Reliquiae et circenses

Oamenilor,

Dintre toate modalităţile barbare în care am fost trezită în lunga istorie a somnurilor mele scurte, cea de azi-dimineaţă e una bizară rău. Ceea ce nu credeam să mai pot spune după ce am fost trezită cu găleţi de apă rece, hamsteri în tricou, urzici, pastă de dinţi pe faţă, sărindu-se peste coastele mele, aruncându-se cu pietre, maimuţe de pluş şi machete de avioane, dându-mi-se foc, fiind înţepată cu diverse obiecte dintre care un harpon nu e cel mai ciudat şi fiind sufocată cu perna (chestie care în treacăt fie zis mi se pare opusă intenţiei declarate).

M-au mai trezit şi cutremure, de care mi-e mai groază decât de gheare de pasăre. Deci nu e de mirare că azi dimineaţă la 4, cele 20 de minute pe care le dormisem până a sări din pat ca arsă nu m-au împiedicat să sar şi pe geam de la etajul opt când am auzit huruitul ăla groaznic de dinaintea trepidaţiilor şi când a început să tremure patul sub mine. Aterizând pe o maşină din parcare (mulţumesc pe această cale proprietarului căruia i s-a părut o alegere bună decapotabila cu prelată şi promit să nu-i mai arunc maioneză pe parbriz), m-am dezmeticit şi am aruncat o privire în jur. Mai ales ca să văd în ce parte să mă feresc de blocul care, după calculele mele, nu rezistă nici la 5 grade Richter.

Când colo, închipuiţi-vă mirarea mea când mi-am dat seama că nu era cutremur. Nu, era altceva: ropotind implacabil, se apropia de undeva o turmă de ceva în galop. Vecinii scoseseră şi ei capete somnoroase la geamuri, deşi cu ochii ăia lipiţi ca ai puilor de pisică sunt sigură că puteau să fie şi Cavalerii Apocalipsei mâncând shaorma pe trotuar că nu i-ar fi observat. Orice ar fi fost venea repede şi cel mai sigur loc mi s-a părut un copac. M-am căţărat deci în el, căutând în toate părţile sursa cutremurului. Şi deodată am văzut-o: deschizându-se (de fapt zburând, ca să respectăm proporţiile adevărului) uşile blocului, s-au înşirat în goană, încărcate cu saci de dormit, scaune pliante, borcane cu zacuscă, umbrele, saci de vată şi valize de batiste, toate – dar absolut toate – babele din bloc în afară de mine şi de verişoarele mele. Ba nu, lipsea şi madam Iordan, dar mi-am amintit că aia plecase în Austria de mult. Ori o omorâseră nepoţii pentru avere, opiniile comunităţii fuseseră mereu împărţite.

Toate. Multe. Pregătite de luptă, aş fi zis că mărşăluiau la cât de strânse şi ordonate erau rândurile dacă nu ar fi alergat. În ochi citindu-li-se o hotărâre de nestrămutat de a rezista până la ultima picătură de ceai cald (venea miros din termosuri), până la ultimul tremurici al picioarelor, până la ultimul puseu de tensiune. Tocmai când mă gândeam că s-or fi anunţat reduceri la ardei sau poate dă Fuego autografe pe undeva, am observat că au luat-o spre nord şi mi-am amintit: oamenilor, vine Sf. Parascheva. Nu vine ea personal, adică ar fi o chestie mişto dacă ar veni, vine ziua ei. Când numărul locuitorilor din Iaşi aproape se dublează, când nu se mai poate circula pe nici o stradă din centru, când medicii de serviciu la ambulanţe îşi amintesc brusc pe care colegi i-au văzut culcându-se cu şefii, zgâriind o maşină, mâncând ultimul covrigel şi punând punga goală la loc. Tot ce le poate folosi ca să scape de tură. Când credinţa devine ştire de senzaţie la oră de maximă audienţă şi se măsoară în ceasuri de stat la coadă în orice condiţii de vreme (chestie care brusc nu mai devine odioasă dacă e cu religie, se pare), în leşinuri şi în mormane de vată sfinţită al căror rost şi mai ales mod de utilizare (se pun în urechi şi nu te mai doare otita? Am senzaţia că ăsta ar fi unul din cele mai logice.) trebuie să fie un deliciu.

Ocazia pentru încă o dovadă că evoluţia nu există când e vorba de superstiţii şi că în ceea ce priveşte mentalitatea între noi şi un trecut de care ne place să ne considerăm departe nu e nici o distanţă.

Artificiile erau faine totuşi. Moaşte şi sărbătoare populară, how medievally cute of us.

 

 

Later edit, pentru că se pare că mereu când mă găseşte câte un subiect mă caută şi continuările lui o perioadă după: „Ea [Biserica Catolică post-Contrareformă] nu mai crede prea mult în relicvele sale – şi numai din obişnuinţă mai păstrează în vase preţioase fragmente din Adevărata Cruce care reunită ar fi mare cât un stejar sau viscere desfăşurate la nesfârşit ale vreunui sfânt…” (Jean Clair – Malaise dans les musées, Paris, Flammarion, 2007, pg. 13-14). Deh, măcar aici e vorba de o sfântă întreagă. Mentalitatea e aceeaşi însă şi despre asta e vorba: despre totemism inert condiţionat de refuzul întrebării.

Anunțuri

21 comentarii

  1. eu m-am trezit la 3 ca vorbea sor’mea la telefon…
    am pus si eu o data mana pe niste moaste, am aflat abia in fata ca e vorba de niste oase si nu am mai putut sa ma fofilez. nici pana azi nu stiu ale cui au fost

  2. Sperăm că şi tu ai trezit-o pe sora ta vorbind la telefon la 5.
    Nu-i bai, nici ceilalţi nu ştiau. Şi stai liniştită, nu erau numai oase, era şi piele. O mumie, esenţialmente. (Este că te simţi mult mai bine?) Dacă s-ar da voie la studiat ştiinţific aceste relicve tare fain ar mai fi. Atunci să vezi corolă de minuni a lumii strivită literalmente.

  3. Petronie, m-ai smintit!

  4. babo, cum e-n iasi de sf Paraschiva, asa-i in bucuresti in fiecare zi si mai ales martea!astia macar stii ca-s cu papornitele in gat dar, nu ies cu boul incaltat pe strada.

  5. De ce, Wannadark? Pornisei încolo şi te-am făcut să te întorci din drum avertizându-te asupra concurenţei? Păcatele mele, să fie ăsta cel mai mare pe care l-am făcut.

  6. Anaid, ştii bine că nu la înghesuială mă refer, ci la cauza ei şi la mentalitatea din spate.
    Da’ crede pe cuvânt o babă care a experimentat ambele habitate: nu-i la fel.

  7. 1.la ce te referi cand zici ca nu-i la fel, n-am inteles incotro inclina balanta.
    2. Petronia, ca anul asta n-a fost niciodata, poate ca doar asta ne-a mai ramas. poate ca-i un fir de atat de care multi dintre noi se agata, hai sa nu-i judecam, ma indoiesc ca vin doar pentru circ(nu poti condamna conerciantii), vin pentru ca sunt disperati si inca mai cred in ceva.

  8. Anaid,
    2. Putem completa vorba lui Creangă „Dar şi sărac aşa ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de când sunt, niciodată n-am fost!” cu un „şi cum o să fiu în vecii vecilor”.
    Moaştele alea sunt acolo tot anul. O să-mi rezum consideraţiile asupra credinţei la observaţia asta. N-am zis că nu înţeleg de ce şi cum funcţionează, dimpotrivă: mi se pare respectabilă o superstiţie cu rădăcini atât de adânci, încă atât de valabilă. Ceea ce nu înseamnă că nu o consider inutilă, ridicolă şi sinistră.

    1. Mă refer la segmentul de populaţie şi la constanţa aglomeraţiei.

  9. 2.asta cu creanga nu puteam s-o spun nici intr-o mie de ani mai bine. 🙂
    asa cum craciunul il sarbatoresti conform traditiei si superstitiilor cum le zici tu, la fel mi se pare firesc sa ai manifestari conform traditiilor si superstitiilor de fiecare data cand e cate o sarbatoare trecuta frumusel cu litere de-o schioapa rosii in calendar.
    1.asta cu segmentul de populatie imi miroase a dispret vis a vis o anumita regiune. corecteaza-ma contrazice-ma da-mi un pumn de faina in nas daca gresesc.

  10. p.s. eu te stiu baba serioasa si echidistanta, cu radacini nobile in familia marx. imi pare ca nu vedem lucrurile de la acelasi etaj. 🙂

  11. Anaid, mie îmi pare nu că nu vedem, dar că nu discutăm lucrurile de la acelaşi etaj de data asta, dar nu e cu supărare. Pentru tine mă explic fără nazuri.
    Crăciunul îl sărbătoresc conform unei tradiţii care cel puţin pe mine mă face un om mai om măcar pentru două săptămâni. Şi are o încărcătură de superstiţii şi tradiţii mai mare chiar decât Paştele, pe unele din care le respect cu amuzament şi chiar cu drag.
    Nu despre date roşii în calendar e vorba, ci despre manifestări în masă pentru nimic, chestie pe care eu nu o înţeleg. La fel cum nu înţeleg ce poate să aducă din punct de vedere al credinţei isteria colectivă. Din punctul ăsta de vedere, Crăciunul cu izolarea lui în nuclee mici care sărbătoresc împreună mi se pare taman opusul. Şi de Crăciun şi de Sf. Parascheva cine vrea se poate duce la biserică. Diferenţa e că de Crăciun ambulanţele se cheamă nu pentru bătrâne care leşină de extenuare (nu ţi se pare o formă de inconştienţă vecină cu autoflagelarea, măcar ca idee?) ci pentru imbecili care mănâncă până crapă. Nici asta nu-mi aduc aminte să-mi fi fost vreodată de înţeles.

    1. Nu-ţi dau nici un pumn de nici un fel în nici o parte a corpului, dar n-ai dreptate. Nici cu segmentul de populaţie ales pe criteriu geografic (îţi amintesc că fac parte din el, adică sunt moldoveancă:) În plus, oraşul ăla e invadat de oameni din toată ţara şi chiar din străinătate cu ocazia asta. Şi şi mai în plus, probabil n-am vorbit niciodată despre asta – dar cred că numai un cretin patologic poate avea sentimente pe criterii geografice.), nici cu dispreţul. Nu e dispreţ. E ironie şi nu e faţă de credinţă, ci faţă de o manifestare a ei care mi se pare falsă şi inertă.

  12. 🙂 petronia mie imi pare rau ca nu apucam sa ne vedem.

  13. 🙂 Toate lucrurile au un sfârşit, Anaid. Chiar şi cele rele.

  14. Mie fenomenul mi se pare nu doar inutil ci si impotriva sistemului de valori pe care dogma religioasa pe linga care s’a aciuat il promoveaza. Daca ar fi sa imbratisam pina la capat crestinismul ar trebui sa rezulte cel putin urmatoarele lucruri, in ordine descrescatoare a importantei:

    1. N’ar trebui sa transform in obiect de cult si inchinare nimic altceva decit pe Dumnezeu Insusi, in cele 3 manifestari ale sale (de unde rezulta ca nu am nevoie sa ating moaste).

    2. Nu ar trebui sa fiu nefericit cu soarta pe care o am ci sa o imbratisez (de unde rezulta ca nu am nevoie sa ating moaste).

    3. Pentru a fi in preajma a ceva sfint este suficient sa ma rog sau sa’L pomenesc pe Isus intr’o discutie soul-to-soul cu altcineva (de unde rezulta ca nu am nevoie sa ating moaste).

    4. Presupunind ca cele 3 puncte anterioare nu sint suficiente, ar trebui sa stam toti la usa bisericii unde sint moastele si sa ne invitam reciproc si plini de dragoste sa intram, niciunul dintre noi nevrind sa o ia inaintea celuilalt (de unde rezulta ca nici un crestin veritabil n’ar ajunge sa atinga moastele decit in situatia in care este singurul care vrea sa faca asta la momentul respectiv)

    Raminind in cadrul interpretarii profunde a crestinismului, manifestarile de tipul asta scot in evidenta nu evlavia ci egoismul feroce. Si prezumptia ca Dumnezeu ne este dator (eu ating astea, Tu trebuie sa’mi dai acum mincare, haine, sanatate, succes, trebuie sa uiti de destinul pe care mi L’ai harazit si sa’l remodelezi dupa asteptarile mele).

    Si inca ceva, astfel de manifestari dovedesc de prea multe ori ca sint rezultatul prostiei si nu a credintei. Ma duc sa cer sanatate si stau 2-3 zile la coada in frig si in conditii mizerabile, rezultatul fiind de cele mai multe ori cel putin o raceala zdravana. Da’… deh… e pentru o cauza buna, asa ca nu se pune. La fel cum se intimpla cind ajung la spital pentru ca m’am indopat cu miel de Pasti sau cu porc de Craciun.

  15. Dragoane, îmi vreau bucata de creier care a ajuns cumva la tine înapoi. 😀
    Serios acum şi punctual:
    De 1. s-a ocupat un sinod, dacă nu s-or fi ocupat şi mai multe. A fost o problemă spinoasă în ambele Biserici (şi est şi vest) în Evul Mediu şi amândouă s-au ocupat de ea în stil caracteristic: portiţe teologic-filosofice de-a dreptul admirabile. (Mare concentraţie de creiere pe literă e în scrierile teoreticienilor Bisericii, pe cuvânt. E unul din motivele pentru care nu mi se pare dispreţuibilă religia.) Au scos-o ok până la urmă, e voie. Mi se pare însă că au trebuit să interzică dezmembrarea, comerţul şi mai ales folosirea în practici oculte de bucăţele (ingerarea nu era ceva des, dar simplul fapt că exista spune multe despre inteligenţa dintotdeauna a oamenilor). Altfel spus, punctul ăsta neaplicat moaştelor ci interpretat general te face iconoclast. 🙂 E şi asta o opţiune.
    2. Şi asta era pe undeva amendată, în sensul că nici extrema cealaltă a prea-mulţumirii nu e bună că duce la uitarea recunoştinţei sau ceva. Cam ca la dependenţa de droguri dacă vrei: doze mici îţi asigură un dependent fidel. Mă rog, unii îi spun ceva cu o aurită (aiurită?) cale de mijloc.
    3. Chestia aia care parafrazată ar fi ceva de genul „unde sunt doi sau trei în numele meu sunt şi eu în mijlocul lor”? Mda, au trebuit să renunţe şi la asta expediind-o într-un sens figurat imediat după ce au ieşit din catacombe şi au început să construiască biserici.
    4. Ăsta e un punct utopic referitor la omenie. Dacă văd o singură dată ceva similar nu mai cârâi pe tema asta în veci. Stau liniştită, o să rămân cârcotaşă: nu-i nici o şansă.

    Paragraful de sub puncte: DA. Troc. Şantaj. Naivitate de copil care cere bomboane ca să-şi facă temele.
    Ultimul paragraf: DA din nou. Cum ziceam cu ambulanţele.

  16. 😀 Cu asta, Petronio, deschidem o cu totul alta discutie. Din pacate este una cu care sint doar familiarizat dar n’am intrat niciodata adinc in ea. In plus, abordarea mea este un pic prea subiectiva si putin schizoida. Pe de o parte sint „om de stiinta”, pe de alta consider ca ceea ce tine de nevoia de transcendenta depaseste rationamentele.

    Taica’miu are o vorba: religia institutionalizata are la baza o nevoie de igiena sociala. Tind sa ii dau dreptate, asa ca deciziile despre care amintesti tu par mai degraba rezultatul nevoii de „crowd control” decit revelatii. Citind cite ceva despre felul in care dogma s’a cristalizat am ramas de fiecare data cu sentimentul ca se putea intimpla cu destul de multa usurinta sa iasa altfel. Dar mi se pare irelevant. Este irelevant daca am voie sa ma inchin la o icoana, o sculptura sau la un munte. Este, in schimb, relevant motivul pentru care o fac, cum o fac, felul in care ma face sa ma simt faptul ca o fac.

  17. Dragoane, şi când a fost vorba de alegerea drumului oficial (ce zici tu e foarte adevărat, putea extrem de uşor să fie altfel) – de exemplu textele canonice vs. apocrifele sau dogma vs. ereziile – s-a mers tot pe principiul „igienic” de care zici tu: anume varianta cea mai puţin probabilă să ducă la probleme, cea comună celor mai multe grupuri, cea mai „cuminte”, cea mai coerentă. Şi tot au apărut periodic chestii de ajustat. Mecanism mare, admirabil. Îi înţeleg necesitatea şi prin optica socială de care pomeneşte vorba tatălui tău şi prin cea spirituală de care spui tu, dar mai ales îi respect complexitatea, longevitatea, diplomaţia (să ştii să-ţi alegi bătăliile şi mijloacele e o chestie mare) şi la urma-urmei inteligenţa. 😀

  18. Petronia, ceea ce spui tu este perfect adevarat. Biserica institutionalizata este admirabila pentru toate lucrurile pe care le enumeri tu (inteligenta, longevitate, diplomatie, etc.). Cu doua rezerve:

    1. Asta nu are nimic de’a face cu obiectul final al preocuparilor lor, ba chiar de multe ori urmarile alegerilor facute au contrazis taman ceea ce voiau sa intareasca.

    2. Alegerile astea si felul in care au fost ele facute si promovate (suna a tehnici de PR, stiu) au creat toate premizele pentru manifestari de tipul celor despre care vorbeai tu in postare si eu in primul comentariu.

    Discutia asta mi’a adus aminte de un episod din „Dupa 20 de ani”, de felul in care ajunge Aramis general iezuit, de setea aceea arida, rece, abstinenta de putere.

  19. Păi are legătură în sensul în care dai oamenilor ceea ce cer, adaptezi oferta la gustul şi nivelul publicului. Ştiu că sună a ceva care nu se aplică într-un asemenea domeniu, dar să ne gândim numai la elementele preluate din religii anterioare pentru a ne da seama în ce măsură e important să oferi ceva ce omul ştie şi la elementele inovatoare care au asigurat „succesul” noii religii în contextul în care ea a apărut pentru măsura în care e important să oferi chestia de care omul are nevoie.
    Alegerile au creat premisele, sigur. Dar uite subiect de gândire: premisele astea erau valabile în context acum cât timp? Ar mai trebui să fie ele valabile azi? Asta e inerţia despre care vorbeam.

    Normal că despre asta a fost vorba imediat după oficializarea creştinismului. Adică însăşi oficializarea a fost un act politic menit să calmeze nişte chestii care ameninţau să scape de sub control şi să unifice un stat. Iar apoi? Hehe. Să ne gândim numai la skandenberg-ul între Biserică şi Coroană (puterile lumii medievale) care a dus la exilarea Papei la Avignon.

  20. Stii ce ne lipseste noua acum? Cineva care sa ne contrazica 😀 Ne intoarcem unul altuia argumentele in asemenea hal incit incep sa fiu tentat sa ocup eu pozitia de avocat al… hmmm… era sa spun o porcarioara…. partii celeilalte 😀

    Apropos de importurile din religiile anterioare, Jung are niste pasaje admirabile in Arhetipuri despre reinnoirea cultului Soarelui in crestinism.

    Revin, obsesiv, la problema mea: unde mai e revelatia in toata povestea asta. N’o sa accept argumentul cum ca asa a fost scris (e greu de inghitita povestea asta cind ea il contine pe Papa Alexandru al VIlea – Borgia, de exemplu). Ma rog, este demontabila si asta utilizind argumente teologice.

    De partea cealalta, nu pot nega lucrurile bune care au rezultat din crestinismul institutionalizat – pacificare sociala, educatie, universitati, spitale, un umar pe care sa plingi la greu, o speranta dincolo de o viata mizerabila. Iar intrebarea daca cumva nu s’ar fi putut si fara este inutila si cu raspunsuri ne-probabile.

    Cit despre intrebarea ta, multe din premize s’au schimbat radical. Altele au ramas acolo. E posibil ca unele dintre cele ramase sa fie inca in picioare pentru ca sint intretinute de traditie (inertia despre care vorbesti). Si mi’e teama ca diferentele sint atit de mari incit biserica nu mai are nici o sansa sa’si reconcilieze dogma cu vremurile si sa iasa din proces cu fata curata si pastrindu’si numele. De partea cealalta, nici nu poate sa ramina incremenita pentru ca fie moare, fie incepe sa creeze monstri ca cei pe care’i vedem prin vecini.

    Problema este spinoasa daca o privesti ca pe una colectiva. Ma intreb cum suna intilnirile dintre cardinali si papa, cum isi pun ei problema, cit de frustrati sint de situatie.

  21. Uh, Dragoane. Na că sunt eu avocata diavolului şi zic destul de inofensiv că aproape toate componentele sunt împrumuturi din religii anterioare.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s