Iluzionistul

Babelor,

Aseară vine o babă la mine, bem un suc, ne uităm una la alta, baba aia zice „Hai la Animest, să vedem nişte film”. Io că nu, ea că hai, mă dau bătută, mergem. Acolo (la Patria) puhoi de lume, că se dădea o animaţie (Animest fiind un festival de animaţie, logic că se dădea o animaţie) pe nume Iluzionistul. Ceva franţuzesc, după un scenariu găsit în cadavrul lui Jacques Tati. Regizorul cică a făcut ceva mişto, dar nu ştiu ce, că n-am văzut.
În fine. Începe filmul, care era frumos şi bine desenat, dar cu o acţiune cam subţire, cam uşuratecă: un bătrân iluzionist francez merge în Scoţia (acţiunea are loc în anul 1959), unde într-un sat o fetişcană decide să meargă cu el prin lume.
Mai mult de-atât nu spun, că poate îl vedeţi şi îmi ziceţi şi mie ce se întâmplă. Eu una nu mi-am dat prea bine seama, pentru că proiecţia a fost de tot căcatul, adică părea să fie în ceaţă, nu avea nici un pic de şarf. Drept care nu am văzut feţele personajelor principale, drept care habar n-am ce expresii aveau în momentele cheie, şi drept care mi-am făcut gaură în ochelari ştergându-i, până când baba cu care am fost mi-a zis că nici ea nu vede nimic, şi să nu mă mai agit atât, că vrea să doarmă.
Mă rog, ştiţi că nu-s eu omul care să tragă concluzii, dar de data asta o fac: făcând excepţie de calitatea proiecţiei, am văzut un film slab, dar frumos. Aşa, ca mine, adică.

Vă pup,

Rhetta

Anunțuri

2 comentarii

  1. poate era diafilm. ale mele mereu se vedeau in ceatza… acu nah, eu si fumam langa diafilmator.

  2. ok. cam asta a fost ultimul comentariu facut de mine la SM.
    o sa va para rau pentru ca in curand o sa comentez cu camera mea samsung HD dar la altii, nu la voi.

    adio si nu am cuvinte!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s