Bă Vodafone!

Babelor,

E mişto să ai un netul printr-un stick USB de la Vodafone. În primul rând pentru că e rapid, în al doilea rând pentru că stickul este alb şi frumos şi are o lumină albastră, care poate fi însă uneori şi roşie, nu ştiu exact de ce. Totuşi, lucrurile bune au de obicei şi o parte rea: mâncarea gustoasă îngraşă, ţigările fac cancer, alcoolul te face să-ţi înfigi maşina într-un stejar, iar uneori îţi doreşti să iei stickul USB şi să i-l îndeşi lui Vodafone pe gât. De ce? Pentru că:

Planul tarifar Vodafone e cam aşa: dai unşpe euro şi ai 2 giga trafic. După ce se termină traficul, plăteşti un cent pe megabyte, sau dacă eşti deşteaptă îţi iei alţi 2 giga de unşpe euro. Simplu, în aparenţă. Problema apare când îţi termini cei 2 giga, doar că Vodafone spune că nu s-au terminat de tot. În cazul meu, contorul arată că mai am 1.036 bytes, doar că mă taxează cu un cent megabyte-ul. Adică în loc să ajungă la zero, rămâne undeva în aer, şi degeaba pun eu unşpe euro în cont, că ăia sunt taxaţi pe mb. Ok, mi-am zis, hai să îi zic lui Vodafone ce şi cum; mi s-a mai întâmplat odată, le-am trimis un mesaj pe net (ălora de la customer care sau aşa ceva) şi ei au resetat cuminţi şi prietenoşi contorul înţepenit. Zis şi făcut, aseară pe la 1:20. Primesc un răspuns automat cum că cererea mea va fi rezolvată. Aştept 12 ore, timp în care nu se întâmplă absolut nimic, mai trimit odată mesajul, aştept alte 12 ore, timp în care nu se întâmplă în continuare nimic, în afară de faptul că din cei 11 euro au mai rămas vreo 10,09. Drept care scriu postarea asta, bănuind că cineva de la Vodafone va răspunde în maximum nouă ore – hai să vedem, acum e 1:22 – prezentând scuzele de rigoare şi explicându-mi ceva fără sens, rost sau noimă, din care să reiasă eventual chiar că este vina mea. Sau că softul lor e în vacanţă, că e ajunul crăciunului, că a nins, că regrete eterne, etc. Drept care mie îmi va creşte tensiunea, voi exploda şi voi fi îngropată într-o poiană, sub un brad, şi iepuraşi şi urşi şi căprioare vor patrula triste în jurul mormântului meu. Ce oribil!

Vă pup,

Rhetta

Anunțuri

3 comentarii

  1. Într-o poiană? De ce naiba ai vrea să fii îngropată într-o ciocolată rea? A, spuneai că mâncarea gustoasă îngraşă şi cum oamenii după ce mor se fac mult mai slabi logica spune să fii îngropată într-o mâncare proastă? Uh. Nu-i bun. Pentru că iepurii şi căprioarele vor fi mâncaţi de urşi, cărora le va cădea bradul în cap şi vor crăpa la rândul lor deci bă Vodafone!!! Pune tasta şi salvează fauna României! Sau voiai să spui să fii îngropată într-o poiată, chestie care iar dă cu leşuri pe motiv de gripă aviară, deci bă Vodafone! Pune tasta şi salvează fauna României!

    Ă. Iepuraşi…?!

  2. oh da… afaceri… na

  3. daca totusi te-ngroapa intr-o poiana, ai grija sa nu te puna in panta. in nici un caz sa nu accepti sa te ingroape in panta, ca o sa-ti petreci toata viata de apoi catarandu-te spre marginea de sus a gropii si este pur si simplu extenuant.

    ah! si roaga-i sa te puna undeva unde cresc sanziene vara. sunt frumoase si miros frumos. noroc!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s