Babelor,
Ieri la prânz, o prezenţă neaşteptată în cutia poştală: „Stimată doamnă Marx, avem onoarea să vă invităm la premiera filmului documentar Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, etc. etc. etc.”. Bun, aia era la şase, primisem invitaţia la trei, mă arunc în haine de gală, ţop în maşină, calc acceleratorul, parchez într-o intersecţie, ajung la Sala Palatului. Acolo, puhoi de lume, tinerime, bătrânime, văd veţe cunoscute, Emil Constantinescu, ambasadorul Indiei, Cristi Mungiu, Mircea Horia Simionescu. Salutări în dreapta, pupături în stânga, se face ora şase, intru, mă aşez. Se face ora şase jumate, dar deh, suntem în România, unde dacă eşti invitat la o premieră de film la şase, normal că vii la şapte fără un sfert, ca toată lumea bună. Deşi Emil Constantinescu venise la şase. O paranteză: dacă un fost preşedinte poate să fie punctual, atunci un puţoi cu urechi de cal de ce nu poate (mă refer la tânărul care a stat în faţa mea)? Că doar când puţoiul respectiv are oră la dentist sau la chirurg, nu întârzie 45 de minute.
În fine, trecem peste asta (cu greu, cu greu…), apare Mungiu, zice patru vorbe, începe filmul (regia sau realizarea, Andrei Ujică).
Şi ce să zic. Hă? Ce? Ce să zic?
Păi, zic aşa:
Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu este mai curând un document decât un documentar. O înşiruire de trei ore de imagini din arhiva TVR; pe majoritatea le ştiam, pe unele nu. Unele mi-au stârnit ceva zâmbet, altele nişte furie. Suprarealismul vizitelor lui Ceauşescu în China sau Coreea de Nord, unde milioane de oameni dansau dansuri populare pe marginea şoselei sau făceau formaţii pe stadion, m-a lăsat cu gura căscată. Discursul lui Ceauşescu din 68, în care înfiera ţările pactului de la Varşovia care trimiseseră trupe în Cehoslovacia, interesant. Alte câteva chestii, foarte haioase: Ceauşescu primind titlul de doctor h.c. de la Universitatea Bucureşti, zicând „Tata a fost ţăran. Eu am fost muncitor. Când m-am făcut intelectual…”. Mişto. Sau (la nuşce plenară): „Comunismul va fi învins doar când va face plopul mere şi răchita micşunele. Dar genetica modernă a făcut mari progrese. (râsete) Cu toate astea, nici măcar atunci când plopul chiar va face mere şi răchita micşunele, comunismul nu va fi înfrânt”. Şi alte de-astea. Câteva imagini de arhivă cu Ceauşeştii şi copiii lor. Ceauşescu şi Elena jucând volei (ea într-o rochie de casă albastră, cu papuci tot albaştri în picioare). Jucau slab. Ceauşescu şi Elena înotând (costum de baie! Sutien! Picioarele ei groase, de vacă!). Ceauşescu şi Elena jucând table!
Dar, ceva a lipsit. M-am dus la filmul ăla curios să îi văd pe ei doi într-o oarecare intimitate. Vorbind unul cu altul. Ce îşi ziceau? Cum îşi vorbeau? Pe ce ton? Erau tovarăşi sau iubiţi? Asta nu reiese din film, şi asta vroiam să aflu. Probabil că nu există imagini relevatoare, nu îi fac un reproş lui Ujică, ci doar regret. Aşa, n-am plecat de la film prea câştigată. Mi-am amintit unele lucruri, m-am îngrozit, m-am înveselit, m-am enervat (discursul lui Ceauşescu de la o întrunire a ţărilor europene, unde zice „nu în vest e democraţia adevărată, nu la voi este libertatea adevărată, ci la noi, în România”. Grrr. Dar per total filmul n-a zis nimic nou, şi a şi fost cam lung. În fine. De văzut, de discutat, mai ales pentru cei născuţi după, să zicem, 1985. După care ei, ăştia tineri, ar trebui să vină la noi, astea bătrâne, şi să ne întrebe: chiar aşa a fost? Şi noi să le zicem „da”, „nu”, „poate”.
Vă pup îngândurată,
Rhetta
UN MIC LATER EDIT: Citesc pe profilul de facebook al filmului nişte comentarii care sună cam aşa (citez unul): „Prin filmul asta am cunoscut o parte a istoriei pe care o stiam din auzite.” Aş avea de adăugat că istoria nu se învaţă din filme, ci din cărţi (mai mult sau mai puţin) de specialitate. Nu e de-ajuns să vezi Autobiografia ca să înţelegi comunismul (ceea ce filmul nici nu pretinde), cum nu este de ajuns să vezi Lista lui Schindler ca să înţelegi sistemul lagărelor germane, sau Buncărul ca să-l înţelegi pe Hitler.
Alex Leo Şerban scrie pe Liternet „n-am nici umbra unui dubiu: Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu este filmul cel mai inteligent, mai inovator şi mai tulburător pe care l-a dat cinematograful românesc. E ca şi cum ai vedea 25 de ani de Istorie pe derulare rapidă (3 ore); dar acele 3 ore sînt suficiente ca să te gîndeşti. La Ea, la „ei” şi la tine – strivit între Ea şi „ei”.”
Dragă ALŞ, filmul este inteligent şi inovator (deşi acel „cel mai” mă cam irită); tulburător, mai puţin. Iar cei 25 de ani de Istorie nu încap în trei ore.
După cum s-a dovedit, nu încap nici măcar în alţi 20 de ani.
8 comentarii
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Surorile Marx 
Hmmmm… Acu’ ma facu curios nenea ALS. Macar cu partea de „inovator”, chiar daca ignor bucata cu „cel mai”.
Problema mea e ca inca mai am cicatrici de pe urma anilor alora, capatate inclusiv in situatii ca alea de care vorbeai tu ca apar in film. M’au pus odata sa ma spal si sa’mi curat unghiile in mijlocul saptaminii ca sa’i dau flori lu’ Tovarasa. Iti dai seama ce drama am trait? De unde apa in mijlocul saptaminii? Si, colac peste pupaza, nici n’a mai aparut sa’i dau florile chiar daca eu facusem rost de apa.
Eu ce sa fac acum? Sa’mi las ranile redeschise de dragul esteticii sau sa ma protejez si sa fug de film ca ala de tamiie?
o fi fost un cadou de ziua matale baborhetto??
asha d-un suvenir da amintire?
ceausescu a fost om bun. iar azi am citit ca americanii i-au furat indarat graul minune si acum au 12 tone la hectar. ce grau faceam noi la fundulea….
unde e petronia?
este tulburator pt k ceea ce ai pe ecran este istorie traita de o tara intreaga & cu oameni reali.
in +, este SI un film dspr declin, batrinete etc.
ps ceea ce-l face inovator este faptul k imaginile de arhiva sint legate dupa rigori artistice (criteriul ‘scenei’), nu informative. nu este perfect cronologic: din momentul aniversarii a 60 de ani ai ‘to’arsului’ se face un flashback (alb-negru) la aniversarea a 55 de ani & se continua derularea celor 5 ani pina in 78, incluzind cutremurul (= moment extraordinar!) s.cl
faptul k nu vezi ‘cozile, avorturile’ etc (cum i se reproseaza) este pe deplin explicabil & coerent cu demersul lui ujica: vezi NUMAI ceea ce ar fi putut vedea ceausescu! in +, nu stiu sa existe imagini cu avorturile etc (incl. momentul cutremurului – cu ecranul negru & zgomotele reale – este logic ‘aratat’ asa: o data pt k ceausestii erau in africa atunci, iar filmari ale minutului aceluia de groaza nu exista…)
evident, multi n-au inteles nimic – vad filmul k pe un ‘reality show’ de 3 ore… deci da, filmul e prea inteligent pt ei
ALS, am înţeles demersul lui Ujică, chestia că vezi numai ce vede Ceaşcă (de-acolo şi autobiografia din nume), mi s-a părut mişto, am observat şi începutul declinului lui psihic, vorbele din ce în ce mai incoerente, privirea din ce în ce mai goală, etc. Şi mi-au plăcut. Dar filmul nu mi-a zis, totuşi, nimic nou. E mişto, dar nu ce vroiam eu să văd, atâta tot. Pentru alţii, însă, mai ales pentru cei mai tineri decât mine, poate fi tulburător. Însă fără anumite cunoştinţe – nu neapărat elementare – despre istoria anilor ăia, poate fi înţeles greşit. E vina regizorului că le cere spectatorilor să fie inteligenţi? Eu zic că nu.
rezon!
Recunosc ca n-am vazut inca filmul, totusi nu cred ca Ceausescu nu a vazut avorturile, foamea, cozile. Nu a fost un nebun care traia in lumea lui, ci a fost un scelerat care stia foarte bine ca exista cozi, dar s-a folosit de ele ca sa-i fie lui bine. Filmul lui Ujica e binevenit, cred, dar, asa cum zicea si Rhetta, ar fi bun un film (fie si artistic, insa mai ales DOCUMENTAR) in care sa vedem cum erau ei acasa, cum o intreba el ce a mai gatit, cum ii zicea ea sa faca sex. De filmul asta inca e mare nevoie.