Nu la mulţi ani 2011

Oamenilor,

Ci La mulţi ani buni. Vi-i urăm noi vouă. Adică

Aho aho ceva nu’ş cum,

Se făcu friptura scrum

Dacă pe internet staţi.

Fuga la haleală daţi.

 

Sau ceva de genul ăsta. Să fiţi sănătoşi, bucuroşi şi să apreciaţi că nu v-o zic pe aia cu „să fim mai buni”. Ne citim la anu’.

Din calendarul de la BOR citiiireee

Oamenilor,

Mare distracţie mare, probabil ultima în halul ăsta din an deşi suntem un popor plin de surprize şi Revelionul e o ocazie plină de posibilităţi. Nu-ţi rămâne decât să te întrebi, după hăhăiala de rigoare, cui se aşteaptă Biserica Ortodoxă să-i pese că ea o să înceapă săptămâna duminica. Aşa, şi ce?

Că Iisus a înviat conform Evangheliilor în “prima zi” a săptămânii mi se pare o chestie normală pentru că referinţa era calendarul iudaic în care sâmbăta era ziua de odihnă, ultima a săptămânii. Să descoperi chestia asta (roata unui car) într-un an cândva-ntro vară şi s-o aduci argument (montând roata la alt car), să ignori că duminica e ziua creştină de odihnă, deci să te decizi să faci şi tu ca Biserică o reformă că tot e la modă, e încă mai stupid decât să vrei să mântuieşti tot neamul cu o catedrală. Dar e simptomatic: să începem săptămâna cu odihna.

Weekend o să-nsemne ce, dacă jumate e –end şi jumate e –beginning? BOR, lasă joaca. Propui un divorţ între calendarul laic şi cel religios ortodox şi prin asta te trimiţi singură într-o nişă în care de fapt erai fără s-o recunoşti. Nu vrei să afli cât de în serios mai eşti luată în societatea contemporană, crede şi nu cerceta ce spune baba. Deci fă-ţi reformele, dar nu te aştepta să le ia prea multă lume în seamă (pentru că relevanţa lor e zero). Şi continuă să ne amuzi şi în anul care vine.

Găsit Vasile. Găsit sanie. O declar bob.

Babelor,

Ieri pe la prânz, când tocmai nu ma gândeam deloc sa ma trezesc, suna telefonul.

– Alo, zice o cucoana într-o frantuzeasca stricata ca un fermoar de canadiana obzecista. Musiu Alexandru ?

– Da, madam, zic.

– Primiti o convorbire cu taxa inversa ?

– Cu cine, madam ? o-ntreb înca în somn pe foanfa, gândindu-ma ca o fi Piticu Gras care ma invita sa bem un vin de-al meu.

– Cu Elvetia, zice. Saint Moritz. Da’ cine va cere nu stiu, ca nu s-a prezentat.

Ma, îmi zic, sa fie bancherul ala care se ocupa de unele din conturile marxiene ? O fi omul în vacanta, vrea sa-mi ureze sarbatori fericite. Da’ de ce sa sune un bancher cu taxa inversa ? Ma scol, fac un dus ca sa ma dezmeticesc, pun de-o cafea, ma sui în masina, ma duc sa-mi cumpar câteva croissant-uri, bârfesc cartierul cu brutareasa, ma-ntorc, îmi iau tacticos micul dejun, frunzaresc presa, deschid curierul, nimic. N-aveam nici o pista, habar n-aveam cine putea sa ma caute. Pun mâna pe telefon si-i zic telefonistei sa-mi faca legatura. Cine credeti ca era la capatul alalalt al firului ? Vasile, babelor. Vasile Rechinroll.

– Ba, zice, ce faceti voi acolo, va dati cu sania si asa mai departe ?

– Printre altele, zic. Da tu ce faci acolo ?

– Bai, zice, sunt cu bucatareasa aici, stam la Badrutt’s. Auzi, fii atent, mi-a facut cadou de Craciun sania aia misto de tot la care visam io de multa vreme, lasati-o pe-a voastra si hai sa ne dam cu a mea, ca-ncapem cu totii. Aduna tu babele si haideti încoace, c-a-nchiriat bucatareasa doua etaje din hotel. Hai, va pup si asa mai departe.

Zis si facut. Ma sui în masina, ajung la Petronia care tocmai se pregatea s-o arunce în casa scarilor pe madam Ciolac de la patru. Gentilom desavârsit, îi dau Petroniei o mâna de ajutor dupa care plecam cu niste extinctoare la Rhetta si Veta. Babele tocmai testau una pe alta ultimele modele de bazooka, asa ca le punem sa semneze un armistitiu, stingem focul, reparam putin zidurile, punem în dulap munitia ramasa si ne suim în avion directia Vasile.

Babelor, sania lui Vasile e o nebunie. Nu ne mai vine sa ne dam jos din ea, zau, facem furori aici pe pista si s-ar putea sa ne prelungim putin sejurul. Vasile are niste tuica de Clejani, o mângâiere. Iar mâine bucatareasa o sa ne faca un gulaş de pasare Dodo dupa reteta lui Vasile.

Fiti cuminti si poate va aducem niste svaiter si niste ciocolata.

Va pupam.

Pierdut sanie. Declar cadou.

Oamenilor,

Să vedeţi ce familie dihornică suntem. Păi mă scol cu noaptea-n cap azi, nu numai după criteriile mele ci şi ale zilei, adică la 6. Cobor în boxă, unde cotrobăi orbeşte (nu pentru că n-aveam lumină, ci pentru că încă dormeam) după ceva de dăruit verişoarelor de Crăciun. Brad aveau, l-au împodobit în parcare şi apoi l-au urcat cu un scripete în balcon şi de acolo în sufragerie de unde a ajuns înapoi în balcon şi afară, după cum a mărturisit deja Rhetta. Deci brad nu; şi ieşeau din discuţie şi globurile din cristal de Bohemia, că nu sunt rezistente la aterizări forţate. Turta dulce era subînţeleasă, nu se punea. Ceapă? Asta le-am dat de ziua lor. Hm. Poate nişte flori? Nu, că le fac supă. La un moment dat mâna mi-a dat peste ceva cunoscut, deci am apucat obiectul şi l-am târât afară, unde l-am legat cu o funie de copacul de lângă intrare. Cam aşa cum dacă aş vedea filme bănuiesc că aş şti că fac cowboys în western-uri cu caii. În fine. Mulţumită de efortul meu matinal, am urcat înapoi în casă, nu înainte de a trimite următoarele două mesaje:

“Rhetta, Crăciun fericit şi-o sanie. Vezi că am parcat-o la uşa blogului şi îi dau nişte babe târcoale. Am  senzaţia că-i plac târcoalele  lor, deci du-te şi revendic-o mai repede. Petronia”

„Veta, Crăciun fericit şi vezi că Rhetta vrea să-ţi fure sania. Dacă întreabă ceva în timp ce o alergi cu satârul prin parcare, spune-i că e semnată „…eta” pe dosul primei scânduri din dreapta. Acu’ depinde de tine să-i demonstrezi că acolo unde e puţin şters nu puteau să încapă două litere, ci doar una. Spor! Petronia”

Problemă: mi se pare că bucătăreasa îi promisese o sanie lui Vasile Rechinroll, o sanie minunată de mers în lume cu ea în căutare de Crăiasa Zăpezilor. Nu ştiu. Sania nu mai e şi toată lumea pare să fie supărată că nu a primit cadou de Crăciun. Da’ io ce să mai zic? Am primit un câine! Şerban era azi la amiază cu nasul în salata mea de boeuf. A fost totuşi simpatic, mi-a glazurat şi mie cu bale jumate.

Crăciun?

Babelor,

Azi a fost şi probabil că e crăciunul. O zi în care n-am făcut nimic. La un moment dat m-am oprit şi m-am uitat pe ecranul telefonului. Era ora 19:45.
– Nici tu n-ai primit nici un mesaj, s-a bucurat Veta.
– Ce?, am zis.
– N-ai primit nici un mesaj, nici un sms în care cineva să-ţi ureze crăciun fericit. Hahaha!
Râdea ca proasta, pentru că primisem unul. I l-am arătat. Era de la Vodafone şi zicea aşa:

„De Sarbatori fii aproape de cei plecati in strainatate. Am vorbit cu Mosu ca sa ai cele mai bune optiuni pentru apeluri internationale. Suna la *100#”

– Ăsta nu se pune, a zis Veta.
– Ba se pune, am zis eu. Vodafone s-a gândit la mine.
– L-au primit milioane de oameni, a zis Veta rânjind ca o idioată. Nu e personal.
– De unde ştii?, am zis. Tu n-ai primit.
A tăcut o vreme.
– Mie măcar mi-a scris un om pe care-l cunosc personal.
N-am crezut-o, dar mi-a arătat mesajul. Părea adevărat.
Şi chiar în acel moment, telefonul meu a piuit de două ori. Primisem alt mesaj. L-am deschis. Zicea aşa:

„In perioada Sarbatorilor bucura-te din plin de beneficiile CARDULUI tau BCR! Iti dorim un An Nou plin de bucurii alaturi de cei dragi! Echipa BCR”

– Ha!, am urlat dansând veselă prin casă, dărâmând vitrina peste o pisică şi mâncând un sandviş cu pateu de porc. Doi la unu!
Vetei i s-a scurs o lacrimă pe obrazul gri.
– Nu ne iubeşte nimeni, a zis.
– Bineînţeles că nu, am spus. De ce ne-ar iubi?
– Nici măcar Petronia nu ne-a scris. Nici măcar Rechinroll. Nici măcar Musiu Alexandru, a zis ea.
– Nu, am spus. Pentru că nu ne iubesc.

Şi cam aşa e. Şi e bine.

Vă pup,

Rhetta

Îmi place cafeaua, dar nici chiar aşa.

Babelor,

Pe facebook trăieşte un profil Doncafe. Adică dacă-ţi place cafeaua Doncafe, îi dai like şi nu ştiu ce se întâmplă, probabil nimic. Nu i-am dat like, că nu-mi place, dar am aruncat un ochi acolo. Tronează o reclamă care zice aşa:

„Savurează bogăția gustului Doncafe și vezi ce ți-au pregătit astrele în 2011!

E important să știi din timp cum să te pregătești mai bine pentru anul care urmează.

De aceea, am investigat pentru tine acele șase lucruri esenţiale pe care trebuie să le afli despre zodia ta în 2011.

Ca să pui la cale viitorul, discută-l cu prietenii tăi la o cafea și bucurați-vă împreună de gustul bogat Doncafe Selected.”

Din păcate, asta ne spune multe despre bietul nostru popor.
Una la mână, că bea multă cafea şi o să-i pocnească inima.
A doua la mână, că crede în astre şi zodii.
A treia la mână, că noi ne punem la cale viitorul stând de vorbă cu prietenii.
A patra la mână, că cineva a scris propoziţia „E important să știi din timp cum să te pregătești mai bine pentru anul care urmează” şi că altcineva nu i-a dat cu un vapor în cap. De ce? Cum poţi să scrii o asemenea tâmpenie, şi cum poţi să-i zici ăluia care a scris-o că e ok şi nu că îl dai afară? Şi de ce Doncafe nu s-a dus la altă agenţie de publicitate?

Pentru că-s proşti e răspunsul corect la toate întrebările.
A, nu erau întrebări, ci afirmaţii.
Nu face nimic, răspunsul e acelaşi.

Vă pup,

Rhetta

Blog glob

Oamenilor,

Voila.

S-aveţi un Crăciun cum vă doriţi, să nu dărâmaţi bradul, să nu daţi foc covorului, să nu bateţi colindătorii, să nu vă aşezaţi pe globuri, să nu faceţi urări pompoase sau care încep cu „fie ca” ori conţin cuvintele „binecuvântat”, „scutec” (da, am primit io) sau „feerie”. În rest, da: s-aveţi un Crăciun cum vi-l doriţi.

(Şi întoarceţi-mi urarea ca să toarne zăpadă din cer, ok?)

Mesaj de crăciun.

Babelor,

Azi e crăciunul sau ajunul lui, nu mi-e prea clar. Ieri am cumpărat un brad şi l-am împodobit împreună cu Veta. Era aşa frumos, cu stea în vârf, cu luminiţe colorate, cu globuri mari şi mici şi îngeraşi şi steluţe, încât aproape că ne-a părut rău când l-am aruncat de la balcon peste vecina Evghenia Ignat, care tocmai hrănea un câine vagabond şi care probabil că n-o s-o mai facă în următoarele săptămâni. În spiritul crăciunului, azi ne-am dus până la ea şi i-am scris ceva drăguţ pe ghips.

Crăciun fericit şi vouă!

Vă pup,

Rhetta

De data asta nu

Dacă îl respect pe omul care a sărit azi de la balconul sălii de şedinţă din Camera Deputaţilor dar nu îi respect gestul, sunt o babă dementă. Dacă mi se pare corect că ăia care erau într-adevăr mai mult accidental decât meritoriu acolo au continuat să se facă că muncesc în loc să suspende şedinţa, înseamnă că sunt o babă nebună, insensibilă şi PD-L-istă pe deasupra. Deşi n-aş contesta nici unul din calificativele astea (în afară de ultimul care e hilar), n-o să le primesc pentru aşa ceva. De ce.

Pentru că nu pot să respect un tată care alege să se sinucidă (deşi mie mi se pare că dacă vrei pe bune să te sinucizi sari de undeva mai sus, dar gestul statement rămâne) – îi e aproape imposibil să aibă grijă de copiii lui în situaţia economică dată. Ok, de acord. Dar cam cum urma să le fie fără singurul părinte cu venit? Şi psihic cine i-ar fi reparat? N-o să mă apuc să vă spun poveşti, zic că cei care rămân în urmă după sinuciderea cuiva drag nu se mai repară. Aşadar, da: respect un om disperat, pentru că respect groaza din el. Dar atât.

A doua chestie: dacă se suspenda activitatea, ce? Că indignarea asta am auzit-o mult. Ajuta asta pe cineva? A, că era un mod de a respecta durerea omului. Ok. Cineva din cei care mormăie chestii despre nepăsare poate să-mi spună că dacă acel om ar fi venit la el să-i ceară ajutorul, spunându-i situaţia îngrozitoare în care se află familia sa, ar fi sărit să-l ajute? Asta e vechea problemă cu datul din gură. Suntem teribil de revoltaţi şi de mişcaţi. Verbal, că nu ne implică. Şi oi fi singura care se sperie dându-şi seama ce precedent ar fi stabilit reacţia asta? De fiecare dată când lucrurile merg prost şi stau să meargă şi mai prost, adică da, cam de fiecare dată, cineva vine şi face un gest autodistructiv în sala de şedinţe şi gata, totul se rezolvă, dizolvă, absolvă? S-ar lansa un nou tip de terorism, un alt fel de atentat sinucigaş.

O să zic ceva care din păcate nu se aplică decât la nivel de principiu al meu situaţiei ăsteia: mi-ar plăcea să cred că oamenii care trebuie să facă o treabă o să şi-o facă indiferent de şocul personal, uman, al unor evenimente. Eu aşa aş fi făcut. Nu că văd în politicienii noştri ceva ce nu sunt, adică oameni responsabili în aşa grad încât îşi fac datoria indiferent de condiţii. Nici vorbă. Dar nu înţeleg de ce se indignează lumea că e inuman să nu fi oprit şedinţa măcar câteva ore. Ca să ce? Am auzit ceva gen „ca să afle măcar în ce stare era omul”. Asta, iertată sau nu fie-mi insensibilitatea, era la momentul ăla problema medicilor.

Concluzia nu e. Că m-am săturat să repet chestii despre reacţii complet nepotrivite şi inutil isterice.

două comentarii

Babelor,

Aflu că un om a sărit în cap în parlamentul României. Un om cu probleme, ca toţi oamenii (mai mari decât ale unora, mai mici decât ale altora). Pe facebook a fost creat repede un grup – Respect pentru Adrian Sobaru – în care tonul îl dau cei care zic că mai bine-l omora pe Boc sau îi sărea ăluia în cap, şi gata, se rezolvau toate problemele României. Am două comentarii de făcut: primul, cel pesimist, ar fi că se rezolva fix un căcat. Nu ne tăia nimeni datoriile externe dacă omul îl omora pe Boc, şi nici salariile n-ar fi crescut a doua zi, chiar dacă românii, popor care nu numai că crede în miracole, dar chiar se bazează pe ele, sunt de altă părere.

Al doilea comentariu e optimist şi zice aşa: babelor, nu-i nici dracul chiar atât de negru. Da, ne merge nu tocmai bine deocamdată, dar asta se poate schimba. Nu bombănind şi nu sărind în cap, ci păstrându-ne calmul, muncind, plătind impozite şi aşteptând să treacă criza mondială, care din fericire a început să nu mai fie chiar atât de mondială (ultimele date din Germania mă fac optimistă). Hai să nu ne mai căcăm atât pe noi, că altfel nu primim nimic de crăciun, şi nici nu merităm nimic.

Vă pup,

Rhetta