La ruinele unui palat

Oamenilor,

Mă confrunt ministerial (adică fără prea mare succes) cu o grevă a cuvintelor, aşa că o să fiu laconică.

Mergeţi să vedeţi Bienala Tinerilor Artişti, la Palatul Ştirbei de pe Calea Victoriei. De data asta, nu pentru expoziţie – nu că e rea, dar cine a pus-o acolo sper că se aştepta ca mai mulţi să vină pentru clădire decât pentru ceea ce conţine ea temporar. Sper că asta a intenţionat.

De ce să vă duceţi să vă uitaţi la clădire? Aveţi ocazia să vedeţi cum se construia odată (pe la 1835 adică) un palat. Adică na, dacă v-aţi întrebat vreodată „oare cum arată pe dinăuntru” referitor la o clădire – nu la camere, ci la pereţi – şi nu sunteţi Ana lui Manole, puteţi să vă răspundeţi acum. În starea în care e înainte de restaurarea anunţată ca intenţie de viitor de proprietarul Ovidiu Popescu, e un ecorşeu arhitectural. Strat cu strat, inclusiv fundaţiile expuse pe metri întregi de adâncime spre grădină. Dacă va mai rezista în starea asta de insuficienţă multiplă de organ în care e şi dacă (deşi avem motive să fim sceptici) va ieşi ceva care nu o să provoace lacrimi din proiectul de restaurare, aceeaşi clădire nu va mai fi oricum. Indiferent dacă sunteţi de partea pesimistă sau de cea optimistă în privinţa destinului viitor al clădirii şi a motivelor din spatele situaţiei palatului, e o colecţie interesantă de cărămizi, piatră, lemn, fier şi istorie.

Dacă vă plac paralelele şi în altă parte decât la gimnastică sau la liniile de cale ferată, gândiţi-vă că palatul Şuţu (despre care am scris mai al’dată) a fost construit în acelaşi an şi că amândouă fac parte din istoria unei societăţi care ştia să petreacă.

Nişte oameni simpatici şi naivi se uitau acum câţiva ani la demolarea ultimelor anexe din curtea mărginită pe două laturi de Str. Banului şi Budişteanu în loc să se uite la imaginile proiectate în cursurile din sala 39. Cică şi profesorii luau uneori pauză şi detaliau povestea clădirii, iar împreună se întrebau dacă măcar palatul va supravieţui. Unii din ei se gândesc azi că la cum stau fundaţiile ca rădăcinile de mangrove nici nu e nevoie de vreun cutremur ca să nu mai fie cazul de restaurare pe motiv de lipsă de obiect, ci doar de încă unii ani de eroziune naturală. Oamenii cei simpatici şi naivi au venit apoi să-mi ceară poveşti, ştiindu-mă babă sfătoasă când mă chinuie romantismele în loc de reumatisme. Pentru că eram într-o dispoziţie bună, am ascuns mitralierele pe după pernele canapelei, le-am dat memoriile lui Argetoianu, cartea lui Narcis Dorin Ion despre palatele şi casele boiereşti [1] şi pe cea a lui Adrian Silvan Ionescu despre balurile secolului XIX [2] şi am început să scot rochii de prin sertare şi amintiri de prin alt fel de sertare. Două săptămâni nu s-au mişcat de acolo, de-a trebuit să-i raşchetez pe urmă de pe tapiţerie.

Pentru ăia şi în cazul în care vreţi să vedeţi un pacient interesant înainte să intre într-o operaţie din care nu ştim cât de mutilat sau de viu o să iasă: plimbaţi-vă prin palatul Ştirbei, fostă reşedinţă domnească – actualmente ruină. Mă interesează mai puţin că există un plan de restaurare, pentru că nu ştiu ce o să iasă din el şi o chestie numită „precedente” mă împiedică să sper că o să iasă admirabil. Mă enervează dacă va fi plantat un mall unde al’dată era grădina anulată (citiţi dacă vreţi aici, a doua secţiune din text, ignorând contextul obositor şi puţin bizar). De ce a aterizat Bienala acolo, pot să pricep – chiar mai multe seturi de argumente. Da’ oraşul ăsta are prea multe ruine frumoase şi dacă o să dispară şi asta sau o să fie de nerecunoscut nu vreau să ziceţi că nu v-am zis de ocazia s-o vedeţi. No, dacă vă plac senzaţiile tari puteţi să călcaţi mai apăsat sau să vă apropiaţi de ferestrele care dau spre curte sau spre balcoane.

În caz că se întreabă cineva:

[1] Narcis Dorin Ion – „Castele, palate şi conace din România”, ed. Fundaţiei Culturale Române, 2002

[2] Adrian Silvan Ionescu – „Balurile din secolul al XIX-lea”, Bucureşti, Fundatia „D’aleBucureştilor”, 1997

 

Ce? Da mă, aşa sunt io când sunt laconică pe un asemenea subiect. Na.

Anunțuri

4 comentarii

  1. Scandalul cu Palatul Stirbei este de notorietate deja de ceva timp si nu e singurul de acest gen. Se darama, se lasa in paragina, se fura padurile tarii, se fura dealuri si munti. Ministrii culturii se opun din vorbe si-atat. Smecherii fac tot ce vor ei! Este o lupta a surzilor, a morilor de vant. Cine iubeste Bucurestiului vechi sufera in tacere. Altii se revolta in strada!
    Noi scriem pe bloguri…
    Ma intreb ce vor face cu cladirea unde este Biblioteca Nationala dupa ce o muta pe cheiul Dambovitei?

  2. @clubulfemeilor, draga, nu cred s-apucam noi ziua aia – astia nu au bani nici sa treaca strada; cu ce sa mute o biblioteca, in cazul ca ar sti ce e aia si la ce foloseste?
    Crezi ca de monumente si dichis le arde astora, cind ei nu stiu nici cum au luat bacalaureatul si de ce? Pentru ca altfel nu aveau cum sa-si ia doctoratul, evident, uite ce timpita sint…Si daca tot avem atitia doctori, ce mama dreaku ne mai trebuie vechiturile alea, ca doar nu sintem nici la Viena, nici la Paris, nici macar la Londra, bre – aicea e tarimul omului nou, pe care Ceausescu l-a implementat dar n-a apucat sa-l vada realizat – ca si Casa Poporului, de altfel, pentru care s-a ras jumatate din Bucurestiul vechi. E, acuma omul nou, in plina maturitate financiara, zice ca al batrin avea dreptate sa darime tot si sa puna betoane. O fi avut, nu zic, dar n-am stiut ca mergem in aceesi directie, desi Marele Ctitor a crapat de doozeci de anishori. Se pare ca trebuie sa crapam toti, daca vrem sa realizam ceva.

  3. Clubul Femeilor, noi scriem pe bloguri pentru că noi nu credem că din revoltele de stradă iese ceva bun şi mai ales nu credem că sunt compatibile cu ceea ce suspectăm că se numeşte „cultură”.
    Clădirea BN va deveni probabil ceva destul de puţin legat de cultură. Ştiu că sună groaznic, dar dacă rămâne nemodificată şi este întreţinută conform standardelor de conservare din partea mea poa’ să fie şi bordel.

    Doina, eu n-am de gând să crăp prea curând, măcar de-a naibii. Nu cred că suntem condamnaţi sau blestemaţi sau aşa ceva şi sper să nu mă convingă rezultatul final al monumentului de care vorbeam mai sus.

  4. […] ceva de băut, probabil o să am nevoie. Despre palatul Știrbei, în caz că vă sună cunoscut, aici. Despre restaurarea palatului Știrbei, mă îndoiesc că o să trăiesc suficient de mult încât […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s