Pe care… l-am baut (N° 12). Dedicatie speciala pentru Veta Marx

 

Sunt zile în care vinul, mezami, se alege necum dupa pleaznă, etichetă, şuşoteală de connoisseur, taietură din ziar, hatâr sardanapalic, meniu sau chimir. Sunt zile flendurite de schingiuieli pluviometrice si de gâfâieli în pas alergator cu cadenta browniana a coiului într-o caldare dupa tot soiul de sictiruri birocratice vomitive, prefacute în mission impossible de patachine de ghiseu cu doi neuroni: unul pentru ojă si alalalt pentru stampile. Adica zile la sfârsitul carora, cu umoarea ferfenita dupa caznele vremii rele, drumului lung si prostiei omenesti – the unholy trio datator de fulminari spumegânde si migrene – vinul devine leac si tamaduire si cu astfel de grija si savantlâc doftoricesc se alege.

Atari circumstante prefac oficina caviste-ului în spiterie sui generis, iar catalogul lui, în adevarat grimoire cu potiuni secrete, farmece, leacuri de deochi si alte elixiruri de eterna juventute. Diagnosticul e pus dintr-o privire:

Je sais exactement ce qu’il vous faut… si de pe raft coboara rascumpararea meritata: un Pic Saint Loup. Rosu.

Cap vers le sud. Îmbarcarea si pânzele sus, navigam pe Mediterana, spre Occitania, regat al soarelui, maslinilor si vinului, pe urmele Vetei. Aruncam ancora în Golful Leului si, debarcati la Montpellier, privirile ni se-nalta numaidecât catre vârfurile gemene despartite de o vale rotunda, facuta – zice-se – de ghioaga napraznica a unui urias en mal d’amour : Hortus-ul înflorit (de unde si toponimia latina) si Pic Saint Loup cel încarcat de legende. Sunt primele paveze înaintea muntilor Cévennes, indaratul carora se ascunde Veta : probabil la plaja prin Gorges du Verdon, dar hagialâcul cere deocamdata halta vinifera aici întru potolirea setei si desfatare. O sa-i ducem si Vetei, de buna seama.

Prin partea locului se pare ca via au plantat-o grecii, iar galicii s-au descurcat – de bine, de rau – sa duca mestesugul de podgorean mai departe. Însa priceperea si cele trebuincioase scoaterii unui vin bun, tot romanii le-au adus, zi ca nu, Petronia, zi ca nu:  bonum vinum lætificat cor hominis, nu-i asa ?

Minunea de azi se cheama Domaine de l’Hortus 2008, Grande Cuvée, A.O.C. Côteaux du Languedoc. Reteta alcatuirii soiurilor se scrie asa:

Syrah 60%, Mourvèdre 30%, grenache 10%

Mourvèdre, hah. Encore et toujours… Ce soiuri erau pe vremea romanilor în Gallia Transalpina si, mai pe urma, Gallia Narbonensis, nu stiu, dar mourvèdre sau, pe spanioleste, murviedro – fiindca soi iberic cu pedigree castilian – a aparut în Occitania de-abia acum patru sute si ceva de ani adus de la Valencia – zice-se – de un pelerin, pe drumul de întoarcere de la Santiago de Compostela. Circumstante nici ca se putea mai nimerite, potrivite cu har divin: pe pantele ferite de Mistral ale Hortus-ului, sub euforicul soare meridional si cu vedere la mare (pentru ca da, mourvèdre trebuie sa se uite la Mediterana), în solemnitatea cisterciana si discretia benedictina, minutia si preacuviosul savoir faire monahal au stiut da soiului astuia privilegiu de efigie.

Despre syrah v-am mai povestit, la vremea shirazului australian al pestisorului de aur. Iar despre grenache, o sa mai avem ocazia sa scriem. Sa destupam însa degraba sticla, sa aeram oleaca licoarea în carafa, asa cum se cuvine si sa ne regalam:

Roba: Rosu adânc, sprâncenat, cu sclipiri grenat.

Aroma: explozie olfactiva, étât de grâce si levitatie instantanee: vanilie, salcâm si un imens paner garnisit cu fructe rosii, negre, scortisoara plus întreg raftul cu fericiri nerusinate ale dulceturilor furate din camara bunicii.

Gustul: prospetime si eleganta dandy, cu toate profumurile aromitoare de mai sus, plus un boisé dramuit à merveille. Nimic astringent, totul e rotunjime si voluptate.

Finalul: somptuos, foc de artificii, nu alta.

Epilogul: dat fuga a doua zi si târguit înca vreo doua lazi, puse deoparte. Prietenii stiu.

Fiti cuminti,

Va pup.

Anunțuri

18 comentarii

  1. Alexandre, e de plâns ce scrii tu aici. Nu glumesc, îmi curg lacrimile şiroaie mai ceva ca torentele de pelerini către Santiago de Compostela (ei poftim, o altă urmare folositoare a reliquae et circenses: răspândirea strugurilor. Accept.)
    Cum să contrazic balsamul pentru suflet care stă în vinurile tale? Ar însemna să mă aflu într-o contradicţie autodizolvantă cu mine şi cu realitatea experienţei.

    Deci Veta a primit temă la franceză: degustare.

  2. Petronia, dupa asa expunere eu i’as mai plasa o tema Vetei: trecut pe la musiu, invadat pivnita, adus acasa macar o lada cu licoare, impartit cu noi. Asta daca nu vrei sa ne urcam in masina si sa purcedem cu mic cu mare la vizitare de arici.

  3. Ha? Credeam că nu doar se subînţelege, ci e deja trecut în itinerar de la plecare.

  4. Cheer up, Petronia. Ai sa vezi. Dragoane, e destul vin, zau. J’ai pris mes précautions pentru prieteni. Scrie-n text.

  5. Ăsta e felul lui Alexandre de a spune că o invazie cu topoare-ciocan şi pumnale akinakes nu e necesară, pentru că predă pivniţa de bunăvoie. Aricii deja arborează steagurile albe.

  6. Exact, Petronia. Se preda, se umple la loc, iar se preda si asa mai departe, cum ar spune Vasile. Aricii – care tin lancile-ncrucisate-n fata vinariei – se dau reverentios la o parte în fata prietenilor. Asa. Iar în seara asta sunt veseli si guralivi. Schmidt cânta marsuri militare, iar Bijou danseaza din buric pe masa din sufragerie. Am înteles de ce-mi iesea lipsa o sticla. Heh.

  7. Multumesc mult Alexandre. Nu stiu ce sa zic. Decat ca… se duce unde trebuie: direct la inima.

  8. Eh, iartă şi tu motanii cu ocazia asta, Alexandre. Dacă ai şti cu câte scapă mâţele Marx le-ai fi recunoscător, serios.

    Veta, mai întâi la stomac să se ducă şi pe urmă la inimă. Nu cred că înţelegi întreaga dimensiune a misiunii tale: ai ocazia să verifici in situ sinestezia peisaj – istorie – vin – papile gustative care e coloana vertebrală şi Infinită a cronicilor oenologice cu care Alexandre ne omoară.

  9. Petronia, se iarta felinele. Mai ales ca-mi aduc râme si soareci ca trofee si întru indulgenta. Deh. Poate ca vinurile mele merg si cu soarecii, nu stiu, n-am încercat.

    Si nu ma baga la cremenal. Aman, aman.

    Veta, da: vinalii loco, musai. Minte, inima si stomah.

  10. Om bun, ma omori 😀 Imi vine sa ma duc sa desup acu’ o sticla. Din pacate sint si obosit, e si destul de tirziu iar miine iar am trebi.

    Dau juma de comoara de sub mine aluia care va inventa o pastila care sa’mi elimine mahmureala de vin rosu de a doua zi (Dragon defect genetic).

  11. Dragoane, si tu ma acuzi de crima ?
    Stai sazzic: mahmureala dupa vin (rosu sau altfel) egal nu dragon defect, ci vin defect. Tot ce-am descris eu pâna acum aduce dimineti limpezi.

  12. Vezi, Alexandre. Şi Dragonul e de acord cu mine. Killing us softly and oh so pleasantly încât nu putem decât să fim recunoscători pentru experienţă şi să vrem mai mult. Ne antrenezi masochişti, Alexandre.

  13. Pfuuu că era să uit: Veta, Alexandre îţi procură mai mult de o activitate agreabilă în această postare: munţii ăia sunt un half pipe perfect pentru nişte demonstraţii, sper că ţi-ai pus skateboard-ul în rucsac.

  14. Alecule, din pacate Dragonul chiar e defect genetic. Vinul rosu conduce la crestere tensiune care conduce la migrene. Plus vreo 2 vertebre deplasate frontal si agravant din motive profesionale. Testat de multe ori.

    Da’ asta nu inseamna ca ma las. Doar ca am grija la alegerea momentului 😀

  15. Pai, Petronia, atunci consimt sa va mai omor delicat, asa, cum dau de câte o splendoare srugureasca.

    Half-pipe… splendid !

    Dragoane, cu zici tu, da’ parol ca vinurile mele repara si cervicalele si ADN-ul si tot ce vrei. Pâna si turbinele. Scad si tensiunea, deh, chestie de relaxare… Dar sa nu te grabesc. Alege tu momentul, vinurile le aleg eu.

    Na, c-ar fi trebuit sa fiu la salonul vinului de la Bruxelles uikendu asta. Pfuuu, n-am avut vreme. Tre’ sa repar greseala. Mâine, directia alta vinarie, e cu degustare dduminicala. Poate ma-ncânta ceva. Dau dde stire.

  16. Hehehe Alexandre, au inceput sa ti se impleticeasca destele 🙂

    Dupa cum spusai, nu ma las nici mort. Iar plimbarea aia prin crama matale tot o fac pina la urma. O sa ma prefac cum ca’ti testez teoriile pentru a’mi da ocazii sa’ti golesc sticlele.

    Ah, am una si pentru Veta, ca tot e pe linga Montpellier, misto oras. Soro, daca te intorni acolo, baga de seama ca prin zona portuara exista un restaurant cubanez, ceva cu nume sonor, nu mai tiu minte. Recomand cu caldura un rom si’o fasole cu chilli al carei singur pacat este ca n’are si’o bucata de afumatura in ea. Evident, doar daca te tine gastrita.

  17. Decizie peste masura de-nteleapta, Dragoane. Teorie, zici ? Mai degraba αξιωμα, dar e mai bine sa te convingi loco. Cum mai apuc ceva vreme, am sa mai racontez un alb incredibil. Luat si din asta mai multe exemplare. Deci o sa ramâna pentru verificat. Dar e un vin care se bea tânar, asa ca-ntelegi… Mai multe despre el nu poci pentru ca sa spui deocamdata.

  18. Nu mi se-mpleticesc (înca) destele, Dragoane, fin’ca Za piano has been drinking, vorba lui Tom. Recte claviatura asta, C si D mai ales. Se bâlbâie si-mi dau dubloane. Oi fi varsat ceva Domaine de l’Hortus peste taste ? Sa verific.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s