Cu haha

Oamenilor,

De ce râd zilele astea:

–          De WordPress, deşi nu ar trebui că e gazdă de treabă şi ne ţine la el acasă fără să ne ceară bani şi ne lasă să-i bem cafeaua şi să-i mâncăm statisticile. Dar, pentru că urma evident un „dar”, WordPress-ul românesc e simpatic (în sensul în care face apel la sistemul nervos simpatic, adică declanşează o reacţie de tip flight or fight, noi deocamdată fight pe căi paşnice). După agramatismul nerezolvat al lui „Fi primul căruia să-i placă acest articol” urmează o chestie încă mai delicioasă, pe care am descoperit-o încercând să conving blogul că duminică România a trecut la Timpul Legal Român, destul de puţin corect cunoscut şi ca „ora de iarnă”. (Dacă e Timp Legal Român înseamnă că până în martie n-o să se mai comită ilegalităţi în ţară? Aşteptăm cu interes.) „Widget-uri şi bări laterale.” Bări, bre. Când mă gândesc că am păruit odată nişte copii care urlau că vor să joace „prinsa pe bere” fiindcă mi se păreau prea mici să bea bere şi apoi a doua oară când am aflat că se refereau la bare, îmi doresc să mă întâlnesc cu cretinul căruia i se datorează acest substantiv.

–          De un moment romantic cules azi în trap săltat prin Cişmigiu. El şi ea pe o bancă, în faza „vrăjeala” a relaţiei:

El (încercarea de conversaţie I): şi faci ceva în timpul liber? [dacă credeţi că întrebarea asta e idioată, aşteptaţi răspunsul].

Ea: Nuuu… Dar mi-aş dori mult să fac. [pleosc].

El (încercarea II de conversaţie – puls 0, masaj cardiac): Ce? [„Prefă-te interesat de orice ar spune”, îi răsună acum în cap acest principiu milenar.]

Ea: Nu ştiuuuu… Orice… [buf].

Bănuiesc că după acest dialog ori au renunţat la cuvinte şi au trecut direct la partea cu sexul, ori s-au ridicat de pe bancă şi au plecat onest în direcţii opuse.

 

Şi serios, femeie? Dacă eşti în stare să-ţi dai seama că ai timp liber înseamnă că ai un timp în care nu faci ce faci de obicei când spui că faci treabă. Deci faci ceva, doar că altceva. Că altfel nu ţi-ai da seama de diferenţă. Şi să spui că vrei să faci în timpul liber ceva dar să nu ştii ce te califică drept minoră cu diplomă – în sensul kantian de minorat intelectual. Plângeau şi copacii de atâta prostie.

 

În încheiere, zic aşa, fără direcţie, că ar trebui schimbată totuşi ora blogului, că apar comentariile cu ora veche şi cine ştie ce tragedii greceşti (antice, că alea contemporane sunt mai mult cu bani decât cu crime) ies pe-aici.

Anunțuri

4 comentarii

  1. Savurez lecturile si ma incarc de optimism. Multumesc pentru tratatie

  2. Ion Toma Ionescu, asta înseamnă că ştii ce să faci în timpul tău liber. Ba chiar îl foloseşti foarte bine. Există deci speranţă. Ai putea să ţii chiar o serie de conferinţe de consiliere pe tema asta.

  3. De cretinelile din wordpress nici nu mai zic, ca mi se urca presiunea la cap, dar aia doi de pe banca mi se par perfecti pentru un mariaj de succes. Ea vrea sa se marite, ca – dupa cum vedem – oricum n-are alta treaba, iar el a terminat armata si vrea sa intre in randul oamenilor.
    Iar de ras, io rad mai ales la asta: „Plângeau şi copacii de atâta prostie.” :))

  4. Jur Veutzule, altfel de ce mi-ar fi căzut nu numai frunze, dar şi crengi în cap? De altfel, n-am mai zis, dar de atâta râs se căcau şi ciorile pe ele. Ori, cine a fost măcar o dată în Cişmigiu înţelege multe din această revelaţie dacă se gândeşte la asta şi la câte bănci are parcul ăla.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s