MIC.ROpolis

Oamenilor,

Sunt peste tot. Le vezi nu la fiecare colţ de stradă, ci de două sau trei ori până să ajungi de la un colţ de stradă la altul. Magazinele MIC.RO. Everyfuckinwhere. Din două-n trei scări de bloc, au invadat treptat oraşul extinzându-se epidemic.

Mă amuza omniprezenţa lor. După aia mi-am dat seama ce mişcare deşteaptă sunt aceste mici capsule de „chestii necesare” plasate la îndemână oriunde ar fi mâna. Ştii cam ce găseşti în ele şi cam la ce preţ, pentru că ai şi tu unul la scara vecină. Deci normal intri într-unul din ele când eşti în oraş şi ţi s-a făcut de pufuleţi sau vrei o lămâie. Sentimentul de siguranţă.

Dar nu despre asta-i vorba, ci despre ceva ce discutam mai demult cu Dragonii: prin faptul că sunt numerotate, chestie care mi se pare cea mai deşteaptă, devin repere. Oamenii se asociază cu MIC.RO-ul lor, îl dau indiciu celor care trebuie să-i viziteze şi nu ştiu unde să vină („scara din dreapta lu’ MIC.RO 124” e mai uşor de găsit decât „din cele trei scări care au o parcare cu şase copaci în faţă, cea din dreapta”). Devin o hartă a oraşului, de te gândeşti că se poate organiza o vânătoare de premii folosindu-le ca check points. Definesc trasee. Asta poate să facă o reţea care-ţi oferă o succesiune evidentă într-un oraş.

Acu’ probabil vă întrebaţi ce mă întrebam şi io: asta nu trebuiau să facă numerele dintr-o stradă? Ba da, dar astea sunt o reţea metastradală. Şi undeva odată cu scrisorile, mie mi se pare că exerciţiul numărului de bloc sau casă a cam slăbit. Au rămas, desigur, livrările care-l cer. Facturile nu, că alea pot fi emise electronic. Deci îmi zburdă prin cap ideea unor oameni care ajung să se definească prin MIC.RO-ul de care aparţin şi fac prezentările: „Bună. Mihai, MIC.RO 145.” „Salut. Diana, MIC.RO 412.” Eh? Brrr.

Anunțuri

10 comentarii

  1. eu nu am mic.ro
    iar patriciu e prost ca noaptea, romanii nu o sa-i iubeasca rulotele pentru ca nu da pe caiet. eeee? caiet? e?

    asa ca shakira ramane zeul cartierului.

  2. Da’ poţi să cumperi o lămâie cu cardul. Ha.

  3. pot sa o cumpar pe shakira cu cardu.

  4. La ce-ţi foloseşte? Cine o să te mai aştepte acolo la orice oră din zi şi mai ales din noapte, să-ţi vândă bere şi vodcă în loc de vinul pe care tu-l cauţi mereu dar afurisit cum e comerţul nu-l găseşti niciodată?

    Nu nonstop-ul prietenos de la colţ era ideea aici. Şi din astea avem toţi, dar ăsta e singurul element comun, altfel funcţionează după legi proprii.

  5. Gresit Pitice, dau pe caiet. Da’ in altfel. Daca ajung la mic.ro cind abia au primit marfa si inca nu au introdus noile aparitii „in calculator”, mi le vind frumos, ma trec in caiet si cind au timp sa’si actualizeze stocurile scad ce mi’au vindut mie, emit bonul si mi’l dau, daca il vreau, data viitoare cind trec pe acolo. Mai mult, daca am nevoie de ceva dar nu au in stoc, fac comanda si imi aduc cel tirziu a doua zi. Si ma anunta frumos la ce ora sa merg dupa ele.

    Mai vrei? Pai toate cele 4-5 tipe care lucreaza acolo imi zimbesc frumos si ma intreaba ce mai fac imediat ce intru pe usa, nu ca acriturile de la chioscul din colt care privesc prin mine. A fost zimbet corporatist artificial la inceput? Poate. Nu mai e cazul.

    O fi Patriciu o panarama, da’ ideea mic.ro, cel putin asa cum este ea implementata acolo unde am intrat eu, este super faina. Loc decent, curat, legal, primitor, luminos. Tocmai bine, ma saturasem de balcanismul chioscurilor.

  6. Da, da’ ce ne facem daca apar si-n Baia Sprie sau Târgoviste, unde micro e микрорайо́н, e cartier numerotat. Iese confuzie, zau. MIC.Ro patru care e în micro opt ?
    Aye aye aye…

  7. Sigur. Care din ele? Că-n MIC.RO 8 intră două MIC.RO 4. 4a şi 4b, intrare comună – ceea ce duce la mici neînţelegeri când trebuie deszăpezit trotuarul.

  8. Unde mai pui ca si eu mi-am facut micro. Când m-a luat în armata.

  9. -alo,mic.ro 11?
    -greseala,aici e „spuma zilelor de boris vian”

  10. Ha, babelor, sunteti tari. Ati punctat cu asta. V-am dat in gat 😉 Sper sa ajungeti bogate si faimoase curand, sa va mostenesc.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s