Cum să nu îţi pierzi nervii.

Babelor,

Circul des şi mult prin Bucureşti. Ieri, de exemplu. M-am urcat în maşină şi am pornit înspre undeva. Să fi tot fost ora 11. Am oprit la un stop. Nişte oameni au traversat, un câine a trecut trist cu coada între picioare. Apoi, stopul s-a făcut verde. Oamenii nu terminaseră de traverat. Din spatele meu s-a auzit un claxon strident, urmat de o voce: „Mergi în pizda mă-tii de cretină, nu vezi că-i verde?”. Am coborât din maşină cu bâta de baseball în mână, i-am spart ăluia de ţipase – care mai era şi preot pe deasupra – pe rând farurile, capul şi parbrizul, m-am întors în maşina mea. Se făcuse iarăşi roşu, câinele cu coada între picioare a trecut înapoi, ţinând de mână o căţeluşă albă. Le stătea bine împreună.

Exemplul doi. Tot ieri, tot pe la ora 11, mergeam pe jos. De unde veneam, unde mergeam şi de ce, n-are nici o importanţă. O luasem pe Dacia înspre Piaţa Galaţi, trecusem de Romană, eram în faţa ASEului, aproape de intersecţia cu Dorobanţi. Pe trotuar, un Audi A5, nou-nouţ. Parcat astfel încât să nu mai poată trece nici măcar un şobolan pe trotuar. Lumea îl ocolea cuminte, ăla stătea acolo de parcă ar fi fost în acel loc de la facerea lumii încoace. Am scos bâta de baseball din buzunar, i-am spart parbrizul şi farurile, am aşteptat. Un bărbat greţos şi furios a traversat în fugă strada, ieşise de la Pizza Hut. I-am spart capul, i-am dizlocat un umăr, l-am aruncat într-un tufiş şi am plecat mai departe.

Exemplul trei. Tot ieri, şi întâmplător tot pe la ora 11, mergeam cu autobuzul. Aveam bilet, căştile playerului în urechi, veneam de la Victoriei şi trebuia să cobor la Universitate. Zis şi aproape făcut: la Universitate se deschid uşile, eu dau să mă dau jos, un puhoi de femei grase şi bărbaţi mirositori năvălesc înspre mine să urce. Le ţin piept cu vitejie şi cu bâta de baseball, sparg patru capete, şase arcade, fracturez nişte coaste, rup o splină, etc. Şi îi aud pe toţi ăia bolborosind în limba lor, care din păcate este aceeaşi cu a mea: „Da’ lăsaţi-ne să intrăm, cucoană, nu mai blocaţi uşa, se poate?”.

Şi ce deduc din aceste trei întâmplări, petrecute toate în aceeaşi zi, la aceeaşi oră? Păi, că fără bâtă de baseball nu prea ai cum să-ţi păstrezi nervii în oraşul ăsta.
Luaţi asta ca pe o recomandare. Şi vă mai dau una: bâta mea este americană, marca Louisville Slugger. Nu foarte scumpă, dar relativ uşoară şi din cale afară de trainică.

Vă pup,

Rhetta

Anunțuri

11 comentarii

  1. baborhetto, eshti o comoara!trebuia sa cumpar un cadou pt o aniversare shi eram in pana de idei!
    not anymore!
    😉

  2. :))))

  3. Pe mine ma enerveaza mitocanii si mitocancele care te dau la o parte sa se-aseze in metrou pe locul eliberat in fata ta. Pe astia i-as atinge ce-i drept cu o bata!
    Iar un tampit vroia sa se urce pe picioarele mele pe un trotuar …pe Balcescu. Si stiti ce-am facut, dupa ce si-a cerut iertare? Am anuntat o politista de proximitate care mi-a iesit in cale 🙂

  4. eu am ce am cu aia care tin mortis sa stea lipiti de tine, suflandu-ti in ceafa, la orice coada – ca esti la banca, la pravalie ori la urcarea/coborarea din avion/tren/autobuz. din nefericire, astia care iti sufla in ceafa au, de obicei, si o problema de duhoare din gura. o bata scurta si un pumn de bombonele mentolate ar ti, intr-adevar, solutia.

  5. mergi pe jos sau cumpara-ti bicicleta

  6. De aia va iubesc pe voi. De fiecare data cand va citesc incep sa fredonez „Stuck in the middle with you” 😉

  7. Daca mergi pe jos, te ciocnesti de imbecilii parcati pe trotuar. Daca-ti iei bicicleta, te omoara un caine. Deci nici, nici, nici, nici, nici.

  8. La mai mare, surioara!:) Mama lor de cefe groase!

  9. Data vii toare sa ma chemi si pe mine. Vin cu prelungitorul de la aspirator.

  10. O, tu, o! Ţi se spunea Gandhi :):)

  11. Ă. Cum vine asta, să nu îţi pierzi nervii? Rhetta, nu mai pricep nimic. Ideea nu e să nu faci colecţie de nervi? Adică atunci când cineva spune că are nervi sau că îi fac nervi, e bine să fie cât mai mulţi, nu să-i împrăştie? Mie mi se pare mai degrabă exorcism de nervi ce povesteşti tu aici (apropos, azi era să mă calce în piaţa Victoriei două tramvaie din direcţii opuse pe aceeaşi trecere de pietoni, pe verde. Nu vă temeţi, tot de pe lumea asta vă scriu.) Deci cum să scapi de nervi. Să scăpăm! Să-i aruncăm în capetele celor care ni-i provoacă.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s