Doamnei Lia Bugnar. Sau: unde dai şi unde crapă.

Babelor,

Deschid eu acum, la şase fără cinci, laptopul să văd cine ce a mai zis, şi dau peste o discuţie lungă între doamna Lia Bugnar, dramaturgă, şi doamna Petronia Marcs, casnică şi verişoară. Nu redau discuţia, că de-aia am pus link, ca să o citiţi cu ochişorii voştri, ci vreau doar să îi răspund doamnei Bugnar, care mă acuză, citez, că „Am remarcat cu aceasta intimplatoare ocazie ca singurul lucru pe care il stiti despre mine este ca sint sotia lui Dragos Buhagiar, scenograful oficial al TNB”, adăugând că „N-am mai facut asta niciodata, sa incerc sa schimb parerea cuiva care ma dispretuieste, dar m-a surprins extrem de neplacut felul in care m-ati categorisit: o impostoare care se agata si ea de cariera sotului”.

Doamnă Bugnar, iată cum stau lucrurile: fiind convinsă că nu v-am înjurat până acum pe acest blog (ştiu destul de bine de cine m-am luat în decursul anilor, credeţi-mă), am dat şi eu un mic search după numele Dumneavoastră în paginile noastre. Nu l-am găsit în nici o postare, dar am dat peste el în cinci comentarii.

Primul este scris de Ştefan Caraman, şi îl găsiţi pe undeva pe-aici. În el, Ştefan Caraman enumără spectacolele de la festivalul Pledez pentru tine(ri), printre ele aflându-se şi Stă să plouă, în regia lui Florin Caracalla.

Următoarele trei pot fi aflate aici. Primul îmi aparţine, şi voi cita propoziţia în care apare numele Dumneavoastră:
„Naţionalul are o mulţime de piese româneşti în repertoriu – multe dintre ele fiind ale unor dramaturgi contemporani: Mihai Ignat, Lia Bugnar, Eugen Şerbănescu, Matei Vişniec, Mihaela Michailov, Constantin Turturică, Cornel George Popa, Ana Maria Bamberger.”
Atât, şi nimic mai mult.

Urmează răspunsul lui Ştefan Caraman:
„Lia Bugnar este sotia lui Dragos Buhagiar, prim scenograf la Teatrul National; Eugen Serbanescu este stabul de CNC; Matei Visniec nu e autor roman (sorry, impauneaza-te tu cu el, dar el e al frantuzilor si o spune singur); Constantin Trturica a fost nominalizat in anul in care am luat eu premiul UNITER (sper sa nu ma insele memoria), Caramitru nu a pus piesa mea la National (asa cum promisese si asa cum s-a tinut de cuvant cu ceilalti premiati in alte editii : Cornel George Popa si Mihaela Michailov) pentru ca i-am reprosat ca a facut din UNITER mosia lui (poate nu stii ca m-a amenintat cu baiata… pe riscul lui, in fine); i-a luat piesa pentru ca i-a placut LUI, nu pentru ca a intrunit sufragiile juriului… oricum, n-am ce sa comentez poate doar faptul ca nenea autorul e un securist notoriu care l-a impresionat pe Caramitru cu povestea lui cu securisti… o fi vandabila, nu stiu, n-am citit textul…”.

Apoi, răspunsul meu la răspunsul lui:
„Ma exasperezi. În scrisoarea ta deschisă cereai, parcă, să se joace mai mulţi dramaturgi români contemporani. Nu “să se joace mai mulţi dramaturgi contemporani, în afară de Lia Bugnar, pentru că este soţia lui Buhagiar, Eugen Şerbănescu, pentru că este ştab la CNC, Constantin Turturică (securist), Matei Vişniec (nu-i român)”… Şi lista ar putea continua, bănuiesc, până din toată dramaturgia română contemporană n-ai mai rămâne decât tu.”

După care numele Dvs. apare din nou într-o enumerare de autori români, dar nu mai citez, pentru că nu este relevantă (o găsiţi aici, dacă vreţi neapărat).

Ok. Bănuiesc că acum aţi înţeles despre ce este vorba: Caraman v-a contestat calităţile profesionale, şi eu am făcut mişto de el (nu-i greu, recunosc). N-am zis nici un cuvânt despre piesele Dvs., pentru că nu le-am văzut. Am citit câte ceva, unele chestii mi-au plăcut, altele nu, dar n-am scris despre ele, pentru că n-am avut ce. Drept care îmi permit să vă rog să adresaţi invitaţia la spectacol domnului Caraman, pentru că cu el aveţi ceva de împărţit, nu cu mine. Dacă o să am ceva timp, o să vin totuşi şi eu, poate dau de Caraman pe-acolo şi schimb o vorbă cu dumnealui, şi în plus îmi place teatrul.

A, şi un sfat: pe viitor, fie străduiţi-vă să ignoraţi micile răutăţi la adresa Dumneavoastră, cu care cu siguranţă vă veţi mai întâlni, fie răspundeţi cui trebuie, ca să nu mai aveţi parte de asemenea încurcături potenţial jenante ca cea din noaptea asta.

Salutări şi baftă,

Rhetta

Anunțuri

39 comentarii

  1. He, am luat şi eu la puricat cuvânt cu cuvânt internetul aseară în timpul dialogului cu ea. Tot peste comentariul lui Caraman am dat şi eram sigură că la ăla se referă de fapt. Dar aveam şi aşa destul de multe chestii să îi explic la reacţia mea (convinsă în continuare că merele şi perele nu sunt acelaşi lucru şi ha! încă e legitimă, chiar dacă nici ţie nu ţi se adresa reclamaţia) şi în plus eram puţin tăhuie de oboseală, deci n-am avut încredere în acurateţea descoperilor.
    M-am gândit că poate oi fi eu senilă şi am uitat să citesc. Se pare că nu, totuşi. Cu această revelaţie confortabilă o să îmi continuu ziua cu alt chef.

  2. Buna ziua, doamna Marx. Marturisesc ca mi se pare absolut firesc sa fi facut confuzia de care ziceti, sint total pe linga cu internetul, incit chiar ma surprind placut ca am ajuns azi sa citesc ce mi-ati scris, nu credeam sa mai gasesc drumul spre blogul dumneavoastra. E clar ca, m-am incurcat intre atitia oameni care dezbateau problema dramaturgiei contemporane de la noi si probabil ca mi s-a impaienjenit privirea de atita concentrare, pe o discutie cumva plicitcoasa (daca replicile lungi ii aparitneau domnului Caraman, imi explic acum de ce). Cu toata simpatia care mi s-a declansat aseara pentru verisoara dumneavoastra si care simpatie se arunca acum fara centura de siguranta si asupra dumneavoastra, n-o sa va urmez indemnul de a-l chema pe domnul Caraman la spectacolele mele. Cred ca pedeapsa domnului Caraman pentru felul tzatzesc in care-si explica insuccesele proprii sint tocmai acele insuccese, nemaivorbind de povara pe care trebuie s-o constituie faptul in sine de a fi Stefan Caraman. Pe dumneavoastra insa -acum pe post de scuze- va invit in continuare la vreo piesa de-a mea. Nu la oricare, si mie mi se par unele mai asa si asa (culmea e ca alea au cel mai mare succes), dar cu citeva chiar nu mi-e rusine („Jocul de-a devarul”, „Fir’mituri”, „Felii”). Niciuna dintre piesele din paranteza nu se joaca la Nationalul bucurestean.

    Daca as fi mai tinara, probabil ca mi-ar fi mai rusine ca am facut incurcatura si mi-as face singe rau. Fiind mai batrina, ma amuza boacana si, una peste alta mi se pare interesant ca v-am „intilnit”, ca sa nu mai vorbesc de verisoara.

    Cit despre verisoara, bineinteles ca detaliile bruiante din scrisoarea mea initiala cu care ma tot intepa erau puse acolo exact pentru asta: sa bruieze. Credeam ca fiintele rele sint doua doamne batrine si acrite, cu sufletul deshidratat si, la o prima vedere, credeam ca pot sa le enervez cu genul asta de lucruri, macar atita cit ma enervasera ele (adica putintas, de fapt). Dac-as fi stiut ca personajul chinuit e de fapt Caraman, nici macar nu m-as fi obosit sa dau un raspuns. Dac-ati citit ceva de el, intelegeti exact de ce.

    Asadar, imi cer scuze in mod explicit: iertati-ma ca am sarit pina in tavan fara nici un motiv (adica din cauza lui Caraman -deci nici un motiv), sper ca doar v-ati amuzat si atit , vazind intregul circuletz abia postsomnum.

    Scuze asadar si dumneavoastra, doamna Petronia, desi n-as avea de ce, daca nu m-ati fi bagat in seama, gafa mea continea mult mai putine fraze. Totusi scuze (pentru acuze).

    O zi frumoasa, ambelor.

    Cu simpatie, Lia.

  3. Doamna Bugnar, impartasesc pe deplin parerea Dvs. despre lipsa de bun-simţ şi, într-o mai mică sau mare măsură, talent, a domnului Caraman, pe care nu ştiu de ce nu îl numesc Caraiman, cum îmi vine de fapt. Şi voi da curs, în ciuda programului ultraîncărcat, invitaţiei Dumneavoastră, doar că nu ştiu exact când.

    Tot cu simpatie,

    Rhetta

  4. In clipa asta nu stiu nici eu exact cind (de-aia va si invitam asa de bataios, era exclus sa veniti, glumesc), astept ca vreunul din spectacolele astea trei de care va zic sa se programeze, la celelalte trei nu va chem ca inteleg ca va alegeti cu mare atentie felul in care va petreceti timpul. Deci am sa rasar pe-aici cind o sa fie cazul sa fac invitatia. Intre timp m-am mai sucit si m-am invirtit pe blogul dumneavoastra si mi se pare fermecator. Sigur ca m-as intrista sa stiu ca nu sinteti femei ci barbati, sau ca nu sinteti atit de in virsta cum ziceti. Totusi, chiar si in conditiile in care as afla vreunul din lucrurile astea v-as considera niste oameni foarte talentati la scris, cu verisoara-n frunte. De altfel se pare ca ati avut vreun unchi ceva care v-a transmis la toate genele astea frumos cuvintatoare. Asadar, pe un curind cit mai apropiat, fiinte aparte ce va aflati (ar fi prea frumos sa fiti batrine, totusi am sa cred asta, chiar daca n-am crezut nici cind eram mica-mica in mos Craciun, ca tot facea cineva pe-aici aceasta nimerita compartie).

    Pe un curind oarecare…

    Lia

  5. ce nasol sa ai un tata talentat si un baiat (doar ) bloger…

  6. postul e plin de interpretari dupa cum sarmana replica nereusita a lui Toca gaseste sa afirme… spunand ca Lia este sotia lui Buhagiar nu contest in niciun fel calitatile ei artistice sau dramaturgice (as vrea sa vad unde am scris asa ceva) ci afirm faptul ca are oportunitati pe care altii nu le au… Lia poate sa spuna orice, poate sa se dea si peste cap realitatea asta asta s-o suporte, eventual sa si-o si asume pentru ca nu e rusine… in plus, poate sa citeasca tot ce am scris eu referitor la persoana ei si sa extraga vreo referire la lipsa de talent sau incompetenta sau ce rezida din postul asta, (lucruri de care pana la urma n-o suspectez) si sa-mi dea cu ele in cap…

    in rest, e treaba ei sa se enerveze, sa ma muste de cur (personaj chinuit… din astea) aici si unde doreste, are dreptul asta (pe ea nu ma supar)… eu ii doresc succes – pana la urma asta e tot ce-si doreste cu sot sau fara, cu afirmatiile mele sau fara, cu mancatorii astia de cacat care „fac misto”, sau fara

    baieti, succes

  7. Stefane, n-o mai scalda, m-ai pus intr-o lista cu tot felul de oameni despre care tu consideri ca nu calitatea scriiturii lor i-a adus in pozitia in care sint. Daca asta te face sa te simti mai putin ratat, so be it.

    Lia

  8. @hm, lamureste-ma si pe mine. Postul tau a fost prea criptic dar imi zgindare totusi niste muguri de banuiala. Reformuleaza, nu ma lasa asa.

  9. :), doamnelor,aplauze la scena deschisa.

  10. Lia, intru rar pe aici… am vazut ca te-ai inflamat… inflameaza-te, e irelevant… ratat, neratat, e un cacat de destin care imi apartine, e o problema pur personala;

    tu scrie-ti piesele, ajuta-le sa se joace si cam atat… daca crezi in ele si crezi in tine, opiniile mele nu conteaza; eu asta fac…. nu reformulez nimic, am spus ce e de spus… e drept, scriu prost, se intelege greu

    inca o data succes

  11. Stefane, nu tie-ti cerusem sa reformulezi ci lui „hm”, ce spui tu e limpede ca lumina zilei, n-am nevoie de reformulari. Am inteles ca am pile, cu sau fara voia mea, e ca un destin tragic din teatrul antic, oricit m-as suci si-as ocoli, tot o s-o fut pe mama si-o sa-l omor pe tata. Ce sa fac, Stefane, asta mi-e soarta, in fata pasilor mei se astern petale de trandafiri, o sa calc pe ele fara sa ma gindesc ca tu iti rupi incaltarile prin gropi. N-as fi crezut ca esti asa de batrinicios. Dar esti.

  12. ok, sunt cum iti convine tie… acum fugi si dormi calma

  13. Doamnă Bugnar, posibilităţile oferite de această platformă de blog sunt nebănuite; una dintre ele este cea de a verifica o adresă de IP (dacă nu sunteţi o expertă în ale internetului, precizez că aceasta este adresa unică a unui computer oarecare, aşa, ca un fel de număr de telefon), ca de exemplu cea de pe care Dl. Caraiman a postat astă-seară. Şi din care ce am aflat? Că el este totodată şi acel Hm căruia îi cereaţi o reformulare. Aşadar, bănuiesc că puteţi accepta reformularea venită din partea Dlui Caraiman fără bătaie de cap.

    Numai bine,

    Rhetta

  14. Dragă Hm, eu zic şi cred că ştii şi tu în sinea ta măcar. Nu e doar bloger. Chiar nu. E sclipitor. Şi să nu-ţi fie cu bănat, rogu-te. Un anume gen de recunoaştere socială, de succes fie el şi din vitrinele culturale, pasămite mai atente la fineţuri, nu este cam deloc echivalent neapărat cu valoarea (sic!)

    Nu-ţi ştiu motivele de amărăciune, dar sunt convinsă că poţi fi obiectiv, dincolo de aceste motive.

    Şi mai cred ceva. Artiştii sunt oameni care trăiesc durerea şi fericirea la intensităţi rare. De aceea nu merită să se rănească unii pe alţii. Să se nedreptăţească unii pe alţii. Cred că artiştii pot să se regăsească de-adevăratelea în familia hăruită de care aparţin. Şi cred că ei au venit cu misiunea de a-şi aminti înălţimea din propriile suflete şi de a ne trezi şi nouă setea de înălţime. Restul… vorba nu mai ştiu cui… sunt detalii 🙂

  15. Deea, sa sclipim, sa plutim !

  16. Hai să licuricim, să plutim, haaaaaaaaaaaai!

  17. Multumesc, doamna Rhetta. Ma gindisem si eu ca „hm” si Stefan or fi aceeiasi dar nu aveam nici un fel de posibilitate de a verifica pentru ca sint bita la tot ce tine de treburile astea. Oricum, reformularea era de rahat, adica nu exista. Asa ca mai bine reformulez eu intrebarea si-i schimb si adresantul. Tot ce voiam e fapt sa stiu este de ce ma napadesc atit de tare niste amintiri de pe la 2 Mai cind citesc blogul asta? Altfel, ma bucur sincer ca v-am gasit.

  18. Lia, e simplu: hârtia pe care este scris blogul nostru provine de la fabrica de hârtie din 2 Mai.

  19. Şi cerneala, Rhetta? Şi cerneala? 🙂

  20. Cerneala e făcută din sânge de dobitoc, draga mea Deea.

  21. Doamna Lia Bugnar,
    Nu vă miraţi că ne-aţi regăsit spre continuarea dialogurilor, suntem pur şi simplu un blog magnetic. Dovadă că unii revin şi la câteva luni bune de când am terminat cearta cu ei.
    Adevărat că dacă nu săream eu cu observaţiile de principiu nu era nimic de discutat, după cum se vede din postarea asta a Rhettei. Deh, aproape că mi-aş cere scuze, dar îmi e prea caracteristic să fiu afurisit de chiţibuşară ca să pot pretinde măcar faţă de alţii că aş renunţa vreodată la obiceiul ăsta sau că mi-ar părea rău că-l am. Tocmai de asta eu zic să nu reveniţi asupra opiniei cu babele acre, că nu aveţi motiv.
    Cred că vorba Rhettei: Moş Crăciun e numai o dată pe an, noi suntem tot anul.

  22. Rhetto,

    Eu scriu, dupa cum stii, cu creion chimic ascutit la ambele capete.

  23. Mina creionului e făcută din extras din cerneală de sepie, deci o legătură există. Mereu.

  24. ce facura’ti babelor? Ati scos scheletii de prin dulapuri la plimbare? Vi s’a facut dor de oameni fara pic de umor?

  25. Făcurăm că nu făcurăm nimic, Dragoane. Suntem victime.
    Hehehe. Sau dacă ne distrăm nu se mai cheamă aşa?

  26. Draga doamna Petronia, asupra opiniei cu babele acre nu revin nicicum, de fapt, acum chiar ma parui cu o opinie care nu ma lasa in pace, una cu niste baieti al naibii de buni scriitori si destepti rau. Dar sa depasim. In patru, firul de par nu se mai vede, ceea ce duce la chelie, ceea ce babe chele e de neprivit, asa ca lasam firul intreg. „Draga” de la inceputul acestui post, chiar asta inseamna. Doamna Petronia deasemenea. Chiar asta inseamna, totusi.

    BadDragon, nedragule (dedicatie pentru doamna Petronia si codul ei cinstit de folosire a apelativelor), te anunt ca eu scriu din dulap, inca nu mi-am cistigat dreptul la plimbarica. Tu? Tot dintre haine (ca nu reiese)?

  27. Preastimata doamna, referinta mea la preademult decedate si actualmente resuscitate in varianta mai curata si mai uscata personaje nu va includea nicicum.

    si nu, nu scriu din dulap. Ma zbat pe marginea prapastiei cu tastatura in mina pe motiv de prea multe margaritas consumate azinoapte. Deh, nici prea multa sarbatoare nu’i face bine omului sau dragonului.

  28. Dragoane, mai ţii minte ce ziceam eu că aduc la următoarea întrevedere? Ei, să spunem doar că după azi-noapte trebuie să fac provizii noi. 😀 Dar nu subscriu: prea multă sărbătoare face excelent babelor.

    Doamnă Lia Bugnar, nu vă păruiţi cu opiniile, că ies opinii trase de păr şi nu e bine. Pentru că nu e cazul. Cât despre codul de apelare, mulţumesc pentru ignorarea şi respectarea lui alternative.

  29. Nimic mai trist decit un dragon mahmur. Dragoane, profit de tine ca nu te-ai dezmeticit inca dupa bauta de azi noapte si te rog sa-mi zici si mie care-i mersul pe aici. Cine-i cine. Din cauza ca habar n-am de niciunele pierd mare parte din distractie. Poti sa-mi faci un infim rezumat dragonesc? Si cine erau resuscitatii din dulap (desi eu ma regaisem atit de bine in descriere)?

  30. Regasisem, dragoane. Am scris eu gresit, nu e de la betia ta.

  31. As dori sa va corectez, nu e nimic trist intr’un dragon mahmur daca motivele consumului de margaritas care a adus mahmureala au fost foarte vesele. Nu intru in amanunte dar va pot asigura de faptul ca doar starea avansata de oboseala si nevoia de a fi din nou in picioare la 6 dimineata m’au oprit de la a dubla numarul paharelor (recomandare, ba de’a dreptul reclama, delicioasa Golden Margarita facuta de cei de la Hard-Rock Cafe)

    In privinta nedumeririi dumneavoastra… e destul de simplu. Avem 2 babe fondatoare, un nepot scapat de orfelinat, o verisoara regasita si un corespondent orleansian degraba degustatoriu de vinoase rafinate (fara a se da in spate, cind ocazia se iveste, de la ordinaire’ul molan autohton). Linga care se aseaza, fiecare dupa posibilitati si umori, diverse alte personaje care de care mai bizare (printre care ma bucur sa ma numar) ca anaid, piticugras, Ana Poker, Dulce Deea… ma rog, lista e destul de lunga si eu inca suficient de mahmur. Cine sau ce e in spatele personajelor, putin importa. Ceea ce conteaza este faptul ca fiecare dintre personaje este suficient de coerent si are propria sa viata virtuala. Nu stiu daca despre noi, in viata noastra reala, se pot spune prea multe lucruri de lauda, da’ personajele noastre sigur au un je ne sais quoi ambetant.

    Iar scheletii erau dramaturgia romaneasca (deja prea lunga discutia pe tema asta) si un anume personaj care si’a plimbat pe vremuri coada pe sus pe tarlaua de fata, oarescum ridicol, teribil de orgolios si guraliv si inca si mai teribil de incoerent. Nu’i dau numele pur si simplu pentru ca m’am hotarit pe atunci sa’l ignor si nu am pofta de a’l stirni din nou.

  32. Multumesc, BadDragon, esti cumsecade. Ma bucur ca sint si oameni (-dragoni, specia Bad) carora nu le e rau dupa o betie zdravana. Eu sint exact in echipa ailalta, adica mi-e rau chiar in timpul betiei, de la un punct in colo. Nu c-ar conta, mai ndoiesc ca ne vom pili vreodata impreuna, nu ma imbat cu de-astia care tin la bautura. Da, mi-ai facut o prezentare frumoasa a „babelor” desi nu sint cine stie ce mai lamurita decit inainte. Pina acum ezitam sa le zic „babe „dar mai nou mi se pare ca ele o iau ca pe o victorie a fictiunii asupra realitatii cind le zice lumea asa. Deci, m-ai lamurit cu babele. Cit despre scheletul din dulap, de fapt nici nu cred ca e un om asa rau, presupun ca a dat strechea succesului inconjurator in el. Desi nu vad ce dracu’ de mare succes poti sa ia in tara asta in oricare domeniu artistic asa incit sa merite sa te agiti sau sa te urasti cu unii. Deci, sencs, dragoanebad, m-ai luminat.

  33. „Incolo”, Dragoane. Nu e de la betia ta.

  34. Buna doamna,

    Ambiguitatea, in anumite conditii, este mai mult decit dezirabila. As indrazni sa fac trimitere la una din piesele mele favorite, pentru ca tot sintem pe teritorii dramaturgice, The Importance of Being Earnest a lui Wilde pentru a’mi justifica opinia anterior exprimata. Mai mult, in cazul de fata dezambiguizarea (ce urit suna in adaptarea romaneasca) nu ar aduce prea multe beneficii, chiar daca nici prea mult rau n’ar face.

    De partea cealalta, dupa destule perindari prin cercuri artistice, as putea sa spun ca puterea impulsului de a sari la jugulara este invers proportionala cu importanta artistica a subiectului observat. Cu cit mai mici, cu atit mai rai. Asta pentru ca nu eficienta este criteriul ordonator in lumile astea ci pirdalnica nevoie de validare. Cum ar veni, daca’mi permiteti sa fiu putin plastic, stiu ca ma bat pentru un rahat, da’ ar fi bine sa fie, dupa lupte crincene, rahatul meu.

    Mie, unul, viata grupurilor artistice imi aduce de multe ori aminte de preahormonala adolescenta si de reclama aia geniala la Sprite. Cu cit esti mai disperat sa fii bagat in seama, cu atit ai mai putin succes. Chestie evolutionista, pina la urma.

  35. Ai dreptate, BadDragon, ambiguitatea e binevenita, de fapt. Nu stiu de ce-mi refuz eu asta.

    Da. Ai statisticat bine. Pekinezii latra mai isterici decit ciobanestii mioritici.

    BadDragon, poti te rog sa te desprotocolarizezi putin in ceea ce ma priveste? Forma asta de respect cucu vinte atit de multisilabice si preponderent neologistice imi ia piuitul. Simt ca nu asta e dragoneasca dragonului de rind, middleclasic.

    Senchiu, oricum, pentru ghidajul pin’ jur. De cind a vazut ca sintem prieteni, copiii mai mari m-a lasat in pace.

  36. Intimplator am dat peste blogul asta si am dat o citire pina mi s-a fiert ceaiul. SI stau acu’ sa ma gindesc , daca dumneavoastra sinteti artistii , intelectualii de frunte ai tarii , noua , spectatorilor si oamenilor obisnuiti nu ne mai ramine decit sa fugim……. Am gasit aici doar suflete frustrate, incarcate de minie, pizma si de dorinta de avea ultimul cuvint … cu orice pret! Mai bine ma duc la ceaiul meu si caut sa citesc ceva care sa-mi merite timpul.Sa aveti zile bune ca timp liber aveti destul.

  37. asta e un „cadou” pentru doamna Bugnar. prin eliminare va sti la ce ma refer. http://kaosmoon.blogspot.com/

  38. Da, anonimule. Imi faci cadou ceva ce am deja. L-am citit pe kaos din scoarta in scoarta. Ce-i cu el?

  39. 🙂 l-ati citit din scorta in scoarta pe caraman ?


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s