Două poveşti care se leagă cu o a treia pe care nu o ştiu încă.

Babelor,

Ieri patinam cu maşina prin oraş. Mai o piruetă, mai un triplu Axel cuplat cu un dublu Torlup, în fine, distracţie. Pe la universitate, un poliţist începe să dea din girofar la mine. Cuminte cum mă ştiţi, îl ignor şi îmi continui drumul către casă, că aveam ceva la cuptor. Ajung, cobor din maşină, poliţistul se iveşte din neant, îmi face semn cu mâna ameninţător, alunecă, cade în cur, se ridică, mai alunecă odată, cade pe şold, şi-l fracturează, se ridică iar. Vajnic, omul, nimic de zis.
– N-aveţi cauciucuri de iarnă, zice.
– Păi nu, spun, că nu sunt în maşină.
– Dar aţi mers cu maşina până acum, şi n-aveţi cauciucuri de iarnă, repetă el mecanic.
– Aşa e, zic, vă mulţumesc că mi-aţi adus aminte. Mă duc chiar poimâine să-mi iau.
– Nu, spune el, trebuie să vă dau amendă.
Discuţia a continuat o vreme, în cele din urmă poliţistul şi-a cerut scuze, eu i-am înapoiat basca pe care i-o luasem, am băut împreună un whisky în barul de la colţ şi ne-am văzut de drumurile noastre, adică eu m-am dus lsă scot carnea aia din cuptor şi el s-a dus să se joace cu maşinuţa teleghidată a lui fiu-său. Însă mai înainte mi-a explicat de ce e bine să ai cauciucuri de iarnă la o maşină de patru tone, mai ales pe o vreme ca asta, şi i-am dat dreptate, oricât ar fi fost el de poliţist. Drept care azi dimineaţă am dus Suburbanul în service şi l-am rugat pe mecanicul meu să-mi monteze şenile.

Povestea s-ar putea termina aici dacă n-aş fi primit un telefon de la domnişoara Ţigău acum cinci minute. Sigur că nu ştiţi cine este, cum nici eu nu ştiam, dar din fericire s-a recomandat, explicându-mi că lucrează la nu-ştiu-ce firmă şi că dacă pot să mă duc să îmi iau maşina de spălat pe care am comandat-o, de undeva din cartierul Militari, aflat din câte ştiu în împărăţia Piticului Gras. Aş fi zis că m-am urcat în maşină şi m-am dus încolo, dar maşina e în service. Înţelegeţi acum dilema mea? Trebuie să transport o dihanie albă de metal, de dimensiuni necunoscute, şi n-am cu ce. Bănuiesc că în ţara noastră există atât firme de transport care costă o groază de bani şi îţi strică definitiv obiectul transportat, cât şi oameni generoşi cu maşini uriaşe, care vor răspunde degrabă acestei postări, întrebându-mă dacă vreau să mă ajute.
Da, vreau.

Vă pup,

Rhetta

Anunțuri

18 comentarii

  1. da, vreau si io sa vad cine mai sucomba şarmului rhettei, precum politistul cazut in cur, debascalizat & alcoolizat in exercitiul functiunii. si care sunt babele alea cu senilate suburbane si supraponderale ca sa pregateasca si amicul meu zorro cuiul lui adânc ruginit cu care sa le graveze caroseria. pe când io, taras-grapis ca o baba cool, eleganta si ireprosabila ce sunt, sa le desenez in praful parbrizului o floare cu dreapta iara cu stânga sa scriu „pula”

  2. Rhetto, cu parere de rau (doar ma stii ca’s saritor la faze d’astea) te anunt ca masina de spalat a matale e cam cit toata masina mea. Care masina, dac’ar fi fost toata numa’ portbagaj, ar fi fost suficienta. Da’ i’au pus nemernicii astia si scaune, volan, motor. Nu pricep de ce, da’ asta e acum.

    Auzi, ia si un sfat post ludic de la mine. Data viitoare cind mai comanzi chestii voluminoase ia’le de la o firma care asigura transport gratuit la domiciliu. Marea majoritatea fac asta daca depasesti 4-500 RON. P’asta ia’o ca pe o mica teapa si treci mai departe.

  3. mda, uite asa se strang bani de beach boys in barbados, maine poimaine o sa vrei sa te ducem la raze si la namol sau s-o ingropam pe veta pe banii parohiei. mai bine organizeaza si tu un concurs sau ceva, cine fredoneaza corect la telefon ” simona ionescuuuuu” ia papucul, magaoaia si pe tine si baleteaza din bara-n bara pana in baie.
    a propos, e masina de spalat babe sau ce?

  4. Noemi Kein Kampbell Klein Micu Inochentie,

    Unu, si mai presus de toate: acum pe data sa dai în vileag unde si de la cine ai auzit întâiasi data verbul a baleta. E serios, chiar foarte serios.

    Doi: e normal sa va frângeti în cinspe si s-o duceti pe Rhetta unde vrea. Sau sa-i duceti masina de spalat la veterinar, sau pisicile la depanaj, bref.

    Trei si à propos de raze: Techirghiolul e un pic ca Beach Boys aia de care pomenesti. So last tuesday, so very UCECOM, so very Cooperativa de Consum. Rhetta catches rays la Monte Carlo si asta de prin ’46 încoace.

    Patru: noua ni se face creierul aspic la minus cinspe, tu ai încalzire de congelator si visezi surf ? Ma rog, vezi ca mai nou Bombora se scrie Martin Cilia.

    Cinci: Concurs va fi. Unul dublu, chiar.

    Dragoane, da’ daca punem volan si scaun pe masina aia de spalat, ne-mprumuti tu o turbina ? Una din alea mai low end, mai entrée de gamme, sa nu fie dupa aia nevoie sa punem si aripi. Cât sa facem un mic dragster.

  5. Alecule, cea mai mica pe care am gasit’o pina acum mere pe kerosen, are doar vreo 35 de centimetri lungime si consuma cam un sfert de litru pe minut. Te bagi? Mi’e teama ca va trebui sa faci totusi carcasa masinii de spalat din tabla de plumb de 5-6 centimetri grosime ca sa evitam aparitia babelor zburatoare pe cerul Bucurestilor.

  6. Mi-a zis Noemi ca vrea sa fie pilote d’essai.

  7. La ce frig zice ca indura, nu m’ar mira sa vrea sa stea pe linga evacuarea turbinei 😀 (doar vreo 5-600 de grade in primii 2-3 metri, dupa care scade dramatic)

  8. sir,
    1.( mai presus de el e doar legea 0 a roboticii). genetica literara plaseaza aparitia termenului cam prin pleistocenul timpuriu al istoriei mele de lebada neagra junioare. a inceput c-o joarda peste genunchi ( frau grete, Nu-mi Place Baletatul) si s-a terminat dupa cinci ani cu-n plonjon in cap la pietrele lui solomon ( mai bine,mama,si asa vroiam la jiu jitzu). mai serios de-atat a fost doar cazatura din deltaplan.
    2. normalitatea e un subiect contondent, passons
    3.osteoporoza rhettei e un subiect atat de delicat, incat n-as vrea sa-mi afrontez amfitrioana. imi sifonez referintele si risc sa ma taie de la clatite.
    4.conform unor texte apocrife si rauvoitoare, nu eu locuiesc in congelator, ci congelatorul locuieste in mine. din fericire pentru toata lumea, azi noapte gdf suez a duduit in centrala, iar charmantul dragon a pufnit inspre mine. deci punch cuba libre.
    5. ma intreb cand va urma noemi kkk

  9. Noemi, normalitatea se da cu parfum contabil si locuieste cu chirie pe aleea Jacta Est, la unspe bis. Rhetta parol ca n-are nici osteoporoza, nici osteodistrofie, poate doar osteosindrofie în C7, sta martor Herr Röntgen si e pe blog, la vedere. Check scrierile de asta-primavara sau cam asa ceva.

    La mine, tribulatia baletatului are pedigree de garnizoana proviciala dizolvata-n molan si cautam sa-i fac arborele genealogic.

  10. ah,mi-e dor de un zeppelin…

  11. Ia unul de aici, pina gasesti altceva:

  12. multumesc, dragonule:).odata, am visat ca m-am trezit, dar nu in textila mea cu branduse , ci pe scena si lumea scanda” jiiii-miiiii,jiiiii-miiiii”. si totul era cum nu se poate mai bine, vorba filosofului.

  13. Zepelinul de şofran, heh. Hence the crocuses. Valtrapuri aeriene de brânduse cu trena pâna la pamânt…

    I’m just mad about Saffron
    Saffron’s mad about me
    I’m just mad about Saffron
    She’s just mad about me

    They call me mellow yellow
    (Quite rightly)

  14. Noemi, am avut si eu un vis d’asta, doar ca era fara brinduse si cu alt Jim. Si urma sa cint Moonlight Drive 😀

  15. Bheiii, noi ridem, glumim, da’ Rhetta a ramas cu masina de spalat in depozit. Ce insensibili sintem.

  16. Chiar, zau. Desi, ia stai: Piticu e ala insensibil, cu sufletul talpa de pachiderm: cum a auzit ca e rost de-o favoare (ca putea naibii sa lege masina aia de spalat cu o sfoara pe acoperisul renoului aluia – ba, mai stii, poate chiar intra macar pe jumate-n portbagaj), s-a dat low profile sa s-a facut ca se leaga la sireturi. El e de blamat si de înfierat public, macar noi am cautat solutii.

    Misto Moonlight Drive.

  17. Ce? Ejti nebun? Daca’l prinde safura cu masina de spalat al altei babe in reno il bate cu roata de rezerva si nu mai pupa videoclipuri pina dupa revelion. Prieten, prieten, da’ pina la safura si reno.

  18. Avem noi corabie si te putem ajuta. Dar nu vrem.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s