Viaţa mea sexuală

Un nou film românesc şi aşa mai departe. Şi carvazică va avea premiera prin toamna lui 2011. Scenariul şi regia Cornel George Popa. Care Cornel George Popa ăsta a avut şi piesă de teatru la Naţionalul bucureştean tot cu titlul ăsta. Acu’ vreo două stagiuni. Buuuun!!!

Povestea: Dorina are o viaţă de căcat. E vânzătoare într-un Sex Shop, are un tată idiot, un copil din flori şi cam atât. Patronul magazinului e de fapt tatăl copilului, dar asta aflăm abia la final. Dar n-are nicio importanţă dacă aflăm sau nu, pentru că povestea n-are nici sare nici piper. Dorinei îi mai face curte, fals, Marcel, badigardul magazinului sau cam aşa ceva. Ba îi mai face curte şi un băiat care intră întâmplător în Sex Shop. Tot fals, pentru că ambii curteni n-au, din scenariu, nicio valoare, sunt nicicum. Şi cam atât.

Din scenariu pleacă toate greşelile filmului. Dorina n-are nicio importanţă unde este vânzătoare, pentru că obiectele din Sex Shop nu sunt folosite nici măcar cu umor sau ironie, nici măcar ca să tensioneze (?) acţiunea. După gustul nostru, Dorina putea să fie asistenta unui medic stomatolog şi poate acţiunea căpăta un pic de dramatism, de tensiune, cum am mai zis, de emoţie, de cumva ceva, pentru că în definitiv era vorba de viaţa unei tinere cu un copil din flori. Şi care n-are nicio viaţă sexuală, pentru că titlul filmul este o minciună. În viaţa asexuată a Dorinei mai sunt Marcel, am mai spus, un nene de pe stradă, am mai spus, patronul magazinului, iar am mai spus, şi taică-său, care e Valentin Uritescu. Tevatura asta n-are nicio valoare, pentru că actorii îşi spun cuminţi replicile fără să joace nimic şi gata. Intră în magazin, ies, beau o bere, se mai ceartă nu ştim de ce, ba chiar, total neconvingător, unul scoate un cuţit în loc să cumpere un vibrator.  

Scris fără pic de talent, scenariul demarează greu. Nu-nţelegi de ce Dorina e atât de tristă. Abia după vreun sfert de oră de prinzi că ei de fapt nu-i place să lucreze la Sex Shop. Şi că taică-său e supărat că ea lucrează la Sex Shop. Şi că abia când apare George Alexandru, excelent în rolul beţivului, filmul mai prinde un pic de viaţă.

Cum spuneam, Sex Shopul e folosit ca să mintă spectatorul. Filmat în plan general, magazinul nu are niciun rost. De fapt, tot filmul e tras în plan general, nu vezi replică la cameră să dai cu tunul, nu vezi faţa nici unui actor. Care actori îşi fac cât de cât datoria. Să-i zicem: Cristina Florea, Vlad Zamfirescu, Valentin Uritescu, Gabi Spahiu şi George Alexandru.

Minimalist, fără nicio secvenţă notabilă, filmul se constituie o palmă pe obrazul CNC-ului. A câta?

Se pune desigur întrebarea: De unde ştim noi toate astea şi de ce vedem noi filmele în avans. Răspunsul e simplu: Pentru că ni le aduce bucătăreasa.

Anunțuri

11 comentarii

  1. oare inca mai sunt in trip? eu stiam ca anii 90 s-au terminat. sex shop? ne-am privatizat. tzatzele lu oana sarbu, v-am prins vrajitoarelor,

    rechine, ce iti mai plac etnobotanicele!

  2. Şi-apoi, bucătăreasa nu poate să aducă şi vreun film bun, ceva?…

  3. ce fel de bucatareasa e asta? Oricum mereu va plangeti de filme nasoale

  4. moah c m-am saturat de felia asta de viata minimalista :)) mama lui de plan general…portretul luptatorului la tinerete vazurati? acolo da detasare de noul val, gros planuri nene, adio zgarcenie vizuala 😛

  5. Da, CG Popa asta e un idiot care se crede mascul feroce. Am citit nu mai stiu ce manual al seducatorului, sau asa ceva, scris de el si m-am crucit. Fantezii de baiatel de 11 ani care a vazut-o pe sor-sa in pula goala si o trece fututa. Du-te bah de-aici…

  6. Veutzu, aferim comment. Parol.

  7. Nea, Marius Ola: Ba da, bucatareasa aduce si filme bune, ai sa vezi si asa mai departe.

  8. Vasile, dar Tita Londoneza ?

  9. Vasile, mon faiblesse,

    Am tresărit teribil când am citit titlul. Credeam că Rhetta a reînceput seria picantelor ei poveşti amoroase. Când am văzut că tu eşti autorul curiozitatea mea a atins cote oarecum insuportabile. Dar tu, oh, discretule… ne zici de viaţa altora, secsuală şi nicidecum consensuală.

    Am trăit odată cu personajele oropsite drama lor amarnică. Vasile! Dramă zic? E prea puţin. Trago-drama lor. Şi spun hotărât. N-aş merge să văd filmul. Dar mi-ar plăcea să văd un film făcut după textul tău. Vrei? 🙂

  10. bai nu pot sa cred… cand am iesit din sala teatrului acum 2 ani ma intrebam sincer daca acum ca o astfel de piesa a vazut lumina pe scena nationalului urmeaza sa zboare porcii… acum ca cnc-ul a mai si finantat un film pe baza piesei aleia atat de explicita si lipsita de orice continut, o piesa-schelet as zice, ma uit deja pe cer si astept sa ploua cu rahat de porc in loc de gainat..

  11. Am ajutat regizorul pentru realizarea acestu film cu diferite jucarii sexuale de la Sex Shop Erotiica Bucuresti. Succes!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s