Finding Simona Ionescu

Oamenilor,

Şi de data asta ceva cu Aeroport, la al căror concert în seara asta a fost claustrofobic de plin. Chestie care m-a făcut să mă refugiez într-un colţ arestând singurul scaun liber din zonă, cu Piticugras între claustrofobia mea şi restul furnicarului din peştera cunoscută alternativ ca Lăptăria lui Enache. Mândru de faptul că vestita cameră video HD chiar părea să funcţioneze, Piticu mi-a pus o piedică semimortală cu trepiedul, pe care l-am târât un metru după mine până să-mi dau seama că zăngănea ceva în urmă şi tinichele de coadă n-am. Nu-i nimic, dacă filmarea a ieşit bine se iartă tentativa de asasinat.

Dar nu despre asta era vorba, ci despre cum au cântat oamenii ăia. Din ce în ce mai bine, mi-au plăcut variantele noi la „Viermele român”, „Viaţa” şi „Tigru”, da’ deşi „Albastru” mi-a plăcut mult „Bucureşti” mi-a dat sentimentul că ninge, ceea ce e mai greu de pus în cuvinte şi mai uşor în ţopăială şi un rânjet întins de la o ureche la alta. Deci cel mai. Aşa.

O veselă tradiţie pare să se contureze în defecţiunile apărute când îi e concertului lumea mai dragă – fără bancuri, pentru public chiar e amuzant. O să fac o presupunere hazardată că pentru trupă nu prea, dar na. Există multe feluri în care ne putem testa calmul, umorul şi reacţiile în condiţii de stress: unii fac pe babysitter-ii, alţii conduc prin Bucureşti, e şi asta cu „hopa s-a stricat” o metodă.

Era însă să mi se oprească inima la un moment dat, după concert: de râs. În mijlocul Lăptăriei lui Enache răsărise un cur. Adică na, erau mai multe pe acolo, cam câte persoane, dar unul se evidenţia prin faptul că era pe jumate gol pe o banchetă, hlizindu-se piţiponcesc dintr-o pereche de panataloni evident prea strâmţi şi cu talia prea joasă. Lăsând la o parte întrebarea logică de ce-o mai fi nevoie să sugrumi cu o curea o anatomie şi aşa revărsândă, să nu ne mai învârtim în jurul cozii pe care nu o avem: o asemenea privelişte, flancată de două bucăţi de şolduri asortate, e bleah. Deci indiciu pentru poporul feminin român: când încheierea unei perechi de pantaloni se poate face numai în poziţie culcată, apucaţi-vă de căutat fusta despre care aveaţi impresia că vă e mare. Cel mai probabil nu vă e.

Anunțuri

7 comentarii

  1. Petronia (draga), daca tu crezi ca fata aia are o asemenea fusta in garderoba, esti o idealista. Vorba cintecului aeroportic, o sa murim cu totii, dar din ea n-o sa ramina nici macar chilotii. Pentru ca n-are.

  2. petronia e plecata la neamuri la caciulata.
    deci azi pot sa pun cate clipuri vreau!!!!

  3. vai de … clip unde nu-i cap. mai pui inca ??
    daca e la fel ca acela cu copilu’ de aur cine iti da dreptul sa mai su-pui o proba de rezistenta bre.
    asa era si Sakira, ca n-am avut fericirea sa-l prind?

  4. safura, nu sakira. offf…

  5. Bufnita, devin pesimistă când îmi dau seama că am ratat ocazia să lansăm mascota piesei „Vai”. Una cu gândire în perspectivă. Suntem groaznice, n-am înţeles nimic. De fapt era un statement.

  6. Eu ti-am zis sa-l pui pe Pitic s-o pozeze. Cine n-are batrini, sa-si cumpere. Chiar si babele.

  7. Pe joi ar fi o idee? Abia maine imi recuperez pedala de la pustiulica (id est miercuri seara). Vorbim la un telefon pentru detalii, dupa orarul vostru. 0744 158 413 SAU 0740 621 983 (CARE-O MERGE), respectiv 0311 05 76 72.
    O seara buna!:)


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s