Hipster is the new cocalar

Babelor,

E 3:49 şi tocmai am ajuns acasă de la concertul Caribou. Pentru alea dintre voi care nu ştiu şi nu le pasă cine e Caribou, asta-i formaţia unui canadian pe care am uitat cum îl cheamă, dar cred că numele lui mic e Dan, şi cântă un fel de – aici e aici; un fel de ce? Să zicem electro, am greşi, că are tobe; să-i zicem indie, iarăşi am greşi, că are multe loopuri. Să-i zicem, deci, electro-indie, şi să vă las pe voi să căutaţi pe youtube, că eu nu mai dispun de energia necesară.

Bun. Concertul, la palatul Bragadiru. M-am uitat pe net înainte să plec, scria că o să fie nişte digeială la început, după care Caribou, după care altă digeială. Am ajuns acolo pe la ora 23, pentru că digeiala începea la zece, şi nu mă interesa. Totuşi, deşi nu mă interesa, am avut ditai partea de ea.
Deci, ora unşpe. Ajung, stau la o codiţă să intru, dau 40 de lei şi încă unul la garderobă. Lume multă, aparent bună: toată hipsterimea şi tânăra elită intelectuală a capitalei. Salut-salut, un zâmbet aruncat în stânga, o grimasă în dreapta. Intru în sală – frumoasă sală, zău, dar tot n-aş da 2,5 milioane ca să mă zgâiesc la ea de revelion – unde DJ Labă Tristă punea nişte ceva la care nu mă pricep. Ceva enervant, oricum, semi-minimalist, da’ nu pe deplin. Mă enervez eu o vreme, dau să arunc cu sticla, mă răzgândesc, că dacă nu nimeresc, păcat de bunătate de sticlă (sticla o primeai după un ritual ciudat care implica nişte jetoane pe care le cumpărai de la un bărbos). Ok, îmi zic, asta e, trebuia să suport odată şi-odată şi un set de digeială. Mai trece ceva vreme, ăla devine şi mai enervant, lumea se plictiseşte, ăla pleacă, eu mă bucur, dar nu pentru mult timp: locul lui Labă Tristă este luat de Pulă Bleagă (alias Minus, cică. Da, minus şi era). Ăla, Pulă Bleagă, ceva mai şmecher. Tot prost, da’ a băgat o piesă de mare efect a lui Jennifer Rush, The nuştiuce of Love. Ah, da: The Power of Love. Publicul, în delir, că deh, aşa suntem noi, mai înapoiaţi, mai optzecişti. Bine, Power of Love asta era un remix care suna cam ca Snap – cele mai bătrâne dintre voi poate că îşi aduc aminte de această formaţie de trist renume. Trece delirul, vine cineva şi îi zice lui minus să plece, ăla că să-l mai lase un minut, cel puţin asta reieşea din gesturile pe care făcea, şi pe care eu le urmăream căscând din sală. În fine, minus primeşte minutul cerut, în care mai produce nişte gălăgie lipsită de sens, şi în cele din urmă pleacă. Slavă Domnului, îmi zic. Pe scenă urcă Caribou, ocazie cu care descopăr că este vorba de patru indivizi: unul la bass şi voce, unul la tobe, altul la chitară şi sintetizatoare, ultimul, ăla căruia eu îi zic Dan, la voce, tobe şi sintetizatoare. Şi se pun băieţii pe cântat, şi eu descopăr că mă aflu într-o ţară de căcat, înconjurat de un public care arată ca elita de mâine, dar de fapt este tot de căcat. Which was to be expected, nu?
Pentru că ce face românul, fie el şi hipster, în faţa unei formaţii care a trecut un ocean şi patru munţi ca să îi cânte? Păi, în primul rând, începe să se foiască. Adică să meargă de colo-colo, ca o găină decapitată sau un copil de clasa întâi care vrea la veceu. Babelor, eram feţe-feţe, bănuiam că s-a băgat carne şi caşcaval la preţ redus într-unul din colţurile sălii, aşa mişunau ăia pe lângă mine. Asta ar mai fi fost cumva, dar în acelaşi timp hipsterii ăia vorbeau: că ce-au făcut ieri, că cum au venit cu tramvaiul, că cum i-a lătrat un câine, că uite ce ochelari pătraţi au, că uite cum le-a crescut părul un centimetru – în fine, aţi înţeles: numai chestii destul de neimportante încât să fie urlate fără jenă, încercând să acopere zgomotul făcut de formaţie. Atâta mitocănie n-am văzut în viaţa mea, şi trebuie să recunoaşteţi că, din moment ce locuiesc cu Veta, am văzut destulă mitocănie cât să ajungă pentru opt vieţi de om.
Mda, deci cam aşa cu vajnicii noştri hipsteri şi intelectuali şi cooleri. Care se purtau ca ultimii cocalari la ceva concert Mădălina Manole sau Temişan sau Cotabiţă. Deşi la ăia merg ţoape, nu cocalari, cred.
Plus: în faţa mea, un bărbat. Cântărea cât un vagon, dezmierda vesel o fată cât un pui de raţă, şi dansa. Unde-s ghilimelele? Aici: „dansa”. Adică se legăna de parcă sala ar fi avut tangaj, şi eu mă legănam odată cu el, ca să nu mă strivească de perete sau pardoseală. O mică paranteză: înainte să înceapă Caribou, un organizator (tot hipster, of course) a urcat pe scenă şi ne-a zis să nu ne mai stingem ţigările pe parchetul în vârstă de 300 de ani. Soluţia fiind care? Să le înghiţim? Să le stingem pe tavan? Nu, că şi ăla tot 300 de ani avea. Bine, erau vreo două scrumiere în sală, dar ajung două scrumiere la 500-700 de oameni? Asta nu-i o ghicitoare, aşa că vă zic: nu, nu ajung. Deci bineînţeles că ţigările tot pe parchet au aterizat.
Şi concertul? Concertul?, veţi întreba concentrate. Păi, concertul a fost ok. Primele piese nu m-au dat peste cap, dar de pe la mijloc chiar m-a prins, ceea ce nu este prea uşor având în vedere vârsta mea înaintată şi faptul că sonorizarea era ok, dar mai avea mult până la a fi cu adevărat bună (pentru mine, sonorizarea este bună când plec acasă surdă şi fericită). Sigur că hipsterul român, fiind cocalar la suflet, a urlat cel mai abitir când a auzit Odessa, hitul formaţiei. Dar mult mai mişto a fost Sun, care s-a lăsat cu o bătaie la tobe de vreo 15 minute şi chiar a meritat. Una peste alta, Caribou iau de la mine cam 7-7,5, iar publicul cam 1. Hai 1,5, că era plin de gagici mişto. Sau hai tot 1, că bărbaţii arătau ca proaspăt scoşi din băltoci.

Deci aşa a fost Caribou. Ar mai fi de menţionat că la intrare erau trei fete de la Marlboro deghizate în curve, sau trei curve care pretindeau că lucrează pentru Marlboro, care îţi dădeau ceva (stickuri USB, se pare) dacă te jucai cu un touchscreen. Stupid, total stupid. Şi ar mai fi de menţionat că m-am dus la concert cu autobuzul. Acolo, poporul român şi-a arătat faţa de cocalar cu vârf şi îndesat. Pe un scaun stătea un beţiv care se căcase sau nu pe el. La uşa din mijloc stătea o babă care puţea. În ţările civilizate, să zicem Germania, Anglia sau America (da, babelor, America e mai civilizată decât lădiţa noastră de gunoi), nimeni n-ar fi schiţat nici un gest: unii oameni put, asta se ştie, o fi avut băbuţa motivele ei să pută. Totuşi, o ţoapă s-a scandalizat. Mai întâi s-a luat de beţiv: „Omule, dă-te jos, ai făcut caca pe tine”. Ăla a căscat ochii, i-a belit, apoi i-a închis la loc. Nota zece pentru reacţia asta. De undeva s-a auzit o voce tinerească: „Nu, doamnă, bătrâna aia pute”. Că aşa-i românul, nu? Ştie să arate cu degetul ca nimeni altcineva. Ţoapei atât i-a trebuit: „Mamaie, dumneata puţi”. Bătrânica ce era să facă? A zis ceva de guvern şi parlamentari: „Aveţi 471 de parlamentari”, sau aşa ceva. „Cine?”, a întrebat ţoapa siderată. „Voi, românii”, a zis băbuţa. „Dumneata miroşi”, a intervenit altă ţoapă, luând atitudine civică, „n-ai o cadă şi săpun? Ar trebui să te speli”. Băbuţa n-a mai zis nimic, ce naiba era să zică? Poate că n-avea cadă şi săpun, poate că n-avea bani de aşa ceva, poate că trăia din mila oamenilor – deşi, văzând cum sunt oamenii din jurul ei, tare mă tem că nu prea le era milă de ea. Oricum, încurajaţi de mitocănia ţoapelor, şi ceilalţi pasageri au început să murmure răutăţi împotriva bătrânicei, care în cele din urmă a coborât fără să zică nimic.

Şi cam aşa cu românii, babelor. Şi cu Caribou. O formaţie mişto a venit într-o ţară de căcat, a cântat, şi a plecat. Şi bine a făcut.

Vă pup,

Rhetta

LATER EDIT: Din descrierea de pe facebook a evenimentului: „Caribou este numele cu care se striga renii in America de Nord […]”. Deduc de-aici că nord-americanii strigă renii aşa cum noi, românii, strigăm câinii şi pisicile, şi că deci renii sunt la ei un fel de animale domestice, care trăiesc într-un cotlon al casei, probabil sub masă sau pe sobă. Mare-i grădina Domnului!

Anunțuri

13 comentarii

  1. Babo, matale te straduiesti sa inviti dezastrul. Uite, d’aia nu ma duc eu la concerte trendi-flendi ca’s satul de coolimea bucuresteana.

    Si scrie’le prostilor alora ca Caribou (cacofonie mai mult decit intentionata), sint chiar reni, nu vreun strigat eschimos (exceptind situatiile in care iese eschimoasa in fata igloo’ului si urla cariboule! treci acasa ca se incalzeste nutretul)

  2. Şi se pun băieţii pe cântat, şi eu descopăr că mă aflu într-o ţară de căcat, înconjurat de un public care arată ca elita de mâine, dar de fapt este tot de căcat.

    Cine era inconjurat? tu sau cacatu. Ca daca e vorba de tine, se schimba sexu’ :mrgreen:

    In fine, uite incoa ceva care sa-tz puna sangele in miscare:
    http://morom3t3.wordpress.com/2010/11/11/sensation-white-2009-hq/
    http://morom3t3.wordpress.com/2010/11/23/dans-japonez-dj-ozma-drinkin-boys/

  3. Plecăciuni.

  4. Da, imi aminteste de (cu riscul de a ma repeta) concertul The Cult din 2008, cand aia rupeau scena, iar pu(b)licul se foia, se coia, vorbea, erau plictisiti, apatici, parca se uitau la stiri la tv si nu la un concert rock beton. Pana cand au oprit aia muzica si vocalul a zis: „OK, si acum despre ce vreti sa vorbim?!”.

  5. Să ştii că nu-s proşti degeaba ăia. Şi eu când strig un câine folosesc apelativul „câine” (în situaţii de „stai cuminte, câine!” sau „câine, nu vrei să faci asta. Am mâncat otravă azi, sunt toxică.”). În rest, toată lumea ştie că nu-i nici o diferenţă între modul în care strigi o fiinţă şi numele ei. Pe pisici le cheamă „pis pis” şi pe găini „pui pui”. Mai greu cu animalele sălbatice, într-adevăr.

    În rest, pentru că tocmai mi-am pus pălăria cu voaletă şi mi-am curăţat mănuşile, îmi permit să fiu babă nostalgică şi pedantă: ăsta-i avantajul la concertele de muzică clasică. Din inerţie sau din convingere, atmosfera e una de respect reciproc între orchestră şi public. Deci aş zice că românului îi lipsesc vreo 300 de ani de educaţie în sala de concert.

  6. Petronia, las’ ca am experimentat si o oprire a Aidei la Opera din motiv de exasperare a celor de pe scena. Au taiat muzica si dirijorul l’a rugat pe dobitoc (da, era unul singur, ce’i drept) sa paraseasca sala sau sa’si bage telefonul undeva unde antifonarea e mai eficienta.

    Pe de alta parte, exact asta e motivul pentru care se doarme asa bine la concerte de muzica clasica. Nu tu bere, nu tu tigari, nu te conversezi cu vecinii. Ce porcarie… sa dormim deci.

  7. Scena cu concertul e urmatorul pas al evolutiei de la scuipatorii de coji de seminte de la cinema, aia cu ‘Pup-o, ba!’ (ca sa ma exprima ca o zana ce mi-s). Betiv in autobuz am prins si eu, da’ al meu avea o punga plina cu icre batute in mana – lethal weapon!

  8. te invat eu sa te distrezi la caribou, intreaba-ma cum :))

  9. am pierdut 8 minute din viata

  10. Dacă ți se pare că le-ai pierdut, mă tem că ai pierdut și cei 22 de ani pe care i-ai trăit până acum.

  11. Ce-ai Rhetto cu pierderea de timp a omului? El se plânge unor babe mai înţelepte ca el, că şi-a numărat minutele şi i-au dat cu opt mai puţine. Vrea să ştie cum să facă să compenseze. Îi spunem noi: Capcanosule, dă-ţi pumni în stomac timp de 8 minute. Vezi ce simplu e? Acum ai pierdut micul dejun de azi dimineaţă.

  12. Imi cer scuze, dar trebuie sa va spun ca sunteti niste tarani frustrati care dupa ce au citit 15 carti au impresia ca ei sunt deaupra pulimii. Ati petrecut 1000 de ore pe youtube si brusc ati devenit cunoscatori intr-ale muzicii. In concluzie, mai lasati atitudinea de hipsteri aristocrati carora li se cuvine totul.

  13. Alexandrina Bba, iti acceptam scuzele si le asteptam in continuare pe cele pentru faptul ca esti o idioata cu pretentii de cultura, care nu vede ca in anumite locuri din lumea asta, ba chiar si din internet, te faci de ras considerand 15 carti citite si 1.000 de ore pe YouTube (orele petrecute la concerte unde se pun? Ca avem, in total de trei babe, cateva mii) un standard. Am totusi senzatia ca o sa asteptam cam la fel de mult ca si daca am astepta sa inveti sensul cuvantului „frustrat” si sa-ti dai seama ca cel pe care-l cautai era „complexati” sau ceva asemanator.
    Inteleg din isteria cu declansare intarziata ca esti asociata cumva formatiei care s-a produs in deschidere pentru Caribou, fiindca despre trupa principala in sine observ, la o recitire atenta, ca opinia Rhettei era bunicica. In cazul asta, mai bine lasi tastatura, ca nu te pricepi, si te pui pe studiat muzica, la care e mai greu sa te prinda lumea cu laba-n gura de-aiurea. Ceva tot nu pricep, insa: cautai pe internet impresii de la un concert la care ai participat sau care ti-a placut acum patru ani jumate si te-ai oparit la recenzia Rhettei? In cazul asta, e ceva profund in neregula cu viata ta, mai mult decat cunoasterea aproximativa a limbii romane si a lumii muzicale.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s