[Oamenilor,]
Pentru că în ultima vreme au fost mai multe neînţelegeri din ce în ce mai greu amortizabile în legătură cu nişte chestii care nu doar pe mine mă enervează, trebuie să stabilim ceva. Adică să vă dau nişte sfaturi sub formă de teme de gândire, ca o babă înţeleaptă, diplomată şi binevoitoare ce sunt (da, se poate râde).
Cei mai mulţi care ajung pe la noi sunt creaturi în toată firea şi în toate minţile. În calitatea asta a lor, de oameni întregi, ei reuşesc uneori paradoxal să-mi amintească de două obiceiuri proaste devenite inerţii de discurs, ca multe altele pe care le-am mai semnalat. Unul e diminutivarea, altul e folosirea apelativelor afective nejustificate. Sunt cumplit de iritante, zgârie creierii interlocutorilor şi provoacă îndreptăţite reacţii adverse.
Nu e ok să te adresezi cuiva cu „dragă cutare”, când cutare nu ţi-e drag, neavând cum să-ţi fie pentru că nu-l cunoşti. Prin ipocrizie, pentru că nu poate să-ţi fie dragă persoana respectivă din lipsă de condiţii să-ţi fie aşa, insulţi: devine antifrază. Nu zic că ar trebui să fie rezervată adresarea asta numai pentru cupluri. Nu. Dar măcar oamenilor care nu au o problemă cu ea. Până una-alta, deoarece nu se poate şti cât e de acord omul cu apelativul „dragă” sau cu sinonimele lui dacă nu se încearcă, poate soluţia e să se încerce mai rar. Sau deloc. Şi în orice caz, odată ce se semnalează că formularea nu e binevenită, insistenţa devine penibilă.
Problemă: dacă sunteţi destul de puşi pe căutat dovezi incriminatoare, o să observaţi că şi eu am folosit termenul ăsta la un moment dat. Interlocutoarele de atunci mi-au răspuns la fel fiindcă probabil şi la ele, ca şi la mine, ironia unui „dragă” formal (de tip antifrază) din primele replici a dispărut într-un apelativ asumat pe parcursul polemicii pe care eu o pornisem în stil epistolar de protest. Acum că nu mai risc să fiu hoţul care strigă „hoţii”, să încheiem în ce priveşte dragostea asta aparentă: ea enervează pentru că implică pe cel căruia i se adresează într-o relaţionare forţată şi e jignitoare fiindcă-i falsă şi condescendentă.
Cât despre diminutivare. Nu zic să scrieţi de-acu’ „veveră” , „bufnă”, „caracată” sau „râşnă” (în loc de „râşniţă”, în caz că era vreun dubiu). Dar nu suntem copii de patru ani şi nici nu ne adresăm unora (altfel e grav şi cred că ne aşteaptă la ieşirea din bloc hoarde de părinţi înarmaţi). Şi diminutivarea apelativelor e aroganţă. (Singura excepţie pe care o accept necondiţionat e Dulce Deea).
Cei care au venit în vizită pe la noi şi au rămas preţ de măcar câteva schimburi de comentarii în josul postărilor probabil au observat că nu ne ascundem după degete, copaci sau scobitori. Aşadar: acestea nu sunt nişte reguli noi pe acest blog. Sunt numai nişte invitaţii la supravegherea unor formule goale care se aruncă prea superficial în toate părţile.
Şi da, mă aştept să urmeze o perioadă plină de „dragă” şi diminutive numai de-ai dracu’. Şi eu aş face probabil la fel în locul vostru. Riscul de a semnala că ceva deranjează e să primeşti cantităţi înzecite din acel ceva. Numai că, acestea fiind spuse, nu puteţi pretinde că nu v-am zis: mult mai onest e de înjurat un străin decât de apelat cu „dragă”. Doar dacă nu cumva faceţi o chestie sub masca celeilalte, folosind un ironic „dragă”-antifrază. Nu vă simţiţi jigniţi, unii din noi cam interpretarea asta o dau afecţiunilor declarative suspecte. Şi atunci să nu vă miraţi dacă veţi primi replici în consecinţă.
PS: Este că-i arogantă adresarea din titlu? QED.
52 comentarii
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Surorile Marx 
Îmi sărise rău de tot inima din piept, Petroniaaaaaaaaaaaaa! Şi sărea dezorientată ca o minge de ping-ping, pong-pong, ying-yang, yang-ying. Credeam că va trebui să muşc din batiscioară pe aici, pe la voi, şi să nu mai las să-mi scape nicio dezmierdare din cuvinte. Dar aşa-s eu, mai iubeaţă şi din vorbă, că şi cuvântul mângâie şi ne face să dansăm ameţiţi de fericire, este?
Râd eu râd, dar chiar mă temeam că… Uf. Şi când mi-ai dat dezlegare, eheeeeeeeee! ce bucurie, ce surâs şi ce emoţie. Zău, Serenissima, Petronissima 🙂 Zău, aşa. Mulţumescu-ţi frumos-duios. Chiar mulţumesc 🙂
Dulce Deea, în cazul tău e nu numai acceptabil, dar chiar primit cu sinceritate. Deci da, paranteza aia pentru tahicardiile tale era. 🙂
Vai fată, ce rea eşti !
suna a I Iliescu (draga tovarase)
ce ti s-a casunat pe mine azi? ha?
cam hilar. sunt dezamagita ca nimeni nu pare a sesiza ca baddragon are inclus in pseudo nu numai pe „bad” ci si pe „drago” si ca urechea nu rezoneaza la aliteratia „draga baddrago” inventata de mine in premiera mondiala. a trebuit s-o dau si pe engleza ca sa atrag atentia, nimic. uite, io la 77 de ani mi-am pus aparat auditiv, tocmai ca sa nu mai scap nuantele. ceea ce n-ar trebui sa fie cazul la urechile tinere ale domniilor voaste. pai, in loc a-mi acordati titlul de honoris causa cum laudae… eh, dar unde nu-i, nici dragulita doamne nu pretinde. io cred asa, ca viata romaneasca e foarte agitata, schizofrenia tot la nivel inalt a ramas si in timp de criza, tevaturile se hranesc din ele insele, meciurile de foot nu sunt pe teren ci post festum, in tribune, acasa, ce a zis ala ca a zis celalalt, si dai si lupta si dai, publica 🙂 atentionari etc etc. cam sressate, suratelor. nivelul simtului umorului e cum e, foarte ridicat pe scara definita de dumneavoastra. am uitat sa mai barfim de paunescu ca a venit unu’ nou si ne-a dat alt material 🙂
hehe, greu de dat asa interdictie in Tara lui Diminutiv Voda …
Dragă Petronia, eu aș zice că, dacă nu ne cunoaștem, e mai politicos să îți spun „dragă Petronia” decît, să zicem, „fă Marcsoaico”. Nu crezi? Moș Pinocchio e om politicos.
Frei (mama, ce-mi venea un „draga” aici, da’ asa e, daca vrei neaparat, poti sa te abtii, il tii in git), nu cred ca de tine zice. Eu sint aia de-am poluat cu diminutive acu’ citeva zile. Credeam ca am fost amnistiata intre timp, da’ ete ca nu. Culmea e ca eu cind zic „draga” sau pun sufix de drag, chiar imi vine din mine insami, nu e doar asa. Deci, imi manifest simpatia fata de tine zicindu-ti ca nu pasii tai pe bec sint amendati aici ci ai mei. Acuma, poate ca intre noi ne da voie sa ne dezmierdam, doar sa nu ne luam de gazde si musafirii de baza dar prefer sa nu risc. Petronia, baba justa ce esti, sa stii ca ce faceti voi aici, va pune cumva in situatia actorilor foarte cunoscuti si indragiti pe care unii necunoscuti mai entuziasti simt impulsul sa-i opreasca pe strada si sa le spuna cit de mult la, la, la si asa mai departe de buna seama. Tot venind pe aici, sigur ca mi se pare ca ne stim, uit ca eu va stiu mai bine pentru ca va citesc mai mult, chiar si atunci cind nu scot o vorba. Si, de cele mai multe ori va simpatizez si mi se pune undeva chestia asta si, la un moment dat se mai sparge buba intr-o vorba duioasa. Da’ mie nu mi se pare grav. E, pina la urma, nevoia mea onesta din momentul ala de a ma adresa asa. Daca tu sau celelalte babe sau nepoti, sau ce mai sinteti pe-aici incasati asta ca pe o jignire, va doresc sa fie asta cea mai naspa chestie care vi se intimpla. Adica exista treburi mult mai grave pe care le patesc oamenii. Cit despre improscarea cu diminutive a Dragonului, n-am nimic cu el, bineinteles ca nu mi-era intr-atita de drag, mi-era fix cit primul diminutiv pe care l-am folosit. Protestele alea intepate au stirnit in mine o reactie adversa (nu mi se intimpla des si in general o las balta), practic voiam sa vad cind o sa-si dea seama ca glumesc si ca n-am vrut sa-l dezdragonesc cu nimic punind o codita de simpatie.Urmarea o stii, a sarit si Dragoanca, m-au facut tandari, m-ai mai bestelit si tu, aia e. Da’ credeam ca s-a trecut. Iata ca nu. Pentru mine e ciudat. Adica, nu stiu, si desteptii pot fi la fel de fixisti ca prostii?
Si, da, puteti sa ma faceti zboina andipriconului, n-o sa mor din asta.
Domnule Mos Pinocchio,
Ma fac si eu oleaca, daca nu avocatul, macar portavocea Petroniei. Si zic asa: ca politetea se situeaza undeva între familiarism si grohaism. Hai sa nu spunem politetea (caci, vorba englezului, e doar forma cea mai acceptabila a ipocriziei), cât curtoazia, na, e un termen mai adecvat. Si mai frantuzit, sa ma ierti. Nu pun deloc în cauza – dar chiar deloc – bunele tale intentii sau tonul tau, sau altceva. Adica, te rog mult, n-o lua personal. Ai zis ca Mos Pinoccio e politicos si vad, nu contest. Însa unei dame sau demuazele pe care n-o cunosc (oricât de draga mi-ar fi), nu i-as sari din prima la gât cu apelativul asta. Desi sunt destul de sociabil, în atari circumstante. Astept repriza a doua, sa zicem. Mergem mai întâi la doi mai împreuna, ne stoarcem cosurile de pe spate, sugem din aceeasi fidea ca-n Doamna si Vagabondul si dupa aia ne spunem draaaaaaga, cu ochii umezi.
Bufnita,
Mie poti sa-mi spui „draga”. Ar fi thrilling, nici o bufnita nu mi s-a mai adresat asa pâna acum. Nu te fac nici zbiona, nu te-mpaiez, nu nica.
Bufnita, de’a lungul vremii, pe meleagurile marxiste au trecut multe persoane care au calcat pe sensibilitatile locale. Daca’mi aduc aminte bine, eu am fost unul dintre ele. Partea misto a locului astuia este ca nu prea exista reguli. In schimb exista susnumitele sensibilitati, asta cu familiaritatea debordanta fiind una dintre ele, pe care lumea si le protejeaza pina in pinzele albe (ma rog, pe acolo).
Partea si mai misto este ca unii dintre acei calcatori de bataturi au inteles cum sta treaba suficient de repede incit sa se redreseze si sa ramina in zona spre incintarea celorlalti (aici nu indraznesc sa ma includ si pe mine, habar n’am cita incintare produc :D).
Din istoria recenta, nici in cazul tau, nici in acela al lui frei (sau al freei, dupa caz), eu unul n’am nimic cu persoana. Din contra, apreciez articularea si capacitatea de a argumenta, chiar daca se argumenteaza o idee care ma irita, Ceea ce am avut a reprosa a fost zisa familiaritate gratuita, jocul de’a femme fatale (dizgratios si neavenit din punctul meu de vedere) in cazul tau si condescendenta agresiva in cazul frei. Repetarea acestui tip de comportament, cel putin pina nu ajungem sa ne cunoastem, sa trecem de faza de dat binete, supt aceeasi fidea, vorba Alexandrului, sauimpartire a unei sticle de vin, va genera in mine aceeasi reactie aricioasa de zilele trecute.
Eu unul as fi fericit daca am depasi faza asta tepoasa, daca si tu si frei ati decide ca, cu toate aceste hipersensibilitati ale noastre, merita sa reveniti si sa va alaturati nebuniei marxiste. Oamenii inteligenti sint oricind bineveniti, macar pentru a ne da posibilitatea de a ne masura propria mediocritate.
Da. Sa vina Frei si sa vina si Bufnita sa-mi spuna „mvaaai, draga”, sa-i torn un vin în pahar si sa povestim. Bufnita macht frei und schwestern Marx macht clatite.
Musiu: Bine, atunci zicem „stimaaaaată” cu ochii uscați.
Bufnița: Cine sau ce e Zboina Andipriconului? Sună interesant. Eu am stat odată pe Zboina Neagră (și mi s-a părut oribil, recunosc).
Pinocchio: 🙂
Sa ne punem totusi niste picaturi în ochi, ca altfel ne ustura…
Nu cumva e izbânda piramidonului în megleno-româna ?
Așa e, ustură că se usucă de la ecranul calculatorului. Subscriu la clătite și la vinul Dragonului.
Pinocchio, doi dintre locuitorii spatiului SM, Petronia si cu mine, au ceva pasiuni mai tembele, recte etimologice. Printre cuvintele care inca nu si’au gasit solutionarea se afla acestea doua: zboina si andipricon. Daca ne spui de unde vin ele si ce inseamna exact dam o sticla de bere/vin/vodca, ce vrei tu, si devii cel mai bun prieten al nostru cu drept eternizat de dragalire si diminutivare 😀
Haa, împărtășim pasiunea etimologiei!!! Cu cît mai tembelă, cu atît mai bine. Îmi dai voie să-ți spun „dragă” pe chesti’asta? „Dragă Dragonule” sună absolut irezistibil.
Deocamdată nu pot decît să spun că Zboina Neagră vine din mahalaua Giuleștilor, și înainte de asta din Carpații Orientali. Pentru rest, dă-mi voie să-mi consult dicționarele. Revin!
partile astea ale zboinei le’am frecventat si noi. spor!
In cazul tau, draga Pinocchio, fiind cunostinte mult mai vechi decit iti dai seama (MBadragan in dulcea mahala, incintat), nu’i nici o problema. Daca mai cade si etimologia intre noi, si mai bine.
Nu mai puțin încîntat!
(Aveam eu o presimțire 🙂
Iar BadDragon nu vine de la cine stie ce rautate innascuta ci de la faptul ca am colegi japonezi carora li se pare mai usor de crezut (si de pronuntat) ca ma cheama BadDragon decit Badragan. La fel cum unor romani le vine mai usor sa spuna Bădrăgan (o alta chestie la care fac spume, aviz amatorilor).
pai da, nu mai avem voie sa punem videoclipuri, nu mai avem voie sa laudam berea, nu mai avem voie sa zicem „draga”, maine nu o sa mai avem voe sa zicem nici „grasule”.
petronia, tu ardeai furnicile cu lupa cand erai mica?
Pitice, nu. Furnicile le puneam în acid clorhidric ca să-i arăt acidului formic că există ceva mai tare ca el. Nu mă credea niciodată pe cuvânt.
Bufniţa, deşi înţeleg de ce te-ai simţit vizată de data asta nu vreo subtilitate înţepătoare m-a făcut să nu precizez incidentul căruia postarea îi răspunde, ci faptul că nu am luat unul anume ca studiu de caz. Am observat o tendinţă generală, pe care nu numai comentatorii blogului ăstuia o au. Ba chiar aş spune că o au în măsură mult mai mică decât majoritatea. Problema lui „dragă” ca apelativ de politeţe (aici citeşte te rog şi tu, Pinocchio – dacă singura alternativă-i „fă” nu mai bine mă strigi simplu şi normal, ca popa la biserică, Petronia?) este mai veche. Eu am mai protestat la adresarea asta, cu o singură excepţie: când eu am pornit-o, exemplu pe care mi l-am asumat mai sus împreună cu intenţiile şi consecinţele lui. Acum am rezumat nişte gânduri pe care le am vis-a-vis de acest procedeu.
Şi aşa ajung la ce observa Zâna Eficienţei. Astea nu sunt, am spus deja, noi reguli de conduită pe blogul ăsta. E doar o bătătură a mea şi nu numai a mea,chestie care nu înseamnă că am sărit în apărarea Dragonului. După cum s-a văzut se cam poate apăra şi singur.
Să nu tragem deci concluzii dramatice. Mai bine gândiţi-vă din câţi oameni apelaţi cu dragă câtora le-aţi repeta chestia asta la modul serios faţă în faţă, fără glume.
petronie, mie chiar imi esti draga! si dragonul mi-e drag cu dragoanca cu tot! cu regulile tale si cu batatura ta mie tot imi vine sa-mi fii draga! na!
Ei, Anaid, cu aşa dragoste nu mă pot pune. Numa’ să nu-ţi vină în minte să mă răpeşti.
E reciproc bre. De altfel cred că am şi declarat odată. Dar nu-mi amintesc să fi văzut prea multe drăgăleli în sensul ăsta. Reiese, aşa cum ne place, din subtext.
Încă ceva, că simt o direcţie potenţială aici: postarea asta nu a apărut ca un semn al meu să vă declaraţi sentimentele pentru mine sau unii pentru alţii. Nu sunt aşa evidentă, vă rog.
ha ha h a, poate apare si vreo scrisoare de dragoste! hi hi hih unde dai si unde crapa ! ce ti-e si cu tavaleala asta „din dragoste”.
p.s.dupa ce-am citit randurile tale am vazut „dragalaseniile” dragonului cu nus’ ce pasari de noapte.
Închipuie-ti, Anaid ce banala devine strutocamila în fata dragonobufnitei.
wow! group hug! ce tare!
acum pot sa pun si eu un videoclip cu safura? poate nu il stie toata lumea.
Pune mai întâi un clip cu tine bând vin si p-orma vedem.
Poţi să pui, Pitice. Dacă nu te aştepţi să reziste mai mult de trei secunde.
Alecule, bubo non capit draco 😀
Au, Dragoane, era vorba de simbioza cu fumat pipa pacii, nu de altoire miciurinista, nici de bagat intrigi sa sufle Mme. la Dragonesse flacari gen: unde-ai umblat pân-acuma, ma ? Iar te-ai dus la buha aia ? 🙂
😀 aha, m’am linistit. In cazul asta ofer o narghilea a pacii.
No, că mi-or dat lacrămile la „Mai bine gândiţi-vă din câţi oameni apelaţi cu dragă câtora le-aţi repeta chestia asta la modul serios faţă în faţă, fără glume.” Așa e, fără glume.
Dragonule, etimologicul meu românesc nu numai că nu zice nimic despre zboină, dar nici nu-mi dă vreo idee. Dar să știi că nu uit, mai cercetez. (În weekendul ăsta chiar la fața locului.)
Faci o excursie-n cartierul Giuleşti, Pinocchio?
Cât despre lacrimi, dom’le, am mai zis: nu mai tăiaţi ceapă în casă că uite ce rezultă. Şi mai şi intră mirosul în haine, de vă înjură lumea pe urmă prin autobuze. Adică na, poate tot io vă înjur, dar fără să ştiu că sunteţi voi şi nu-i păcat de aşa nefericită întâmplare?
Fac. Ceapă n-am tăiat în casă, da’ aseară am pus niscaiva usturoi la fleica aia de vițel cu vin roșu, și nici acuma n-a ieșit mirosul. N-ai o rețetă? Am aerisit de mi-au zburat șervețelele valvîrtej, au plecat în stol din bucătărie, au traversat toata sufrageria, livingu’, holu’, și au ieșit în fund pe fereastra aia mică de la buda de musafiri, pînă hăt încolo, de s-au împrăștiat pe peluza de fotbal, și înjură hausmaisterul cînd vine să tundă gazonu’ cu mașina aia infernală. Na, și mirosu’ tot n-a ieșit din casă, ce să-i fac.
e timpul sa trecem si la litere. nu-mi place „F”-ul.
cum ar hi cand vine una si-mi zice suav „ce mai faci, drrrraaaaga?” zgrrrr, cum adica Faci? vrei sa zici ca fuck ceva sau nu fuck ceva? ce treaba ai TUh daca eu fuck sau nu fuck? deci sa nu hie vreo neintelegere, eu cu stima si blandete va traznesc de nu va vedeti de-l vad eu pe F. nu va mirati, nu va intrebati „ce sa hie, ce sa hie?” (ca uite, deja am scris litera ticaloasa de cateva ori, din stricta necesitate (si numai ca sa exemplific) si mi s-au si ridicat colesterolul, tensiunea si masina parcata neregulamentar). in ciuda avertismentului, daca cuiva îi mai scapa, sa stie ca am depus brevet pe nefolosirea lui „F” (ptiu! puschea pe limba-mi cea proasta, ca iar am pacatuit) si ca am ahisat asta pe blogul privat. cei care n-au avut cum s-o citeasca sunt pasibili de sanctiuni incepand cu luna trecuta. de exemplu azi va sanctionez pentru zambetele condescendente cu care aveti indrazneala sa cititi acest modest text impromptu si pentru ideile pe care precis ca vi le haceti in spatele lui de cum anume sa mi-o plasati pana la prasele. nu numai ca acesta nu e un proces de intentie, dar ca sa hie inca si mai omenos, cred ca ar hi imperios necesar sa va huiduiesc de pe acum, preventiv, ad hoc la botul cainelui, ca umil servitor ce va sunt: anticonstitutionalelor! harmazoanelor! ah, era sa uit: a-gre-si-ve-loooooooor!
dupa cum si cei care au trecut macar prin grupa mica la gradinita, cine o hace prima, aia e smart. p’orma poa’ sa zica oricine, ca nu-i asa, ca a intrebat si ea… niet! nu se mai pune.
scrie si in regulament: articolul unu. toti oamenii sunt egali. articolul doi. acest regulament nu se aplica. etc
salve PS are cineva o lingura de zahar tos, imprumut?
Hrei, dacă ai nevoie de ajutor pentru recuperat maşina arestată sau vreo literă din alhabet, dă-ne de ştire că rezolvăm.
În rest, cu grupa mică de la grădiniţă nu ştim, noi adică eu ne-am trezit adică m-am trezit direct în cea mare, cu presiunea şcolii apropiate mereu invocată ca motiv pentru bătăile spontane cu scaune şi mâncatul de plastilină. Era un pretext valabil şi aşa a rămas până am ars catalogul.
Cât despre trăznit, nu ne facem griji: am absolvit magna cum laudae şcoala de paratrăsnete, grupa cu împământare, specializarea Franklin, clasa Zeus, profesor de practică Thor.
Pinocchio, într-adevăr am o reţetă pentru mirosul ăla: se ia prin urmare una bucată miros persistent de usturoi. Se amestecă cu una bucată miros de carne macră tocată mărunt, un praf de miros de piper, miros de sare după gust, miros de pătrunjel la discreţie, miros de două ouă şi jumătate de miros de făină. Se prepară în miros de ulei încins şi se inhalează împreună cu mirosul unui pahar de vin alb. Adulmecare plăcută!
petronia, treaca de la mine, validez si grupa mare, ai un „bine” pe azi, cand ma gandesc ce buna mai era si plastilina aia… da’ sa nu ma iau iar cu amintirile ci sa pun anuntul numarul doi.
stimate dragi bai, hohoho, babelor, nu mai am port-jartiere. nu se mai vabrica din vlorar 1975, data dupa care s-au rupt toate in circa trei saptamani. de atunci imi produc singura din lemn. da, din lemn, cu invlorituri. uite cum e situatia, nu mai am lemn. nu se avla cumva prin preajma vreun vlajgan plin de bunavointa si suhletist, sa-mi procure si mie o juma’ de metru cub ? de brad (ar fi mai bun ala de vag, dar e cu litera ticaloasa). aducatorului premiu mare, numele lui inscris pentru eternitate pe carpeta pe care o cos acuma si unde am lasat loc gol expré: „placintzica, cozonac, la ….. sa-i hac”. de preverinta cineva cu nume terminat intr-o consoana virila, ca sa nu iasa cine stie ce cacofonie.
recunosc anticipat ca mai scap cate o buturuga in soba cand imi tremura mainile de vrig, da’ jur ca n-am parkinson tocmai acum, in noiembrie.
Hrei, avem fix şase metri cubi de lemn de vag, dar problema e că dată fiind natura lui e la fel de greu de găsit ca pantalonii de camuflaj („avem dar nu-i găsim”), pentru că seamănă vag cu lemnul dar la fel de vag şi cu o masă de sticlă şi cu cada din baie. Ca să nu mai spun că fiind atât de vag e şi al dracu’ de greu de apucat. Deci să nu te miri dacă în remorca ce va sosi pentru tine o să găseşti o pirogă. Eu încerc să-ţi trimit arbore de cauciuc, că e elastic şi corespunde perfect scopului declarat, dar nu se ştie ce iese.
„Petronia” nu are consoană finală, dar nici cacofonic nu e. Plăcintele şi cozonacul să fie cu multe stafide, te rog. Aşa. Mulţumesc.
Interesant cum se poate înlocui consoana cu pricina. H sună molodovinește, V amintește de ortografia, pardon, ortograhia germană. Tare aș vrea să știu ce e o consoană virilă, poate îmi pun și eu una la nume.
Săru’ mîna de rețetă, o să hac și să vă aduc și domniilor voastre 1 pic.
baby, babelor, imi tremura si omusorul din gatlej, nu mai am lemne de hoc, de ioc, deloc, de ce vreti voi, ca si ciorba s-a facut pihtie, cozonacu-i amintire, miroase un picutz a hum de doo zile acum.
asta, ca sa ma invat minte sa mai pun anunturi subliminale. am ajuns la vorba dragonului.
pai cu invrigurare,
…
PS „consoana virila” e alt mesaj subliminal, hihi. nu spun.
No bine, atunci nici nu vreau să știu. Dacă îmi spuneai, poate mă gîndeam să te invit pe la mine, la o ciorbă de pui hierbinte. Da’ așa lasă că ne vedem pe Zboina Neagră.
Pinocchio, ceva îmi spune că tu ai consoana virilă la începutul numelui, nu la final.
Deşi varianta asta lasă posibili numai câte un Oedip (care vine la pachet cu nişte complexe, avantajul e că probabil va aprecia ironia dacă-i scoţi ochii pentru vreo greşeală), Amenhotep (care probabil va vrea să-l alinţi „fiul Soarelui” şi să-i dai numai bere), Imhotep (care se va apuca să-ţi construiască piramide în sufragerie), un Phillip sau Filip (care te va obliga să vă botezaţi copiii Alexandru indiferent dacă sunt băieţi sau fete) şi aşa mai departe.
vals, vals! totul e vals!
Să dansăm atunci.
Sau voiai să spui hals? Că atunci te referi la Frans Hals, pictorul?
Încep să cred că există un motiv pentru care un alhabet conţine toate literele folosite în cuvintele unei limbi. Altul în afară de cel că acele cuvinte au fost formate cu literele din acel alhabet. O chestie care seamănă cu necesitatea de a nu conhunda cuvintele între ele. Să hie oare posibil?!
Filipache ala nu s-a gândit si la mine ? Naş la toti plozii, zdai seama câte alergaturi, de la un capat la altul al orasului ?
Lasă, nu te panica. O să-ţi împarţi responsabilităţile cu naşul care va veni cu „cel Mare”.
Aha. Ar mai fi și Xantip. Știu, o să ziceți că era hemeie, dar precis că avea o supradoză de virilitate, de-asta și-a pierdut a-ul. Logic.
ce ti-i si cu subliminalul… uite cum era:
“placintzica, cozonac, la ….. sa-i hac”. de preverinta cineva cu nume terminat intr-o consoana virila, ca sa nu iasa cine stie ce cacogonie.
m? ditamai cacogonia in lozinca dar „virila consoana” a deviat atentia. am vrut si io sa-mi convirm, babelor, ca numai la prostii va sta gandul. de musiuaexandru si de pinocchio nu ma mir.