Rezervaţie

Oamenilor,

O informaţie de aruncat în internet, zic. Poate vreodată vă apucă dorul sau curiozitatea şi vreţi să vedeţi o cârciumă din specia numită “bombă” (ierarhic deasupra crâşmei, care mai are un rest de demnitate comparativ) şi nu vă convine deplasarea în teritoriile misterioase unde această specie este endemică. Nu-i nevoie, găsiţi exemplare conservate în pasajul din Piaţa Presei Libere. Cum numai în satul românesc at its finest mai puteţi găsi. Nu conservate în formol ca fosilele, ci alive and kickin’ – fosile vii, ca peştele Coelacanth. La fel de suprinzătoare ca prezenţă, o rezervaţie cu geamuri. Cu fauna caracteristică (beţivi în atitudinea cărora simţi simultan ratarea şi resemnarea, cu priviri în gol care-i fac pe băutorii de absint ai lui van Gogh şi Degas telescoape model de focalizare), mirosul de bere răsuflată şi răsvomată care se proiectează din cadrul uşii la trei metri în toate direcţiile, mizeria pe care nici măcar lumina chioară corespunzătoare n-o poate masca şi o atmosferă palpabilă, mediu de control pentru un experiment antropologic. Serios zic că se pot face studii de identitate socială. Aviz cercetătorilor, costumele de protecţie sunt necesare. Luaţi cu voi poza cuiva drag, e bine să ţineţi minte că există viaţă pe planetă. Şi pregătiţi-vă pentru involuţia sentimentului de om. Prin comparaţie, spitalele ajung locuri aproape optimiste.

Anunțuri

11 comentarii

  1. Petronie,

    Am sa te salvez din viciul hameiului, trust me. Si nu e Piata presei libere, ci a Scânteii. Si nu e coelacanth, ci Latimeria. Si nu vrem bombe, ci tiribombe. Si nu i s-a dat, ci i s-a furat.
    Pe ala care ti- dat scopolamina sa te duca prin stabilimentele alea de pierzanie mintindu-te cu Van Gogh si Seurat când acolo sunt Basquiat su strigatul lui Munch, îl hacui cu mâna mea.
    J’accours !

  2. Alexandre, stai liniştit, n-am dat în demenţă hameie. Oenofilia salvează România poa’ să zică Burebista ce-o zice.
    Şi serios acum, crezi că poate fi sintetizată o cantitate suficientă de scopolamină sau de pentotal de sodiu (să fim moderni) în laboratoarele lumii ca să devin momâie de plimbat cu scaunul rulant? Hah.

  3. Ma linistesti. Sa vezi numa’ ce-am for your eyes only (si întru hatârul papilelor si simturilor sommelierei ce esti). Dau în vileag cum pot si am la pastrare. Vai noua, nu credeam ca se egzista asa ceva. Ai sa vezi.

  4. Iar mă faci de visez tanini şi mormăi DOC-uri. Nţ… Foarte bine.

  5. HA! Unii pregateste ceva in deplasare! Mi’am schimbat culoarea in verde. De invidie, evident.

    Petronia, am gasit o bomba similara, acu’ ceva vreme, si pe linga Romana. Ceva mai bine luminata, cit sa ne pacaleasca (DreamingJewel poate sa confirme), dar in rest e cum povestesti tu. Din nefericire (sau fericire???) noi am si intrat, ba am si consumat 😀 Orele alea mi’au adus aminte de conceptul de „filozof de bodega”. Te strici de ris. Apoi de plins. Pentru ca la final sa revii la ris.

  6. intr-o bomba din asta, in care numai o ploaie apocaliptica m-a convins sa intru, dar nu si sa ma asez la o masa, un nene rapanos mi-a tras un scaun si m-a imbiat ceremonios sa ma asez. m-am asezat,si apoi au urmat doua din cele mai fascinante ore din viata mea, nu lipsita de surse de fascinatie.timp de doua ore, nenea acela a recitat impecabil din eminescu,arghezi, blaga si bacovia, a declamat scene de teatru,a cantat romante si cantonete. nu m-am urnit de pe scaun,n-am mai ascultat daca se oprise ploaia. am fost vrajita, fermecata in sensul cel mai pur al termenului . nu stiu cum de mi-a venit in cap un poem de cummings,atunci cand m-a rugat sa spun si eu ceva. pana atunci, nici macar nu credeam ca stiu poemul acela in intregime, la plecare, mi-a spus ca-l cheama stefan si ca numele meu,celalalt, inseamna ” cea fara de noroc”. mi-a deschis apoi usa cu acelasi gest ceremonios si am iesit afara, in soare.

    cred ca asta e singura mea experienta cu bombe,petronia:)

  7. Dragoane, Noemi Kronstandt, voi vorbiţi de experienţe supranaturale. Cu toată bunăvoinţa de a trece în spaţii alternative, nu mă văd dispusă să intru cu intenţii experimentale în portalurile astea surprinzătoare.

    Dragoane, eu zic: din fericire aţi mai şi plecat.

    Cât despre personaje ca cel pe care-l descrii tu, Noemi Kronstadt, eu aş fi fugit prin ploaia aia de făceam siaj. Probabil eşti mult mai tolerantă. Se întâmpla cumva într-o zi de 16 noiembrie?

  8. ce apetit dupa miezul noptii-i !
    cred ca m-ar fi interesat sa vad bombele cu pricina, pe fiecare in parte, dar mai ales pe cea a lui noemi, desi pare in afara parametrilor. apoi mai sunt aproape convins ca o relatare asemanatoare cu textul principal ar putea-o face si un humanoid extragalactic cazut printr-o intamplare spatio-temporala in bomba numita (de noi) terra.

  9. nu, intr-un 25 iulie, pe vremea cand rechinroll inca nu fusese pocnit de cometa si credea ca urania e doar un typo banal. experimentul l-a facut palaria mea de soare, eu am fost doar grupul martor la dezastru.
    frei, nu era o bomba mai bombastica decat altele. carouri pe mese, fum de mahorca si mititei, halbe semijegoase si-un zeu pagan in travesti , cu sapca verde.

  10. ar putea fi „mos eisley cantina”. ca si cand v-as recomanda-o. muzica.

  11. Frei, numai după miezul nopţii. Şi cantina aia la care ne-ai trimis e faină, dar nu aveau piure de cartofi. Am depus plângerea corespunzătoare la molusca aia cu antene din colţ şi am primit drept număr de înregistrare ceva mucilaginos între ochi. În rest, prea vie pentru ce cred că descriem noi. Dar sentimentul de aliens da: ăla e.

    Noemi Kronstadt, plusez cu muşama tăiată şi ornamentată cu pixul. Nu cu poezie, din ce părea de departe.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s