Lia Bugnar,
    Argumentaţia dvs. ar fi fost un frumos şi justificat drept la replică dacă nu erau elementele privitoare la viaţa dvs. personală. Dacă soţul dvs. s-a îndrăgostit de talentul sau de frumuseţea dvs. demonstrată de poze postate pe internet nu de dvs., ci care sunt şi ele acolo, vedeţi, mie mi se pare o trimitere care strică credibilitatea cam oricărei idei pe care aţi exprimat-o în rest. Ştiţi, cam ca un puseu Tourette de zânită acută. Sau ca să nu ne mai ascundem după metafore: chestia cu „sunt destul de drăguţă” nu face nici o favoare seriozităţii cu care suspectez că vreţi să fie tratată replica dvs.
    La fel cum fraza referitoare la cât de mult vă place să scrieţi şi la cum totuşi scrieţi mai mult decât v-ar plăcea nu face nici o favoare logicii.
    În rest, nu deprimaţi pe nimeni argumentându-vă o părere. Mai ales că vă priveşte.

  23. Dragoane, există oameni care caută „de unde bea vulpea apa”, „violet cu forta in casa” şi „pula la caca” (ăsta probabil era un pudic, i-a fost ruşine să caute „sex anal”).

  24. dragul meu dragon negru, ma indoiesc ca doamna bugnar a incercat sa puna lucrurile in ordine, cat mai mult sa ii semnaleze doamnei marx faptul ca afirmatia dansei este total nefondata. sunt convinsa ca si pe tine te-ar infuria ca cineva sa iti nege talentul si sa puna succesele tale pe seama alegerii matrimoniale

  25. Ma suspectati degeaba, nu ma asteptam sa-mi tratati replica respectuos. Ma asteptam sa ma puneti la punct, ceea ce ati si facut. Cutiuta cu elemente referitoare la viata mea personala era deja larg deschisa de Dumneavoastra, cind mi-ati evaluat „opera” prin mentionarea statutului (norocos) matrimonial. Cit despre poze, ma gindeam ca, daca vedeti ca un om chiar exista, are gura, nas si ochi (draguti), nu mai aruncati atit de usor in el cu noroi. Stiu ca suna rautacios sa afirm aici ca scriu de placere si ca totusi scriu mai mult decit mi-ar placea, dar asa se intimpla cu unele lucruri, se rostogolesc si devin un bulgare tot mai mare, desi la inceput ai senzatia ca ai facut si tu o biluta rece sa te joci cu ea. Ca sa-l citez pe un blogger foarte talentat (cine-o fi nevasta-sa?) asa se intimpla cind iti omori un hobby transformindu-l in meserie. Pe de alta parte, stim ca arta nu face in general vreo favoare logicii. Inteleg ca, daca am picat la capitolul logica, n-o sa puneti vreodata piciorul la o piesa de-a mea? Nici sora Dv?
    BadDragon, scuze, dar alaltaieri am avut o premiera la Sibiu (da, iertare, tot o piesa de-a mea) si sala colcaia de critici. Sint suficient de fraiera sa fiu curioasa ce scriu ei, ce sa fac, recunosc. Astfel se explica patania.

  26. Dora, aş vrea numai să observ că am observat mai sus o intruziune de argumente din alt registru (de femeie jignită, nu de autor jignit) şi să mai observ că obiceiul ăsta al oamenilor de a se adresa altora glumeţ-conciliant-sarcastic cu apelative afective nejustificate e revoltător. Adică nu mai folosi chestii cu „dragul meu” şi „draga mea” când nu e cazul. Ce de observaţii.

    Mi se pare interesant un fenomen de simultaneitate care se conturează aici. Hm. O fi simţul meu de observaţie bruiat de la suprasolicitare.

  27. Doamna Lia Bugnar,
    Nu v-a pus nimeni la punct. Ba chiar, cu experienţe unice în spinarea comentariilor prin alte reclamaţii, apreciem cumva limbajul civilizat. Eu am subliniat nişte chestii care nu mi s-a părut că ar cadra cu o replică la obiect, atât. Adică nu-mi amintesc să fi fost vorba despre atributele dvs. estetice personale acolo, dar poate memoria-mi în plină dezintegrare se înşală. În legătură cu restul o să vă răspundă Rhetta, cred.

  28. stiti, simultaneitatea poate avea loc cand vine vorba de doua persoane si in absenta schizofreniei

  29. Nu, stimata doamna, era vorba despre dramaturgia contemporana romaneasca si sora dumneavoastra si-a argumentat pozitia povestind o minuscula parte din viata mea de om, de femeie daca vreti. Ce vi se pare atit de ciudat ca reactioneaza femeia din mine (cind exact despre aia a fost vorba, nimeni nu si-a pus problema ca intr-adevar as putea fi vreun dramaturg), doar nu sint schizo, dramaturgul, femeia, persoana, eul, fraiera, desteapta, sint toate la un loc in mine si de obicei se inteleg bine intre ele. Pentru mine felul in care ati raspuns la scrisoarea mea este exact ce numesc eu punere la punct. Adica ati schimbat lejer subiectul, in loc sa recunoasteti ca n-ati vazut vreo piesa de-a mea si ca habar n-aveti ce naiba e de capul meu.

  30. Dora draga, multumesc ca imi tii partea. Ce-ti veni?

  31. mi se pare sincer nedrept felul in care autoarea blogului s-a grabit sa judece, cu atat mai mult cu cat este evident ca nu stie despre ce vorbeste cand se refera la opera dumneavoastra. inteleg dubiile dansei, dar ar trebui sa stie ca pe acest blog se vor mai ivi din cei ce nu sunt ce acord cu opiniile ei presonale.

  32. Cred ca e o idee buna sa va faceti asasin. Aveti date.

  33. Mă văd nevoită să repet: în legătură cu restul („restul” era subiectul polemicii dvs., eu am zis că m-au luat de ochi nişte chestii laterale) o să vă răspundă Rhetta. Eu recunosc fără probleme că nu v-am văzut piesele, la fel cum recunosc că nu mă interesează şi fac asta pentru că nu am scos o literă despre ele. Deşi eu am fost aici ca să vă răspund acum, nu sunt cea cu care aveţi de împărţit acest dialog. Nu eu sunt Rhetta Marx.
    Aveţi dreptate, am schimbat subiectul lejer. Dar am semnalizat.
    Cât despre schiză, vă cer permisiunea să o consider posibilă şi într-o oarecare măsură necesară în orice domeniu profesional. Nu 100% că ajungem să ne certăm cu noi înşine, ci atât cât e nevoie pentru a preveni reacţiile din registre diferite.

  34. Dora, draga (e voie cu „draga”, nu?) nu cred ca o intereseaza nici cit negru sub unghie daca am sau nu vreo urma de talent, daca e ceva de capul pieselor mele. Ba dimpotriva, fiind o doamna educata, presupun ca ar chiar incurca-o sa descopere ca m-a nedraptatit. Presupun ca de la o virsta in sus ti se pare mereu ca ai dreptate si „iarta-ma” nu intra pe lista cuvintelor pe care le mai pastrezi in vocabularul uzual. Multumesc din nou. Desi probabil ca doamna asta crede ca sint eu insami care ma consolez sub pseudonim.

  35. Pai, poate Doamna Rhetta ar fi inghitit si „restul” de rusine ca nu mi-a vazut piesele. Nefiind dumneavoastra faptasa, v-ati deconcentrat cu maruntisuri. Recunosc ca am postat in curtea dumneavoastra si nu a dinsei, dar tabloul meu a fost ca stati amindoua tot timpul ca-n poza.

  36. Ma refer la rusinea de a nu-mi fi vazut piesele si de a le califica totusi, bineinteles.

  37. Nici a doua persoană din poză nu sunt, dar recunosc că asta nu are de ce să vă intereseze deci nu mă deranjează absolut deloc şi nu o consider o eroare. La fel recunosc şi ce am mai zis cel puţin o dată, că m-am concentrat (nu obişnuiesc să mă deconcentrez) pe mărunţişuri pe care le-am notat din mesajul dvs. la modul obiectiv al unui outsider perfect în polemică. Îmi cam stă în fire.
    Cât despre ce înghite Rhetta sau nu, e treaba ei şi o să fie cronica ei culinară, ca să vă păstrez metafora.

  38. Afirmatiile ca sint (sau ca ma cred – mai probabil) draguta si ca sotul meu s-a indragostit de mine dintr-un motiv sau altul pot parea maruntis, balast, intr-o discutie publica (pina la urma) in care se vorbeste peiorativ despre infulenta casniciei mele asupra carierei mele, doar daca:
    – chiar sinteti atit de in virsta ca femeile din poza (care inteleg ca sinteti una da, una nu surorile Marx si ca, deasemenea nu e important cine care sinteti)
    – ati incercat din rasputeri sa plasati ceva scris de dumneavoastra pe la un teatru sau televiziune si nu v-a iesit si antipatizati in acelasi cazan pe toti cei care au avut o soarta mai buna in domeniu
    – sinteti nu numai in virsta ci si vaduve, sau, mai grav, fete batrine
    – tot din cauza virstei, uriti din oficiu pe toata lumea care nu e leat cu dumneavoastra

    In alta ordine de idei, am ostenit sa-mi apar capodopera (nu mai pun ghilimele, am pretentia sa le simtiti, deja ne cunoastem cit de cit, desi deloc) si aproape nu-mi amintesc de la ce a pornit, a, da, ziseseti ca sint nevasta. Nu dumneavoastra ci sora dumneavoastra. Eu sint nevasta si dv. sora. Sintem rude, pina la urma. Am ostenit si pic de somn. Sigur ca regret ca m-am bagat in vorba, n-a folosit chiar la nimic, oamenii nu sint prea buni si, de fapt, nimeni nu e atent cu nimeni. Oricum, va zic sincer, ca una peste alta, si nu e deloc o ironie, cred ca m-as da foarte mare cu bunica-mea sa fie atit de desteapta si ascutita la limba ca dv. Desi probabil ca n-as fi ajuns sa scriu daca aveam o bunica de-asta. Imi taia aripile de mica. Acum va chinuiti degeaba, mi s-au definitivat. Zbor la culcare. Noapte buna, simpatica doamna. (E la fel de grav cu a va zice „draga”?)

  39. Hm. Nişte ultime clarificări. Surorile Marx sunt două, cele din header. Una din ele e Rhetta şi cu ea aveţi ceva de împărţit. Adică deh, în seara asta aţi împărţit cu mine şi cumva probabil că ar fi trebuit să vă semnalez de la început că nu am intenţia să intru în substanţa polemicii pentru că nu e a mea, nu pentru că aş evita să mi-o asum. Pentru exactitate, eu sunt o verişoară Marcs, dar după cum spuneam nu contează cine sunt pentru că observaţiile le-am făcut din postura de străin în discuţie. Puteam să fim şi pe un blog cu care nu am nici o legătură, aş fi observat aceleaşi lucruri. De asta am scris că nu contează.
    O să vă rog să-mi permiteţi să trec zâmbind peste concluziile privitoare la cauzele posibile pentru care văd unele chestii, pentru că nu-mi dau seama dacă-mi sunt adresate sau nu. Dacă da, sunt complet pe lângă. Nu scriu piese de teatru nici în vis.
    La fel, cu permisiunea dvs. o să rămân la ideea că borcanele argumentelor nu trebuie amestecate. Dvs. sunteţi sau nu o femeie drăguţă, de care cineva cu care v-aţi şi căsătorit e îndrăgostit. Zic „sunteţi sau nu” nu pentru că aş contesta asta, ci pentru că nu mă interesează şi nu mi se pare relevant în contextul la care ne referim.
    Despre asta a fost de fapt vorba de la începutul intervenţiei mele: despre relevanţa unor argumente. Nu despre decupat aripi. Mai zic o dată: nu ştiu cum scrieţi şi nu mă interesează, pentru că nu eu m-am plâns de asta. Nu zic nici că albă nici că neagră. Dar susţin în continuare ceva ce pot zice fără să vă fi văzut piesele: unele argumente nu stau bine în unele demonstraţii.
    Despre vârstele din header, citiţi la „Despre noi”. Văduve suntem toate, chiar de multiple ori. E un fel de concurs familial. Iar chestia cu simpatică nu e la fel de gravă ca cea cu „dragă”, pentru că are şanse măcar teoretice să fie adevărată. 🙂

  40. […] eu acum, la şase fără cinci, laptopul să văd cine ce a mai zis, şi dau peste o discuţie lungă între doamna Lia Bugnar, dramaturgă, şi doamna Petronia Marcs, casnică şi verişoară. Nu […]

  41. Fiind o mare amatoare de teatru absurd „a la Cantatrice chauve” de Eugen Ionesco, recunoscand la Caragiale savoarea replicilor spumoase din dramaturgia romaneasca d’antan, in calitate de consumatoare de teatru contemporan mai atipic, ce-i drept, la Teatrul Foarte Mic, recunosc: n-am ajuns niciodata la Green Hours, desi ei imi trimit invitatii in permanenta pe Facebook.
    Imaginati-va ca am citit tot dialogul, ceea ce mi se-ntampla foarte rar, dar l-am citit din curiozitate pura…intrucat nu vreau sa jignesc pe nimeni, departe de mine aceste intentii, as dori sa propun o varianta la cele mai sus enumerate in legatura cu „who’s who” pe acest blog: ce-ar fi daca cele trei doamne respectabile ar juca de fapt in travesti? 🙂
    Si mai mult decat atat, ce-ar fi daca una, sau doua dintre ele chiar ar fi implicate in arta scrisului? 😀
    Mai mult nu spun, sunt doar supozitii, de dragul jocului…

  42. Petronia, eşti monumentală, chiar eşti 🙂 De la delirantul articol unde spui cum ţi-ai schimbat anosta slujbă de pensionară pe una mai cu adrenalină, până la dialogul cu Lia, care cred că totuşi n-a rezistat să nu te simpatizeze, eşti… eşti… un spectacol continuu :):)

    Aplauze la scenă deschisă!

  43. Adica standing ovation în franceza, silvuple !

  44. Silvuple, hihihihihihi, hihihihihihiiiiiiiiiii…

  45. Silteple, Dulce Deea, mulţumesc că te gândeşti să nu-mi fie frig în casă şi vrei să mă faci să roşesc atât de tare încât să mă transform în radiator. Altruist procedeu. Numai tu te puteai gândi la el.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s